- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 ianuarie 2001
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Centioni și alții împotriva Italiei
Traducere în română Auto
STRASBURG 9 ianuarie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii finale a acesteia. În cauza Centini și alții c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinta dnii B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțiru, judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, ale cărei cetățeni din acest stat, dnii Giuliano Centioni, Patrizio Meneghini, Renzo Gigli, Andrea Sannucci, Antonio Piombetti, Ivano Mengoni și Claudio Sagretti, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 2 noiembrie 1996 în temeiul art. 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (adică Convenția privind libertățile fundamentale).
Cererea a fost înregistrată la 22 iunie 1998 sub numărul de dosar 41807/98. Guvernul italian (atît) este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plângeau de durata unei proceduri civile. La 29 februarie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 16 martie 2000, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 29 iunie și 25 aprilie 2000, guvernul și, respectiv, reclamanții au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. La data de 20 decembrie 1989, reclamanții, angajați în calitate de chimiști sau tehnicieni de laborator la serviciul de radiologie al unei unități sanitare locale, au depus recurs la grefa Tribunalului Administrativ Regional al Marchelor împotriva acesteia din urmă, a regiunii și a Comitetului regional de control.
Acestea vizau obținerea anulării unui act al comitetului menționat anterior, care anulase decizia unității sanitare locale a reclamanților de indemnizații și concedii speciale din cauza expunerii lor la radiații. Reclamanții au solicitat, de asemenea, suspendarea deciziei menționate. În aceeași zi, reclamanții au prezentat o cerere prin care solicitau ca data la care a fost încuviințată să fie stabilită. printr-o ordonanță din 10 ianuarie 1990, tribunalul administrativ a respins cererea de suspendare a actului în cauză. La 5 martie 1993, reclamanții au prezentat o cerere de fixare urgentă a datei landului. Aceasta a avut loc la 6 aprilie 1994. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 5 aprilie 1995, tribunalul administrativ a acceptat cererea reclamanților.
La 7 septembrie 1995, directorul general al unității sanitare locale a executat parțial judecata Tribunalului Administrativ. La 20 octombrie 1995, reclamanții l-au somat pe acesta din urmă pentru a executa pe deplin hotărârea menționată. La 4 ianuarie 1996, reclamanții au depus o acțiune la grefa aceleiași instanțe pentru a obține executarea hotărârii de primă instanță. Ei au solicitat, de asemenea, ca data la care a fost stabilită data la care a avut loc încuviințarea. Aceasta a avut loc la 10 aprilie 1996. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la gref la 4 iulie 1996, instanța administrativă a declarat inadmisibilă acțiunea reclamanților, susținând că aceștia din urmă nu ar fi trebuit să prezinte o acțiune în executarea hotărârii, ci ar fi trebuit să atace actul administrativ a cărui legalitate o contestau.
10. La 29 mai 1997, reclamanții au răspuns la apelul la Consiliul de Stat. La încununare a avut loc la 20 ianuarie 1998. Printr-o decizie din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 17 martie 1998, Consiliul de Stat a respins acțiunea în apel și a confirmat hotărârea Tribunalului Administrativ. La 29 iunie 2000, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, care are ca origine cererea nr. 41807/98 formulată de domnul Centioni, domnul Menghini, domnul Gigli, domnul Sannucci, domnul Piombetti, domnul Mengoni și domnul Sagretti, guvernul italian oferă fiecăruia dintre acestea suma de 8 140 000 de lire italiene (ITL), din care 000 000 ITL pentru daune morale și 140 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Õ Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Õ Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Õ La 25 aprilie 2000, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de tribunalele J a luat cunoștință de declarația guvernului.
Italian conform căruia este dispus să-mi plătească suma de 8 140 000 de lire italiene (ITL) din care 8 000 000 000 ITL pentru daune morale și 140 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 44807/98 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție.
13. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 14. Decide să șteargă cazul din rolul Acceptă angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 9 ianuarie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul Michael O
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE CENTIONI ET AUTRES c. ITALIE (Requête n° 41807/98) ARRÊT STRASBOURG 9 janvier 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Centioni et autres c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , MM. B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțîru, juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 14 décembre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont les ressortissants de cet Etat, MM. Giuliano Centioni, Patrizio Meneghini, Renzo Gigli, Andrea Sannucci, Antonio Piombetti, Ivano Mengoni et Claudio Sagretti (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 2 novembre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 22 juin 1998 sous le numéro de dossier 41807/98. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée d’une procédure civile. Le 29 février 2000 la Cour a déclaré la requête recevable.
Le 16 mars 2000, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 29 juin et 25 avril 2000 respectivement, le Gouvernement et les requérants ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
Le 20 décembre 1989, les requérants, employés en qualité de chimistes ou techniciens de laboratoire auprès du service de radiologie d’une unité sanitaire locale, déposèrent un recours au greffe du tribunal administratif régional des Marches à l’encontre de cette dernière, de la région et du comité régional de contrôle. Ils visaient à obtenir l’annulation d’un acte dudit comité qui avait annulé la décision de l’unité sanitaire locale d’attribuer aux requérants des indemnités et des congés spéciaux en raison de leur exposition aux radiations. Les requérants demandèrent également la suspension de ladite décision.
Le même jour, les requérants présentèrent une demande tendant à ce que la date de l’audience fût fixée. Par une ordonnance du 10 janvier 1990, le tribunal administratif rejeta la demande tendant à obtenir la suspension de l’acte objet du litige. Le 5 mars 1993, les requérants présentèrent une demande tendant à la fixation urgente de la date de l’audience. Celle-ci se tint le 6 avril 1994.
Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 5 avril 1995, le tribunal administratif fit droit à la demande des requérants.
Le 7 septembre 1995, le directeur général de l’unité sanitaire locale exécuta en partie le jugement du tribunal administratif. Le 20 octobre 1995, les requérants sommèrent celui-ci d’exécuter entièrement ledit jugement.
Le 4 janvier 1996, les requérants déposèrent un recours au greffe de ce même tribunal afin d’obtenir l’exécution du jugement de première instance. Ils demandèrent également que la date de l’audience fût fixée. Celle-ci se tint le 10 avril 1996.
Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 4 juillet 1996, le tribunal administratif déclara irrecevable le recours des requérants, arguant que ces derniers n’auraient pas dû présenter un recours en exécution du jugement mais auraient dû attaquer l’acte administratif dont ils contestaient la légalité.
Le 29 mai 1997, les requérants interjetèrent appel devant le Conseil d’Etat. L’audience se tint le 20 janvier 1998. Par une décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 17 mars 1998, le Conseil d’Etat rejeta le recours en appel et confirma le jugement du tribunal administratif. EN DROIT
Le 29 juin 2000, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 41807/98, introduite par M. Centioni, M. Menghini, M. Gigli, M. Sannucci, M. Piombetti, M. Mengoni et M. Sagretti, le gouvernement italien offre de verser à chacun de ceux-ci la somme de 8 140 000 lires italiennes (ITL), dont 8 000 000 ITL au titre du dommage moral et 140 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
Le 25 avril 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par les requérants : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 8 140 000 lires italiennes (ITL) dont 8 000 000 ITL au titre du dommage moral et 140 000 ITL titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°41807/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 janvier 2001, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente