AFFAIRE ARDEMAGNI ET RIPA c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ ARDEMAGNI ȘI RIPA c. ITALIA (solicitarea nr. 46958/99) HOTĂRÂREA STRASBURG martie 2001 DEFINITIVF 01/06/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cazul Ardemagno și Ripa c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Tsatsa-Nikolovska.

E. Leviți judecători și dlui Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 februarie 2001, se retrage la hotărâre, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv resortisanți italieni, domnul Alida Ardemagni, domnul Anna Lattuada, domnul Lucia și domnul Sergio Ripa ( La 24 aprilie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului. Cererea a fost înregistrată la 22 martie 1999 sub numărul dosarului 46958/99. Reclamanții sunt reprezentați de dl Rossi, avocat la Milano.

Guvernul este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 2 martie 2000. Tribunalul din Milano pentru a obține transferul proprietății unui imobil, pentru care plătiseră prețul stabilit prin contract sub seing privat, și repararea daunelor suferite. La rândul ei, pârâta a depus o cerere reconvențională pentru a obține rezoluția contractului pentru neplăcerea reclamanților. La 26 octombrie 1995, ceilalți trei reclamanți s-au constituit în procedură în calitate de moștenitori ai domnului R., între timp decedat.

La 5 iunie La o dată nespecificată, părțile au reluat procedura și, la 12 noiembrie 1998, instanța a stabilit data la care au fost prezentate concluziile la 9 octombrie 2001. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamanții au susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Termenul care trebuie luat în considerare a început la 19 ianuarie 1995 și este încă în curs de desfășurare până în prezent; prin urmare, a durat mai mult de șase ani pentru o instanță.

Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 10. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

În ceea ce privește prejudiciile materiale și morale pe care le-ar fi suferit, prima reclamantă solicită 28 350 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și 20 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Celelalte trei persoane solicită în general 27 815 000 ITL pentru prejudiciul material și 20 000 000 ITL fiecare pentru prejudiciul moral 13. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde primului reclamant 10 000 000 ITL pentru prejudiciul moral și 8 000 000 ITL fiecăruia dintre ceilalți trei solicitanți. ITL pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții.

15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 250 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă fiecărui solicitant. Interese moratorii 16. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 000 (zece milioane) lire italiene primei reclamante și 8 000 000 (8 milioane) lire italiene pentru fiecare dintre ceilalți trei solicitanți pentru daune morale și 1 250 000 (un milion douăzeci cincizeci de mii) lire italiene pentru fiecare reclamant pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

În limba franceză și apoi comunicat în scris la 1 martie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh András Baka Moduleer Președintele

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE ARDEMAGNI ET RIPA c. ITALIE (Requête n° 46958/99) ARRÊT STRASBOURG 1 er mars 2001 DÉFINITIF 01/06/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Ardemagni et Ripa c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , B. Conforti , G. Bonello , M me V. Strážnická , M. P. Lorenzen , M me M. Tsatsa-Nikolovska. M. E. Levits , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

5. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »