SECȚIUNEA 2 CAUZA MARUCCI c. ITALIA (Cercetarea nr. 42898/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În litigiul Marucci c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președintele Conforti Bonello Strážnická Fischbach Lorenzen Tsatsa-Nikolovska judecători și grefier de secțiune al dlui E. Fribergh După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2000, se retrage hotărârea, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Maria Luigia Marucci ( S. De Nigris De Maria, avocat în Benevent. Guvernul italian ( În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 21 ianuarie 2000 și la 18 februarie 2000 pentru reclamantă, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 5 februarie 1991, recurenta a înaintat un recurs judecătorului de instanță din Benevent, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea existenței unui raport de muncă și luarea în considerare a sumelor plătite pentru securitatea socială ca contribuții. La 5 februarie 1991, judecătorul de instanță a stabilit prima audiere la 9 Martie 1992. Această audiere a fost trimisă din oficiu la 7 decembrie 1992. La cererea părților, ședința a fost prezentată la 16 decembrie 1992. În ziua următoare, părțile au solicitat admiterea mijloacelor de probă, dar judecătorul a retrimis cazul la 21 decembrie 1992. Ședința din 21 decembrie 1992, 25 ianuarie 1993 și 8 februarie 1993 au fost retrimise la cererea părților. Această audiere a fost amânată din oficiu până la 22 iunie 1994; în acea zi, judecătorul a aprobat audierea martorilor și a amânat audierea la 10 mai 1995. Această audiere a fost trimisă din oficiu la 24 ianuarie 1996. După ședința unui martor, cazul a fost prezentat la 19 martie 1996. La acea dată, doi martori au fost audiați și s-a stabilit în deliberare la 18 iunie 1996. La cererea părților, cazul a fost prezentat la 12 noiembrie 1996 și apoi la 10 decembrie 1996 și la 29 ianuarie 1997. În ziua următoare, părțile și-au prezentat concluziile și judecătorul a trimis cazul la 10 martie 1997. Judecătorul a fost transferat, iar la 14 mai 1998 a fost stabilit la următoarea cinzecime. În ziua următoare, recurenta a solicitat ca cauza să fie pronunțată în mod deliberat, dar prin ordonanță din aceeași zi judecătorul de instanță a ordonat grefei și părților să prezinte documentele referitoare la o altă procedură referitoare la aceleași părți și a amânat cazul la 1 octombrie 1998. În acea zi, părțile au susținut că grefa nu a executat ordinul din luna mai și judecătorul a stabilit în mod deliberat punerea în discuție a cauzei la 19 noiembrie 1998. În ziua următoare, reclamanta a vărsat documente la dosar. Prin aceeași zi, al cărei text nu era încă depus la grefă la 22 ianuarie 1999, judecătorul de instanță a acceptat cererea recurentei. La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 429898/98, introdusă de domnul Marucci, guvernul italian oferă acesteia suma de 22 000 de lire italiene (ITL), din care 19 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. La 21 ianuarie 2000 și 18 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de reclamanta J a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este dispus să-mi plătească suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 000 000 000. ITL pentru daune morale și 3 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 4298/878 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 alineatul (1) În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 11. Prin aceste motive, Curtea decide să șteargă cauza din rol ; ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE MARUCCI c. ITALIE
(Requête n°
42988/98)
[1]
ARRÊT
22 juin 2000
En l’affaire Marucci c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.
Rozakis
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
M.
M.
Fischbach
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
juges
,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M
me
Maria Luigia Marucci (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 22 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26
août
1998 sous le numéro de dossier 42988/98. La requérante est représentée par M
e
est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.
3.
Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 21 janvier 2000 et 18 février 2000 pour la requérante, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
4.
Le 5 février 1991, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de l'existence d'un rapport de travail et la prise en considération des sommes versées à la sécurité sociale à titre de contributions.
5.
Le 5 février 1991, le juge d'instance fixa la première audience au 9
mars 1992. Cette audience fut renvoyée d'office au 7 décembre 1992. A la demande des parties, l'audience fut remise au 16 décembre 1992. Le jour venu, les parties demandèrent l'admission de moyens de preuve mais le juge remit l'affaire au 21 décembre 1992.
6.
Les audiences des 21 décembre 1992, 25 janvier 1993 et 8
février
1993 furent renvoyées à la demande des parties. Celle du 10 mai 1993 fut ajournée d'office au 22 juin 1994. Ce jour-là, le juge admit l'audition de témoins et ajourna l'audience au 10 mai 1995. Cette audience fut renvoyée d'office au 24 janvier 1996. Après l'audition d'un témoin, l'affaire fut remise au 19 mars 1996. A cette date, deux témoins furent entendus et la mise en délibéré fut fixée au 18 juin 1996. A la demande des parties, l'affaire fut remise au 12
novembre 1996 puis encore au 10 décembre 1996 et au 29
janvier 1997. Le jour venu, les parties présentèrent leurs conclusions et le juge renvoya l'affaire au 10 mars 1997. Le juge ayant été muté, l’audience suivante fut fixée au 14 mai 1998. Le jour venu, la requérante demanda que l'affaire fut mise en délibéré mais par ordonnance du même jour le juge d'instance ordonna au greffe et aux parties de produire les documents relatifs à une autre procédure concernant les mêmes parties et ajourna l'affaire au 1er octobre 1998. Ce jour-là, les parties relevèrent que le greffe n’avait pas exécuté l’ordonnance du mois de mai et le juge fixa la mise en délibéré de l’affaire au 19 novembre 1998. Le jour venu, la requérante versa des documents au dossier.
7.
Par un jugement du même jour, dont le texte n’était pas encore déposé au greffe le 22
janvier 1999, le juge d'instance fit droit à la demande de la requérante.
8.
Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
42988/98, introduite par M
me
Marucci, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont
19 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
9.
Les 21 janvier 2000 et 18 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement
italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont
19
000
000
ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
42988/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention »
10.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
11.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle ;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.