NJIE v. SWEDEN
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
NJIE v. SWEDEN (CtEDO, 2000)
Prima secțiune decizia nr. 47956/99, de către Serring Momodou NJIE împotriva Suediei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 26 septembrie 2000 în calitate de cameră compusă de dna W. Thomassen, dna Președintă E. Palm, L. Ferrari Bravo, C. Bîrsan, J. Casadevall, B. Zupančič, T. Panțîru, judecători și M. O’Boyle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 13 ianuarie 1999 și înregistrată la 7 mai 1999, având în vedere decizia parțială din 19 octombrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul este un național al Gambiei, născut în 1969. La introducerea cererii sale, el a fost condamnat la două ani de închisoare în Suedia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a reședința în Suedia în noiembrie 1995 după ce s-a căsătorit cu un cetățean suedez în Gambia. Cuplul are doi copii, născuți în 1996 și 1997. Se pare că reclamantul are rude în Gambia și că el și soția sa au vizitat Gambia în mai multe ocazii. La 18 iunie 1998, reclamantul a fost arestat sub suspiciune că a comis o infracțiune de narkotikabrott de natura agravată ( grovt narkotikabrott ) în aceeași zi (poziția de 30–40 de grame de heroină destinată vânzării). La 15 iulie 1998, Curtea de District ( tingsrätten ) din Göteborg a condamnat reclamantul și un alt național gambian de trafic de droguri. Reclamantul a fost condamnat la doi ani de închisoare urmat de expulzare din Suedia. Curtea a constatat că severitatea infracțiunii și riscul evident de recidivă au motivat expulzare pe parcursul vieții. La 17 septembrie 1998, Curtea de Apel ( Hovrätten ) pentru Suedia de Vest a susținut hotărârea Curții de District. Curtea de apel a eliberat o interdicție de zece ani privind returnarea reclamantului în Suedia (de exemplu până la 17 septembrie 2008). Având în vedere situația familială a reclamantului, Curtea a ajuns la concluzia că natura infracțiunii a justificat expulzarea, cu toate acestea, pentru un timp limitat. La 21 octombrie 1998, Curtea Supremă ( Högsta domstolen ) a refuzat concediul de recurs. Reclamantul a solicitat Guvernului pentru revocarea ordinului de expulsie. La 11 martie 1999, Guvernul a respins petiția. O a doua cerere a fost respinsă la 10 iunie 1999. Reclamantul a fost eliberat la probă la 20 iunie 1999, după ce a îndeplinit jumătate din sentință. În aceeași zi a fost deportat în Gambia. Apoi, soția și copiii reclamantului au notificat în scris autorității de înregistrare a populației că a avut intenția de a deplasa la 29 septembrie 1999. În vara anului 1999, a contactat autoritățile locale și le-a spus că intenționează să meargă cu copiii săi mai întâi la Londra și apoi într-o țară africană și că, prin urmare, copiii nu vor începe să participe la centrul de îngrijire a zilei în toamnă, după cum s-a planificat. Potrivit proprietarului casei unde locuia familia, soția reclamantului s-a mutat din apartament și o așa-numită inspecție finală a apartamentului a avut loc la 1 octombrie 1999. Abonamentul telefonic al familiei a fost anulat și nici reclamantul și soția sa nu are niciun nou abonament telefonic în Suedia. După mutarea familiei, poșta lor a fost trimis poste restante. la post-oficiul Farsta, Suedia, dar acest aranjament a încetat. Post-oficiul nu are nici o adresă de transmitere. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că rudele celorlalte Gambiani au amenințat să-l omoare dacă s-a întors în Gambia. În plus, în conformitate cu art. 6 din Convenție, a susținut că instanțele au fost prejudecate împotriva lui din cauza etniei sale. El s-a referit, de asemenea, la soția lui suedeză și la cei doi copii. El a susținut, în temeiul articolului 8 din Convenție, că nu ar putea să-l urmărească în Gambia și, prin urmare, nu ar putea să-i vadă timp de 10 ani. PROCEDURĂ Cererea a fost introdusă la 13 ianuarie 1999 și înregistrată la 7 mai 1999. La 8 iunie 1999, Curtea (prima secțiune) a hotărât să nu aplice art. 39 din Regulamentul Curții. La 19 octombrie 1999, Curtea a hotărât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură, să invite guvernul să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și meritul plângerii în temeiul articolului 8 din Convenție. Curtea a declarat restul cererii inadmisibil. Soția reclamantului, care a reprezentat reclamantul în acțiunea dinaintea Curții, a fost informată cu privire la cele de mai sus prin scrisoarea din 28 octombrie 1999, însă scrisoarea a fost remisă cu o indicație că destinatariul s-a mutat. Guvernul a prezentat observațiile lor scrise la 26 ianuarie 2000, indicând, printre altele, că familia reclamantului era necunoscută. La 23 iunie 2000, soția reclamantului a fost solicitată prin poștă înregistrată pentru a informa Curții despre locul în care a fost situată familia și a fost informată că nereplicul ar putea duce la cererea care a fost eliminată din lista cazurilor. Curtea nu a primit niciun răspuns din partea reclamantului sau a reprezentantului său (soția sa). DECIZIE Având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea constată că nici reclamantul, nici reprezentantul său, nu au ținut Curtea informată cu privire la schimbarea lor de reședință, nici nu au răspuns la scrisorile Curții. În aceste circumstanțe, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să continue cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DECIZAREA DECIZIEI DE CAUZE DE CAUZELE Michael O’Boyle Wilhelmina Thomassen Președintele grefierului