AFFAIRE ARIVELLA c. ITALIE

SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ARIVELLA C ITALIA (solicitarea nr. 41885/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINIF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive.

În cauza Arivella c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care un resortisant italian, domnul Giuseppe Arivella, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 31 mai 1996 în temeiul articolului 25 anterior din Convenția de salvgardare a Drepturilor Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la data de 22 iunie 1998 sub numărul dosarului 41805/95. Reclamantul este reprezentat de domnul V. Claut, avocat la Pordenone.

Guvernul italian ( La 19 octombrie 1985, reclamantul, asistat la o unitate sanitară locală, a recurs la grefa Tribunalului Administrativ Regional din Friul, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o retribuție corespunzătoare funcțiilor desfășurate efectiv în lipsa superiorului său. La 30 octombrie 1985, reclamantul a prezentat o cerere de stabilire a datei la care a fost încuviințată în instanță. La 16 octombrie 1989, doi noi avocați s-au constituit pentru solicitant. În ziua respectivă și la 26 mai 1995, reclamantul a prezentat o cerere de fixare urgentă a datei la care a avut loc încuviințarea. Printr-o hotărâre din 22 ianuarie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 9 martie 1998, Tribunalul Administrativ Regional a declarat inadmisibil recursul reclamantului.

Tribunalul a declarat că, în conformitate cu decretul președintelui Republicii nr. 128 din 1969, în cazul absenței sau al împiedicării persoanei vizate, funcțiile sale sunt exercitate de către asistent. În consecință, recunoașterea exercitării funcțiilor superioare trebuie făcută de către administrația publică printr-un act formal, pe care reclamantul nu l-a furnizat.

PE VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 19 octombrie 1985 și s-a încheiat la 9 martie 1998. 10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.

Reclamantul solicită 40 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 36 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Procedură și cheltuieli de judecată 16. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 700 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului.

Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 36 000 000 (trente-șase milioane) lire italiene pentru daune morale și 3 000 000 (trei milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Elisabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE ARIVELLA c . ITALIE (Requête n° 41805/98) ARRÊT STRASBOURG 27 février 2001 DÉFINITIF 27/05/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Arivella c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , MM. B. Conforti , L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »