AFFAIRE NIKOLOVA CONTRE LA BULGARIE

Rezoluția ResDH(2000)110 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 martie 1999 în cauza Nikolova împotriva Bulgariei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 octombrie 2000, în cadrul celei de a 721-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 25 martie 1999 în cauza Nikolova și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 3119′′) îndreptată împotriva Bulgariei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 6 februarie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către M Ivanka Nikolova, resortisant bulgar, și că Comisia a declarat admisibile obiecțiunile referitoare la lipsa controlului judiciar al detenției sale provizorii și la imposibilitatea de a contesta legalitatea acestei detenții la intervale regulate, reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții la 15 iulie 1998 Întrucât, în hotărârea sa din 25 martie 1999, Curtea: a respins, în unanimitate, excepția preliminară invocată de guvern a declarat, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție. a declarat, cu 11 voturi față de șase, că prezenta hotărâre constituie o despăgubire suficientă pentru prejudiciul moral a declarat, cu șaisprezece voturi împotrivă, că guvernul statului pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată, 14 000 000 de levs minus 20 215 de franci francezi care urmează să fie convertite în levs la rata aplicabilă la data plății, precum și orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată și că această sumă ar fi mai mare cu un interes simplu de 15.04 % laan de la data expirării termenului menționat anterior și până la data restanței a respins, în unanimitate, pretențiile recurentei pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 54 din Convenție, norme care, în limuzină, se aplică prin analogie cauzelor reglementate de art. 46, alin. (2) din Convenție, așa cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11, prin care s-a invitat Guvernanța statului care a formulat cererea să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 25 martie 1999, având în vedere obligația pe care Bulgaria o are de a se conforma în conformitate cu art. Întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât a indicat că au fost adoptate măsuri importante cu caracter general pentru a preveni noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) În conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenție în prezenta cauză, statul membru în cauză a plătit recurentei suma prevăzută în hotărârea din 25 martie 1999, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Bulgariei, pe care și le-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. Anexă la Rezoluția ResDH(2000)110 Informații furnizate de Guvernul Bulgariei la examinarea cauzei Nikolova de către Comitetul miniștrilor Având în vedere obligația sa de a se conforma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), Bulgaria a adoptat, în urma hotărârilor Assenov și Nikolova [1] , o serie de măsuri importante pentru a preveni noi încălcări ale Convenției similare celor constatate în prezentele cauze. Măsuri legislative La 22 iulie 1999, Adunarea Națională a Bulgariei a adoptat o reformă majoră a procedurii penale. Legea care a fost publicată în Jurnalul Oficial (nr. 70/1999) la 6 august 1999 și care a intrat în vigoare la aceeași dată, a modificat dispozițiile care au stat la baza încălcării art. Legea din 6 august 1999 a modificat, în special, dispozițiile articolelor 152 și 201 din Codul de procedură penală care se refereau la competențele procurorului sau ale magistratului instructor de a plasa persoane în detenție prelungită în lipsa controlului judiciar. Noul articol 152a prevede că reținerea provizorie este dispusă de instanța competentă de primă instanță. La cererea procurorului sau a magistratului instructor (punctele 1 și 2). Termenele maxime ale detenției înainte de acest control judiciar sunt de 72 de ore în cazul în care este ordonată de procuror și de 24 de ore în cazul în care este ordonată de magistrat (punctul 3. Tribunalul, compus dintr-un singur judecător, decide plasarea inculpatului în arest provizoriu după o audiere publică în prezența pârâtului, a apărătorului său și a procurorului (punctul 5). Motivele plasării și menținerii în detenție provizorie Guvernul reamintește că legea aplicabilă la data faptelor prezentei cauze prevedea încă o detenție provizorie obligatorie, în special în cazurile în care acuzatul era recidivist [fostul articol 152 alineatul (3) din Codul de procedură penală] și că această obligație a fost deja abolită printr-un amendament publicat în Jurnalul Oficial la 8 august 1997 (nr. 64/1997). Legea din 6 august 1999, adoptată ca urmare a Hotărârilor Assenov și Nikolova, a modificat încă o dată art. 152, în special în partea în care a acordat detenție provizorie numai în cazul în care pârâtul a demonstrat că nu există niciun pericol de a-l scăpa de justiție sau de a comite o altă infracțiune [fostul alineat (2) al articolului 152]. Noul articol 152 prevede că arestarea provizorie este ordonată în cauzele privind infracțiunile care fac obiectul unei privări de libertate, atunci când se constată din dosarul cauzei că există un pericol real de a-l vedea pe inculpat fugind de la justiție sau comite o altă infracțiune [noul articol 152 alineatul (1) ]. În cazul în care acest pericol încetează să existe, măsura de detenție provizorie este înlocuită cu o măsură mai puțin severă [noul articol 152 alineatul (3) ]. În plus, durata maximă a detenției provizorii înainte de trimiterea cauzei la instanță este limitată la două luni, cu excepția acuzațiilor de infracțiuni grave săvârșite în mod deliberat și a infracțiunilor pasibile de cel puțin 15 ani de închisoare. În ultimele două cazuri, durata maximă a detenției provizorii înainte de trimiterea cauzei în instanță este limitată la un an și, respectiv, doi ani. La expirarea acestor termene, pârâtul este eliberat din ordinul procurorului [noul articol 152 alineatul (5) ]. Guvernul bulgar este de părere că noul text al articolului 152 pune astfel suficient accentul pe caracterul excepțional al detenției provizorii, obligă procurorii și magistrații instructori să demonstreze în fața judecătorului existența unor motive întemeiate și obiective (de exemplu, un pericol de evadare sau de comitere a unor noi infracțiuni) care justifică arestarea provizorie și menținerea acestei măsuri preventive și subliniază în mod suficient obligația unei diligențe speciale în desfășurarea anchetei, impunând limite stricte ale timpului de detenție provizorie în etapa de investigare a cauzei. Dreptul de a contesta legalitatea detenției (habeas corpus) Legea din 6 august 1999 a eliminat cele mai recente limitări ale dreptului deținutului de a contesta legalitatea detenției provizorii, care puteau duce la încălcări ale articolului 5 alineatul (4) din convenție similare celor constatate în cauzele Assenov și Nikolova. În conformitate cu noul articol 152b, orice persoană poate introduce o cale de atac în fața unei instanțe pentru a controla legalitatea detenției și pentru a dispune eliberarea. Această acțiune poate fi introdusă prin intermediul ofițerului însărcinat cu ancheta, care informează imediat procurorul și transmite cauza instanței (punctul (3) Instanța examinează cazul în termen de trei zile, în cadrul unei audieri publice, în prezența pârâtului, a apărătorului său și a procurorului său (punctul 4). Tribunalul își notifică decizia la sfârșitul audierii. Un recurs împotriva acestei decizii poate fi formulat în termen de șapte zile în fața unei instanțe superioare. În cazul în care instanța refuză eliberarea acuzatului, aceasta poate stabili o perioadă care nu depășește două luni în care o nouă cerere de eliberare nu este admisibilă, cu excepția cazului în care starea de sănătate a deținutului se deteriorează brusc (punctul 7). Această ultimă decizie este, de asemenea, susceptibilă de a da recurs în fața unei instanțe superioare în termen de trei zile. Potrivit guvernului, este evident că această ultimă limitare nu constituie decât o posibilitate pentru instanțele judecătorești de a preveni recursurile în mod clar abuzive. Având în vedere efectul direct al convenției, această dispoziție nu poate în niciun caz să împiedice instanțele să cunoască în orice moment cereri de eliberare, bazate în special pe dispariția motivelor care au justificat arestarea provizorie. Prin urmare, guvernul consideră că această limitare este conformă cu cerința prevăzută la art. 5 alineatul (4), astfel cum este definită în jurisprudența Curții Europene (a se vedea în special Hotărârea Assenov, punctul 162 in fine) ) și că instanțele nu vor permite ca aplicarea acesteia să conducă la o detenție în absența motivelor obiective și valabile înscrise în legea bulgară și în art. 5 alineatul (3) din convenție. Guvernul bulgar consideră că măsurile legislative astfel adoptate sunt conforme cu cerințele articolului 5 alineatele (3) și (4) din convenție, astfel cum sunt interpretate de Curtea Europeană, și că astfel de măsuri previn, prin urmare, noi încălcări ale Convenției. II. Difuzarea hotărârilor; măsuri administrative de sensibilizare Guvernul a efectuat traducerea hotărârilor Assenov și Nikolova, precum și publicarea acestora în Buletinul Ministerului Justiției și Integrării Judiciare Europene (hotărârea Assenov: nr. 1252/1999, Hotărârea Nikolova: nr. 3/99), revizuită pe scară largă în mediul juridic și tuturor autorităților de stat. Ca urmare a hotărârii Assenov, la 29 martie 1999, Ministerul Justiției și Integrării Juridice Europene a adresat ministrului de Interne, Procurorului General și directorului Serviciului specializat pentru prelucrarea scrisorilor care le atrage atenția asupra hotărârii Curții Europene și asupra controlului executării acesteia de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei [art. 46 alineatul (2) din convenție]. Aceste scrisori conțineau în anexe traducerea integrală a hotărârii Assenov, precum și observațiile detaliate făcute în cadrul Comitetului miniștrilor cu privire la adoptarea măsurilor cu caracter general în aplicarea hotărârii menționate. În plus, în aceste scrisori, autoritățile respective au fost invitate să aducă hotărârea și observațiile cu privire la executarea acesteia în atenția funcționarilor în cauză, pentru a preveni noi încălcări similare în viitor. Ulterior, la 21 septembrie 1999, directorul Serviciului Național de Poliție din Bulgaria a trimis tuturor direcțiilor poliției din capitală și tuturor direcțiilor regionale o circulară care insistă asupra cerinței de a preveni noi încălcări similare celor constatate în cauza Assenov, inclusiv încălcări ale obligației de a nu împiedica prin nicio măsură exercitarea eficientă a dreptului la recurs individual în fața instanțelor Convenției (fostul articol 25, noul articol 34 din Convenție. În plus, în această circulară, agenților de poliție li s-a reamintit în mod special obligația lor de a efectua investigații rapide și eficiente cu privire la toate acuzațiile de tratament inuman și degradant comise de poliție sau de forțele de securitate. Guvernul consideră că aceste măsuri vor asigura, printre altele, că autoritățile de securitate vor lua în considerare cerința unor anchete rapide și aprofundate cu privire la acuzațiile de maltratare, astfel încât să se prevină noi încălcări ale articolelor 3 și 13 din convenție. Guvernul consideră că aceste măsuri vor permite, de asemenea, evitarea în viitor a unor obstacole în calea dreptului de a adresa în mod liber cereri individuale în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (noul articol 34 din Convenție). * Guvernul consideră că toate măsurile menționate mai sus vor preveni, într-un mod eficient, noi încălcări ale convenției similare celor constatate în cauzele Assenov și Nikolova. În general, guvernul consideră că autoritățile statului sunt acum conștiente de locul esențial pe care îl ocupă Convenția și hotărârile Curții Europene în legislația bulgară și că autoritățile bulgare vor ține seama în mod direct de cerințele Convenției, astfel cum sunt interpretate prin hotărârile Curții de la Strasbourg, în exercitarea funcțiilor lor. Având în vedere cele de mai sus, guvernul este de părere că Bulgaria și-a îndeplinit obligațiile privind executarea hotărârilor Curții în prezentele cauze în temeiul articolului 54 din convenție [noul articol 46 alineatul (1) din convenție]. [1] Având în vedere similitudinile dintre aceste cazuri, măsurile cu caracter general care urmează să fie adoptate în executarea celor două hotărâri au fost examinate de Comitetul de Miniștri în cadrul aceleiași proceduri. Astfel, guvernul a decis să prezinte în anexă la această rezoluție rezumatul integral al măsurilor adoptate, chiar dacă unele dintre aceste măsuri au fost solicitate numai de Hotărârea Assenov împotriva Bulgariei (hotărârea din 28 octombrie 1998).

Résolution ResDH(2000)110

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 25 mars 1999

dans l’affaire Nikolova contre la Bulgarie

(adoptée par le Comité des Ministres le 2 octobre 2000,

lors de la 721

e

réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 25 mars 1999 dans l’affaire Nikolova et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l'article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 31195/96) dirigée contre la Bulgarie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 6 février 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M

me

Ivanka Nikolova, ressortissante bulgare, et que la Commission a déclaré recevables les griefs relatifs à l’absence de contrôle judiciaire de son placement en détention provisoire et à l'impossibilité de contester la légalité de cette détention à intervalles réguliers

;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 15 juillet 1998

;

Considérant que dans son arrêt du 25 mars 1999 la Cour :

-

a rejeté, à l’unanimité, l’exception préliminaire soulevée par le Gouvernement

;

-

a dit, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention

;

-

a dit, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 4, de la Convention

;

-

a dit, par onze voix contre six, que le présent arrêt constituait une réparation suffisante du préjudice moral

;

-

a dit, par seize voix contre une, que le Gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la requérante, dans les trois mois, au titre des frais et dépens, 14 000 000 de levs moins 20 215 francs français à convertir en levs au taux applicable à la date du versement, ainsi que tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée, et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 15.04

% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement

;

-

a rejeté, à l’unanimité, les prétentions de la requérante pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 54 de la Convention, règles qui, dans l’immédiat, s’appliquent par analogie aux affaires relevant de l’article

46, paragraphe 2, de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n° 11

;

Ayant invité le Gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 25 mars 1999, eu égard à l’obligation qu’a la Bulgarie de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le Gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que d'importantes mesures de caractère général avaient été adoptées pour prévenir de nouvelles violations semblables à celles constatées dans la présente affaire (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution)

;

S’étant assuré que le 16 juin 1999, dans le délai imparti, le Gouvernement de l’Etat défendeur a versé à la requérante la somme prévue dans l’arrêt du 25 mars 1999,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la Bulgarie, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2000)110

Informations fournies par le Gouvernement de la Bulgarie

lors de l’examen de l’affaire Nikolova

par le Comité des Ministres

Eu égard à son obligation de se conformer aux arrêts de la Cour européenne des Droits de l'Homme (article 46 de la Convention européenne des Droits de l'Homme), la Bulgarie a adopté, à la suite des arrêts Assenov et Nikolova

[1]

, un certain nombre de mesures importantes afin de prévenir de nouvelles violations de la Convention semblables à celles constatées dans les présentes affaires.

I.

Mesures législatives

Le 22 juillet 1999, l’Assemblée nationale de la Bulgarie a adopté une grande réforme de la procédure pénale. La loi qui a été publiée au Journal Officiel (n°

70/1999) le 6 août 1999 et qui est entrée en vigueur à la même date, a modifié les dispositions qui étaient directement à l'origine des violations de l'article 5 constatées par la Cour européenne dans les affaires précitées.

-

Pouvoirs de placement en détention provisoire

La loi du 6 août 1999 a modifié, en particulier, les dispositions des articles 152 et 201 du Code de procédure pénale qui avaient trait aux pouvoirs du procureur ou du magistrat instructeur de placer des personnes en détention prolongée en l’absence de contrôle judiciaire. Le nouvel article 152a dispose que

la détention provisoire est ordonnée par le tribunal compétent de première instance

sur demande du procureur ou du magistrat instructeur (paragraphes 1 et 2). Les délais maxima de la détention avant ce contrôle judiciaire sont de 72 heures dans le cas où elle est ordonnée par le procureur et de 24 heures dans le cas où elle est ordonnée par le magistrat instructeur (paragraphe

3). Le tribunal, composé d'un juge unique, décide du placement de l'accusé en détention provisoire après une audience publique en présence de l'accusé, de son défenseur et du procureur (paragraphe

5).

-

Raisons du placement et du maintien en détention provisoire

Le Gouvernement rappelle que la loi applicable à l'époque des faits de la présente affaire prévoyait encore une détention provisoire obligatoire notamment dans les cas où l'accusé était récidiviste (ancien article

152, paragraphe

3, du Code de procédure pénale). Cette obligation a déjà été abolie par un amendement publiée au Journal Officiel le 8 août 1997 (n°

64/1997).

