AFFAIRE SANTINI c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SANTINI c. ITALIA (solicitarea nr. 45895/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 noiembrie 2000 DEFINIF 07/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Fuhrmann Conforti Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune, după ce a intenționat în camera Consiliului la 10 octombrie 2000, renunțând hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Marco Santini, care a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 27 noiembrie 1996 în temeiul articolului 25 anterior din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 2 februarie 1999 sub numărul de dosar 45895/99. Reclamantul este reprezentat de domnul G. Baldacci, avocat în Florența. Guvernul italian ( La 29 septembrie 1992, reclamantul a atribuit mai multe persoane, precum și societățile lor de asigurări în fața tribunalului din Pisa, pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul unui accident de circulație. Din cele 11 audieri prevăzute între 11 martie 1993 și 20 februarie 1997, două au fost revocate din oficiu, una la cererea părților, trei au vizat o expertiză, trei au fost supuse admiterii și audierii martorilor și una constituției în fața judecătorului noului consiliu al reclamantului. Prezentarea concluziilor a avut loc la 30 iunie 1997. Prin scrisoarea din 9 septembrie 1999, reclamantul a informat grefa că la o dată nespecificată din ianuarie 1998 a intervenit o soluționare amiabilă între părți. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ö Õ cu privire la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 septembrie 1992 și s-a încheiat în ianuarie 1998 și, prin urmare, a durat cel puțin cinci ani și trei luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 12.În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În momentul prezentării cererilor sale de satisfacție echitabilă, reclamantul este limitat să trimită o copie a actului de tranzacție între el și cealaltă parte a procedurii interne, fără a prezenta totuși Curții nicio cerere pentru prejudiciul material și moral suferit. 14. Pe de altă parte, Curtea reamintește că, în conformitate cu termenii art. 60 alin. (2) din Regulamentul său de procedură. Partea contractantă solicitantă sau reclamantul trebuie să cuantifice și să ventileze pe rubrici toate pretențiile lor, la care trebuie să anexeze documentele justificative necesare, în caz contrar camera poate respinge cererea în întregime sau parțial. 15. În consecință, Curtea consideră că reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 noiembrie 2000, în aplicarea articolului 77 § 2 și 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE SANTINI c. ITALIE

(Requête n°

45895/99)

ARRÊT

STRASBOURG

7 novembre 2000

DÉFINITIF

07/02/2001

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.

En l’affaire Santini c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

J.-P.

Costa

,

président

,

M.

W.

Fuhrmann

,

M.

B.

Conforti

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

K.

Jungwiert

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 octobre 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Marco Santini (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 27 novembre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 2 février 1999 sous le numéro de dossier 45895/99. Le requérant est représenté par M

e

G. Baldacci, avocat à Florence. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 26 octobre 1999.

EN FAIT

3.

Le 29 septembre 1992, le requérant assigna plusieurs personnes ainsi que leurs compagnies d’assurances devant le tribunal de Pise afin d’obtenir réparation des dommages subis lors d'un accident de la circulation.

4.

L’instruction commença le 17 décembre 1992. Des onze audiences prévues entre le 11 mars 1993 et le 20 février 1997, deux furent renvoyées d’office, une à la demande des parties, trois concernèrent une expertise, trois furent consacrées à l’admission et à l’audition de témoins et une à la constitution devant le juge du nouveau conseil du requérant. La présentation des conclusions eut lieu le 30 juin 1997. A cette date, l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 5 avril 1999.

5.

Par lettre du 9 septembre 1999, le requérant a informé le greffe qu’à une date non précisée de janvier 1998 un règlement amiable était intervenu entre les parties.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

7.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

8.

La période à considérer a débuté le 29 septembre 1992 et s'est terminée en janvier 1998.

9.

Elle a donc duré au moins cinq ans et trois mois pour une instance.

10.

La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n°

34884/97, §

22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

11.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

12.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

13.

Le requérant, lors de la présentation de ses demandes de satisfaction équitable, s’est borné à envoyer une copie de l’acte de transaction intervenue entre lui et l’autre partie de la procédure interne, sans pour autant soumettre aucune demande à la Cour au titre du préjudice matériel et moral qu'il aurait subi.

14.

Par ailleurs, la Cour rappelle qu’aux termes de l’article 60 § 2 de son règlement

:

«

La Partie contractante requérante ou le requérant doivent chiffrer et ventiler par rubrique toutes leurs prétentions, auxquelles ils doivent joindre les justificatifs nécessaires, faute de quoi la chambre peut rejeter la demande en tout ou en partie.

»

15.

Par conséquent, la Cour considère que le requérant n'a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 novembre 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président