SECȚIUNEA A DOUA CAUZA E.P. c. ITALIA (solicitarea nr. 31127/96) HOTĂRÂREA (satisfacție echitabilă) STRASBURG 3 mai 2001 (revizuit prin decizia din 12 aprilie 2001) În cauza E.P. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. B. aka Președinte Conforti Bonello Strážnická domnii Lorenzen, domnul Fischbach, Tsatsa-Nikolovska, judecători Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 12 aprilie 2001, Renunță la hotărârea în revizie adoptată la această ultimă dată de procedură Cazul a fost înaintat Curții de către M.P. ( 31127/96) îndreptată împotriva Republicii Italiene și pe care recurenta a sesizat-o Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (inclusiv Comisia) la 24 decembrie 1995 în temeiul fostului articol 25 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( P. Nicotera, avocat în Baroul de la Roma. Guvernul italian (atlée) este reprezentat de agentul său, domnul U. Leanza, asistat de domnul V. Esposito, co-agent. Prin Hotărârea din 16 noiembrie 1999, Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei procedurii privind plasarea fiicei reclamantei și a articolului 8 din Convenție ca urmare a întreruperii ireversibile a relațiilor dintre mamă și fiică. Curtea a decis, de asemenea, să aloce reclamantei 100 000 000 de lire italiene ca despăgubire pentru prejudiciile morale și 3 000 000 000 ITL pentru cheltuielile suportate în fața organelor Convenției. La 10 februarie 2000, guvernul a informat Curtea că 7 februarie 2000 a aflat că reclamanta a decedat la 6 septembrie 1999, deci cu aproximativ două luni înainte de hotărârea Curții. În consecință, la acea dată, guvernul solicita corectarea hotărârii în sensul articolului 81 din regulament. La 11 iulie 2000, Curtea (secțiunea a doua) a respins această cerere a guvernului, iar la 20 iulie 2000, guvernul a solicitat interpretarea hotărârii în sensul articolului 79 din regulament și, ulterior, și-a recalificat cererea pentru a face o cerere de revizuire a hotărârii, în sensul articolului 80 din regulament. La 7 decembrie 2000, Curtea a admis la cererea de revizuire a hotărârii numai în ceea ce privește problema aplicării articolului 41 din Convenție. Prin urmare, avocatul recurentei decedate a fost invitat să prezinte observații scrise cu privire la această singură chestiune în termen de 2 februarie 2001. ÎN DREPT Guvernul a solicitat revizuirea hotărârii din cauza imposibilității de a o executa având în vedere decesul recurentei înainte de adoptarea acesteia și, printre altele, susține că datoria unui stat față de un reclamant decurge din publicarea hotărârii. Prin urmare, în cazul în care reclamantul a decedat deja în momentul publicării hotărârii, suma pentru satisfacția echitabilă nu a intrat în patrimoniul defunctului și, prin urmare, nu a putut fi transmisă moștenitorilor; prin urmare, guvernul vede greșit modul în care ar putea, din proprie inițiativă, să identifice titularii de drepturi și să le plătească suma acordată recurentei. În cele din urmă, potrivit guvernului, numai Curtea poate decide cui îi revine calitatea de Curtea constată că avocatul recurentei decedate nu a reacționat la invitația sa de a formula observații cu privire la cererea guvernului. În special, avocatul nu a comunicat Curții numele oricărei rude a recurentei decedate care ar putea revendica dreptul de a se substitui acesteia din urmă în cadrul executării părții satisfăcuți în mod echitabil a hotărârii. În aceste împrejurări, Curtea constată că nu există nicio rudă a recurentei a cărei Curte poate verifica, având în vedere specificul cauzei, legitimitatea de a se substitui recurentei decedate în cadrul executării hotărârii cu privire la acordarea satisfacției echitabile. Prin urmare, Curtea concluzionează că este necesară revizuirea hotărârii din 16 iunie 2001. noiembrie 1999 în sensul că nu trebuie să se aloce nici o sumă în temeiul satisfacției echitabile pentru repararea prejudiciului moral. De asemenea, nu trebuie să se aloce nicio sumă pentru rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în fața organelor convenției, iar avocatul său nu s-a pronunțat cu privire la cererea de revizuire a guvernului și nici nu a solicitat plata directă a onorariilor stabilite de Curte (a se vedea Scozzari și Giunta c. Italia [GC], 39221/98 și 41963/98, § 255 și 258, CEDO 2000-VIII). PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, decide să revizuiască Hotărârea din 16 noiembrie 1999 cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție A declarat că nu trebuie să se aloce nicio sumă pentru satisfacția echitabilă. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 3 mai 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Fribergh András Baka Moduleer Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE E.P. c. ITALIE
(Requête n
o
31127/96)
ARRÊT
(satisfaction équitable)
3 mai 2001
(révisé par décision du 12 avril 2001)
En l'affaire E.P. c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
aka
,
président
,
B.
Conforti
,
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
MM.
P.
Lorenzen,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska,
juges
,
et
de
M.
E.
Fribergh
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 avril 2001,
Rend l'arrêt en révision que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
L'affaire a été déférée à la Cour par M
me
la requérante
»), ressortissante italienne d'origine grecque, le 6 janvier 1999. A son origine se trouve une requête (n
o
31127/96) dirigée contre la République italienne et dont la requérante avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 24 décembre 1995 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). Devant la Cour, la requérante était représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
2.
Par un arrêt du 16 novembre 1999, la Cour a jugé que il y avait eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention en raison de la durée de la procédure concernant le placement de la fille de la requérante et de l'article
8 de la Convention en raison de l'interruption irréversible des rapports entre mère et fille. La Cour avait également décidé d'allouer à la requérante 100
000
000 lires italiennes («
ITL
») à titre de réparation du préjudice moral et 3
000
000 ITL pour frais et dépens encourus devant les organes de la Convention.
3.
Le 10 février 2000, le Gouvernement a informé la Cour de ce que le 7
février 2000 il avait appris que la requérante était décédée le 6 septembre 1999, donc deux mois environ avant l'arrêt de la Cour. En conséquence, à cette date, le Gouvernement demandait la rectification de l'arrêt au sens de l'article 81 du règlement.
4.
Le 11 juillet 2000, la Cour (deuxième section) a rejeté cette demande du Gouvernement. Le 20 juillet 2000 le Gouvernement a alors demandé l'interprétation de l'arrêt au sens de l'article 79 du règlement. Par la suite, il a requalifié sa demande pour en faire une demande en révision de l'arrêt, au sens de l'article 80 du règlement.
5.
Le 7 décembre 2000, la Cour a fait droit à la demande en révision de l'arrêt, uniquement pour ce qui concerne la question de l'application de l'article 41 de la Convention. L'avocat de la requérante décédée a donc été invité à soumettre des observations écrites sur cette seule question dans un délai échéant le 2 février 2001. Celui-ci n'a toutefois donné aucune suite à cette invitation de la Cour.
6.
Le Gouvernement a demandé la révision de l'arrêt en raison de l'impossibilité de l'exécuter compte tenu du décès de la requérante avant son adoption. Il fait valoir entre autres que la dette d'un Etat envers un requérant découle de la publication de l'arrêt. Par conséquent, si le requérant est déjà décédé au moment de la publication de l'arrêt, la somme au titre de la satisfaction équitable n'est pas entrée dans le patrimoine du défunt et n'a donc pas pu être transmise aux héritiers. Le Gouvernement voit donc mal comment il pourrait, de sa propre initiative, identifier les ayants droit et leur verser la somme accordée à la requérante. Enfin, selon le Gouvernement, la Cour seulement peut décider à qui revient la qualité de “victime” et le droit en découlant de se voir attribuer la somme accordée au titre de la satisfaction équitable.
7.
La Cour constate que l'avocat de la requérante décédée n'a pas réagi à son invitation à formuler de commentaires concernant la demande du Gouvernement. En particulier, l'avocat n'a pas communiqué à la Cour le nom de tout proche de la requérante décédée pouvant revendiquer le droit de se substituer à cette dernière dans le cadre de l'exécution de la partie “satisfaction équitable” de l'arrêt.
8.
Dans ces circonstances, la Cour constate qu'il n'y a aucun proche de la requérante dont la Cour puisse vérifier, à la lumière des spécificités de l'affaire, la légitimité pour se substituer à la requérante décédée dans le cadre de l'exécution de l'arrêt quant à l'octroi de la satisfaction équitable.
9.
Par conséquent, la Cour conclut qu'il y a lieu de réviser l'arrêt du 16
novembre 1999 dans le sens qu'aucune somme ne doit être allouée au titre de la satisfaction équitable pour réparation du préjudice moral. Aucune somme ne doit être allouée non plus au titre du remboursement des frais et dépens encourus par la requérante devant les organes de la Convention, son avocat ne s'étant pas prononcé sur la demande en révision du Gouvernement et n'ayant pas demandé non plus le versement direct des honoraires fixés par la Cour (cf.
Scozzari et Giunta c. Italie
[GC], n
o
39221/98 et 41963/98, §§ 255 et 258, CEDH 2000-VIII).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de réviser l'arrêt du 16 novembre 1999 quant à l'application de l'article 41 de la Convention
;
2.
Dit
qu'aucune somme ne doit être allouée au titre de la satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 mai 2001 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Erik
Fribergh
András
Baka
Greffier
Président