SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38925/97 prezentate de Duran DURAN și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 4 iulie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Bîrsan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și de domnul O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 22 octombrie 1997 și înregistrată la data de 9 decembrie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat competența Curții de a examina cererea, După ce a deliberat, face următoarea decizie în fapt Reclamanții sunt resortisanți turci, născuți în 1970, 1972 și, respectiv, 1973. Primii doi rezidenți în Gölcük și ultimul în Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Muhammed Akif Erol, avocat în Baroul de la Istanbul. Prin Hotărârea din 26 mai 1997, Consiliul Superior Militar (Yüksek Askeri Sura) a decis să revoce reclamanții armatei, primul și al treilea fiind subofițeri ai armatei terestre și al doilea fiind subofițer al marinei, pentru acte de inciciplină și conduită imorală, în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea privind personalul militar și al articolului 99 (e) Regulamentului privind ratingul ofițerilor. Decizia menționată a fost notificată primului reclamant la 2 iunie 1997, la a doua la 1 iulie 1997 și la a treia la 3 iunie 1997. Dreptul intern relevant art. 125 din Constituție: Calea de atac este deschisă împotriva tuturor actelor și deciziilor administrației. Actele președintelui Republicii care se află sub competența sa exclusivă și deciziile Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar. La art. 129 alineatul (2), la art. 129 alineatul (3) și la art. 4 din Constituția turcă se prevede că nu se poate aplica o sancțiune disciplinară funcționarilor, alții decât cei militari, cu condiția respectării principiului respectării drepturilor la apărare. În plus, acesta prevede că sancțiunile disciplinare, altele decât avertismentele și mustrările, sunt supuse controlului judiciar. Dispozițiile privind militarii sunt rezervate. În temeiul articolului 21 din Legea privind Curtea Administrativă Înaltă Militară, sancțiunile disciplinare impuse militarilor nu sunt supuse controlului judiciar. 926 privind personalul militar : Revocare pentru acte de inciplina si conduita imorala : Fără a aduce atingere serviciului, ofiterii a caror mentinere in fortele armate este considerat nepotrivita ca urmare a indisciplina si conduita imorala sunt supuse legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul ofițerilor. Ofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul-major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 94 litera (b) din Legea nr. 926 privind personalul militar: (b) Revocare pentru acte de inciciplină și conduită imorală Fără a aduce atingere serviciului, subofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată inadecvată ca urmare a unor indiscipline și a unei conduite imorale fac obiectul legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul subofițerilor. Subofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul-major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. În conformitate cu art. 112 din Legea privind personalul militar, militarii revocați din funcția lor au obligația de a rambursa, ca compensație, dublul cheltuielilor de școlarizare proporțional cu timpul rămas din serviciul lor obligatoriu. Fără a aduce atingere obligației de serviciu, procedura de retragere va fi aplicată tuturor celor a căror menținere în cadrul forțelor armate este considerată inadecvată pentru conduita lor imorală, bazată pe unul dintre motivele menționate mai jos, așa cum este menționat într-unul sau mai multe documente privind ultimul grad al laiului. (a) - (d) (...) (e) în cazul în care comportamentul și comportamentul lor dezvăluie că au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. În conformitate cu art. 53 litera (e) din Regulamentul privind ratingul subofițerilor, procedura de retragere va fi aplicată tuturor subofițerilor ale căror comportamente și a căror comportamente au dus la adoptarea unor opinii politice ilegale, subversive, separatiste, integriste și ideologice sau care au participat la răspândirea unor astfel de opinii. În conformitate cu art. 39 litera (e) și (f) din Legea nr. 5434 privind fondul de pensii (Emekli Sand reclamanții se plâng că nu au dispus de niciun recurs efectiv pentru a ataca în fața instanțelor interne decizia luată de Consiliul Superior Militar. Acestea precizează că, pe de o parte, art. 125 din Constituția turcă prevede că deciziile Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar și, pe de altă parte, că dreptul turc nu le oferă posibilitatea de a iniția o acțiune în despăgubire în fața instanțelor împotriva autorilor acestui act, precum și de a contesta constituționalitatea dispozițiilor referitoare la actul de revocare. Reclamanții susțin că sancțiunea de revocare impusă de Consiliul Superior Militar fără ca reclamanții să fi făcut obiectul unei sancțiuni administrative sau penale, având în vedere consecințele și gravitatea acesteia, poate fi considerată mai degrabă o sancțiune penală decât disciplinară; în această privință, aceștia invocă o încălcare a alineatelor (1) și (3) din art. 6 din convenție. Ei se plâng în special: - că cauza lor nu a fost ascultată de o instanță independentă și imparțială, în măsura în care sancțiunea disciplinară a fost luată împotriva lor de către un organism administrativ, - că nu a putut beneficia de garanțiile acordate inculpaților conform alin. (3) din art. 6 din Convenție. Prin invocarea articolului 7 din Convenție coroborat cu art. 6, reclamanții susțin, de asemenea, că decizia luată împotriva lor este contrară dispozițiilor în materie. Legea privind personalul militar le revine autorităților competente responsabilitatea de a iniția procedura, de a examina dosarele de rating, de a le monitoriza, de a trage concluzii, precum și de a efectua orice alt act sau formalitate a procedurii de revocare a armatei, care sunt stabilite prin Regulamentul privind personalul militar. Aceștia susțin că, în conformitate cu acest regulament, liderii lor ierarhici competenți ar fi trebuit să pregătească un raport de rating pentru inițierea procedurii de revocare și susțin că au fost revocați din armată fără să știe că ar fi trebuit să se impună o sancțiune administrativă sau penală pe baza căreia ar fi putut fi întemeiată sancțiunea de revocare. Aceștia susțin că sancțiunea care le-a fost impusă este contrară dispozițiilor interne în acest domeniu. ÎN DREPT, invocând articolele 1, 6 și 13 din convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil, în măsura în care decizia Consiliului Superior Militar în afara controlului judiciar și a ceea ce au făcut obiectul unei pedepse fără a fi putut prezenta apărarea lor. Reclamanții susțin că decizia de revocare trebuie să fie considerată o sancțiune penală mai degrabă decât o sancțiune disciplinară. Prin invocarea articolului 7 din Convenție coroborat cu art. 6, reclamanții susțin, de asemenea, că decizia luată împotriva lor este contrară dispozițiilor în materie. Cu privire la aplicabilitatea articolului 6 a) Cu privire la existența unei acuzații în materie penală Curtea arată că, în speță, reclamanții au fost revocați din oficiu de către un organism militar pentru acte de inciciplină în conformitate cu art. 50 alineatele (c) din Legea privind personalul militar. În această privință, Curtea amintește că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la o problemă similară în două cauze referitoare la disciplina militară (hotărârea Engel și alte cauze c. Țările de Jos din 8 iunie 1976, seria A n 22) și menținerea ordinii în contextul închisorii (hotărârea Campbell și Fell c. Regatul Unit din 28 iunie 1984, seria A n 80). Deși recunoaște dreptul statelor de a distinge între dreptul penal și dreptul disciplinar, Curtea are competența de a se asigura că granița astfel trasată nu aduce atingere obiectului și scopului art. 6. În speță, Comisia va utiliza criteriile referitoare la acest punct al jurisprudenței sale constante (a se vedea, printre altele, Hotărârea Engel și altele, citată anterior, p. 34-35, §§ 81-82, Hotărârea Öztürk c. Germania din 21 februarie 1984, seria A n 73, p. 18, § 50) : În primul rând, este important să se stabilească dacă textul care definește încălcarea în cauză reieșea sau nu din dreptul penal, conform tehnicii juridice a statului pârât ; este necesar să se examineze apoi, având în vedere obiectul și scopul articolului 6, în sensul obișnuit al termenilor săi și al dreptului statelor contractante, natura lacului, precum și natura și gradul de gravitate a sancțiunii pe care ar putea să o suporte persoana în cauză. În acest caz, conform legislației turce, actele de indulgență și conduita imorală reproșată reclamanților cad fără îndoială sub incidența unor texte care aparțin dreptului disciplinar. În ceea ce privește natura sancțiunii, Curtea reamintește că - sancțiunile Disciplinari au, în general, scopul de a asigura respectarea de către membrii grupurilor de particulari a normelor de comportament specifice acestora din urmă (a se vedea Hotărârea Weber c. Elveția din 22 mai 1990, Seria A n Acest sistem implică prin natura sa posibilitatea de a conferi anumitor drepturi și libertăți ale membrilor forțelor armate limitări care nu pot fi impuse civililor (hotărârea Engel menționată anterior, p. 24, punctul 57). Statele pot adopta, pentru armatele lor, reglementări disciplinare care interzic un anumit comportament, în special o atitudine care contravine ordinii stabilite care răspunde nevoilor serviciului militar (a se vedea Hotărârea Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 10, § 28). Curtea arată că, în speță, sancțiunea de revocare aplicată reclamanților se situează în domeniul disciplinei impuse în forțele armate și nu se adresează decât unui grup determinat cu un statut special. Prin urmare, Curtea concluzionează că decizia de revocare nu poate fi considerată o sancțiune penală impusă ca urmare a unei condamnări pentru o În sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. (b) Cu privire la existența unor drepturi civile în ceea ce privește drepturile de proprietate civilă ale Curții se referă în acest sens la Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999 ([GC], n 28541/95) prin care aceasta a menționat: Prin urmare, Curtea decide că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile cu privire la agenții publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice. Un exemplu evident al acestor activități este reprezentat de forțele armate și de poliție. Prin urmare, art. 6 alin. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, art. 13 prevede o acțiune internă numai pentru plângerile pe care le poate considera ca fiind deprovocabile în raport cu Convenția (a se vedea, printre altele, Hotărârea Boyle și Rice c. Regatul Unit din 27 aprilie 1988, seria A n 131, p. 23, § 52). În ceea ce privește art. 7 din convenție, Curtea constată că această dispoziție consacră principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor și interzice, de asemenea, retroactivitatea legii penale. Având în vedere considerațiile sale de mai sus cu privire la aplicabilitatea articolului 6, Curtea consideră că articolele 7 și 13 nu sunt aplicabile în speță. În consecință, această parte a cererii este, de asemenea, incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin.
de la requête n
o
38925/97
présentée par Duran DURAN et autres
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M
me
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 22 octobre 1997 et enregistrée le 9 décembre 1997,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1970, 1972 et 1973. Les deux premiers résident à Gölcük et le dernier à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
Muhammed Akif Erol, avocat au barreau de Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Par arrêté du 26 mai 1997, le Conseil supérieur militaire (
Yüksek Askeri Sura
) décida de révoquer les requérants de l’armée, le premier et le troisième étant sous-officiers de l’armée de terre et le deuxième étant sous-officier de la marine, pour actes d’indiscipline et conduite immorale, en application de l’article 50 c) de la loi sur le personnel militaire et de l’article 99
e) du règlement sur la notation des officiers.
Ladite décision fut notifiée au premier requérant le 2 juin 1997, au deuxième le 1
er
juillet 1997 et au troisième le 3 juin 1997.
B.
Le droit interne pertinent
1.
Article 125 de la Constitution :
«
La voie de recours est ouverte contre tous les actes et décisions de l’administration.
Les actes du président de la République relevant de sa seule compétence et les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
»
L’article 129 §§ 2, 3 et 4 de la Constitution turque prévoit qu’une sanction disciplinaire ne peut être infligée aux fonctionnaires, autres que les militaires, qu’à la condition que soit respecté le principe du respect des droits de la défense. Il dispose en outre que les sanctions disciplinaires, autres que les avertissements et les réprimandes, sont soumises au contrôle judiciaire. Les dispositions concernant les militaires sont réservées. En vertu de l’article 21 de la loi sur la Haute Cour administrative militaire, les sanctions disciplinaires imposées aux militaires échappent au contrôle judiciaire.
2.
L’article 50 c) de la loi n
o
926 sur le personnel militaire :
«
Révocation pour actes d’indiscipline et conduite immorale :
Nonobstant l’ancienneté dans le service, les officiers dont le maintien dans les forces armées est jugé inadapté à la suite d’indiscipline et de conduite immorale sont soumis à la loi sur la caisse de retraite turque.
Les autorités compétentes pour engager la procédure, examiner les dossiers de notation, faire leur suivi, en tirer des conclusions et accomplir tout autre acte ainsi que toute formalité de cette procédure sont établies par le règlement sur la notation des officiers. Les officiers dont les cas sont soumis, par l’état-major, à l’examen du Conseil supérieur militaire, sont écartés de l’armée par une décision du Conseil supérieur militaire.
»
3.
L’article 94 b) de la loi n
o
926 sur le personnel militaire :
«
b) Révocation pour actes d’indiscipline et conduite immorale
Nonobstant l’ancienneté dans le service, les sous-officiers dont le maintien dans les forces armées est jugé inadapté à la suite d’indiscipline et de conduite immorale sont soumis à la loi
sur la caisse de retraite turque.
