AFFAIRE TONTOLI c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA TOTOLI c. ITALIA (solicitarea nr. 43084/98) [1]HREȘTE STRASBOURG 22 iunie 2000 În litigiu cu Tontoli c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președintele Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska judecători și grefier de secțiune al dlui Fribergh Fribergh După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2000, se retrage hotărârea, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Rosaria Tontoli ( mai exact, reclamanta, reclamanta, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 27 octombrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor lapei și a Libertăților Fundamentale ( mai exact, Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la data de 26 august 1998 sub numărul de dosar 43084/98. Recurenta este reprezentată de M. G. Abbate, avocată în Benevent. Guvernul italian (adică, mai mult decât atât) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. La intersecția dintre art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență la 21 decembrie 1999, grefierul de secțiune a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000, guvernul și la 25 ianuarie 2000 și 6 martie 2000, recurenta au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 9 mai 1991, recurenta a înaintat un recurs judecătorului de instanță din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o indemnizație prevăzută de o lege regională pentru familia unei persoane cu handicap. La 4 iunie 1991, judecătorul de instanță a fixat prima audiere la 14 La data de 26 februarie 1993, judecătorul din instanță a pus sub semnul întrebării regiunea Campania. La data de 21 iunie 1993, tribunalul a fost reținut din oficiu la 13 iunie 1994. După o audiere, la 13 martie 1995, părțile și-au prezentat concluziile, iar la 14 iunie 1995 a fost stabilită interdicția. Această audiere a fost pronunțată din oficiu de două ori până la 8 mai 1998. La 14 decembrie 1998, la cererea părților, a fost amânată în instanță, pentru a încerca să ajungă la o soluționare amiabilă. La 24 martie 1999, părțile au încheiat procedura prin depunerea la grefă a textului regulamentului lor amiabil. La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, care are ca origine pledoaria nr.43084/98 introdusă de M Tontoli, guvernul italian oferă acestuia suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 19 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu Õ art. 43 Õ 1 din Convenție Õ Õ La 25 ianuarie 2000 și 6 martie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de reclamantă Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Õ Ö Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Õ Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Italian conform căruia este dispus să-mi plătească suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 19 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe propria răspundere a cauzei, având ca origine cererea nr. 4308 Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE TONTOLI c. ITALIE

(Requête n°

43084/98)

[1]

ARRÊT

STRASBOURG

22 juin 2000

En l’affaire Tontoli c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M.

P.

Lorenzen

,

M.

M.

Fischbach

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M

me

Rosaria Tontoli (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 27 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26

août

1998 sous le numéro de dossier 43084/98. La requérante est représentée par M

e

G. Abbate, avocate à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M.

V.

Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.

3.

Après un échange de correspondance le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000, le Gouvernement, et les 25 janvier 2000 et 6 mars 2000, la requérante ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 9 mai 1991, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une indemnité prévue par une loi régionale pour la famille d’une personne handicapée.

5.

Le 4 juin 1991, le juge d'instance fixa la première audience au 14

octobre 1992. Le 26 février 1993, le juge d’instance ordonna la mise en cause de la région Campanie. Le 21 juin 1993, l’audience fut reportée d’office au 13 juin 1994. Après une audience, le 13 mars 1995 les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de mise en délibéré fut fixée au 14 juin 1995. Cette audience fut renvoyée d’office à deux reprises jusqu’au 8 mai 1998.

6.

Le 14 décembre 1998, l’audience fut ajournée à la demande des parties, afin de tenter de parvenir à un règlement amiable. Le 24 mars 1999, les parties mirent fin à la procédure par le dépôt au greffe du texte de leur règlement amiable.

EN DROIT

7.

Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°43084/98, introduite par M

me

Tontoli, le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont 19 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre de frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article

39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

8.

Les 25 janvier 2000 et 6 mars 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont 19

000

000

ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

43084/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

9.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3 du règlement).

10.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président

[1]

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.