AFFAIRE DI ANTONIO c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA DI ANTONIO c. ITALIA [1] (Cercetarea nr. 41839/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 aprilie 2000 DEFINITIVF 29/0 După ce a intenționat în camera consiliului la 6 aprilie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a cauzei, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. Domenico Di Antonio, reclamantul, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 23 februarie 1998 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor la lacună și a libertăților fundamentale ( G. Romano, avocat în Benevent. Guvernul italian ( La 11 aprilie 1994, dosarul a fost transmis Camerei Regionale din Campania a Curții de Conturi, în urma Legii 19/1994 de instituire a camerelor regionale ale Curții de Conturi.

La 20 mai 1997, reclamantul a făcut apel la Camera Centrală a Curții de Conturi. O audiere a avut loc la 12 noiembrie 1997. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 11 decembrie 1997, camera centrală a Curții de Conturi a respins cererea reclamantului. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ö Õ cu privire la această teză.

Perioada care trebuie luată în considerare a început la 16 martie 1992 și s-a încheiat la 11 decembrie 1997 și, prin urmare, a durat mai mult de cinci ani și opt luni, pentru două instanțe. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care urmează să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 12.În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea ștearsă decât mai mult decât mai puțin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 30 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea consideră că este necesar să i se acorde reclamantului suma de 13 000 000 000 ITL pentru prejudiciul moral.

Comisioane și cheltuieli de judecată 15. Reclamantul solicită, de asemenea, 11 680 020 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții. Interese moratorii 17. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 13 000 000 (treisprezece milioane) lire italiene pentru daune morale și 3 000 000 (trei milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru excedent. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 aprilie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Matti Pellonpääup Președinte [1] Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție.

El poate fi supus unor modificări de formă.

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE DI ANTONIO c. ITALIE [1] (Requête n° 41839/98) ARRÊT STRASBOURG 28 avril 2000 DÉFINITIF 29/06/2000 En l’affaire Di Antonio c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : MM. M. Pellonpää , président , B. Conforti , G. Ress , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , J. Makarczyk , M me N. Vajić , juges , et de M. V. Berger , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 avril 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »