SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3983/98 prezentate de A.R.T. împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 4 iulie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Bîrsan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și M. O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 25 ianuarie 1998 și înregistrată la 13 februarie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1962 și rezident la Ankara. Circumstanțele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin Hotărârea din 12 decembrie 1997, Consiliul Superior Militar (Yüksek Askeri Șura) a decis să revocată reclamantul armatei, medic ofițer, pentru acte de indisciplină și conduită imorală, în conformitate cu articolul (c) din Legea privind personalul militar și art. 99 lit. (e) din Regulamentul privind ratingul ofițerilor. La 23 ianuarie 1998, reclamantul a solicitat în fața Înaltei Curți Administrative Militare să anuleze lit. (a) din 12 decembrie 1997. Dreptul intern relevant art. 125 din Constituție: Calea de atac este deschisă împotriva tuturor actelor și deciziilor administrației. Actele președintelui Republicii care se află sub competența sa exclusivă și deciziile Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar. La art. 129 alineatul (2), la art. 129 alineatul (3) și la art. 4 din Constituția turcă se prevede că nu se poate aplica o sancțiune disciplinară funcționarilor, alții decât cei militari, cu condiția respectării principiului respectării drepturilor la apărare. În plus, acesta prevede că sancțiunile disciplinare, altele decât avertismentele și mustrările, sunt supuse controlului judiciar. Dispozițiile privind militarii sunt rezervate. În temeiul articolului 21 din Legea privind Curtea Administrativă Înaltă Militară, sancțiunile disciplinare impuse militarilor nu sunt supuse controlului judiciar. 926 privind personalul militar : Revocare pentru acte de inciplina si conduita imorala : Fără a aduce atingere serviciului, ofiterii a caror mentinere in fortele armate este considerat nepotrivita ca urmare a indisciplina si conduita imorala sunt supuse legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul ofițerilor. Ofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul-major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 94 litera (b) din Legea nr. 926 privind personalul militar: (b) Revocare pentru acte de inciciplină și conduită imorală Fără a aduce atingere serviciului, subofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată inadecvată ca urmare a unor indiscipline și a unei conduite imorale fac obiectul legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul subofițerilor. Subofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul-major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. În conformitate cu art. 112 din Legea privind personalul militar, militarii revocați din funcția lor au obligația de a rambursa, ca compensație, dublul cheltuielilor de școlarizare proporțional cu timpul rămas din serviciul lor obligatoriu. Fără a aduce atingere obligației de serviciu, procedura de retragere va fi aplicată tuturor celor a căror menținere în cadrul forțelor armate este considerată inadecvată pentru conduita lor imorală, bazată pe unul dintre motivele menționate mai jos, așa cum este menționat într-unul sau mai multe documente privind ultimul grad al laiului. (a) - (d) (...) (e) în cazul în care comportamentul și comportamentul lor dezvăluie că au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. În conformitate cu art. 53 litera (e) din Regulamentul privind ratingul subofițerilor, procedura de retragere va fi aplicată tuturor subofițerilor ale căror comportamente și a căror comportamente au dus la adoptarea unor opinii politice ilegale, subversive, separatiste, integriste și ideologice sau care au participat la răspândirea unor astfel de opinii. Potrivit articolului 39 litera (e) și (f) din Legea nr. 5434 privind fondul de pensii (Emekli Sand Reclamantul se plânge, invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, că nu a intentat nici o acțiune efectivă pentru a ataca decizia luată de Consiliul Superior Militar în fața instanțelor interne și că art. 125 din Constituția turcă prevede că deciziile Consiliului Superior Militar nu sunt supuse controlului judiciar. În plus, se plânge că nu a fost informat cu privire la motivele deciziei de revocare, precum și cu privire la ceea ce a făcut obiectul unei pedepse fără a fi putut prezenta apărarea sa. Reclamantul susține că, în conformitate cu Legea privind personalul militar le revine autorităților competente responsabilitatea de a iniția procedura, de a examina dosarele de rating, de a le monitoriza, de a trage concluzii, precum și de a efectua orice alt act sau formalitate a procedurii de revocare a armatei, care sunt stabilite prin Regulamentul privind personalul militar. Acesta susține că, în conformitate cu acest regulament, liderii săi ierarhici competenți ar fi trebuit să pregătească un raport de rating pentru inițierea procedurii de revocare. El susține că a fost revocat din armată fără a se ști dacă se impune o sancțiune administrativă sau penală pe baza căreia ar fi putut fi întemeiată sancțiunea de revocare. El susține că sancțiunea care i-a fost impusă este contrară dispozițiilor interne în acest domeniu. Reclamantul se plânge, invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, că nu a intentat nici o acțiune efectivă pentru a ataca decizia luată de Consiliul Superior Militar în fața instanțelor interne și că art. 125 din Constituția turcă prevede că deciziile Consiliului Superior Militar nu sunt supuse controlului judiciar. În plus, se plânge că nu a fost informat cu privire la motivele deciziei de revocare, precum și cu privire la ceea ce a făcut obiectul unei sancțiuni fără a fi putut prezenta apărarea sa. Reclamantul susține că sancțiunea care i-a fost impusă este contrară dispozițiilor interne în materie. Curtea va examina acest aspect din perspectiva articolului 7 din Convenție. Cu privire la aplicabilitatea articolului 6 litera (a) privind existența unei acuzații în materie penală Curtea arată că, în speță, reclamantul a fost revocat din oficiu de către un organ militar pentru acte de inciciplină în conformitate cu art. 50 alineatele (c) din Legea privind personalul militar. În această privință, aceasta amintește că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la o problemă similară în două cauze referitoare la disciplina militară (hotărârea Engel și alte cauze c. Țările de Jos din 8 iunie 1976, seria A n 22) și menținerea ordinii în contextul închisorii (hotărârea Campbell și Fell c. Regatul Unit din 28 iunie 1984, seria A n 80). Deși recunoaște dreptul statelor de a distinge între dreptul penal și dreptul disciplinar, Curtea are competența de a se asigura că granița astfel trasată nu aduce atingere obiectului și scopului art. 6. În speță, Comisia va utiliza criteriile referitoare la acest punct al jurisprudenței sale constante (a se vedea, printre altele, Hotărârea Engel și altele, citată anterior, p. 34-35, §§ 81-82, Hotărârea Öztürk c. Germania din 21 februarie 1984, seria A n 73, p. 18, § 50) : În primul rând, este important să se stabilească dacă textul care definește încălcarea în cauză reieșea sau nu din dreptul penal, conform tehnicii juridice a statului pârât ; este necesar să se examineze apoi, având în vedere obiectul și scopul articolului 6, în sensul obișnuit al termenilor săi și al dreptului statelor contractante, natura lacului, precum și natura și gradul de gravitate a sancțiunii pe care ar putea să o suporte persoana în cauză. În acest caz, conform legislației turce, actele de indulgență și conduita imorală a reclamantului cad fără îndoială sub incidența unor texte care aparțin dreptului disciplinar. În ceea ce privește natura sancțiunii, Curtea reamintește că - sancțiunile Disciplinari au, în general, scopul de a asigura respectarea de către membrii grupurilor de particulari a normelor de comportament specifice acestora din urmă (a se vedea Hotărârea Weber c. Elveția din 22 mai 1990, Seria A n Acest sistem implică prin natura sa posibilitatea de a conferi anumitor drepturi și libertăți ale membrilor forțelor armate limitări care nu pot fi impuse civililor (hotărârea Engel menționată anterior, p. 24, punctul 57). Statele pot adopta, pentru armatele lor, reglementări disciplinare care interzic un anumit comportament, în special o atitudine care contravine ordinii stabilite care răspunde nevoilor serviciului militar (a se vedea Hotărârea Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 10, § 28). Curtea arată că, în speță, sancțiunea de revocare aplicată reclamantului se situează în domeniul disciplinei impuse în forțele armate și nu se adresează decât unui grup determinat cu un statut special. Prin urmare, Curtea concluzionează că decizia de revocare nu poate fi considerată o sancțiune penală impusă ca urmare a unei condamnări pentru o În sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. (b) Cu privire la existența unor drepturi civile în ceea ce privește drepturile de proprietate civilă ale Curții se referă în acest sens la Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999 ([GC], n 28541/95) prin care aceasta a menționat: Prin urmare, Curtea decide că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile cu privire la agenții publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice. Un exemplu evident al acestor activități este reprezentat de forțele armate și de poliție. Prin urmare, art. 6 alin. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, art. 13 prevede o acțiune internă numai pentru plângerile pe care le poate considera ca fiind deprovocabile în raport cu Convenția (a se vedea, printre altele, Hotărârea Boyle și Rice c. Regatul Unit din 27 aprilie 1988, seria A n 131, p. 23, § 52). În ceea ce privește art. 7 din convenție, Curtea constată că această dispoziție consacră principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor și interzice, de asemenea, retroactivitatea legii penale. Având în vedere considerațiile sale de mai sus cu privire la aplicabilitatea articolului 6, Curtea consideră că articolele 7 și 13 nu sunt aplicabile în speță. În consecință, această parte a cererii este, de asemenea, incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin.
de la requête n
o
39830/98
présentée par A.R.T.
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M
me
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 25 janvier 1998 et enregistrée le 13 février 1998,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant turc, né en 1962 et résidant à Ankara.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Par arrêté du 12 décembre 1997, le Conseil supérieur militaire (
Yüksek Askeri Șura
) décida de révoquer le requérant de l’armée, médecin officier, pour actes d’indiscipline et conduite immorale, en application de l’article
50 c) de la loi sur le personnel militaire et l’article 99 e) du règlement sur la notation des officiers.
Le 23 janvier 1998, le requérant demanda devant la Haute Cour administrative militaire l’annulation de l’arrêté du 12 décembre 1997.
B.
Le droit interne pertinent
1.
Article 125 de la Constitution :
«
La voie de recours est ouverte contre tous les actes et décisions de l’administration.
Les actes du président de la République relevant de sa seule compétence et les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
»
L’article 129 §§ 2, 3 et 4 de la Constitution turque prévoit qu’une sanction disciplinaire ne peut être infligée aux fonctionnaires, autres que les militaires, qu’à la condition que soit respecté le principe du respect des droits de la défense. Il dispose en outre que les sanctions disciplinaires, autres que les avertissements et les réprimandes, sont soumises au contrôle judiciaire. Les dispositions concernant les militaires sont réservées. En vertu de l’article 21 de la loi sur la Haute Cour administrative militaire, les sanctions disciplinaires imposées aux militaires échappent au contrôle judiciaire.
2.
L’article 50 c) de la loi n
o
926 sur le personnel militaire :
«
Révocation pour actes d’indiscipline et conduite immorale :
Nonobstant l’ancienneté dans le service, les officiers dont le maintien dans les forces armées est jugé inadapté à la suite d’indiscipline et de conduite immorale sont soumis à la loi sur la caisse de retraite turque.
Les autorités compétentes pour engager la procédure, examiner les dossiers de notation, faire leur suivi, en tirer des conclusions et accomplir tout autre acte ainsi que toute formalité de cette procédure sont établies par le règlement sur la notation des officiers. Les officiers dont les cas sont soumis, par l’état-major, à l’examen du Conseil supérieur militaire, sont écartés de l’armée par une décision du Conseil supérieur militaire.
»
3.
L’article 94 b) de la loi n
o
926 sur le personnel militaire :
«
b) Révocation pour actes d’indiscipline et conduite immorale
Nonobstant l’ancienneté dans le service, les sous-officiers dont le maintien dans les forces armées est jugé inadapté à la suite d’indiscipline et de conduite immorale sont soumis à la loi
sur la caisse de retraite turque.
