SECȚIUNEA A DOUA CAUZA TALENTI c. ITALIA (Cercetarea nr. 38102/97) [1]HREȘTE STRASBURG 27 iulie 2000 În litigiul Talenti c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte Bonello P. Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska domni Leviți judecători Russo, judecător ad-hoc și grefier de secțiune al dlui Fribergh Fribergh După ce a intenționat în camera de consiliu la 5 iulie 2000, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură Lacque a fost deferită Curții, așa cum a fost pronunțată în temeiul articolului 19 anterior al Convenției, printr-o scrisoare din partea guvernului italian din data de 5 august 1999, primită la grefa din data de 12 august 1999. La originea cauzei se află o cerere (nr. 38102/97) îndreptat împotriva Italiei și al cărui resortisant american, dl Pier Francesco Talenti ( În raportul său din 4 martie 1999 (fostul articol) 31), comunicat Comitetului miniștrilor la 6 mai 1999, se încheie cu încălcarea art. 6 1 din Convenție. Cererea guvernului face trimitere la articolele 44 și 48 anterioare, cum ar fi cele prevăzute de Protocolul nr. 9, pe care Italia le-a ratificat, precum și la declarația italiană care recunoaște instanța obligatorie a Curții (fostul articol 46). Aceasta are ca obiect să obțină o decizie pe punctul de a afla dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție. Reclamantul a decedat în 1997. La 12 octombrie 1998, M Tatiana Talenti și Maestrul Stuart White, în calitate de executori testamentari ai reclamantului, au indicat, prin intermediul reprezentantului lor autorizat, dl. Viscomi, care doresc să continue procedura în fața Comisiei, sunt reprezentați de dl Savoldi, avocat în baroul din Milano, iar guvernul este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza și de co-agentul său, dl V. Esposito. Ca urmare a sesizării Curții, în conformitate cu art. 5 alineatul (4) din Protocolul nr. 11 la convenție, coroborat cu articolele 100 alineatul (1) și 24 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Curții ( 1999, colegiul respectiv a decis că cauza va fi examinată de o cameră constituită în cadrul uneia dintre secțiunile Curții. Ulterior, în conformitate cu art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, președintele Curții a atribuit cauza celei de a doua secțiuni. La 20 septembrie 1999, în temeiul articolelor 52 alineatul (2) și 26 alineatul (1) din regulament, președintele secțiunii menționate a stabilit componența camerei. Ea îl includea pe domnul B. Conforti, judecător ales în temeiul Italiei [art. 27 alineatul (2) din convenție și art. 26 alineatul (2) ] (a) regulamentului), și dl C.L. Rozakis, președintele secțiunii [art. 26 alineatul (a) din Regulamentul de procedură]. Ceilalți membri numiți de acesta din urmă pentru completarea camerei au fost dl G. Bonello, dl Strážnická, dl Lorenzen, dl Fischbach și dna Tsatsa-Nikolovska [art. 26 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură]. Dl Strážnická, împiedicată, a fost înlocuită ulterior de dl E. Levits, dl C.L. Rozakis și dl. În consecință, vicepreședintele A.B. Baka l-a înlocuit pe dl C.L. Rozakis în calitate de președinte al camerei (art. 12 din Regulamentul de procedură). Ulterior, guvernul l-a numit pe dl C. Russo, în locul dlui Conforti (art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (2) din convenție. La 29 noiembrie 1999, grefa a primit observații din partea reclamantului și a guvernului, iar la 2 și 4 februarie 2000, grefa a primit observații suplimentare din partea reclamantului și, respectiv, din partea guvernului. La 22 septembrie 1983, reclamantul a atribuit Consiliului de Miniștri, Ministerului Finanțelor, Afacerilor Externe și Trezoreriei Publice, precum și Primăriei Romei în fața Tribunalului de la Roma, pentru a obține, printre altele, despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a persecuțiilor și discriminării în cadrul unei linșări. Moral din partea presei naționale, pentru că prin expropriere proprietățile sale au fost puse în pericol ireversibil și activitățile sale au fost compromise în mod ireversibil. 11. Punerea în funcțiune a cazului a început la 28 noiembrie 1983. Cele trei audieri care au avut loc între 13 februarie 1984 și septembrie 1984, una a fost amânată la cererea reclamantului, una a pârâtului și una a fost consacrată depunerii la grefa de documente. Ședința stabilită la 19 decembrie 1984 nu a avut loc, deoarece în acea zi avocații grevă și o ședință a fost prevăzută la 24 aprilie 1985. După două trimiteri la cererea primăriei, la 22 octombrie 1986 părțile și-au prezentat concluziile. Ședința de pledoarii a avut loc la noiembrie 1987. Prin hotărârea din 11 decembrie 1987, al cărei text a fost depus la grefă la 3 februarie 1988, tribunalul a respins cererea reclamantului pe motiv că nu specificase niciodată faptele ilicite pe care le reproșa administrației și se mulțumise cu plângerile formulate în mod generic. 12. La 12 iulie 1988, reclamanta a făcut apel la Curtea de Apel de la Roma. Instrucțiunea a început la 17 noiembrie 1988. Șase audieri stabilite între această dată și 1 În februarie 1990, patru au fost dedicate depunerii la grefa de documente, una a fost amânată la cererea reclamantului și una la cererea primăriei Romei. La 15 martie 1990 a avut loc prezentarea concluziilor, iar ședința de pledoarii a avut loc la 31 octombrie 1990. Prin Hotărârea din 19 noiembrie 1990, al cărei text a fost depus la grefă la februarie 1991, Curtea a subliniat că reclamantul a recunoscut că nu a contestat niciodată legalitatea procedurii de expropriere, a constatat partea generică a plângerilor și a respins apelul. 13. La 27 februarie 1992, reclamantul s-a ocupat de casare și ședința a avut loc la 3 noiembrie 1993. Prin hotărârea din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 6 iulie 1994, Curtea a respins recursul reclamantului. ÎN UL14, în temeiul fostului articol 32 din Convenție, În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii către Comitetul miniștrilor a raportului Comisiei, cauza nu este prezentată Curții prin aplicarea art. 48 din (...) Convenție, Comitetul de Miniștri adoptă (...) o decizie cu privire la problema dacă a existat sau nu o încălcare a Convenției. 15. Curtea ia notă de faptul că cererea introductivă de judecată a guvernului din data de joi, 5 august 1999, a ajuns la grefare joi, 12 august 1999, în timp ce comunicarea raportului Comisiei către Comitetul miniștri datează din 6 mai 1999. 16. Curtea amintește că, în temeiul articolului 47 anterior din convenție, sesizarea trebuia să aibă loc în termenul de trei luni prevăzut la art. 32 anterior. Or nici Convenția, nici regulamentul Curții, cum ar fi cele din momentul sesizării, nu conținea o dispoziție care să permită o derogare de la această obligație. 17. Prin urmare, guvernul a depășit termenul pe care i l-a impus să îl observe. În plus, nici o circumstanță specială care să poată întrerupe sau suspenda cursul nu reiese din dosar (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea Istituto di Vigilanza c. Italia din 22 septembrie 1993, seria A nr. 266-C, p. 35, § 14, Morganti c. Franța din 13 iulie 1995, seria A nr. 320-C, p. 48, § 14 și Lemoine c. Franța din 1 septembrie 1993, p. aprilie 1999). Faptul că scrisoarea, a cărei dată nu este cunoscută, este datată 5 august 1999, nu constituie un element suficient (a se vedea, mutatis mutandis, art. 38 alin. (2) din regulament). În consecință, cererea introductivă de instanță a guvernului se dovedește inadmisibilă pentru că este tardivă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, a declarat că nu poate cunoaște fondul cauzei. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 iulie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh András Baka Modululer Președinte [1] Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.
DEUXIÈME SECTION
c. ITALIE
(Requête n°
38102/97)
[1]
ARRÊT
27 juillet 2000
En l’affaire Talenti c. Italie
,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
G.
Bonello
,
,
M.
Fischbach
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
MM.
E.
Levits
,
juges
,
C.
Russo,
juge
ad hoc,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier
de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 juillet 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
L’affaire a été déférée à la Cour, telle qu’établie en vertu de l’ancien article 19 de la Convention, par une lettre du gouvernement italien («
le
Gouvernement
») du 5 août 1999, reçue au greffe le 12 août 1999. A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n°
38102/97) dirigée contre l’Italie et dont un ressortissant américain, M.
Pier Francesco Talenti («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 5 janvier 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). Il se plaignait de ce que sa cause n’avait pas été entendue dans un délai raisonnable comme le veut l’article 6 § 1 de la Convention et de la violation de l’article 1 du Protocole n° 1.
2.
Le 28 octobre 1997, la Commission a retenu exclusivement le grief relatif à la durée de la procédure. Dans son rapport du 4 mars 1999 (ancien article
31), communiqué au Comité des Ministres le 6 mai 1999, elle conclut à la violation de l'article 6
§
1 de la Convention.
3.
La requête du Gouvernement renvoie aux anciens articles 44 et 48 tels qu’amendés par le Protocole n° 9, que l’Italie avait ratifié, ainsi qu’à la déclaration italienne reconnaissant la juridiction obligatoire de la Cour (ancien article 46). Elle a pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l’Etat défendeur aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention.
4.
Le requérant est décédé en 1997. Le 12 octobre 1998, M
me
Tatiana Talenti et Maître Stuart White, en tant qu’exécuteurs testamentaires du requérant, ont indiqué, par l’intermédiaire de leur mandataire, M.
A.
Viscomi, qu’ils souhaitaient continuer la procédure devant la Commission. Ils sont représentés par M
e
est représenté par son agent, M.
5.
A la suite de la saisine de la Cour, conformément à l’article 5 § 4 du Protocole n° 11 à la Convention, lu en combinaison avec les articles 100 § 1 et 24 § 6 du règlement de la Cour (« le règlement »), ladite requête a été considérée par un collège des juges de la Grande Chambre. Le
20
septembre
1999, ledit collège a décidé que l’affaire serait examinée par une chambre constituée au sein de l’une des sections de la Cour.
6.
Par la suite, conformément à l’article 52 § 1 du règlement, le président de la Cour a attribué l’affaire à la deuxième section. Le 20 septembre 1999, en application des articles 52 § 2 et 26 § 1 du règlement, le président de ladite section a fixé la composition de la chambre. Elle comprenait de plein droit M. B. Conforti, juge élu au titre de l'Italie (articles 27 §
2 de la Convention et 26 §
1
a) du règlement), et M.
C.L.
Rozakis, président de la section (article 26 §
1
a) du règlement). Les autres membres désignés par ce dernier pour compléter la chambre étaient M. G. Bonello, M
me
V.
Strážnická, M.
P.
Lorenzen, M.
M.
Fischbach et Mme
M.
Tsatsa-Nikolovska (article 26 §
1 b) du règlement). M
me
V.
Strážnická, empêchée, a été remplacée par M. E. Levits.
7.
Ultérieurement, M. C.L. Rozakis et M.
28 du règlement). En conséquence, M.
A.B. Baka, vice-président, a remplacé M.
C.L. Rozakis en tant que président de la chambre (article 12 du règlement). Par la suite, le Gouvernement a nommé M.
B.
Conforti (articles 27 § 2 de la Convention et 29
§
1 du règlement).
8.
Le 29 novembre 1999, le greffe a reçu les observations du requérant et du Gouvernement.
9.
Les 2 et 4 février 2000, le greffe a reçu les observations complémentaires respectivement du requérant et du Gouvernement.
10.
Le 22 septembre 1983, le requérant assigna le Conseil des ministres, les Ministères des Finances, des Affaires Etrangères et du Trésor public ainsi que la mairie de Rome devant le tribunal de Rome afin d'obtenir notamment réparation des dommages subis suite à des persécutions et à des discriminations dans le cadre d'un « lynchage
moral » de la part de la presse nationale, de ce que par le biais d'expropriation ses propriétés ont été «
pulvérisées » et que ses activités ont été irréversiblement compromises.
11.
La mise en état de l'affaire commença le 28 novembre 1983. Des trois audiences qui se tinrent entre le 13 février 1984 et le
19
septembre
1984, une fut ajournée à la demande du requérant, une à celle d'un défendeur et une fut consacrée au dépôt au greffe de documents. L'audience fixée au 19 décembre 1984 ne se tint pas, car ce jour-là les avocats faisaient grève et une audience fut prévue au 24 avril 1985. Après deux renvois à la demande de la mairie, le 22 octobre 1986 les parties présentèrent leurs conclusions. L'audience de plaidoiries se tint le
13
novembre 1987. Par jugement du 11 décembre 1987, dont le texte fut déposé au greffe le 3
février 1988, le tribunal rejeta la demande du requérant au motif qu'il n'avait jamais spécifié quels étaient les faits illicites qu'il reprochait à l'administration et s'était contenté de plaintes formulées de façon générique.
12.
Le 12 juillet 1988, le requérant interjeta appel devant la cour d'appel de Rome. L'instruction commença le 17 novembre 1988. Des six audiences fixées entre cette date et le 1
er
février 1990, quatre furent consacrées au dépôt au greffe de documents, une fut ajournée à la demande du requérant et une à celle de la mairie de Rome. Le 15 mars 1990 eut lieu la présentation des conclusions et l'audience de plaidoiries se tint le 31 octobre 1990. Par arrêt du 19 novembre 1990, dont le texte fut déposé au greffe le
18
février
1991, la cour souligna que le requérant avait reconnu n'avoir jamais contesté la légalité de la procédure d'expropriation, constata le côté générique des plaintes et rejeta l'appel.
13.
Le 27 février 1992, le requérant se pourvut en cassation et l'audience eut lieu le 3 novembre 1993. Par arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 6 juillet 1994, la Cour rejeta le pourvoi du requérant.
14.
Aux termes de l’ancien article 32 de la Convention,
«
Si, dans un délai de trois mois à dater de la transmission au Comité des Ministres du rapport de la Commission, l’affaire n’est pas déférée à la Cour par application de l’article 48 de la (...) Convention, le Comité des Ministres prend (…) une décision sur la question de savoir s’il y a eu ou non une violation de la Convention.
»
15.
La Cour note que la requête introductive d'instance du Gouvernement datée du jeudi 5 août 1999 est parvenue au greffe le jeudi 12
août 1999 alors que la communication du rapport de la Commission au Comité des Ministres remonte au 6 mai 1999.
16.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’ancien article 47 de la Convention, la saisine devait intervenir dans le délai de trois mois prévu à l’ancien article 32. Or ni la Convention ni le règlement de la Cour, tels qu’applicables à l'époque de la saisine, ne contenaient une disposition autorisant une dérogation à cette obligation.
17.
Partant, le Gouvernement a dépassé le délai qu’il lui incombait d’observer. De plus, aucune circonstance spéciale propre à en interrompre ou suspendre le cours ne ressort du dossier (voir,
mutatis mutandis
, les arrêts Istituto di Vigilanza c. Italie du 22 septembre 1993, série A n° 265-C, p. 35, § 14, Morganti c. France du 13 juillet 1995, série A n° 320-C, p. 48, §
14, et Lemoine c. France du 1
er
avril 1999). Le fait que la lettre, dont on ne connaît pas la date d’envoi, soit datée du 5 août 1999, ne constitue pas un élément suffisant (voir,
mutatis mutandis
, l’article 38 § 2 du règlement).
En conséquence, la requête introductive d'instance du Gouvernement se révèle irrecevable parce que tardive.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Dit
qu’elle ne peut connaître du fond de l’affaire.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juillet 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Erik
Fribergh
András
Baka
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.