AFFAIRE BRUNNO c. ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle (règlement amiable)
AFFAIRE BRUNNO c. ITALIE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL BRUNNO c. ITALIA [1] (Cercetarea nr. 43053/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 septembrie 2000 În cauzele Brunno c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte Conforti Bonello Strážnická domnii Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska, judecători și grefier de secțiune al dlui Fribergh Fribergh După ce a intenționat în camera Consiliului la 7 septembrie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant al acestui stat, M. Sebastiano Brunno, reclamantul, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 25 noiembrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor la A. Mandato și W. Rossi, avocați din San Giorgio del Sannio (Benevent). Reclamantul a decedat la 11 ianuarie 1999. Moștenitoarea sa, dl Teresa Mosqueda, a continuat procedura în fața Curții. Guvernul italian (atmositor) este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. La 29 iunie 1999 Curtea a declarat cererea admisibilă. După un schimb de corespondență, la 28 iunie 2000, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 7 și, respectiv, 24 iulie 2000, guvernul și reclamantul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. La 15 februarie 1993, reclamantul a înaintat un recurs judecătorului de instanță din Benevent, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie de invaliditate. La 5 martie 1993, judecătorul de instanță a stabilit prima audiere la 21 februarie 1994. În ziua respectivă, judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie pronunțată la 19 noiembrie 1996. Această audiere a fost trimisă din oficiu la 2 mai 1997. Judecătorul a fost transferat, ședința următoare a fost stabilită la 1 octombrie 1998. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 21 ianuarie 1999, judecătorul din instanță a dat dreptul la cererea reclamantului. La 7 iulie 2000, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului. Declar că .. în vederea unei soluționări ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 13 000 000 ITL pentru daune morale și 1 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. La 24 iulie 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamantă: am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească domnului Teresa Mosqueda, unica moștenitoare a dlui Sebastiano Brunno, suma de 14 000 000 de lire italiene (ITL), 13 000 000 ITL pentru daune morale și 1 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 43053/98 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Curtea este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunoaște Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cauza din rolul Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 28 septembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Curții Erik Fribergh Christos Rozakis Premier [1] Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive.