Rogan împotriva Regatului Unit

DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 57946/00 de Gerard ROGAN împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stat la 18 septembrie 2001 în calitate de Cameră compusă de J.-P. Costa Președintele Fuhrmann Loucaides Sir Nicolas Bratza dna H.S. Greve Traja Ugrekhelidze judecători și dna S. Dollé, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 12 mai 2000 și înregistrată la 7 iunie 2000, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Gerard Rogan, este un național britanic care trăiește în Ballynahinch, County Down, Irlanda de Nord.

El este reprezentat în fața Curții de către dl L. Allamby, un avocat care practică în Belfast. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl C.A. Whowersley, Biroul Externe și Commonwealth, Londra. A. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este văduv, soția sa a murit în iunie 1996. Are grijă de cei trei copii ai căsătoriei, născuți în 1988, 1989 și 1994. La 23 mai 1997, reclamantul a solicitat Agenției de Beneficii pentru plata prestațiilor de securitate socială. El a solicitat beneficii echivalente cu cele pe care o văduvă, al căror soț a murit în condiții similare cu cele ale soției sale, ar fi avut dreptul, și anume o plată a văduvei și o indemnizație a mamei văduvă, plătită în temeiul Legii 1992 privind contribuțiile și beneficiile de securitate socială (Irlanda de Nord) („Legea 1992”).

Prin scrisoarea din 30 noiembrie 1998, Agenția de Securitate Socială a respins cererea reclamantului din cauza faptului că nu exista nicio dispoziție juridică privind prestațiile echivalente celor plătite la o văduvă. Reclamantul a depus un recurs la 15 decembrie 1998, care a fost auzit și respinsă de Tribunalul de Apel pentru Securitate Socială la 20 aprilie 2000. Reclamantul primește, pe săptămână, sprijinul de venit de 110,35 GBP și beneficiul copilului de 37,55 GBP. Reclamantul calculează că, dacă ar putea primi beneficii de văduvă, ar fi fost 100,05 GBP pe săptămână mai bine și ar fi primit o plată de 1 000 GBP pentru văduvă. B. Legea și practicile interne relevante Conform legii Irlandei de Nord, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plată a văduvei și alocarea mamei văduve, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări.

Prin secțiunea 1 din Legea din 1992, fondurile necesare pentru a plăti astfel de prestații trebuie să fie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigătorii, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari ale Fondului de către Parlament. Câștigătorii bărbați și feminini sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în conformitate cu statutul lor ca câștigători angajati sau salariați independenți.

1. Plata văduvă în temeiul articolului 36 din Legea din 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (în prezent, o plată forfetară de 1000 GBP) în cazul în care (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit, sau el nu a avut atunci dreptul la o pensie de pensie de categorie A; (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program de la Legea 1992. 2. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat.

Indemnitatea mamei văduvăzi se ridică în prezent la 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. 3. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensie de o văduvă în cazul în care (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii; și (ii) la data morții soțului ei a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (iii) ea a încetat să aibă dreptul la alocația unei mame văduvă în momentul în care a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani.

4. termenul pentru cererile de prestații Pentru perioada până la 7 aprilie 1997, termenele pentru solicitarea plății văduvii și a alocația mamei văduvă au fost stabilite în Regulamentele privind securitatea socială (Claims and Payments) (Irlanda de Nord) 1987 („Regulamentele din 1987”), din care art. 19 prevedea: „(6) Timpul stabilit pentru solicitarea prestațiilor care nu sunt specificate în coloana (1) din anexa 4 este – ... (b) Douăsprezece luni în cazul beneficiilor … (7) Perioadele de șase și douăsprezece luni prevăzute de alineatul (6) sunt calculate de la orice zi în care, în afară de a satisface condiția depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la beneficiul în cauză.” Începând cu 7 aprilie 1997, art. 19 a fost modificat astfel încât să se citească: „(2) Timpul prescris pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând în ziua în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la prestația în cauză.

(3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt - (...) (g) beneficiul văduvului; (...)” În plus, pe parcursul perioadei în cauză, secțiunea 1 alineatul (2) din Legea 1992 a Administrației de Securitate Socială (Irlanda de Nord) prevedea, în ceea ce privește cererile de plată pentru văduvă: „În cazul în care, în conformitate cu subsecțiunea (1) de mai sus, o persoană este obligată să facă o cerere sau să fie tratată ca fiind o cerere de beneficii pentru a avea dreptul la aceasta – (a) în cazul în care beneficiul este plătit de o văduvă, ea nu are dreptul la aceasta în ceea ce privește un deces care are loc mai mult de 12 luni înainte de data la care reclamația este făcută sau tratată ca fiind făcută … ” Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa.

Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Ambele vor fi plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate relevante. De asemenea, Legea de 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită plată de lipsa de lipsa de lipsa, atât pentru bărbați, cât și pentru femei în locul platei de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 1 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la data respectivă sau după aceea, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite acordarea de alocare a Părinților Veduvi.

De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 1 aprilie 2001. Astfel, acestea vor continua să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduve și la pensia de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare.

COMPLAINT Reclamantul se plânge că legislația britanică de securitate socială discrimină atât el, cât și soția sa îndepărtată, din motive de sex, în încălcarea articolului 14 luat coroborat cu art. 8 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA 1. Reclamantul se plânge că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice de securitate socială este discriminată împotriva lui și a soției sale din cauza sexului, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. El se plânge de o încălcare continuă a decesului soției sale în 1996. art. 14 menționează: „Ducrarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (atunci cum este cazul): „1.

Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie … Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării … ” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul contestează admisibilitatea plângerii reclamantului în măsura în care se referă la plata văduvei. Acestea subliniază că, din moment ce soția reclamantului a murit în iunie 1996 și el nu a formulat o cerere de plată pentru văduva până în mai 1997, și din moment ce termenul aplicabil pentru o astfel de cerere în mai 1997 a fost de trei luni de la data decesului, reclamantul nu ar fi fost eligibil pentru aceasta chiar dacă ar fi fost o femeie.

Astfel, se spune, pe baza hotărârii Curții în cazul Cornwell v. Regatul Unit (depunerea nr. 36578/97, decizia din 11 mai 1999, nedeclarată), această parte din plângerea reclamantului este inadmisibilă, susținând că plângerea reclamantului cu privire la introducerea noului termen de trei luni începând cu 7 aprilie 1997 este inadmisibilă în temeiul articolului 35 § 1 ca fiind depusă mai mult de șase luni de la „decizia finală” relevantă în acest sens. Reclamantul susține că, dacă ar fi fost o femeie și dacă soția lui ar fi fost un bărbat, ar fi fost conștient de dreptul său la beneficiile văduvei în cazul morții ei. El susține că acest drept ar fi inclus Plata Veuvei. În special, el susține că termenul de trei luni aplicat în versiunea modificată a Regulamentelor din 1987 începând cu 7 aprilie 1997 a fost atât de scurt încât să fie excesiv de dificil de exercitat drepturile convenției sale și să afecteze esența dreptului său de acces la instanță.

El susține, de asemenea, că amendamentul în cauză a avut un efect disproporționat asupra bărbaților, deoarece autoritățile de securitate socială nu au prevăzut nicio dispoziție privind plata beneficiilor văduvelor la bărbați și nu le-a dat nici o informație sau asistență în legătură cu astfel de cereri sau termenele aplicabile. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de către persoane fizice și de alte persoane „clamând a fi victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau protocoalele sale”. Pentru a pretinde că este o victimă a unei încălcări, o persoană trebuie să fie direct afectată de măsura impușită (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Buckley v. Regatul Unit din 25 septembrie 1996, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV, p. 1288, §§§ 56-59, și Valmont v. Regatul Unit, nr. 36385/97, hotărârea din 23 martie 1999, nepublicată).

Acesta reamintește în continuare că, în cazul citat anterior, Cornwell a susținut că până când o persoană nu a formulat o cerere pentru beneficiile văduvei relevante, nu va suferi nici o discriminare, deoarece o femeie în aceeași poziție nu ar avea dreptul la aceste beneficii în temeiul legislației interne. Curtea constată că reclamantul și-a depus cererea de plată a văduvei în termenul de 12 luni care s-a aplicat la data decesului soției sale în iunie 1996, și ulterior până la data de intrare în vigoare a noului regulament 19 din Regulamentele din 1987 la 7 aprilie 1997. Deși, în momentul în care cererea sa a fost depusă de fapt la 23 mai 1997, termenul de trei luni introdus prin noul regulament 19 nu a intrat în vigoare, nu există nici o indicație că persoanele aflate în poziția reclamantului au primit orice avertisment prealabil asupra modificării.

În momentul în care reclamantul ar fi putut ști despre modificarea după introducerea noului termen, a fost prea târziu pentru a-și depune reclamația. Acesta remarcă, de asemenea, că Agenția de Securitate Socială din Irlanda de Nord, în decizia sa din 30 noiembrie 1998, a refuzat cererea reclamantului pentru beneficiile văduvei din cauza faptului că el nu este o femeie, și nu din cauza faptului că o femeie nu ar fi avut dreptul în niciun caz. Tribunalul de Apel pentru Securitate Socială a respins apelul său din același motiv la 20 aprilie 2000. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul poate fi considerat o „victima” a discriminării în ceea ce privește cererea de plată a unei văduve.

Guvernul nu face observații cu privire la fondul cauzei. Nu este necesar ca Curtea să examineze în mod separat plângerile reclamantului cu privire la noul regulament 19 din regulamentele din 1987, deoarece aceste regulamente nu i-au afectat statutul de victimă în sensul plângerii sale centrale cu privire la neautorizarea beneficiilor văduvei. Curtea consideră că această parte a cererii ridică probleme complexe de drept și de fapt în temeiul Convenției, ale căror hotărâre ar trebui să depinde de examinarea fondului, concluzând, prin urmare, că această parte a cererii nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-au stabilit alte motive de declarare inadmisibilă. Reclamantul se plânge, de asemenea, de discriminarea suferită de soția sa depusă în ceea ce privește decizia de a refuza beneficiile văduvelor solicitante.

Cu toate acestea, Curtea nu acceptă faptul că, în ceea ce privește orice discriminare care ar fi putut fi suferită de soția îndepărtată a reclamantului, reclamantul poate pretinde că este o victimă a presupusei încălcări. Rezulta că acest aspect al plângerii este incompatibil ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie declarat inadmisibil în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară admisibilă că o parte din cererea privind discriminarea presupusă a fost suferită de reclamant în legătură cu cererea de beneficii a văduvăi; declara inadmisibilă restul cererii. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa

THIRD SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 57946/00 by Gerard ROGAN against the United Kingdom The European Court of Human Rights, sitting on 18 September 2001 as a Chamber composed of Mr J.-P. Costa , President , Mr W. Fuhrmann , Mr L. Loucaides , Sir Nicolas Bratza , Mrs H.S. Greve , Mr K. Traja , Mr M. Ugrekhelidze , judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar, Having regard to the above application introduced on 12 May 2000 and registered on 7 June 2000, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Gerard Rogan, is a British national living in Ballynahinch, County Down, Northern Ireland.

He is represented before the Court by Mr L. Allamby, a lawyer practising in Belfast. The respondent Government are represented by their agent, Mr. C.A. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office, London. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is a widower, his wife having died in June 1996. He cares for the three children of the marriage, born in 1988, 1989 and 1994. On 23 May 1997 the applicant applied to the Benefits Agency for the payment of social security benefits. He applied for benefits equivalent to those which a widow, whose husband had died in similar circumstances to those of his wife, would have been entitled, namely a Widow’s Payment and a Widowed Mother’s Allowance, payable under the Social Security Contributions and Benefits (Northern Ireland) Act 1992 (“the 1992 Act”).

By a letter dated 30 November 1998, the Social Security Agency disallowed the applicant’s claim on the ground that there was no legal provision for benefits equivalent to those paid to a widow. The applicant lodged an appeal on 15 December 1998, which was heard and dismissed by the Social Security Appeal Tribunal on 20 April 2000. The applicant receives, per week, income support of GBP 110.35 and child benefit of GBP 37.55. The applicant calculates that, were he able to receive widows’ benefits, he would be GBP 100.05 a week better off and would have received a one-off Widow’s Payment of GBP 1,000. B. Relevant domestic law and practice Under Northern Ireland law, certain social security benefits, including Widow’s Payment and Widowed Mother’s Allowance, are paid for out of the National Insurance Fund.

By Section 1 of the 1992 Act, the funds required for paying such benefits are to be provided by means of contributions payable to the Secretary of State for Social Security by earners, employers and others, together with certain additions made to the Fund by Parliament. Male and female earners are obliged to pay the same social security contributions in accordance with their status as employed earners or self-employed earners.