Santagata împotriva Italiei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 52833/99 prezentate de Assunta Santagata împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 15 februarie 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis, președintele G. Bonello, V. Strážnická, domnii P. Lorenzen M. Fischbach, domnul Tsatsa-Niklovska, E. Levits, judecători și e. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 30 octombrie 1998 și înregistrată la 23 noiembrie 1999 După ce a deliberat, face ca următoarea decizie să fie făcută de către reclamantă, este un resortisant italian, născut în 1942, și rezident în Solopaca (Benevent). Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Salvatore Forgione, avocat în Solopaca (Benevent).

La 25 iunie 1993, recurenta a formulat o acțiune în fața instanței judecătorești din Benevent, în calitate de judecător al muncii, în vederea obținerii unui ordin de plată pentru indemnizațiile datorate, în temeiul asistenței acordate persoanelor cu handicap, de către unitatea Sanitară Locală (U.S.L.). Judecătorul eliberează ordinul respectiv printr-o decizie din 20 iunie 1994. La 26 septembrie 1994, recurenta notifia la Banca Romei, terță parte-garant, la operațiunea de sechestru-recuperare a creanțelor și, în această calitate, la tribunalul judecătoresc din Guardia Sanframondi (Benevent). La 21 decembrie 1994, banca s-a constituit în procedură, declarând că creanțele menționate anterior erau insesizabile.

Recurenta a răspuns acestei declarații și l-a judecat la cererea sa, a dispus prezentarea documentelor probatorii și apoi a dat în judecată la 25 ianuarie 1995. Această audiere a fost consacrată dezbaterilor părților la finalul cărora judecătorul și-a rezervat decizia până la 6 februarie 1995. La acea dată, judecătorul s-a declarat incompetent rațional Materiae la 6 mai 1995, reclamanta a atribuit Banque și L.U.S.L. în fața tribunalului din Benevent astfel încât să constate obligațiile celui de-al treilea garant (acceptamento dell La data respectivă, Banca l-a informat pe judecător că titlul executoriu ca temei pentru cererea recurentei a fost anulat printr-o hotărâre a Tribunalului din Benevent prin care a fost sesizat un apel interjucat de către U.S.L.

invocând excepția de incompetență a judecătorului. În această privință, Banca i-a acordat reclamantului dreptul la continuarea procedurii.

La 18 octombrie 1996 reclamanta și-a exprimat obiecțiile și, la cererea părților, judecătorul a fixat la amînarea de a prezenta concluziile la 18 octombrie 1996. La sfârșitul acestei ședințe, judecătorul, care a acceptat cererea părților, a fixat încuviințarea pledoariilor la 16 decembrie 1997. La acea dată, reclamanta a solicitat o trimitere la reședința stabilită de judecător la 2 mai 2000. sezioni stralcio a intrat în vigoare, președintele Tribunalului a atribuit cauza colegiului de magistrați însărcinat cu soluționarea celor mai vechi cazuri (sezioni stralcio) și a stabilit o ședință la 18 februarie 1999. Între timp, la 9 iunie 1998, recurenta a ajuns la o soluționare amiabilă cu Banca Nacională, iar la 18 februarie 1999, judecătorul a stabilit o audiere la 20 septembrie 2001 pentru a permite părților să ajungă la o soluționare amiabilă.

Această procedură, care a început la 26 septembrie 1994 și care este încă în curs de desfășurare până în prezent, a durat puțin mai mult de șase ani și patru luni pentru o instanță. Potrivit recurentei, durata procedurii nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). În ceea ce privește această teză, Tribunalul ridică o excepție preliminară, potrivit căreia alocarea solicitată de recurentă ar fi o donație acordată de către stat în cadrul unei politici de solidaritate socială. Administrația s-ar bucura de o largă putere de apreciere, în fața căreia poziția juridică a persoanei s-ar limita la simpla interes legitim ( Interese legittimo Curtea ia notă de faptul că reclamanta a obținut la 20 iunie 1994 un ordin de plată din partea instanței judecătorești din Benevent, care îi conferă posibilitatea de a sesiza, la rândul său, un terț garant, cu privire la sumele care aparțin mai puțin U.S.L.

pentru a asigura plata despăgubirilor datorate în temeiul asistenței pentru persoanele cu handicap. Prin urmare, Curtea consideră că dreptul în cauză, patrimonial prin natura sa, are un caracter civil (a se vedea, printre altele, Hotărârile Salesi c. Italia din 26 februarie 1993, seria A nr. 257-E, p. 59, § 19, și Mennitto c. Italia [GC] nr. 33804/96 din 5 octombrie 2000, §§ 27-28, care trebuie să apară) și, prin urmare, respinge excepția preliminară a guvernului. Prin urmare, Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și miza litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 52833/99 présentée par Assunta Santagata contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 15 février 2001 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis, président , G. Bonello, M me V. Strážnická, MM. P. Lorenzen M. Fischbach, M me M. Tsatsa-Nikolovska, M. E. Levits, juges , et de M. E. Fribergh, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 30 octobre 1998 et enregistrée le 23 novembre 1999 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante italienne, née en 1942 et résidant à Solopaca (Bénévent). Elle est représentée devant la Cour par M e Salvatore Forgione, avocat à Solopaca (Bénévent).

Le 25 juin 1993, la requérante déposa un recours devant le juge d’instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, tendant à obtenir une injonction de paiement pour des indemnités dues, au titre de l’assistance aux handicapés, par l’Unité Sanitaire Locale (U.S.L.). Le juge délivra ladite injonction par une décision du 20 juin 1994. Le 26 septembre 1994, la requérante notifia à la Banque de Rome, tiers-garant, l’exploit de saisie-arrêt des créances et, à ce titre, l’assigna devant le juge d’instance de Guardia Sanframondi (Bénévent). Le 21 décembre 1994, la Banque s’étant constituée dans la procédure, déclara que lesdites créances étaient insaisissables.

La requérante s’opposa à cette déclaration et le juge à sa demande, ordonna la production de documents probatoires puis remit l’audience au 25 janvier 1995. Cette audience fut consacrée aux débats des parties au terme desquels le juge réserva sa décision jusqu’au 6 février 1995. A cette date, le juge se déclara incompétent ratione materiae puis fixa un délai aux parties pour reprendre l’affaire devant le tribunal compétent de Bénévent. Le 6 mai 1995, la requérante assigna la Banque et l’U.S.L. devant le tribunal de Bénévent afin qu’il constatât les obligations du tiers-garant ( accertamento dell’obbligo del terzo ). La première audience fixée au 29 septembre 1995, fut remise à la demande de la requérante au 15 mars 1996. Le jour venu, la Banque informa le juge de ce que le titre exécutoire servant de fondement à la demande de la requérante avait été annulé par une décision du tribunal de Bénévent saisi d’un appel interjeté par l’U.S.L.

invoquant l’exception d’incompétence du juge. A cet égard, la Banque souleva l’impossibilité pour la requérante de faire valoir un droit à la poursuite de la procédure. La requérante fit valoir ses objections puis, le juge, à la demande des parties, fixa l’audience de présentation des conclusions au 18 octobre 1996. Au terme de cette audience le juge, faisant droit à la demande des parties, fixa l’audience de plaidoiries au 16 décembre 1997. A cette date, la requérante sollicita un renvoi de l’audience fixée par le juge au 2 mai 2000. La loi concernant les sezioni stralcio étant entrée en vigueur, le président du tribunal attribua l’affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes ( sezioni stralcio ) et fixa une audience au 18 février 1999. Entre-temps, le 9 juin 1998, la requérante était parvenue à un règlement amiable avec l’U.S.L.

La Banque n’ayant pas pris part à ce règlement, la procédure se poursuivit afin que le juge statuât sur la liquidation des dépens. Le 18 février 1999, le juge fixa une audience au 20 septembre 2001 afin de permettre aux parties de parvenir à un règlement amiable. EN DROIT Le grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 26 septembre 1994 et est encore pendante à ce jour, a duré un peu plus de six ans et quatre mois pour une instance. Selon la requérante, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il soulève une exception préliminaire affirmant que l’allocation demandée par la requérante serait une libéralité octroyée par l’Etat dans le cadre d’une politique de solidarité sociale.

L’administration jouirait en la matière d’un large pouvoir d’appréciation, face auquel la position juridique de l’individu se limiterait au simple intérêt légitime ( interesse legittimo ). La Cour note que la requérante a obtenu le 20 juin 1994 une injonction de paiement de la part du juge d’instance de Bénévent lui ouvrant la possibilité de procéder à la saisie, auprès d’un tiers-garant, de sommes appartenant à l’U.S.L. afin d’assurer le versement des indemnités dues au titre de l’assistance aux handicapés. La Cour estime en conséquence que le droit en question, patrimonial par nature, revêt un caractère « civil » au sens de sa jurisprudence (voir, parmi d’autres, les arrêts Salesi c. Italie du 26 février 1993, série A n° 257-E, p. 59, § 19, et Mennitto c. Italie [GC] n° 33804/96 du 5 octobre 2000, §§ 27-28, à paraître) et rejette donc l’exception préliminaire soulevée par le Gouvernement.

Partant, la Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président