AFFAIRE PARLAK ET AUTRES c. TURQUIE

TURCIA (Cercetările atașate nr. 24942-24943 și 25125/94) HOTĂRÂREA (regulament amiabil) STRASBURG 10 iulie 2001 În cauza Parlak și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din președintele meu Palm Thomassen dnii Gaukur Jörundsson Bîrsan Casadevell Maruste judecători F. G ölcüklü judecător ad hoc; și a dlui O Recurentele au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (inclusiv Comisia) la 12 august 1994 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Recurentele sunt reprezentate în fața Curții de către T. Tepe, avocat în Baroul de Justiție. Gür, ministrul plenipotențiar, director general adjunct al Consiliului Europei și al Drepturilor lui Iehova. Recurentele au susținut, printre altele, că au fost victime ale unei încălcări a art. 5 alin. Invocând articolele 3 și 13 din Convenție, ele se plângeau de asemenea că au fost maltratate în timpul custodiei lor, de faptul că au fost discriminate prin încălcarea articolului 14 din Convenție și că au fost supuse unei discriminări cu privire la art. 5 alin. (3) și, în cele din urmă, de nu a beneficiat de un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 litera (c) în fața Curții a Uniunii Europene sau în legătură cu art. 14 din Protocolul nr. 11 la convenție. La 9 ianuarie 1998, cauza a fost transferată Curții la data de 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție. În 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a decis să unească cererile și le-a declarat admisibile în ceea ce privește aspectele care decurg din art. 5 alineatul (3) din convenție, în ceea ce privește durata gărzilor de vedere impuse în speță, precum și articolele 3 și 13 privind presupusele rele tratamente efectuate în timpul gărzilor de vedere în litigiu. La 26 martie 2001, după un schimb de corespondență, grefierul de secțiune a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului (b) Convenției și, în acest scop, le-a adresat proiecte de declarații. La 9 aprilie și, respectiv, la 9 mai 2001, reprezentantul recurentelor și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări a cauzei. Parlak, Aktürk și Tay, sunt cetățeni turci născuți în 1972, 1973 și, respectiv, 1975. La momentul respectiv, erau studenți și locuiau la Istanbul. Recurentele susțin că au fost arestați și reținuți la 22, 23 și 26 februarie 1994. Or, potrivit guvernului și documentelor depuse la dosar, acestea ar fi fost reținute la 28 februarie 1994. februarie, în cadrul unei operațiuni polițienești împotriva organizației ilegale, PKK. La 9 martie 1994, cei interesați au fost examinați de un medic legist din cadrul Institutului Medico-Legal al Republicii. În aceeași zi, dl Parlak a fost ascultat și de procurorul Republicii. În ceea ce privește reclamantele Aktürk și Tay, au fost audiați a doua zi. La 11 martie 1994, recurentele s-au prezentat în fața judecătorului judecător al Curții de Securitate a Țării de Jos, care a dispus plasarea lor în arest provizoriu. 10. La 23 martie 1994, recurentele au fost supuse unei a doua examinări medicale și la 6 aprilie 1994, d-le. Aktürk și Tay, un al treilea. Rapoartele întocmite în consecință prezentau sechele și echimoze asupra corpurilor celor interesați. 11. La 23 iunie 1994, procurorul a depus la Curtea de Securitate a statului o acuzație împotriva domnului Parlak, Aktürk și Tay. Reprovocarea acestora de a fi implicate în activitățile PKK, el solicita aplicarea articolelor La 11 iulie 1994, recurentele au depus plângeri împotriva polițiștilor responsabili de custodie și, în acest sens, la 28 iulie 1994, reclamanta Parlak a fost și ea examinată a treia oară de un medic legist, care i-a dat o pauză de muncă de 25 de zile. 13. Singurele informații pe care Curtea le dispune cu privire la procedura penală introdusă împotriva recurentelor sunt că aceasta a condus la o hotărâre de Casație, pronunțată la 29 februarie 2000. În această hotărâre, numele recurentei Tay nu figurează nici printre apelanți, nici printre cei condamnați. În ceea ce privește celelalte două recurente, condamnările pronunțate în privința acestora, la 5 mai 1999, au fost infirmate și dosarele lor au fost trimise în fața Curții de Securitate a statului. La data examinării prezentei cauze, această ultimă procedură era încă în curs de desfășurare în fața acestei instanțe 14. Între timp, printr-o hotărâre din 23 septembrie 1996, poliția pusă în discuție de recurente a fost achitată. LA 9 mai 2001, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, redactată în limba engleză și semnată la 3 mai 2001: 1. I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay ex gratia amount of 216 000 (două hundred and șaseteen thousand) French French (inclusiv FRF) and the applicant Mrs Hatice Tay, the amount of 2000000 (două hundred thousand) FRF, with a view to securing a friendly settlement of their atașate aplications registed under Nrs 24942/94, 24943/94 and 25125/94. This sum, which also covers legal expenses conected with the case, shall be free of any tax that may be aplication and be paid in French Frans to a bank account named by the aplicants and/or his duly authorised representative. The sum shall be plata within threee months from the data of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. Această plată va constitui ultima serie a rubricii. 2. The Government regret the aparition, as in the present case, of individual cases of il-treatment by the authorities of persons detained in custody notwithstanding existing existing Turkish legislation and the resolve of the Government to prevent such apars. It is acceptd that the recurse to torture, inhuman or degrading treatment or puntishment of detainees constitutes a incalcation of Article 3 of the Convention and the Government undertake to issue applicate instructions and adoption all necessary measures to ensure that the prohibition of such forms of ill-treatment- including the obligation to carry out efectiv investigation - is respectd in the viitor. The Government referent in this conection to the commitments which they undertook in the Declaration agreed on in Application no. 3382/97 and reiterate their resolve to give effect to those commitments. They note that new legal and administrativ measures have been adopted which have resulted in a reduction in the object of il-treatment in circumstances similar to those of the moment application as well as more efectiv investigation. The Government consider that the supervision by the Committee of Ministers of the execution of Court judgments referenting Turkey in this and similar cases is an applicate mechanism for ensuring that improvements will continue to be made in this context. To this end, necessary co-operation in this procesion will continue to take place. Finally, the Government undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court Suna Parlak, Rahime Aktürk și Hatice Tay, am luat cunoștință de declarația guvernului Republicii Turcia, făcută în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine acțiunile atașate nr. , suma totală de 216 000 (două sute șaisprezece mii) de franci francezi fiecărei reclamante Parlak și Aktürk și, de 200 000 (două sute de mii) de franci francezi recurentei Tay, inclusiv cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe sau orice altă sarcină fiscală exigibilă în momentul plății, aceasta în termen de trei luni de la notificarea deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor de proprietate. J a acceptat această propunere după ce a consultat în mod corespunzător recurentele care, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele inițiale ale acțiunilor. Prezenta declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care eu și guvernul, împreună cu recurentele, am ajuns. 17. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceasta se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele fine din Convenție și 3 din Regulamentul (CE) nr. Salman c. Turcia [GC], nr. 1296/93, CEDO 2000-VII și Dikme c. Turcia, nr. 20869/92, CEDH 2000-VIII. 18. În consecință, cauza este deviată de la rol. Prin aceste cauze, CURTEA, ÎN L

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

PARLAK ET AUTRES c. TURQUIE

(Requêtes jointes n°

s

24942-24943 et 25125/94)

ARRÊT

(règlement amiable)

STRASBOURG

10 juillet 2001

En l’affaire Parlak et autres c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

M

mes

E.

Palm

,

présidente

,

W.

Thomassen

,

MM.

Gaukur

Jörundsson

,

C.

Bîrsan

,

J.

Casadevall

,

R.

Maruste

,

juges

,

F. G

ölcüklü

,

juge

ad hoc,

et de M. M. O’B

oyle

,

greffier de Section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 9 janvier et 19

juin

2001,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve trois requêtes (n°

s

24942/94, 24943/94 et 25125/94) dirigées contre la République de Turquie et dont trois ressortissantes de cet Etat,

M

mes

Suna Parlak, Rahime Aktürk et Hatice Tay («

les requérantes

»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 12 août 1994 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérantes sont représentées devant la Cour par M

e

T. Tepe, avocat au barreau d’Istanbul. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. T. Uluçevik et M. H.K. Gür, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme.

3.

Les requérantes alléguaient, notamment, avoir été victimes d’une violation de l’article 5 § 3 de la Convention en ce qu’elles n’auraient pas été «

aussitôt

» traduites devant un magistrat suite à leur arrestation. Invoquant les articles 3 et 13 de la Convention, elles se plaignaient également d’avoir subi des mauvais traitements lors de leurs gardes à vue, d’avoir été l’objet d’une discrimination en violation de l’article 14, pris en connexion avec l’article 5 § 3 et, enfin, de

n’avoir pas bénéficié, devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, d’un procès équitable au sens l’article 6 §§ 1 et 3 c), pris isolément ou en connexion avec l’article 14.

4.

A la suite de la communication des requêtes au Gouvernement par la Commission, l’affaire a été transférée à la Cour le 1

er

novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 9

janvier

2001, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a décidé de joindre les requêtes et elle les a déclaré recevables quant aux grief tirés de l’article 5 § 3 de la Convention, s’agissant de la durée des gardes à vue imposées en l’espèce, ainsi que des articles 3 et 13 concernant les prétendus mauvais traitements subis pendant les gardes à vue litigieuses. La Cour a déclaré irrecevables les autres doléances des requérantes.

5.

Le 26 mars 2001, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article

38

§

1

b) de la Convention et, à cette fin, il leur a adressé des projets de déclarations. Le 9 avril et le 9 mai 2001 respectivement, le représentant des requérantes et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

6.

M

mes

Parlak, Aktürk et Tay, sont des ressortissantes turques nées respectivement en 1972, en 1973 et en 1975. A l’époque des faits, elles étaient étudiantes et résidaient à Istanbul.

7.

Les requérantes affirment avoir été arrêtées et placées en garde à vue respectivement les 22, 23 et 26

février 1994. Or, d’après le Gouvernement et les documents versés au dossier, elles auraient été appréhendées le 28

février dans le cadre d’une opération policière menée contre l’organisation illégale, PKK.

8.

Le 9 mars 1994, les intéressées furent examinées par un médecin légiste de l’Institut médico-légal d’Istanbul. Le même jour, M

me

Parlak fut également entendue par le procureur de la République. Quant aux requérantes Aktürk et Tay, elles furent auditionnées le lendemain.

9.

Le 11 mars 1994, les requérantes comparurent devant le juge assesseur de la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, qui ordonna leur placement en détention provisoire.

10.

Le 23 mars 1994 les requérantes subirent un deuxième examen médical et le 6 avril 1994, M

mes

Aktürk et Tay, un troisième. Les rapports établis en conséquence faisaient état de séquelles et d’ecchymoses sur les corps des intéressées.

11.

Le 23 juin 1994, le procureur soumit à la cour de sûreté de l’État un acte d’accusation contre M

mes

Parlak, Aktürk et Tay. Reprochant à celles-ci d’être mêlées aux activités du PKK, il requérait l’application des articles

168 §§ 1 et 2 du code pénal et 5 de la loi n°

3713 sur la lutte contre le terrorisme.

12.

Le 11 juillet 1994, les requérantes déposèrent des plaintes contre les policiers responsables de leurs gardes à vue.

Sur ce, le 28 juillet 1994, la requérante Parlak fut, elle aussi, examinée une troisième fois par un médecin légiste, lequel lui prescrivit un arrêt de travail de 25 jours.

13.

Les seules informations que la Cour dispose quant à la procédure pénale intentée contre les requérantes sont que celle-ci a abouti à un arrêt de cassation, rendu le 29 février 2000. Dans cet arrêt, le nom de la requérante Tay ne figure ni parmi les appelants ni parmi les condamnés. Quant aux deux autres requérantes, les condamnations prononcées à leur égard, en date du 5 mai 1999, ont été infirmées et leurs dossiers renvoyés devant la cour de sûreté de l’État.

A la date de l’examen de la présente affaire, cette dernière procédure était encore pendante devant cette juridiction.

14.

Dans l’intervalle, par un jugement du 23 septembre 1996, les policiers mis en cause par les requérantes se virent acquittés.

EN DROIT

15.

Le 9 mai 2001, la Cour a reçu, de la part du Gouvernement, la déclaration suivante, rédigée en anglais et signée 3 mai

2001 :

«

ex gratia

to each of the applicants, Mrs Suna Parlak and Rahime Aktürk, the amount of

216

000 (two hundred and sixteen thousand) French francs (“FRF”) and to the applicant Mrs Hatice Tay, the amount of 200 000 (two hundred thousand) FRF, with a view to securing a friendly settlement of their joint applications registered under N°s 24942/94, 24943/94 and 25125/94 respectively. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in French francs to a bank account named by the applicants and/or his duly authorised representative. The sum shall be payable within three months from the date of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case.

4.

The Government consider that the supervision by the Committee of Ministers of the execution of Court judgments concerning Turkey in this and similar cases is an appropriate mechanism for ensuring that improvements will continue to be made in this context. To this end, necessary co-operation in this process will continue to take place.

5.

Finally, the Government undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.

16.

Le 9 avril 2001, la Cour avait déjà reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérantes (voir paragraphe 5 ci-dessus)

:

«

En ma qualité de représentant des requérantes, M

mes

Suna Parlak, Rahime Aktürk et Hatice Tay, j’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement de la République de Turquie, faite en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine les requêtes jointes n°

s

24942 – 24943 et 25125/94, et selon laquelle il est prêt à verser,

ex gratia

, la somme globale de 216 000 (deux cent seize mille) francs français à chacune des requérantes Parlak et Aktürk et, de 200 000 (deux cents mille) francs français à la requérante Tay, y compris les frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes ou de toute autre charge fiscale exigibles au moment de versement, ce dans les trois mois à compter de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition après avoir dûment consulté les requérantes qui, en conséquence,

renoncent à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine des requêtes. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même, de concert avec les requérantes, sommes parvenus.

»

17.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles

37

§

1

in

fine

de la Convention et

62

§

3 du règlement – voir, entres autres, Aksoy c. Turquie du 18

décembre

1996,

Recueil des arrêts et décisions

1996-VI

;

Salman c. Turquie

[GC], n° 21986/93, CEDH 2000-VII et

Dikme c. Turquie

, n°

20869/92, CEDH 2000-VIII).

18.

En conséquence, l’affaire est rayée du rôle.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

Décide

de rayer l’affaire du rôle.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 juillet 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Michael

O’Boyle

Elisabeth

Palm

Greffier

Présidente