Carrara, Antonsanti și Pietrotti împotriva Franței

Rezoluția Finală DH (2000) 52 Drepturile Omului Cererea nr. 23293/94 Carrara, Antonsanti și Pietrotti contra Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 29 mai 2000, în cadrul celei de a 709-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor) Comitetul de Miniștri, în temeiul art. 32 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (denumită în continuare «Convenția»), Având în vedere Rezoluția intermediară DH (97) 512, adoptată la 29 octombrie 1997 în cauza Carrara, Antonsanti și Pietrotti contra Franței, în care Comitetul de Miniștri a concluzionat că a existat o încălcare a art. 6, paragraful 1, din Convenție, din cauza respingerii unui recurs de către Curtea de Casație pentru lipsă de motive fără ca reclamanții să fi fost informați de vreun termen pentru a-și prezenta memoriul și de data ședinței, și a autorizat publicarea raportului Comisiei Europene a Drepturilor Omului; Întrucât Comitetul de Miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie, la transmiterea raportului său, cu privire la o satisfacție echitabilă care urma să fie acordată reclamanților, propuneri completate prin scrisoarea Președintelui Comisiei din 18 mai 1998; Întrucât, la cea de a 688-a reuniune a Delegaților Miniștrilor, Comitetul de Miniștri, de acord cu propunerile Comisiei, a hotărât, prin decizia adoptată la 3 decembrie 1999, conform art. 32, paragraful 2, din Convenție,

că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească fiecărui reclamant ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 20 000 de franci francezi cu titlu de prejudiciu moral, respectiv suma totală de 60 000 de franci francezi, și că dobânzile ar fi plătibile pentru orice sumă neplătită, calculate pe baza fiecărei luni de întârziere împlinite la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile vor curge de la expirarea termenului până în ziua punerii la dispoziție a plății integrale; Întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 29 octombrie 1997 și 3 decembrie 1999, având în vedere obligația Franței de a se conforma acestora conform art. 32, paragraful 4, din Convenție; Întrucât, în cadrul examinării acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că măsuri fuseseră deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta cauză, în special intrarea în vigoare, la 2 septembrie 1993, a Legii nr. 93-1013 din 24 august 1993 (a se vedea Rezoluția DH (97) 395 în cauza G.N.

I contra Franței), și a indicat că raportul Comisiei, precum și deciziile Comitetului de Miniștri fuseseră transmise autorităților direct vizate; Întrucât Comitetul de Miniștri s-a asigurat că Guvernul Statului pârât plătise reclamanților la 10 și 14 ianuarie 2000, în termenul stabilit, suma totală de 60 000 de franci francezi ca satisfacție echitabilă, Declară, după ce a luat notă de măsurile luate de Guvernul Franței, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul art. 32 din Convenție în prezenta cauză.

Résolution Finale DH (2000) 52 Droits de l’Homme Requête n° 23293/94 Carrara, Antonsanti et Pietrotti contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 29 mai 2000, lors de la 709 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu la Résolution intérimaire DH (97) 512, adoptée le 29 octobre 1997 dans l’affaire Carrara, Antonsanti et Pietrotti contre la France, dans laquelle le Comité des Ministres a conclu qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison du rejet d’un pourvoi par la Cour de cassation pour défaut de moyens sans que les requérants aient été informés d’un quelconque délai pour présenter leur mémoire et de la date de l’audience, et a autorisé la publication du rapport de la Commission européenne des Droits de l’Homme ; Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d’une satisfaction équitable à accorder aux requérants, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 18 mai 1998 ; Attendu que lors de la 688 e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit,

par décision adoptée le 3 décembre 1999, conformément à l’article 32, paragraphe 2, de la Convention, que le Gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à chaque requérant comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 20 000 francs français au titre du préjudice moral, soit la somme totale de 60 000 francs français, et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée, calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l’expiration du délai jusqu’au jour de la mise à disposition du paiement complet ; Attendu que le Comité des Ministres a invité le Gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 29 octobre 1997 et 3 décembre 1999, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 32, paragraphe 4, de la Convention ; Attendu que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le Gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, avec notamment l’entrée en vigueur, le 2 septembre 1993, de la loi n° 93-1013 du 24 août 1993 (voir la Résolution DH (97) 395 dans l'affaire G.N.

I contre la France), et a indiqué que le rapport de la Commission ainsi que les décisions du Comité des Ministres avaient été transmis aux autorités directement concernées ; Attendu que le Comité des Ministres s’est assuré que le Gouvernement de l’Etat défendeur avait versé aux requérants les 10 et 14 janvier 2000, dans le délai imparti, la somme totale de 60 000 francs français comme satisfaction équitable, Déclare, après avoir pris note des mesures prises par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 32 de la Convention dans la présente affaire.