- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 decembrie 2001
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Stefania Palumbo împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA Stefania PALUMBO c. ITALIA (solicitarea nr. 49310/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2001 DEFINIF 06/03/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Stefania Palumbo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S.
Greve judecători Ferrari Bravo, judecător ad-hoc, și de domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2001, Rend la hotărâre, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, dl Stefania Palugu ( mai degrabă reclamanta), a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Lacului la 14 ianuarie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (□ Convenția Cererea a fost înregistrată la 2 iulie 1999 sub numărul de dosar 49310/99. Recurenta este reprezentată de domnul R. Vico și F. Uggetti, avocați la Bergamo.
Guvernul italian (atlectorul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 28 noiembrie 2000. noiembrie 2001, Curtea și-a recompus secțiunile [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită noii secțiuni. FĂCÂND-O printr-un act notificat la 7 decembrie 1991, recurenta a adresat societatea I. în fața Tribunalului de la Bergamo pentru a obține încheierea unui contract de vânzare a unei clădiri. Prima audiere a avut loc la 27 februarie 1992. La 22 martie 1992, judecătorul pentru punerea în funcțiune desemnează un expert care a depus jurământul la 15 octombrie 1992. La 11 noiembrie 1993, Consiliul reclamantului a depus o memorare și judecătorul a trimis cazul la 17 martie 1994 pentru a permite pârâtei să își prezinte observațiile.
În martie 1994, judecătorul a ordonat audierea anumitor martori. Audierile din 5 octombrie 1994 și 13 februarie 1995 au fost dedicate acestei audieri. La 13 noiembrie 1995, primind cererea formulată de consiliul recurentei, judecătorul a ordonat o expertiză suplimentară. Un alt expert a fost numit la 1 februarie 1996 și a obținut un termen de 180 de zile pentru depunerea raportului său. În decembrie 1996, părțile au solicitat stabilirea ședinței de prezentare a concluziilor și judecătorul a trimis cauza în acest sens la 23 octombrie 1997. La această ultimă dată a stabilit la 15 noiembrie 2001 ședința de pledoarii în fața camerei competente a Tribunalului.
Între timp, cauza a fost încredințată colegiului de magistrați însărcinat cu soluționarea cauzelor mai vechi ( sezioni stralcio) . Sezioni stralcio , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onorari, au fost creați în temeiul articolului 90 alineatul (5) din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificată prin Legea 534/1995), pentru a absorbi cauza pendinte în fața instanțelor civile.
Conform informațiilor furnizate de reclamant la 3 septembrie 2001, cauza a fost retrimisă la data de 2 octombrie 2001 în legătură cu VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta a afirmat că durata procedurii a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) … Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 13. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil.
În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 16. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 12 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 17. Recurenta solicită, de asemenea, mai mult de 9 858 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții.
18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedura în fața Curții și la data la care a fost acordată recurentei. Interese moratorii 19. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în L că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE Stefania PALUMBO c. ITALIE (Requête n° 49310/99) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 06/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Stefania Palumbo c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , juges , M. L. Ferrari Bravo, juge ad hoc, et de M. V. Berger , greffier de section Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 novembre 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M me Stefania Palumbo (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 14 janvier 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 2 juillet 1999 sous le numéro de dossier 49310/99. La requérante est représentée par M es R. Vico et F. Uggetti, avocats à Bergame. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
La Cour (première section) a déclaré la requête recevable le 28 novembre 2000.
Le 1 er novembre 2001, la Cour a recomposé ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la nouvelle troisième section. EN FAIT
Par un acte notifié le 7 décembre 1991, la requérante assigna la société I. devant le tribunal de Bergame afin d'obtenir la conclusion d'un contrat de vente d'un immeuble.
La première audience se tint le 27 février 1992. Le 22 mars 1992, le juge de la mise en état désigna un expert qui prêta serment le 15 octobre 1992. Le 11 novembre 1993, le conseil du requérant déposa un mémoire et le juge renvoya l'affaire au 17 mars 1994 pour permettre à la défenderesse de présenter ses observations. Le 18 mars 1994, le juge ordonna l'audition de certains témoins. Les audiences des 5 octobre 1994 et 13 février 1995 furent consacrées à cette audition. Le 13 novembre 1995, accueillant la demande formulée par le conseil de la requérante, le juge ordonna un supplément d'expertise. Un autre expert fut nommé le 1 er février 1996 et obtint un délai de 180 jours pour le dépôt de son rapport. Le 5 décembre 1996, les parties sollicitèrent la fixation de l'audience de présentation des conclusions et le juge renvoya l'affaire à cette fin au 23 octobre 1997. A cette dernière date il fixa au 15 novembre 2001 l'audience de plaidoiries devant la chambre compétente du tribunal.
Entre temps, l’affaire fut confiée au collège de magistrats chargé de traiter les affaires plus anciennes ( sezioni stralcio) . Les sezioni stralcio , composées d’un juge titulaire, en qualité de président, et de deux juges honoraires, ont été crées en vertu de l’article 90, alinéa 5, de la loi n° 353/1990 (tel que modifié par la loi n° 534/1995) afin d’absorber l’arriéré d’affaires pendantes devant les juridictions civiles.
Selon les renseignements fournis par le requérant le 3 septembre 2001, l’affaire fut renvoyée au 2 octobre 2001. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
8. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 7 décembre 1991 et la procédure était encore pendante au 2 octobre 2001.
Elle avait à cette date duré près de neuf ans et dix mois pour une instance.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple, Bottazzi c. Italie [GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
14. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante réclame 50 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 12 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens
La requérante demande également plus de 9 858 000 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 500 EUR pour la procédure devant la Cour et l’accorde à la requérante. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 3,5 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l’État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 12 000 EUR (douze mille euros) pour dommage moral et 1 500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 3,5 % l ’ an à compter de l ’ expiration de ce délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 décembre 2001, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Vincent Berger Georg Ress Greffier Président