Les autorités compétentes pour engager la procédure, examiner les dossiers de notation, faire leur suivi, en tirer des conclusions et accomplir tout autre acte ainsi que toute formalité de cette procédure sont établies par le règlement sur la notation des sous-officiers. Les sous-officiers dont les cas sont soumis, par l’état-major, à l’examen du Conseil supérieur militaire, sont écartés de l’armée par une décision du Conseil supérieur militaire.
»
4.
Selon l’article 112 de la loi sur le personnel militaire, les militaires révoqués de leur poste sont tenus de rembourser comme indemnité le double des frais de scolarité au prorata du temps restant de leur service obligatoire.
5.
L’article 99 du règlement sur la notation des officiers :
«
Nonobstant l’ancienneté dans le service, la procédure de mise à la retraite sera appliquée à tous ceux dont le maintien au sein de forces armées est jugé inadapté à leur conduite immorale, fondée sur l’un des motifs cités ci-dessous, tel qu’établi dans un ou plusieurs documents relatifs au dernier grade de l’intéressé.
a) à d) (...)
e) lorsque leurs comportements et agissements révèlent qu’ils ont adopté des opinions politiques illégales, subversives, séparatistes, intégristes et idéologiques ou qu’ils ont participé à la propagation de telles opinions.
»
6.
Selon l’article 53 e) du règlement sur la notation des sous-officiers, la procédure de mise à la retraite sera appliquée à tous les sous-officiers dont les comportements et agissements révèlent qu’ils ont adopté des opinions politiques illégales, subversives, séparatistes, intégristes et idéologiques ou qu’ils ont participé à la propagation de telles opinions.
7.
Selon l’article 39 e) et f) de la loi n
o
5434 sur la caisse de retraite (
Emekli Sandığı Kanunu
), les militaires révoqués d’office de l’armée pour actes d’indiscipline et conduite immorale n’acquièrent le droit à pension qu’après 25 ans de service public.
Invoquant les articles 1, 6 et 13 de la Convention,
les requérants se plaignent de n’avoir disposé d’aucun recours effectif pour attaquer devant les juridictions internes la décision prise par le Conseil supérieur militaire. Ils exposent que, d’une part, l’article 125 de la Constitution turque prévoit que les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire et, d’autre part, que le droit turc ne leur offre pas la possibilité d’intenter une action en dommages-intérêts devant les tribunaux contre les auteurs de cet acte ainsi que de contester la constitutionnalité des dispositions concernant l’acte de révocation.
Les requérants font valoir que la sanction de révocation imposée par le Conseil supérieur militaire sans que les requérants aient fait l’objet d’une sanction administrative ou pénale, eu égard à ses conséquences et son degré de sévérité, peut être qualifiée de sanction pénale plutôt que disciplinaire. A cet égard, ils invoquent une violation des paragraphes 1 et 3 de l’article 6 de la Convention. Ils se plaignent en particulier :
- de ce que leur cause n’a pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial, dans la mesure où la sanction disciplinaire a été prise à leur encontre par un organe administratif,
- de n’avoir pas pu bénéficier des garanties accordées aux accusés par le paragraphe 3 de l’article 6 de la Convention.
En invoquant l’article 7 de la Convention combiné avec son article 6, les requérants allèguent en outre que la décision prise à leur encontre est contraire aux dispositions en la matière.
Les requérants soutiennent que, selon
la loi relative au personnel militaire, il incombe aux autorités compétentes d’engager la procédure, d’examiner les dossiers de notation, d’en faire le suivi, d’en tirer les conclusions ainsi que d’accomplir tout autre acte ou toute formalité de la procédure de révocation de l’armée, lesquels sont établis par le règlement relatif au personnel militaire. Ils allèguent que, selon ce règlement, leurs chefs hiérarchiques compétents auraient dû préparer un rapport de notation pour engager la procédure de révocation. Ils soutiennent qu’ils ont été révoqués de l’armée sans s’être vus infliger une sanction administrative ou pénale sur la base de laquelle la sanction de révocation aurait pu être fondée. Ils font valoir que la sanction qui leur a été imposée est contraire aux dispositions internes en la matière.
Invoquant les articles 1, 6 et 13 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit à un procès équitable dans la mesure où la décision du
Conseil supérieur militaire
échappe au contrôle judiciaire et de ce qu’ils ont fait l’objet d’une sanction sans avoir pu présenter leur défense. Les requérants prétendent que la décision de révocation doit être qualifiée de sanction pénale plutôt que de sanction disciplinaire.
En invoquant l’article 7 de la Convention combiné avec son article 6, les requérants allèguent en outre que la décision prise à leur encontre est contraire aux dispositions en la matière.
