AFFAIRE CARTOLERIA PODDIGHE S.N.C. c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CARTOLERIA PODDIGHE S.N.C. ITALIA (solicitarea nr. 4339/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2001 DEFINITIVF 06/03/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Cartualia Poddighe s.n.c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve judecători Ferrari Bravo, judecător ad-hoc, și dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2001, Rend hotărârea adoptată aici, adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere adresată Republicii Italiene, printre care se numără și o societate italiană, Cartoleria Poddighe s.n.c. ( Cererea a fost înregistrată la 13 noiembrie 1998 sub numărul de dosar 4939/98. Recurenta este reprezentată de domnul Pinna Vistoso, avocat la Sassari. Guvernul italian (atmosfera este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 28 noiembrie 2000. noiembrie 2001, Curtea și-a recompus secțiunile [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită noii secțiuni. La 28 aprilie 1981, la 7 iulie 1981 a început punerea în funcțiune a cazului. 1981, judecătorul, la cererea coproprietății, a autorizat cererea de garanție a administrației societății anonime Poddighe, în calitate de proprietar al clădirii în cauză. La 28 iulie 1981, judecătorul a constatat că lichidatorul falimentului nu se constituise. La 6 octombrie 1981, reclamanta a solicitat audierea martorilor. În decembrie 1981, judecătorul a numit un expert care a depus jurământul în aceeași zi. După trei audieri privind expertiza, la 16 noiembrie 1982 reclamanta a insistat în cererea sa de audiere a martorilor. Ședința prevăzută pentru 22 februarie 1983 a fost amânată din oficiu din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune. La 10 mai 1983, pârâta a solicitat o trimitere. 1983, judecătorul a ordonat prezentarea expertului pentru a obține clarificări. La 13 decembrie 1983, judecătorul a ordonat o suplimentară de expertiză. După două audieri, la 10 iulie 1984, judecătorul a autorizat apelul ca garanție al întreprinderii I. și al municipiului Sassari. După o trimitere, la 12 martie 1985 municipalitatea s-a constituit în procedură. La 4 iunie 1985, judecătorul a autorizat cererea de garanție a societății C. în favoarea municipiului. Această întreprindere s-a constituit la 5 noiembrie 1985. La 4 februarie 1986, reclamanta a insistat în cererea sa de audiere a martorilor. La 22 aprilie 1986, judecătorul a ordonat reînnoirea expertizei. iulie 1986 a fost amânată din oficiu la 18 noiembrie 1986 ca urmare a mutației judecătorului. În acea zi, expertul a depus jurământul. La 17 februarie 1987, un nou avocat s-a constituit pentru întreprinderea C. La 5 mai 1987, municipalitatea a propus coproprietății să ajungă la un acord cu privire la executarea anumitor lucrări. După o trimitere, la 27 octombrie 1987, coproprietatea s-a declarat disponibilă pentru a accepta propunerea municipiului. La 1 decembrie 1987, judecătorul a ordonat o suplimentară de expertiză. Următoarele două ședințe au vizat expertiza. La 28 iunie 1988, părțile au depus documente la dosar. După o ședință, la 21 ianuarie 1989, la cererea părților, judecătorul a ordonat o nouă completare a expertizei. Cele patru ședințe care au avut loc între 9 mai 1989 și 13 martie 1990 au vizat expertiza. La 29 mai 1990, reclamanta a solicitat stabilirea datei prezentării concluziilor. La 12 aprilie 1994, judecătorul a aprobat audierea martorilor, care a avut loc în cursul celor cinci audieri care au avut loc între 9 noiembrie 1994 și 5 martie 1997. Ședința prevăzută pentru 27 ianuarie 1998 a fost amânată din oficiu la 19 mai 1998. în ziua respectivă, părțile și-au prezentat concluziile și judecătorul a stabilit data ședinței pledoariilor la 23 iunie 2000. Această ședință nu a avut loc din cauza faptului că cauza a fost încredințată colegiului de magistrați însărcinat cu soluționarea cauzelor mai vechi (sezioni stralcio) Sezioni stralcio , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onorari, au fost creați în temeiul articolului 90 alineatul (5) din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/1995) pentru a absorbi arieratele de cauze pendinte în fața instanțelor civile. La 13 ianuarie 1999, președintele a numit un nou judecător de punere în funcțiune. În aceeași zi, judecătorul de punere în funcțiune a stabilit o audiere în vederea unei soluționări amiabile la 23 februarie 1999. La 9 martie 1999, reclamanta a reluat procedura, iar judecătorul a stabilit data ședinței la 25 La data respectivă, un nou avocat s-a constituit pentru pârât și judecătorul a amânat cazul la 23 noiembrie 1999. Această ședință nu a avut loc din cauza schimbării judecătorului și ședința de pledoarii a fost stabilită la 14 decembrie 1999. 10. printr-o hotărâre din 3 martie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 26 martie 2000, judecătorul a acceptat cererea recurentei. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 11. recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil mai puțin decât cel prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Guvernul se opune acestei teze. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 25 martie 1981 și s-a încheiat la 26 martie 2000.14. Prin urmare, a durat 19 ani pentru o instanță. 15. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDO 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 16. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința termenului rezonabil 17 De aceea, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 117 502 600 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 20. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 30 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul nepatrimonial. Recurenta solicită, de asemenea, 700 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții. 22. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 360 EUR pentru procedura în fața Curții și o acordă recurentei. Interese moratorii 23. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 30 000 EUR (trentă de o mie de euro) pentru daune nepatrimoniale și 360 EUR (trei sute 60 de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE CARTOLERIA PODDIGHE S.N.C. c. ITALIE

(Requête n° 44399/98)

ARRÊT

STRASBOURG

6 décembre 2001

DÉFINITIF

06/03/2002

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Cartoleria Poddighe s.n.c. c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

H.S.

Greve

,

juges

,

M.

L.

Ferrari Bravo,

juge

ad hoc,

et de M. V.

Berger

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 novembre 2001,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une société italienne, Cartoleria Poddighe s.n.c. («

la requérante

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme le 24 avril 1997 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»). La requête a été enregistrée le 13

novembre 1998 sous le numéro de dossier 44399/98. La requérante est représentée par M

e

M. Pinna Vistoso, avocat à Sassari. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

»)

est représenté par son agent, M.

U.

Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour (première section) a déclaré la requête recevable le 28

novembre 2000.

3.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a recomposé ses sections (article 25 §

1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la nouvelle troisième section.

EN FAIT

4.

Le 25 mars 1981, la requérante, à l'époque «

Cartoleria Giuseppe Poddighe

», assigna la copropriété X devant le tribunal de Sassari afin d'en obtenir la condamnation à l'exécution de travaux suite à des infiltrations d'eau dans son immeuble et la réparation des dommages subis.

5.

La mise en état de l'affaire commença le 28 avril 1981. Le 7

juillet

1981, le juge, à la demande de la copropriété, autorisa l'appel en garantie de l'administration de la société anonyme Poddighe mise en faillite, en sa qualité de propriétaire de l'immeuble en question. Le 28 juillet 1981, le juge constata que le syndic de la faillite ne s'était pas constitué. Le 6

octobre

1981, la requérante demanda l'audition de témoins. Le 1

er

décembre 1981, le juge nomma un expert qui prêta serment le même jour. Après trois audiences concernant l'expertise, le 16

novembre

1982 la requérante insista dans sa demande d'audition de témoins. L'audience prévue pour le 22 février 1983 fut reportée d'office en raison de la mutation du juge de la mise en état. Le 10 mai 1983, la défenderesse demanda un renvoi. Le 11

octobre

1983, le juge ordonna la comparution de l'expert afin d'obtenir des éclaircissements. Le 13

décembre 1983, le juge ordonna un complément d'expertise. Après deux audiences, le 10

juillet 1984, le juge autorisa l'appel en garantie de l'entreprise I. et de la municipalité de Sassari. Après un renvoi, le 12

mars 1985 la municipalité se constitua dans la procédure.

6.

Le 4 juin 1985, le juge autorisa l'appel en garantie de l'entreprise C., en faveur de la municipalité. Ladite entreprise se constitua le 5

novembre

er

juillet 1986 fut reportée d'office au 18 novembre 1986 en raison de la mutation du juge. Ce jour-là, l'expert prêta serment. Le 17 février 1987, un nouvel avocat se constitua pour l'entreprise C. Le 5 mai 1987, la municipalité proposa à la copropriété de parvenir à un accord quant à l'exécution de certains travaux. Après un renvoi, le 27 octobre 1987, la copropriété se déclara disponible à accepter la proposition de la municipalité. Le 1

er

décembre 1987, le juge ordonna un complément d'expertise. Les deux audiences suivantes concernèrent l'expertise. Le 28

juin

1988 les parties versèrent des documents au dossier. Après une audience, le 21

janvier

1989, à la demande des parties, le juge ordonna un nouveau complément d'expertise. Les quatre audiences qui se tinrent entre le 9

mai 1989 et le 13 mars 1990 concernèrent l'expertise. Le 29

mai 1990, la requérante demanda la fixation de la date pour la présentation des conclusions.

7.

Des douze audiences prévues entre le 2 octobre 1990 et le 21

décembre 1993, une fut reportée d'office et dix concernèrent la demande d'audition de témoins. Le 12

avril 1994, le juge admit l'audition des témoins, qui se tint au cours des cinq audiences qui eurent lieu entre le 9

novembre 1994 et le 5 mars 1997. L'audience prévue pour le 27

janvier

1998 fut reportée d'office au 19 mai 1998. Ce

jour-là, les parties présentèrent leurs conclusions et le juge fixa la date de l'audience de plaidoiries au 23 juin 2000. Cette audience ne se tint pas en raison du fait que l'affaire fut confiée au collège de magistrats chargé de traiter les affaires plus anciennes (

sezioni stralcio)

.

8.

Les

sezioni stralcio

, composées d'un juge titulaire, en qualité de président, et de deux juges honoraires, ont été crées en vertu de l'article 90, alinéa 5, de la loi n°

353/1990 (tel que modifié par la loi n°

534/1995) afin d'absorber l'arriéré d'affaires pendantes devant les juridictions civiles. Le 13 janvier 1999, le président nomma un nouveau juge de la mise en état. Le même jour, le juge de la mise en état fixa une audience en vue d'un règlement amiable au 23 février 1999.

9.

Le jour venu, le juge déclara l'interruption de la procédure en raison du décès de l'avocat de la défenderesse. Le 9 mars 1999, la requérante reprit la procédure et le juge fixa la date de l'audience au 25

mai 1999. A cette date, un nouvel avocat se constitua pour la défenderesse et le juge ajourna l'affaire au 23 novembre 1999. Cette audience ne se tint pas à cause du changement du juge et l'audience de plaidoiries fut fixée au 14

décembre

1999.

10.

Par un jugement du 3 mars 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 26 mars 2000, le juge fit droit à la demande de la requérante.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

11.

La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

12.

Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.

13.

La période à considérer a débuté le 25 mars 1981 et s'est terminée le 26 mars 2000.

14.

Elle a donc duré dix-neuf ans pour une instance.

15.

La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l'existence en Italie d'une pratique contraire à la Convention résultant d'une accumulation de manquements à l'exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l'article 6 § 1.

16.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l'exigence du «

délai raisonnable

» et qu'il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

17.

Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

18.

Aux termes de l'article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

19.

La requérante réclame 117 502 600 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et moral qu'elle aurait subis.

20.

La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu'il y a lieu d'octroyer à la requérante 30

000

euros (EUR) au titre du préjudice non patrimonial.

B.

Frais et dépens

21.

La requérante demande également 700 000 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

22.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l'arrêt

Bottazzi

précité, § 30). En l'espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnée, la Cour estime raisonnable la somme de 360 EUR pour la procédure devant la Cour et l'accorde à la requérante.

C.

Intérêts moratoires

23.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

'

intérêt légal applicable en Italie à la date d

'

adoption du présent arrêt était de 3,5 % l

'

an.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l'État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt est devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, 30 000 EUR (trente mille euros) pour dommage non patrimonial et 360 EUR (trois cent soixante euros) pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

'

un intérêt simple de 3,5 % l

'

an à compter de l

'

expiration de ce délai et jusqu

'

au versement

;

3.

Rejette

les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 décembre 2001, en application de l'article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président