AFFAIRE NICOLELLA c. ITALIE

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL NICOLELLA c. ITALIA (Cercetarea nr. 43064/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În litigiu cu Nicolella c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președintele Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska judecători și grefier de secțiune al dlui E. Fribergh După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 30 mai 2000, acesta a fost pronunțat la această dată, adoptat la această dată, la data inițială, la data inițială a cauzei, se afla o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, dl Andrea Nicolella, reclamantul, a sesizat Comisia Europeană cu privire la drepturile de la Februarie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (precum Convenția privind libertățile fundamentale). Cererea a fost înregistrată la 26 august 1998 sub numărul dosarului 43064/98. Reclamantul este reprezentat de M. G. Del Vecchio, avocat în Benevent. Guvernul italian ( În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul de secțiune a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 13 ianuarie 2000 și la 2 martie 2000 pentru reclamant au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei. La 15 septembrie 1989, reclamantul a înaintat un recurs judecătorului de instanță din Benevent, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie de invaliditate. La 2 octombrie 1989, judecătorul de instanță a stabilit prima ședință la 15 octombrie 1990. În ziua următoare, judecătorul a numit un expert și a stabilit deliberarea cauzei la 12 noiembrie. 1991. Această audiere a fost trimisă din oficiu la 27 ianuarie 1992. Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 5 octombrie 1992, judecătorul de instanță a respins cererea reclamantului. La 3 iunie 1993, acesta din urmă a interjetat în fața Tribunalului din Benevent. La 8 iunie 1993, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a fixat ședința pledoariilor la 2 martie 1994. Această audiere a fost trimisă din oficiu la 20 aprilie 1994. În ziua următoare, instanța a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie deliberată la 2 noiembrie 1994. Expertul care nu a depus la gref raportul său de expertiză, cazul a fost prezentat la 15 martie 1995. Tribunalul a considerat că erau necesare explicații cu privire la conținutul raportului, convoacă expertul pentru audierea 7 Iunie 1995. Această audiere a fost trimisă din oficiu de patru ori până la 14 ianuarie 1998. În ziua aceea, instanța a cerut expertului să refacă o expertiză și a stabilit ca cazul să fie pus în deliberare la 10 iunie 1998. Această audiere a fost amânată la 11 noiembrie 1998 deoarece expertul își depunese raportul de expertiză întârziat, apoi la 24 iunie 1998. februarie 1999 deoarece avocații erau grevați. Prin ordonanța din acea zi, instanța a constatat că în raportul său de competență la expertul a spus că nu era în măsură să evalueze corect patologia și tribunalul a numit un nou expert și a amânat cazul la 28 aprilie 1999. A doua zi, după depunerea jurământului expertului, judecătorul l-a retrimis la reședința din 22 aprilie 1999. Septembrie 1999. Cu toate acestea, această ședință a fost retrimisă de două ori, un din oficiu și altul, din cauza unei alte mișcări de grevă a avocaților, până la 4 octombrie 2000. 43064/98, introdusă de dl Nicolella, guvernul italian oferă acestuia suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 19 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Italian conform căruia este dispus să-mi plătească suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 4306 Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. mai mult, Curtea ia act de soluționarea pe cale amiabilă la care au ajuns părțile. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 alineatul (1) În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE NICOLELLA c. ITALIE

(Requête n°

43064/98)

[1]

ARRÊT

STRASBOURG

22 juin 2000

En l’affaire Nicolella c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M.

P.

Lorenzen

,

M.

M.

Fischbach

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Andrea Nicolella (« le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24

février 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26 août 1998 sous le numéro de dossier 43064/98. Le requérant est représenté par M

e

G. Del Vecchio, avocat à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M.

V.

Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 13 janvier 2000 et 2 mars 2000 pour le requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 15 septembre 1989, le requérant déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension d'invalidité.

5.

Le 2 octobre 1989, le juge d'instance fixa la première audience au 15

octobre 1990. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 12

novembre

6.

Le 3 juin 1993, ce dernier interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 8

juin

1993, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 2

mars 1994. Cette audience fut renvoyée d'office au 20 avril 1994.

Le jour venu, le tribunal nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 2 novembre 1994. L'expert n'ayant pas déposé au greffe son rapport d'expertise, l'affaire fut remise au 15

mars

juin

janvier 1998. Le jour venu, le tribunal demanda à l'expert de refaire une expertise et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 10 juin 1998. Cette audience fut ajournée au 11

novembre 1998 car l’expert avait déposé son rapport d’expertise en retard, puis au 24

février 1999 car les avocats faisaient grève. Par une ordonnance de ce jour-là, le tribunal constata que dans son rapport d’expertise l’expert disait qu’il n’était pas en mesure de bien évaluer la pathologie et le tribunal nomma un nouvel expert et ajourna l’affaire au 28 avril 1999. Le jour venu, après la prestation de serment de l’expert, le juge renvoya l’audience au 22

septembre 1999. Toutefois, cette audience fut renvoyée à deux reprises, une d’office et l’autre, en raison d’un autre mouvement de grève des avocats, jusqu’au 4 octobre 2000.

EN DROIT

7.

Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

43064/98, introduite par M. Nicolella, le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont

19 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article

39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.

»

8.

Les 13 janvier 2000 et 2 mars 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par le requérant

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont

19

000

000

ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

43064/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.»

9.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3 du règlement).

10.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président

[1]

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.