- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 5 februarie 2002
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Yolcu împotriva Turciei
Traducere în română Auto
CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE AYOLCU/TURKEY (Documentul nr. 34684/97) JUDGEMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 5 februarie 2002 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Yolcu/Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Makarczyk dna Strážnická Fischbach Casadevill Maruste judecători F. Gölcüklü, judecătorul ad hoc și dl M. O’Boyle Grefierul Secțiunii care s-au deliberat în privat la 3 mai 2001 și la 15 ianuarie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
34684/97) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, Vahdettin Yolcu („reclamantul”), la 19 decembrie 1996. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dl Mehmet Arslanargın, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns, printre altele , în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție pe care a fost ținut în custodie de poliție timp de douăsprezece zile fără a fi adus în fața unui judecător și că a fost victim de o încălcare a articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție, deoarece el nu a fost autorizat asistența unui avocat în timpul interogarii de către poliție, procurorul public și judecătorul de investigare.
În urma comunicării cererii către Guvern, cazul a fost transferat Curtei la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 3 mai 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 19 iulie 2001, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 31 iulie 2001 și la 20 august 2001 reprezentantul reclamantului și, respectiv, guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. La 24 iulie 1996, ofițerii de poliție din Hotărârea de Securitate din Istanbul au arestat reclamantul în casa sa și l-au pus în custodie în cursul unei anchete efectuate împotriva membrilor PKK.
Într-o scrisoare din 25 iulie 1996, Hotărârea de Securitate din Istanbul a informat biroul procurorului de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul că, din cauza mărturisirilor reclamantului, ofițerii de poliție au efectuat o căutare în casa reclamantului și au găsit mai multe explozive. În aceeași scrisoare, Hotărârea de Securitate din Istanbul a solicitat procurorului public de Securitate din Istanbul să autorizeze prelungirea perioadei de detenție a reclamantului. În aceeași dată, procurorul public al Curții de Securitate din Istanbul a autorizat Hotărârea de Securitate din Istanbul să prelungească perioada de detenție până la 5 august 1996. La 5 august 1996, reclamantul a fost interogat de procurorul public la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul.
În timpul interogatului reclamantul a confirmat parțial veracitatea declarației sale depuse în custodie de poliție din cauza implicarii sale în PKK. La 5 august 1996, reclamantul a fost interogat de către judecătorul de investigare la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul. Reclamantul a respins implicarea sa în PKK și acuzațiile menționate în declarația pe care a dat-o în custodie de poliție. În aceeași dată, judecătorul de investigare a ordonat detenția reclamantului la înaintare. 10. La o audiere din 18 octombrie 1996 în fața Curții de Securitate de Stat din Istanbul, reclamantul a respins acuzațiile împotriva lui și a declarat că a fost forțat să semneze o declarație fără să-l fi citit.
Reclamantul a confirmat veracitatea declarațiilor pe care le-a dat în fața procurorului public și judecătorului de investigare. 11. La două audieri din 18 octombrie 1996 și 9 decembrie 1996, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a respins cererile reclamantului de eliberare în așteptarea procesului. 12. La 23 mai 1997, Curtea de Securitate a statului de la Istanbul a condamnat reclamantul de ajutor și a suferit PKK în conformitate cu art. 169 din Codul Penal Turc și cu art. 5 din Legea nr. 3713. El a condamnat reclamantul la cinci ani de închisoare și l-a interzis să lucreze în serviciul public. 13. La 20 iunie 1997, reclamantul a depus un recurs la Curtea de Casație împotriva hotărârii Curții de Securitate de Stat din Istanbul.
14. La 12 martie 1998, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții de Securitate de Stat din Istanbul. HOTĂRÂREA 15. La 21 august 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Republicii Turciei propun să plătească ex-gratie reclamanților o sumă totală de 40.000 de franci francezi (50 de mii) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 34684/97. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în franci francezi unui cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În sfârșit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. La 7 august 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, dl Vahdettin Yolcu, am luat în considerare declarația Guvernului Republicii Turciei că sunt pregătiți să efectueze o plată exclusivă de 40.000 de franci francezi (prezece mii) în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului care a fost originat în cererea nr. 34684/97. Această sumă, care acoperă, de asemenea, costurile și cheltuielile legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea deciziei Curții adoptate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept această ofertă și, în consecință, el renunțe la toate celelalte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii. Declarăm că cazul a fost rezolvat în cele din urmă și ne angajăm să nu solicităm trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții. Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluției prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamantul, am ajuns.” 17. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții).
18. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 5 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza
FOURTH SECTION
CASE OF YOLCU v. TURKEY (Application no. 34684/97) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 5 February 2002 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Yolcu v. Turkey, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Makarczyk , Mrs V. Strážnická , Mr M. Fischbach , Mr J. Casadevall , Mr R. Maruste , judges , Mr F. Gölcüklü, ad hoc judge , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 3 May 2001 and on 15 January 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on the last ‑ mentioned date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 34684/97) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Vahdettin Yolcu (“the applicant”), on 19 December 1996.
The applicant was represented before the Court by Mr Mehmet Arslanargın, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court.
The applicant complained, inter alia , under Article 5 § 3 of the Convention that he was kept in police custody for twelve days without being brought before a judge and that he had been a victim of a violation of Article 6 § 3 (c) of the Convention in that he was not permitted the assistance of a lawyer during questioning by the police, the public prosecutor and the investigating judge.
Following communication of the application to the Government, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. On 3 May 2001, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible. The applicant’s further complaints were declared inadmissible.
On 19 July 2001, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 31 July 2001 and on 20 August 2001 the applicant’s representative and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
On 24 July 1996 police officers from the Istanbul Security Directorate arrested the applicant in his house and placed him in custody in the course of an investigation conducted against the members of the PKK.
In a letter dated 25 July 1996 the Istanbul Security Directorate informed the office of the public prosecutor at the Istanbul State Security Court that on account of the applicant’s confessions the police officers had conducted a search in the applicant’s house and found several explosives. In the same letter the Istanbul Security Directorate requested the Istanbul State Security public prosecutor to authorise the extension of the applicant’s detention period. On the same date the Istanbul State Security Court public prosecutor authorised the Istanbul Security Directorate to extend the detention period until 5 August 1996.
On 5 August 1996 the applicant was questioned by the public prosecutor at the Istanbul State Security Court. During his questioning the applicant partly confirmed the veracity of his statement he gave in police custody on account of his involvement in the PKK.
On 5 August 1996 the applicant was questioned by the investigating judge at the Istanbul State Security Court. The applicant rejected his involvement in the PKK and the accusations mentioned in the statement he gave in police custody. On the same date the investigating judge ordered the applicant’s detention on remand.
At a hearing on 18 October 1996 before the Istanbul State Security Court the applicant rejected the allegations against him and stated that he had been forced to sign a statement without having read it. The applicant confirmed the veracity of the statements he gave before the public prosecutor and the investigating judge.
At two hearings on 18 October 1996 and 9 December 1996 the Istanbul State Security Court rejected the applicant’s requests for release pending trial.
On 23 May 1997 the Istanbul State Security Court convicted the applicant of aiding and abetting the PKK pursuant to Article 169 of the Turkish Criminal Code and Article 5 of Law No. 3713. It sentenced the applicant to five years’ imprisonment and debarred him from employment in public service.
On 20 June 1997 the applicant lodged an appeal with the Court of Cassation against the decision of the Istanbul State Security Court.
On 12 March 1998 the Court of Cassation upheld the decision of the Istanbul State Security Court. THE LAW
On 21 August 2001 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay ex gratia to the applicants an all-inclusive amount of 40,000 (forty thousand) French francs with a view to securing a friendly settlement of his application registered under no. 34684/97. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in French francs to a bank account named by the applicant and/or his duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. Finally, the Government undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
On 7 August 2001 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “In my capacity as the representative of the applicant, Mr Vahdettin Yolcu, I have taken cognizance of the declaration of the Government of the Republic of Turkey that they are prepared to make an ex gratia all-inclusive payment of 40,000 (forty thousand) French francs with a view to concluding a friendly settlement of the case that originated in application no. 34684/97. This sum, which also covers the costs and expenses related to the case, will be paid in accordance with the terms stipulated in the said declaration within three months after notification of the Court’s decision delivered pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. Having duly consulted the applicant, I accept that offer and he, in consequence, waives all other claims against Turkey in respect of the matters that were at the origin of the application. We declare that the case has been settled finally and we undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment. This declaration is made within the scope of the friendly settlement which the Government and I, in agreement with the applicant, have reached.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 5 February 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President