SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 40776/98 prezentate de A.Ö. împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 4 iulie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Bîrsan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și domnul O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 28 ianuarie 1998 și înregistrată la 16 martie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1963 și rezident la Istanbul. Este reprezentat în fața Curții de către M Ibrahim Ceylan, avocat în Baroul de la Istanbul Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin Hotărârea din 1 august 1997, Consiliul Superior Militar (Yüksek Askeri Sura) ) a decis să revoce reclamantul de armată, ofițer în marină, pentru acte de indisciplinare și conduită imorală, în conformitate cu art. 50 lit. (c) din Legea privind personalul militar și art. 39 lit. (e) din Legea privind fondul de pensii. Decizia a fost notificată reclamantului la 18 august 1997. Dreptul intern relevant art. 125 din Constituție: Calea de atac este deschisă împotriva tuturor actelor și deciziilor administrației. Actele președintelui Republicii care se află sub jurisdicția sa exclusivă și deciziile Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar. La art. 129 alineatul (2), la art. 3 și la art. 4 din Constituția turcă se prevede că nu se poate aplica nicio sancțiune disciplinară funcționarilor, alții decât militarii, decât cu condiția respectării principiului respectării drepturilor la apărare. În plus, acesta prevede că sancțiunile disciplinare, altele decât avertismentele și mustrările, sunt supuse controlului judiciar. În temeiul articolului 21 din Legea Înaltei Curți Administrative Militare, sancțiunile disciplinare impuse militarilor nu intră sub incidența controlului judiciar. La art. 50 litera (c) din Legea nr. 926 privind personalul militar: Revocare pentru acte de indisciplină și conduită imorală: Fără a aduce atingere serviciului, ofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată nepotrivită ca urmare a indisciplinației și a conduitei imorale sunt supuși legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul ofițerilor. Ofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul-major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 94 litera (b) din Legea nr. 926 privind personalul militar: (b) Revocare pentru acte de inciciplină și conduită imorală Fără a aduce atingere serviciului, subofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată inadecvată ca urmare a unor indiscipline și a unei conduite imorale fac obiectul legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul subofițerilor. Subofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul-major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. În conformitate cu art. 112 din Legea privind personalul militar, militarii revocați din funcția lor au obligația de a rambursa, ca compensație, dublul cheltuielilor de școlarizare proporțional cu timpul rămas din serviciul lor obligatoriu. Fără a aduce atingere obligației de serviciu, procedura de retragere va fi aplicată tuturor celor a căror menținere în cadrul forțelor armate este considerată inadecvată pentru conduita lor imorală, bazată pe unul dintre motivele menționate mai jos, așa cum este menționat într-unul sau mai multe documente privind ultimul grad al laiului. (a) - (d) (...) (e) în cazul în care comportamentul și comportamentul lor dezvăluie că au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. În conformitate cu art. 53 litera (e) din Regulamentul privind ratingul subofițerilor, procedura de retragere va fi aplicată tuturor subofițerilor ale căror comportamente și a căror comportamente au dus la adoptarea unor opinii politice ilegale, subversive, separatiste, integriste și ideologice sau care au participat la răspândirea unor astfel de opinii. În conformitate cu art. 39 litera (e) și (f) din Legea nr. 5434 privind fondul de pensii (Emekli Sand reclamantul se plânge că nu a dispus de niciun recurs efectiv pentru a ataca în fața instanțelor interne decizia luată de Consiliul Superior Militar în temeiul articolului 125 din Constituția turcă, care prevede că deciziile Consiliului Superior Militar nu sunt supuse controlului judiciar. Reclamantul susține că decizia luată de Consiliul Superior Militar constituie o încălcare a dreptului la viață în măsura în care revocarea sa i-a cauzat dificultăți financiare pentru a-și întreține familia și, în acest sens, invocă art. 2 din convenție. Recurentul susține în ultimă instanță că statul turc încalcă drepturile cetățenilor săi. În acest sens, invocă art. 17 din convenție. ÎN JUST Invocând articolele 1, 6 și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu a dispus de nicio cale de atac eficientă în fața instanțelor interne. Cu privire la aplicabilitatea articolului 6 a) Cu privire la existența unei acuzații în materie penală Curtea arată că, în speță, reclamantul a fost revocat din oficiu de către un organ militar pentru acte de inciciplină în conformitate cu art. 50 alineatele (c) din Legea privind personalul militar. În această privință, aceasta amintește că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la o problemă similară în două cauze referitoare la disciplina militară (hotărârea Engel și alte cauze c. Țările de Jos din 8 iunie 1976, seria A n 22) și menținerea ordinii în contextul închisorii (hotărârea Campbell și Fell c. Regatul Unit din 28 iunie 1984, seria A n 80). Deși recunoaște dreptul statelor de a distinge între dreptul penal și dreptul disciplinar, Curtea are competența de a se asigura că granița astfel trasată nu aduce atingere obiectului și scopului art. 6. În speță, Comisia va utiliza criteriile referitoare la acest punct al jurisprudenței sale constante (a se vedea, printre altele, Hotărârea Engel și altele, citată anterior, p. 34-35, §§ 81-82, Hotărârea Öztürk c. Germania din 21 februarie 1984, seria A n 73, p. 18, § 50) : În primul rând, este important să se stabilească dacă textul care definește încălcarea în cauză reieșea sau nu din dreptul penal, conform tehnicii juridice a statului pârât ; este necesar să se examineze apoi, având în vedere obiectul și scopul articolului 6, în sensul obișnuit al termenilor săi și al dreptului statelor contractante, natura lacului, precum și natura și gradul de gravitate a sancțiunii pe care ar putea să o suporte persoana în cauză. În acest caz, conform legislației turce, actele de indulgență și conduita imorală a reclamantului cad fără îndoială sub incidența unor texte care aparțin dreptului disciplinar. În ceea ce privește natura sancțiunii, Curtea reamintește că - sancțiunile Disciplinari au, în general, scopul de a asigura respectarea de către membrii grupurilor de particulari a normelor de comportament specifice acestora din urmă (a se vedea Hotărârea Weber c. Elveția din 22 mai 1990, Seria A n Acest sistem implică prin natura sa posibilitatea de a conferi anumitor drepturi și libertăți ale membrilor forțelor armate limitări care nu pot fi impuse civililor (hotărârea Engel menționată anterior, p. 24, punctul 57). Statele pot adopta, pentru armatele lor, reglementări disciplinare care interzic un anumit comportament, în special o atitudine care contravine ordinii stabilite care răspunde nevoilor serviciului militar (a se vedea Hotărârea Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 10, § 28). Curtea arată că, în speță, sancțiunea de revocare aplicată reclamantului se situează în domeniul disciplinei impuse în forțele armate și nu se adresează decât unui grup determinat cu un statut special. Prin urmare, Curtea concluzionează că decizia de revocare nu poate fi considerată o sancțiune penală impusă ca urmare a unei condamnări pentru o În sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. (b) Cu privire la existența unor drepturi civile în ceea ce privește drepturile de proprietate civilă ale Curții se referă în acest sens la Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999 ([GC], n 28541/95) prin care aceasta a menționat: Prin urmare, Curtea decide că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile cu privire la agenții publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice. Un exemplu evident al acestor activități este reprezentat de forțele armate și de poliție. Prin urmare, art. 6 alin. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, art. 13 prevede o acțiune internă numai pentru plângerile pe care le poate considera ca fiind deprovocabile în raport cu Convenția (a se vedea, printre altele, Hotărârea Boyle și Rice c. Regatul Unit din 27 aprilie 1988, seria A n 131, p. 23, § 52). În ceea ce privește considerațiile sale de mai sus în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6, Curtea consideră că art. 13 nu se aplică în speță. Prin urmare, această parte a cererii este, de asemenea, incompatibilă rațională cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 34 alineatul (4) din Convenție. Având în vedere elementele dosarului în posesia sa, Curtea consideră că faptele cauzei nu fac referire la nicio examinare separată din punct de vedere al articolelor 2 și 17 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară revendicarea IRRECEVABILĂ.
de la requête n
o
40276/98
présentée par A.Ö.
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M
me
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 28 janvier 1998 et enregistrée le 16 mars 1998,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un
ressortissant turc, né en 1963
et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M
e
Ibrahim Ceylan, avocat au barreau d’Istanbul
.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Par arrêté du 1
er
août 1997, le Conseil supérieur militaire (
Yüksek Askeri Sura
) décida de révoquer le requérant de l’armée, officier dans la marine, pour actes d’indiscipline et conduite immorale, en application de l’article 50 c) de la loi sur le personnel militaire et de l’article
39 e) de la loi sur la caisse de retraite. Ladite décision fut notifiée au requérant en date du 18 août 1997.
B.
Le droit interne pertinent
1.
Article 125 de la Constitution :
«
La voie de recours est ouverte contre tous les actes et décisions de l’administration.
Les actes du président de la République relevant de sa seule compétence et les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
»
L’article 129 §§ 2, 3 et 4 de la Constitution turque prévoit qu’une sanction disciplinaire ne peut être infligée aux fonctionnaires, autres que les militaires, qu’à la condition que soit respecté le principe du respect des droits de la défense. Il dispose en outre que les sanctions disciplinaires, autres que les avertissements et les réprimandes, sont soumises au contrôle judiciaire. Les dispositions concernant les militaires sont réservées. En vertu de l’article 21 de la loi sur la Haute Cour administrative militaire, les sanctions disciplinaires imposées aux militaires échappent au contrôle judiciaire.
2.
L’article 50 c) de la loi n
o
926 sur le personnel militaire :
«
Révocation pour actes d’indiscipline et conduite immorale :
Nonobstant l’ancienneté dans le service, les officiers dont le maintien dans les forces armées est jugé inadapté à la suite d’indiscipline et de conduite immorale sont soumis à la loi sur la caisse de retraite turque.
Les autorités compétentes pour engager la procédure, examiner les dossiers de notation, faire leur suivi, en tirer des conclusions et accomplir tout autre acte ainsi que toute formalité de cette procédure sont établies par le règlement sur la notation des officiers. Les officiers dont les cas sont soumis, par l’état-major, à l’examen du Conseil supérieur militaire, sont écartés de l’armée par une décision du Conseil supérieur militaire.
»
3.
L’article 94 b) de la loi n
o
926 sur le personnel militaire :
«
b) Révocation pour actes d’indiscipline et conduite immorale
Nonobstant l’ancienneté dans le service, les sous-officiers dont le maintien dans les forces armées est jugé inadapté à la suite d’indiscipline et de conduite immorale sont soumis à la loi
sur la caisse de retraite turque.
Les autorités compétentes pour engager la procédure, examiner les dossiers de notation, faire leur suivi, en tirer des conclusions et accomplir tout autre acte ainsi que toute formalité de cette procédure sont établies par le règlement sur la notation des sous-officiers. Les sous-officiers dont les cas sont soumis, par l’état-major, à l’examen du Conseil supérieur militaire, sont écartés de l’armée par une décision du Conseil supérieur militaire.
»
4.
Selon l’article 112 de la loi sur le personnel militaire, les militaires révoqués de leur poste sont tenus de rembourser comme indemnité le double des frais de scolarité au prorata du temps restant de leur service obligatoire.
5.
L’article 99 du règlement sur la notation des officiers :
«
Nonobstant l’ancienneté dans le service, la procédure de mise à la retraite sera appliquée à tous ceux dont le maintien au sein de forces armées est jugé inadapté à leur conduite immorale, fondée sur l’un des motifs cités ci-dessous, tel qu’établi dans un ou plusieurs documents relatifs au dernier grade de l’intéressé.
a) à d) (...)
e) lorsque leurs comportements et agissements révèlent qu’ils ont adopté des opinions politiques illégales, subversives, séparatistes, intégristes et idéologiques ou qu’ils ont participé à la propagation de telles opinions.
»
6.
Selon l’article 53 e) du règlement sur la notation des sous-officiers, la procédure de mise à la retraite sera appliquée à tous les sous-officiers dont les comportements et agissements révèlent qu’ils ont adopté des opinions politiques illégales, subversives, séparatistes, intégristes et idéologiques ou qu’ils ont participé à la propagation de telles opinions.
7.
Selon l’article 39 e) et f) de la loi n
o
5434 sur la caisse de retraite (
Emekli Sandığı Kanunu
), les militaires révoqués d’office de l’armée pour actes d’indiscipline et conduite immorale n’acquièrent le droit à pension qu’après 25 ans de service public.
1.
Invoquant les articles 1, 6 et 13 de la Convention,
le requérant se plaint de n’avoir disposé d’aucun recours effectif pour attaquer devant les juridictions internes la décision prise par le Conseil supérieur militaire en raison de l’article 125 de la Constitution turque, qui prévoit que les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
2.
Le requérant allègue que la décision prise par le Conseil supérieur militaire constitue une atteinte au droit à la vie dans la mesure où sa révocation lui a causé des difficultés financières pour subvenir aux besoins de sa famille. Il invoque à cet égard l’article 2 de la Convention.
3.
Le requérant soutient en dernier lieu que l’Etat turc viole les droits de ses citoyens. Il invoque à cet égard l’article 17 de la Convention.
Invoquant les articles 1, 6 et 13 de la Convention,
le requérant se plaint de n’avoir disposé d’aucun recours effectif pour attaquer devant les juridictions internes.
Sur l’applicabilité de l’article 6
a) Sur l’existence d’« accusation en matière pénale
»
La Cour relève qu’en l’espèce le requérant a été révoqué d’office par un organe militaire pour actes d’indiscipline en application de l’article 50 § c) de la loi sur le personnel militaire. Elle rappelle à cet égard qu’elle a déjà eu à se prononcer sur un problème analogue dans deux affaires relatives à la discipline militaire (arrêt Engel et autres c. Pays-Bas du 8
juin 1976, série A n
o
22) et au maintien de l’ordre dans le contexte carcéral (arrêt Campbell et Fell c. Royaume-Uni du 28 juin 1984, série A n
o
80). Tout en reconnaissant aux Etats le droit de distinguer entre droit pénal et droit disciplinaire, la Cour s’est réservée le pouvoir de s’assurer que la frontière ainsi tracée ne porte pas atteinte à l’objet et au but de l’article 6. Elle utilisera en l’espèce les critères qui se dégagent sur ce point de sa jurisprudence constante (voir entre autres, arrêt Engel et autres précité, pp. 34-35, §§ 81-82, arrêt Öztürk c. Allemagne du 21 février 1984, série A n
o
73, p. 18, § 50)
: il importe d’abord de savoir si le texte définissant l’infraction en cause ressortit ou non au droit pénal d’après la technique juridique de l’Etat défendeur
; il y a lieu d’examiner ensuite, eu égard à l’objet et au but de l’article 6, au sens ordinaire de ses termes et au droit des Etats contractants, la nature de l’infraction ainsi que la nature et le degré de gravité de la sanction que risquait de subir l’intéressé.
En l’occurrence, d’après la législation turque, les actes d’indiscipline et la conduite immorale reprochés au requérant tombent sans nul doute sous le coup de textes appartenant au droit disciplinaire.
Quant à la nature de la sanction, la Cour rappelle que «
les sanctions
disciplinaires ont en général pour but d’assurer le respect, par les membres de groupes de particuliers, des règles de comportement propres à ces derniers
» (voir arrêt Weber c. Suisse du 22 mai 1990, série A n 177, p.
18, § 33).
La Cour observe qu’en embrassant une carrière militaire, le requérant se pliait de son propre gré au système de discipline militaire. Ce système implique par sa nature la possibilité d’apporter à certains droits et libertés des membres des forces armées des limitations ne pouvant être imposées aux civils (arrêt Engel précité, p. 24, § 57). Les Etats peuvent adopter pour leurs armées des règlements disciplinaires interdisant tel ou tel comportement, notamment une attitude qui va à l’encontre de l’ordre établi répondant aux nécessités du service militaire (voir arrêt Kalaç c. Turquie du 1
er
juillet 1997,
Recueil
1997-IV, p. 10, § 28).
La Cour relève qu’en l’espèce la sanction de révocation infligée au requérant se situe dans le domaine de la discipline requise dans les forces armées et ne s’adresse qu’à un groupe déterminé doté d’un statut particulier. Dès lors, la Cour conclut que la décision de révocation ne saurait passer pour une sanction pénale imposée à la suite d’une condamnation pour une «
infraction
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
b) Sur l’existence de «
contestations
» relatives à des droits «
de caractère civil
»
L
a Cour se réfère à cet égard à son arrêt
Pellegrin c. France
du 8 décembre 1999 ([GC], n
o
28541/95) par laquelle elle a relevé :
«
Par conséquent, la Cour décide que sont seuls soustraits au champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention les litiges des agents publics dont l’emploi est caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat ou des autres collectivités publiques. Un exemple manifeste de telles activités est constitué par les forces armées et la police.
»
Partant, l’article 6 § 1 ne trouve pas à s’appliquer en l’espèce et il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Article 13 de la Convention
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’article 13 exige un recours interne pour les seules plaintes que l’on peut estimer «
défendables
» au regard de la Convention (voir, entre autres arrêt Boyle et Rice c. Royaume-Uni du 27 avril 1988, série A n
o
131, p. 23, §
52).
Se référant à ses considérations ci-dessus quant à l’applicabilité de l’article 6, la Cour estime que l’article 13 n’est pas applicable en l’espèce.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est également incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée conformément à l’article 34 § 4 de la Convention.
Au vu des éléments du dossier en sa possession, la Cour estime que les faits de la cause n’appellent aucun examen séparé sous l’angle des articles 2 et 17 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente