CtEDO 07.11.2000 Auto

AFFAIRE IANNELLI c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
07.11.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE IANNELLI c. ITALIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA IANNELLI c. ITALIA (solicitarea nr. 45885/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 noiembrie 2000 DEFINITIVF 07/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Fuhrmann Conforti Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza, Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 10 octombrie 2000, renunță hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care o resortisantă italiană, M Margherita Iannelli a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 3 octombrie 1996 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Lapei și Libertăților Fundamentale ( Francesca Silvestrini, avocată la Roma. Guvernul italian (adică, la 26 octombrie 1999) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 6 iulie 1984. DE FAPT, la 6 iulie 1984, soțul reclamantei a fost atribuit de frații săi în fața Tribunalului din Santa Maria Capua Vetere (Caserta) pentru a obține o moștenire. La 13 decembrie 1984, la data la care judecătorul a declarat soțul recurentei falimentare. Din cele cinci audieri care au avut loc între 4 aprilie 1985 și 5 decembrie 1986, două au fost dedicate constituirii reclamanților în fața judecătorului și punerii în discuție a altor persoane, una a fost retrimisă la cererea reclamanților, una referitoare la admiterea mijloacelor de probă și una la depunerea documentelor. Din cele 15 audieri stabilite între 23 ianuarie 1987 și 25 octombrie 1991, 13 au vizat competențe, una a fost restantă din oficiu și una deoarece grefa nu a informat părțile de la data la care a fost pronunțată. La 28 ianuarie 1992, soțul reclamantei s-a constituit în fața judecătorului. 1997, șapte dintre ei au avut competențe, patru au fost amânate din oficiu, unul pentru că grefa nu a informat părțile de la data laminării și unul nu a putut avea loc pentru că avocații făceau grevă. În urma decesului soțului reclamantei, la 13 iunie 1997 aceasta din urmă și cei trei copii ai ei s-au reunit în fața judecătorului. Cele trei audieri care au avut loc între 6 noiembrie 1997 și 17 septembrie 1998 au vizat expertiză. La această ultimă dată, judecătorul a fixat la reședința următoare la 19 februarie 1999. În ziua următoare, judecătorul și-a rezervat decizia cu privire la clarificările pe care trebuie să le ceară expertului. Prin ordonanța din 17 septembrie 1999, a cărei introducere a fost depusă la grefa din aceeași zi, judecătorul a fixat la cinstire prezentarea concluziilor la 25 noiembrie 1999. Între timp, la 7 septembrie 1999, recurenta și copiii săi au renunțat la o acțiune în termen de două luni pentru a obține executarea proiectului de împărțire întocmit de expert. Prin ordonanța din 17 septembrie 1999, al cărei text a fost depus la grefă în aceeași zi, judecătorul a respins cererea. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 1 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. 11 Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 ianuarie 1992, data la care soțul reclamantei este constituit în fața judecătorului și era încă în curs de desfășurare la 4 mai 2000. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de încălcări ale obligației de termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 15.În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă p ă r ț ii care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 309 480 293 lire italiene (ITL) pentru prejudicii materiale și se remite Curții pentru a stabili valoarea prejudiciului moral pe care l-ar fi suferit. 17. Curtea consideră că, în speță, nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat. Aceasta respinge această parte a cererii. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 20 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. De asemenea, recurenta solicită 36 129 800 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 19 674 696 ITL pentru cele suportate în fața Curții. 19. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale și consideră rezonabilă suma de 5 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și a acordului cu reclamanta. Interese moratorii 20. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 20 000 000 (80 milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 2,5% l an de la expirarea termenului menționat și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 7 noiembrie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-01-16
0,97
AFFAIRE IANNI c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE IANNI c. ITALIE (Requête n° 46986/99) ARRÊT STRASBOURG 16 janvier 2001 DÉFINITIF 16/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2000-11-16
0,97
AFFAIRE GIANNALIA c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE GIANNALIA c. ITALIE (Requête n° 46528/99) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2000 DÉFINITIF 16/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2000-11-16
0,97
AFFAIRE IULIO c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE IULIO c. ITALIE (Requête n° 46530/99) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2000 DÉFINITIF 16/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2000-11-07
0,97
AFFAIRE M.A.I.E. S.N.C. c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE M.A.I.E. S.N.C. c. ITALIE (Requête n° 45893/99) ARRÊT STRASBOURG 7 novembre 2000 DÉFINITIF 04/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
CtEDO 2000-11-21
0,97
AFFAIRE D'INNELLA c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE D'INNELLA c. ITALIE (Requête n° 44370/98) ARRÊT STRASBOURG 21 novembre 2000 DÉFINITIF 21/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
Sursă