La loi du 6 août 1999, adoptée à la suite des arrêts Assenov et Nikolova, a encore modifié l'article 152, en particulier dans la partie où il ne dispensait de la détention provisoire que si l'accusé prouvait qu'il n'y avait aucun danger de le voir se soustraire à la justice ou commettre un autre crime (ancien paragraphe 2 de l'article 152).

Le nouvel article 152 dispose que la détention provisoire est ordonnée dans les affaires concernant les crimes passibles d’une privation de liberté,

lorsqu'il ressort du dossier de l'affaire qu'il y a un danger réel de voir l'accusé se soustraire à la justice ou commettre un autre crime

(nouvel article 152, paragraphe 1).

Lorsque ce danger cesse d'exister la mesure de détention provisoire est remplacée par une mesure moins sévère

(nouvel article 152, paragraphe 3). De surcroît, la durée maximum de la détention provisoire avant le renvoi de l'affaire au tribunal est limitée à deux mois sauf pour les accusations de crimes graves délibérément commis et de crimes passibles d'au moins 15 ans de prison. Dans les deux derniers cas, la durée maximum de la détention provisoire avant le renvoi de l'affaire au tribunal est limitée à un et deux ans respectivement. A l'expiration de ces délais, l'accusé est mis en liberté par ordre du procureur (nouvel article 152, paragraphe 5).

Le Gouvernement bulgare est d'avis que le nouveau texte de l'article 152 met ainsi suffisamment l'accent sur le caractère exceptionnel de la détention provisoire, oblige les procureurs et les magistrats instructeurs à prouver devant le juge l'existence de raisons valables et objectives (par exemple un danger de fuite ou de commission de nouveaux crimes) justifiant la mise en détention provisoire et le maintien de cette mesure préventive et insiste suffisamment sur l'exigence d'une diligence spéciale dans la conduite de l'enquête en imposant des limites temporelles strictes de la détention provisoire au stade de l'instruction de l'affaire.

-

Le droit de contester la légalité de la détention (habeas corpus)

La loi du 6 août 1999 a supprimé les dernières limitations du droit du détenu de contester la légalité de sa détention provisoire, lesquelles pouvaient entraîner des violations de l'article 5, paragraphe 4, de la Convention semblables à celles constatées dans les affaires Assenov et Nikolova. Selon le nouvel article 152b, toute personne peut former un recours devant un tribunal pour qu'il contrôle la légalité de la détention et ordonne la libération. Ce recours peut être introduit par l'intermédiaire de l’officier chargé de l'instruction qui en informe aussitôt le procureur et transmet l’affaire au tribunal (paragraphe

3). Le tribunal examine l'affaire dans un délai de trois jours, en audience publique, en présence de l'accusé, de son défenseur et du procureur (paragraphe 4). Le tribunal notifie sa décision à l'issue de l'audience. Un appel contre cette décision peut être formé dans un délai de sept jours devant un tribunal supérieur.

Dans le cas où le tribunal refuserait la mise en liberté de l'accusé, il peut fixer une période ne dépassant pas deux mois pendant laquelle une nouvelle demande de mise en liberté n'est pas recevable, sauf en cas de brusque détérioration de l'état de santé du détenu (paragraphe 7). Cette dernière décision

est également susceptible d’appel devant un tribunal supérieur dans un délai de trois jours.

Selon le Gouvernement, il est bien entendu que cette dernière limitation ne constitue qu'une faculté pour les tribunaux visant à prévenir des recours clairement abusifs. Au vu de l'effet direct de la Convention, cette disposition ne peut en aucun cas empêcher les tribunaux de connaître à tout moment de demandes de libération fondées notamment sur la disparition même des raisons qui ont justifié la détention provisoire. Le Gouvernement estime donc que cette limitation est conforme à l'exigence de l'article 5, paragraphe 4, telle que définie dans la jurisprudence de la Cour européenne (voir notamment l'arrêt Assenov, paragraphe 162

in fine

), et que les tribunaux ne permettront pas que son application entraîne une détention en l'absence des raisons objectives et valables inscrites dans la loi bulgare et dans l'article 5, paragraphe 3, de la Convention.

Le Gouvernement bulgare considère que les mesures législatives ainsi adoptées sont conformes aux exigences de l'article 5, paragraphes 3 et 4, de la Convention, tels qu'ils sont interprétés par la Cour européenne, et que lesdites mesures préviennent, par conséquent, de nouvelles violations de la Convention.

II.

Diffusion des arrêts; mesures administratives de sensibilisation

Le Gouvernement a assuré la traduction des arrêts Assenov et Nikolova, ainsi que leur publication dans le Bulletin du Ministère de la justice et de l’intégration juridique européenne, (l'arrêt Assenov

: n°

2/1999, l'arrêt Nikolova

: n°

3/1999), revue largement diffusée dans le milieu juridique et à toutes les autorités étatiques.

A la suite de l'arrêt Assenov, le 29 mars 1999, le Ministère de la justice et de l’intégration juridique européenne a adressé au Ministre de l’Intérieur, au Procureur général et au Directeur du Service spécialisé de l’instruction des lettres attirant leur attention sur cet arrêt de la Cour européenne ainsi que sur le contrôle de son exécution par le Comité des Ministres du Conseil de l'Europe (article 46, paragraphe 2, de la Convention). Ces lettres comportaient en annexes la traduction intégrale de l'arrêt Assenov ainsi que les observations détaillées faites au sein du Comité des Ministres sur l'adoption des mesures de caractère général en exécution dudit arrêt. Par ailleurs, dans ces lettres, ces autorités étaient invitées à porter l'arrêt et les observations sur son exécution à l'attention des fonctionnaires concernés afin de prévenir à l'avenir de nouvelles violations semblables.

Par la suite, le 21 septembre 1999, le Directeur du Service national de la police de la Bulgarie a envoyé à toutes les directions de la police de la capitale ainsi qu'à toutes les directions régionales une circulaire insistant sur l'exigence de prévenir de nouvelles violations semblables à celles constatées dans l'affaire Assenov, y compris des violations de l'obligation de n'entraver par aucune mesure l'exercice efficace du droit au recours individuel devant les instances de la Convention (ancien article

25, nouvel article 34 de la Convention). De plus, dans cette circulaire il a été spécialement rappelé aux agents de police leur obligation de mener des enquêtes rapides et effectives sur toutes les allégations de traitements inhumains et dégradants commis par la police ou les forces de sécurité.

Le Gouvernement considère que ces mesures vont assurer notamment que les autorités chargées de la sécurité tiendront compte de l'exigence d'enquêtes rapides et approfondies sur des allégations de mauvais traitements de manière à prévenir de nouvelles violations des articles 3 et 13 de la Convention. Le Gouvernement pense que ces mesures permettront également d’éviter à l'avenir d’inadmissibles entraves au droit d'adresser librement des requêtes individuelles devant la Cour européenne des Droits de l'Homme (nouvel article 34 de la Convention).

* * *

Le Gouvernement considère que toutes les mesures citées ci-dessus permettront de prévenir, d'une manière efficace, de nouvelles violations de la Convention semblables à celles constatées dans les affaires Assenov et Nikolova. D'une manière plus générale, le Gouvernement estime que les autorités étatiques sont maintenant conscientes de la place essentielle qu'occupent la Convention et les arrêts de la Cour européenne dans le droit bulgare et que les autorités bulgares ne manqueront donc pas de prendre en compte directement les exigences de la Convention, telles qu'interprétées par les arrêts de la Cour de Strasbourg, dans l'exercice de leurs fonctions.

Au vu de ce qui précède, le Gouvernement est d'avis que la Bulgarie a rempli ses obligations relatives à l'exécution des arrêts de la Cour dans les présentes affaires en vertu de l’ancien article 54 de la Convention (nouvel article 46, paragraphe 1, de la Convention).

[1]

Au vu de similitudes entre ces affaires, les mesures de caractère général à adopter en exécution des deux arrêts ont été examinées par le Comité des Ministres dans le cadre de la même procédure. Le Gouvernement a ainsi décidé de présenter en annexe à cette résolution le résumé intégral des mesures adoptées, même si certaines de ces mesures ont été exigées uniquement par l'arrêt Assenov contre la Bulgarie (arrêt du 28 octobre 1998).