Sur l’applicabilité de l’article 6
a) Sur l’existence d’«
accusation en matière pénale
»
La Cour relève qu’en l’espèce les requérants ont été révoqués d’office par un organe militaire pour actes d’indiscipline en application de l’article 50 § c) de la loi sur le personnel militaire. Elle rappelle à cet égard qu’elle a déjà eu à se prononcer sur un problème analogue dans deux affaires relatives à la discipline militaire (arrêt Engel et autres c. Pays-Bas du 8
juin 1976, série A n
o
22) et au maintien de l’ordre dans le contexte carcéral (arrêt Campbell et Fell c. Royaume-Uni du 28 juin 1984, série A n
o
80). Tout en reconnaissant aux Etats le droit de distinguer entre droit pénal et droit disciplinaire, la Cour s’est réservée le pouvoir de s’assurer que la frontière ainsi tracée ne porte pas atteinte à l’objet et au but de l’article 6. Elle utilisera en l’espèce les critères qui se dégagent sur ce point de sa jurisprudence constante (voir entre autres, arrêt Engel et autres précité, pp. 34-35, §§ 81-82, arrêt Öztürk c. Allemagne du 21 février 1984, série A n
o
73, p. 18, § 50)
: il importe d’abord de savoir si le texte définissant l’infraction en cause ressortit ou non au droit pénal d’après la technique juridique de l’Etat défendeur
; il y a lieu d’examiner ensuite, eu égard à l’objet et au but de l’article 6, au sens ordinaire de ses termes et au droit des Etats contractants, la nature de l’infraction ainsi que la nature et le degré de gravité de la sanction que risquait de subir l’intéressé.
En l’occurrence, d’après la législation turque, les actes d’indiscipline et la conduite immorale reprochés aux requérants tombent sans nul doute sous le coup de textes appartenant au droit disciplinaire.
Quant à la nature de la sanction, la Cour rappelle que «
les sanctions
disciplinaires ont en général pour but d’assurer le respect, par les membres de groupes de particuliers, des règles de comportement propres à ces derniers
» (voir arrêt Weber c. Suisse du 22 mai 1990, série A n 177, p.
18, § 33).
La Cour observe qu’en embrassant une carrière militaire, les requérants se pliaient de leur propre gré au système de discipline militaire. Ce système implique par sa nature la possibilité d’apporter à certains droits et libertés des membres des forces armées des limitations ne pouvant être imposées aux civils (arrêt Engel précité, p. 24, § 57). Les Etats peuvent adopter pour leurs armées des règlements disciplinaires interdisant tel ou tel comportement, notamment une attitude qui va à l’encontre de l’ordre établi répondant aux nécessités du service militaire (voir arrêt Kalaç c. Turquie du 1
er
juillet 1997,
Recueil
p. 10, § 28).
La Cour relève qu’en l’espèce la sanction de révocation infligée aux requérants se situe dans le domaine de la discipline requise dans les forces armées et ne s’adresse qu’à un groupe déterminé doté d’un statut particulier. Dès lors, la Cour conclut que la décision de révocation ne saurait passer pour une sanction pénale imposée à la suite d’une condamnation pour une «
infraction
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
b) Sur l’existence de «
contestations
» relatives à des droits «
de caractère civil
»
L
a Cour se réfère à cet égard à son arrêt
Pellegrin c. France
du 8 décembre 1999 ([GC], n
o
28541/95) par laquelle elle a relevé :
«
Par conséquent, la Cour décide que sont seuls soustraits au champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention les litiges des agents publics dont l’emploi est caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat ou des autres collectivités publiques. Un exemple manifeste de telles activités est constitué par les forces armées et la police.
»
Partant, l’article 6 § 1 ne trouve pas à s’appliquer en l’espèce et il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Articles 13 et 7 de la Convention
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’article 13 exige un recours interne pour les seules plaintes que l’on peut estimer «
défendables
» au regard de la Convention (voir, entre autres arrêt Boyle et Rice c. Royaume-Uni du 27 avril 1988, série A n
o
131, p. 23, §
52).
Quant à l’article 7 de la Convention, la Cour note que cette disposition consacre le principe de légalité des délits et des peines et prohibe également la rétroactivité de la loi pénale.
Au vu de ses considérations ci-dessus quant à l’applicabilité de l’article 6, la Cour estime que les articles 7 et 13 ne sont pas applicables en l’espèce.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est également incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente