SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ALTAMURA c. ITALIA (solicitarea nr. 45084/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2000 DEFINITIVF 12/01/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Altamura c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Conforti Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Vajić Pellonpć judecători și din domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 19 septembrie 2000, rend la hotărâre, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și resortisanți italieni, dnii Giuseppe și Ciro Altamura, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 14 mai 1996, în temeiul articolului 25 anterior din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Cererea a fost înregistrată la 18 decembrie 1998 sub numărul de dosar 45084/98. Reclamanții sunt reprezentați de domnul P. Del Guercio, avocat la Avellino. Guvernul italian ( La 6 octombrie 1993, reclamanții au atribuit consorțiul A. și societatea pe acțiuni italiană țeava de apă în fața tribunalului din Salerno pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a ocupației ilegale, în opinia lor, a unui teren deținut de aceștia. La 17 decembrie 1993 a început la 17 decembrie 1993 cu constatarea că primul citat trebuia refăcut pentru a permite menționarea corectă a societății anonime ale cărei reclamanți tocmai descoperiseră sediul social exact și puneau în discuție alte societăți implicate. Judecătorul de punere în funcțiune a acceptat cererile reclamanților și a amânat cazul la 1 Iulie 1994. Acuzații au fost numiți la 10 ianuarie 1994. Iulie 1994 nu a putut avea loc din cauza unei greve a avocaților. Cele cinci audieri prevăzute între 3 februarie 1995 și 23 septembrie 1996, toate au fost revocate din oficiu ca urmare a mutației judecătorului. La 6 octombrie 1997, judecătorul însărcinat cu dosarul a constatat că cauza trebuia să fie tratată de către secțiunea responsabilă cu cazurile anterioare sezioni stralcio Această audiere și cea din 30 martie 1998 au fost prezentate pentru a permite părților să-și prezinte concluziile. La 29 iunie 1998, judecătorul a amânat cauza la 21 septembrie 1998 pentru a permite desfășurarea unei adunări extraordinare a avocaților baroului din Salerno, în conformitate cu o notă a președintelui tribunalului. După informațiile guvernului, a avut loc o audiere la 3 mai 1999. Potrivit informațiilor furnizate de reclamanți, părțile trebuiau să își prezinte concluziile la 19 iulie 1999. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 octombrie 1993 și era încă în curs de desfășurare la 19 iulie 1999 10. Curtea amintește că, la această dată, a durat deja puțin mai mult de cinci ani și nouă luni pentru o instanță. 11. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit și au solicitat Curții pentru cuantificarea prejudiciului. 15. Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 10 000 000 de lire italiene. Interese moratorii 16. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 000 (zece milioane) lire italiene pentru daune morale; aceste sume vor fi majorate cu 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată. În limba franceză, apoi comunicate în scris la 12 octombrie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE ALTAMURA c. ITALIE
(Requête n°
45084/98)
ARRÊT
12 octobre 2000
12/01/2001
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.
En l’affaire Altamura c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
G.
Ress
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
A.
Pastor Ridruejo
,
M.
L.
Caflisch
,
M.
J.
Makarczyk
,
M
me
N.
Vajić
,
M.
M.
Pellonpää
,
juges
,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 septembre 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, MM. Giuseppe et Ciro Altamura (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 14 mai 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 18
décembre 1998 sous le numéro de dossier 45084/98. Les requérants sont représentés par M
e
est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 28 septembre 1999.
3.
Le 6 octobre 1993, les requérants assignèrent le consortium A. et la société anonyme italienne des conduites d’eau devant le tribunal de Salerne afin d’obtenir réparation des dommages subis suite à l’occupation, selon eux illicite, d’un terrain leur appartenant.
4.
L’instruction commença le 17 décembre 1993 par le constat que la première citation devait être refaite pour permettre de citer correctement la société anonyme dont les requérants venaient seulement de découvrir le siège social exact et de mettre en cause d’autres sociétés concernées. Le juge de la mise en état fit droit aux demandes des requérants et ajourna l’affaire au 1
er
juillet 1994. Les défendeurs furent assignés le 10 janvier 1994.
5.
L’audience prévue pour le 1
er
juillet 1994 ne put avoir lieu en raison d’une grève des avocats. Les cinq audiences prévues entre le 3 février 1995 et le 23 septembre 1996, furent toutes renvoyées d’office suite à la mutation du juge. Le 6 octobre 1997, le juge chargé du dossier constata que l’affaire devait être traitée par la section chargée des anciennes affaires
(«
sezioni stralcio
») et ajourna l’affaire au 19 janvier 1998. Cette audience et celle du 30
mars 1998 furent remises pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions.
6.
Le 29 juin 1998, le juge ajourna l’affaire au 21 septembre 1998 pour permettre le déroulement de l’assemblée extraordinaire des avocats du barreau de Salerne conformément à une note du président du tribunal. D’après les informations du Gouvernement, une audience eut lieu le 3 mai 1999.
D’après les informations fournies par les requérants, les parties devaient présenter leurs conclusions le 19 juillet 1999.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
8.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
9.
La période à considérer a débuté le 6 octobre 1993 et était encore pendante au 19 juillet 1999.
10.
Elle avait, à cette date, déjà duré un peu plus de cinq ans et neuf mois, pour une instance.
11.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n°
34884/97, §
22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
12.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
13.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
14.
Les requérants réclament une réparation pour le préjudice moral qu'ils auraient subi et s’en remettent à la Cour pour la quantification du préjudice.
15.
La Cour considère qu’il y a lieu d'octroyer à chaque requérant 10
000 000 lires italiennes.
B.
Intérêts moratoires
16.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 10 000 000 (dix millions) lires italiennes pour dommage moral;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 octobre 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président