CASE OF V.N.K. AND OTHERS AGAINST TURKEY

Rezoluția ResDH(2001)85 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 14 noiembrie 2000 în cazul V.N.K. și alții 44 împotriva Turciei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 23 iulie 2001 la ședința 760 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul V.N.K. și în celelalte 44 de alte cauze pronunțate la 14 noiembrie 2000 și transmis în aceeași zi Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat în mai multe cereri (Nus. 29888/96, 29889/96, 299890/96, 29891/96, 29892/96, 29893/96, 29894/96, 29895/96 și 29896/96) împotriva Turciei, a depus Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 27 noiembrie 1996 în temeiul articolului 25 din Convenția de către V.N.K. și al altor 44 de solicitanți, toți cetățenii turci, și că Curtea, a reținut cazul în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 a declarat admisibilă plângerea referitoare la încălcarea dreptului reclamanților la bucuria pașnică a bunurilor lor, datorită întârzierii administrației în ceea ce privește plata compensațiilor suplimentare acordate de instanțe interne pentru expropriarea proprietăților reclamanților și a diferenței substanțiale între rata de dobânzi nejustificată aplicabilă la momentul respectiv și rata medie a inflației în Turcia; întrucât, în hotărârea sa din 14 noiembrie 2000, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de Guvernul statului reclamant și de reclamanții, și după ce s-a constatat că soluția s-a bazat pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât, în unanimitate, să scoată cazul din lista sa și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că Guvernul Turciei va plăti reclamanților suma de 66 840 de dolari americani în ceea ce privește daunele și costurile și cheltuielile în termen de trei luni, începând cu notificarea hotărârii; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că eliberarea unui caz se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri o dată ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate de discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere că, la 14 februarie 2001, în termenul convenit în conformitate cu termenul de soluționare prietenoasă, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților suma prevăzută în soluționarea prietenoasă; Având în vedere faptul că, în cadrul examinării cazului de către Comitetul de miniștri, guvernul contestat a reamintit că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale Convenției în situații similare celor în cauză în acest caz (a se vedea Rezoluțiile ResDH(2001)70 și, respectiv, ResDH (2001)71 în cazurile Aka și Akkuș), în special prin intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2000 a legii nr. 4489, care a alăturat rata statutară a dobânzilor nejustificate în conformitate cu rata anuală de redespunt aplicată de Banca Centrală Turcă la datoriile pe termen scurt (aceaceasta este stabilită și revizuită în mod permanent, în special în ceea ce privește rata inflației țării); Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Turciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2001)85

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 14 November 2000

in the case of V.N.K. and 44 others against Turkey

(Adopted by the Committee of Ministers on 23 July 2001

at the 760

th

meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the V.N.K. and 44 others case delivered on 14 November 2000 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in several applications (Nos. 29888/96, 29889/96, 29890/96, 29891/96, 29892/96, 29893/96, 29894/96, 29895/96 and 29896/96) against Turkey, lodged with the European Commission of Human Rights on 27 November 1996 under former Article 25 of the Convention by V.N.K. and 44 other applicants, all Turkish nationals, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint relating to a breach of the applicants’ right to the peaceful enjoyment of their possessions, due to the administration’s delay in paying additional compensation awarded by domestic courts for expropriation of the applicants’ property and to the substantial difference between the default interest rate applicable at the time and the average rate of inflation in Turkey;

Whereas in its judgment of 14 November 2000 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the Government of the respondent state and the applicants, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided, unanimously to strike the case out of its list and took note of the parties’ undertaking not to request a re-hearing of the case before the Grand Chamber;

Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of Turkey would pay the applicants the sum of 66 840 American dollars in respect of damage and costs and expenses within three months as from the notification of the judgement;

Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2 of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that on 14 February 2001, within the time-limit agreed under the terms of the friendly settlement, the Government of the respondent state had paid the applicants the sum provided for in the friendly settlement;

Considering that during the examination of the case by the Committee of Ministers, the respondent Government recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the Convention in situations similar to those at issue in the present case (see Resolutions ResDH(2001)70 and ResDH (2001)71 respectively in the Aka and Akkuș cases), notably through the entry into force on 1 January 2000 of law No. 4489, which brought the statutory rate of default interest into line with the annual rediscount rate applied by the Turkish Central Bank to short-term debts (the latter rate is fixed and permanently reviewed, in relation particularly to the country’s inflation rate);

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Turkey, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.