Les autorités compétentes pour engager la procédure, examiner les dossiers de notation, faire leur suivi, en tirer des conclusions et accomplir tout autre acte ainsi que toute formalité de cette procédure sont établies par le règlement sur la notation des sous-officiers. Les sous-officiers dont les cas sont soumis, par l’état-major, à l’examen du Conseil supérieur militaire, sont écartés de l’armée par une décision du Conseil supérieur militaire.
»
4.
Selon l’article 112 de la loi sur le personnel militaire, les militaires révoqués de leur poste sont tenus de rembourser comme indemnité le double des frais de scolarité au prorata du temps restant de leur service obligatoire.
5.
L’article 99 du règlement sur la notation des officiers :
«
Nonobstant l’ancienneté dans le service, la procédure de mise à la retraite sera appliquée à tous ceux dont le maintien au sein de forces armées est jugé inadapté à leur conduite immorale, fondée sur l’un des motifs cités ci-dessous, tel qu’établi dans un ou plusieurs documents relatifs au dernier grade de l’intéressé.
a) à d) (...)
e) lorsque leurs comportements et agissements révèlent qu’ils ont adopté des opinions politiques illégales, subversives, séparatistes, intégristes et idéologiques ou qu’ils ont participé à la propagation de telles opinions.
»
6.
Selon l’article 53 e) du règlement sur la notation des sous-officiers, la procédure de mise à la retraite sera appliquée à tous les sous-officiers dont les comportements et agissements révèlent qu’ils ont adopté des opinions politiques illégales, subversives, séparatistes, intégristes et idéologiques ou qu’ils ont participé à la propagation de telles opinions.
7.
Selon l’article 39 e) et f) de la loi n
o
5434 sur la caisse de retraite (
Emekli Sandığı Kanunu
), les militaires révoqués d’office de l’armée pour actes d’indiscipline et conduite immorale n’acquièrent le droit à pension qu’après 25 ans de service public.
Le requérant se plaint, en invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, de n’avoir disposé d’aucun recours effectif pour attaquer la décision prise par le Conseil supérieur militaire devant les juridictions internes. Il expose à cet égard que l’article 125 de la Constitution turque prévoit que les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
En outre, il se plaint de n’avoir pas été informé des motifs de la décision de révocation ainsi que de ce qu’il avait fait l’objet d’une sanction sans avoir pu présenter sa défense.
Le requérant soutient que, selon
la loi relative au personnel militaire, il incombe aux autorités compétentes d’engager la procédure, d’examiner les dossiers de notation, d’en faire le suivi, d’en tirer les conclusions ainsi que d’accomplir tout autre acte ou toute formalité de la procédure de révocation de l’armée, lesquels sont établis par le règlement relatif au personnel militaire. Il allègue que, selon ce règlement, ses chefs hiérarchiques compétents auraient dû préparer un rapport de notation pour engager la procédure de révocation. Il soutient qu’il a été révoqué de l’armée sans s’être vu infliger une sanction administrative ou pénale sur la base de laquelle la sanction de révocation aurait pu être fondée. Il fait valoir que la sanction qui lui a été imposée est contraire aux dispositions internes en la matière.
Le requérant se plaint, en invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, de n’avoir disposé d’aucun recours effectif pour attaquer la décision prise par le Conseil supérieur militaire devant les juridictions internes. Il expose à cet égard que l’article 125 de la Constitution turque prévoit que les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
En outre, il se plaint de n’avoir pas été informé des motifs de la décision de révocation ainsi que de ce qu’il avait fait l’objet d’une sanction sans avoir pu présenter sa défense.
Le requérant allègue que la sanction qui lui a été imposée est contraire aux dispositions internes en la matière. La Cour examinera ce grief sous l’angle de l’article 7 de la Convention.
Sur l’applicabilité de l’article 6
a) Sur l’existence d’«
accusation en matière pénale
»
La Cour relève qu’en l’espèce le requérant a été révoqué d’office par un organe militaire pour actes d’indiscipline en application de l’article 50 § c) de la loi sur le personnel militaire. Elle rappelle à cet égard qu’elle a déjà eu à se prononcer sur un problème analogue dans deux affaires relatives à la discipline militaire (arrêt Engel et autres c. Pays-Bas du 8
juin 1976, série A n
o
22) et au maintien de l’ordre dans le contexte carcéral (arrêt Campbell et Fell c. Royaume-Uni du 28 juin 1984, série A n
o
80). Tout en reconnaissant aux Etats le droit de distinguer entre droit pénal et droit disciplinaire, la Cour s’est réservée le pouvoir de s’assurer que la frontière ainsi tracée ne porte pas atteinte à l’objet et au but de l’article 6. Elle utilisera en l’espèce les critères qui se dégagent sur ce point de sa jurisprudence constante (voir entre autres, arrêt Engel et autres précité, pp. 34-35, §§ 81-82, arrêt Öztürk c. Allemagne du 21 février 1984, série A n
o
73, p. 18, § 50)
: il importe d’abord de savoir si le texte définissant l’infraction en cause ressortit ou non au droit pénal d’après la technique juridique de l’Etat défendeur
; il y a lieu d’examiner ensuite, eu égard à l’objet et au but de l’article 6, au sens ordinaire de ses termes et au droit des Etats contractants, la nature de l’infraction ainsi que la nature et le degré de gravité de la sanction que risquait de subir l’intéressé.
En l’occurrence, d’après la législation turque, les actes d’indiscipline et la conduite immorale reprochés au requérant tombent sans nul doute sous le coup de textes appartenant au droit disciplinaire.
Quant à la nature de la sanction, la Cour rappelle que «
les sanctions
disciplinaires ont en général pour but d’assurer le respect, par les membres de groupes de particuliers, des règles de comportement propres à ces derniers
» (voir arrêt Weber c. Suisse du 22 mai 1990, série A n 177, p. 18, § 33).
La Cour observe qu’en embrassant une carrière militaire, le requérant se pliait de son propre gré au système de discipline militaire. Ce système implique par sa nature la possibilité d’apporter à certains droits et libertés des membres des forces armées des limitations ne pouvant être imposées aux civils (arrêt Engel précité, p. 24, § 57). Les Etats peuvent adopter pour leurs armées des règlements disciplinaires interdisant tel ou tel comportement, notamment une attitude qui va à l’encontre de l’ordre établi répondant aux nécessités du service militaire (voir arrêt Kalaç c. Turquie du 1
er
juillet 1997,
Recueil
1997-IV, p. 10, § 28).
La Cour relève qu’en l’espèce la sanction de révocation infligée au requérant se situe dans le domaine de la discipline requise dans les forces armées et ne s’adresse qu’à un groupe déterminé doté d’un statut particulier. Dès lors, la Cour conclut que la décision de révocation ne saurait passer pour une sanction pénale imposée à la suite d’une condamnation pour une «
infraction
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
b) Sur l’existence de «
contestations
» relatives à des droits «
de caractère civil
»
L
a Cour se réfère à cet égard à son arrêt
Pellegrin c. France
du 8 décembre 1999 ([GC], n
o
28541/95) par laquelle elle a relevé :
«
Par conséquent, la Cour décide que sont seuls soustraits au champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention les litiges des agents publics dont l’emploi est caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat ou des autres collectivités publiques. Un exemple manifeste de telles activités est constitué par les forces armées et la police.
»
Partant, l’article 6 § 1 ne trouve pas à s’appliquer en l’espèce et il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Articles 13 et 7 de la Convention
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’article 13 exige un recours interne pour les seules plaintes que l’on peut estimer «
défendables
» au regard de la Convention (voir, entre autres arrêt Boyle et Rice c. Royaume-Uni du 27 avril 1988, série A n
o
131, p. 23, §
52).
Quant à l’article 7 de la Convention, la Cour note que cette disposition consacre le principe de légalité des délits et des peines et prohibe également la rétroactivité de la loi pénale.
Au vu de ses considérations ci-dessus quant à l’applicabilité de l’article 6, la Cour estime que les articles 7 et 13 ne sont pas applicables en l’espèce.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est également incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente