AFFAIRE TULLIO D'ANGELO c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA TULLIO D'ANGELO c. ITALIA (solicitarea nr. 458/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2000 DEFINITIVF 12/01/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive.

În cauza Tullio D'Angelo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Conforti Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Vajić Pellonpć judecători și din domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 19 septembrie 2000, rend la hotărâre, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Tullio D'Angelo ( reclamantul a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 5 octombrie 1996 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( L. și M.A.

Rossi, avocați din L'Aquila. Guvernul italian ( La 26 iunie 1992, reclamantul și-a atribuit angajatorul, o unitate sanitară locală, în fața instanței judecătorești din Sulmona, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține plata prestațiilor profesionale și compensarea deprecierii monetare. La 2 iulie 1992, judecătorul judecător a fixat prima audiere la 16 Din cele patru audieri prevăzute între 5 februarie 1993 și 1 octombrie 1993, una a fost amânată din oficiu, una a fost în curs de desfășurare deoarece o tentativă de soluționare amiabilă era în desfășurare și două au avut legătură cu audierea reprezentantului unității sanitare locale. La 21 ianuarie 1994, judecătorul a stabilit prezentarea concluziilor părților la 2 decembrie 1994. Această audiere și cei patru care au urmat au fost revocați din oficiu.

La tribunalul din 3 mai 1996 a fost retrimisă la 5 iulie 1996 din cauza absenței părților, apoi la 22 noiembrie 1996 la cererea reclamantului și, în cele din urmă, din oficiu la 7 martie 1997. În ziua următoare, reclamantul nota că pârâta îi plătise capitalul, dar nu compensarea deprecierii monetare. Discuția privind cauza, stabilită la 21 noiembrie 1997, a avut loc la 28 noiembrie 1997 după o trimitere din oficiu. La data de 28 noiembrie 1997 a fost pronunțată în mod deliberat, printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la data de 13 decembrie 1997, instanța din statul membru în cauză a dat dreptul la cererile reclamantului.

1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 26 iunie 1992 și s-a încheiat la 13 decembrie 1997; prin urmare, a durat mai mult de cinci ani și cinci luni, pentru o instanță.

10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) la În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Reclamantul solicită 15 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului suma solicitată, și anume 15 000 000 ITL. Comisioane și cheltuieli de judecată 15. Reclamantul solicită, de asemenea, 22 456 728 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului.

Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea a afirmat, cu cinci voturi la doi, că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, cu șase voturi la unu, că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 15 000 000 (quinze milioane) lire italiene pentru daune morale și 3 000 000 (trei milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % l an începând cu expirarea acestui termen și până la plata înapoiată, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

În limba franceză, apoi comunicat în scris la 12 octombrie 2000, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress modulier Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE TULLIO D'ANGELO c. ITALIE (Requête n° 45108/98) ARRÊT STRASBOURG 12 octobre 2000 DÉFINITIF 12/01/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Tullio D'Angelo c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : M. G. Ress , président , M. B. Conforti , M. A. Pastor Ridruejo , M. L. Caflisch , M. J. Makarczyk , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 septembre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »