AFFAIRE SCIACCHITANO ET LO SCIUTO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

12.02.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Non-lieu à examiner P1-1;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention;Dommage matériel - demande rejetée;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE SCIACCHITANO ET LO SCIUTO c. ITALIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA SCIACCHITANO ȘI LO SCIUTO c. ITALIA (solicitarea nr. 52982/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 Februarie 2002 DEFINIF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Sciachitano și Lo Sciuto c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Pellonpäs Pastor Ridruejo Ferrari Bravo Fischbach Casadevall Pavlovschi judecători și dlui O La originea cauzei se află o cerere formulată împotriva Republicii Italiene, printre care și resortisanți italieni, Biagio Sciaccihitano și domnul Giovanna Lo Sciuto ( Hotărârea a fost înregistrată la 26 noiembrie 1999 sub numărul de dosar 52982/99. Guvernul italian (atmosfera este reprezentată de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 22 martie 2001. La 5 ianuarie 1990, reclamanții au depus două acțiuni separate pentru grefa instanței judecătorești din Catania, în funcție de funcția de judecător al muncii, pentru a obține plata prestațiilor profesionale, și anume 315 981 347 și 34 627 745 de lire italiene. 1990, judecătorul a stabilit prima audiere la 20 noiembrie 1990. La 11 decembrie 1990, judecătorul și-a rezervat decizia cu privire la admiterea martorilor; printr-o ordonanță în afara ședinței din 17 decembrie 1990, judecătorul a acceptat parțial această cerere și a reportat cauza la 25 octombrie 1991. În ceea ce privește recursul recurentei, printr-o ordonanță în afara ședinței din 11 ianuarie 1991. 1990, judecătorul a stabilit prima ședință la 23 iulie 1991. În ziua următoare, reclamanta a solicitat reunirea prezentei cauze cu cea a reclamantului și judecătorul a fixat la ședința următoare la 25 octombrie 1991. Cele două proceduri au fost anexate. 1991 și 9 octombrie 1995, trei au fost la audierea martorilor, șapte dintre ele au fost restante, dintre care cinci au fost amânate, deoarece expertul nu a depus la gref raportul său, unul a fost dat în judecată și unul a fost făcut din cauza absenței părților. noiembrie 1995 a fost amânată la 11 decembrie 1995 din cauza unei greve a avocaților. Două audieri mai târziu, la 19 decembrie 1996 au avut loc dezbaterile. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 3 februarie 1997, judecătorul a respins cererea reclamanților. La 16 august 1997, reclamanții au răspuns la apel în fața instanței. Prin ordonanță în afara ședinței din 26 august 1997, președintele Tribunalului a fixat prima ședință la 8 iunie 1999. La 28 martie 2000, instanța a fost retrimisă la 12 decembrie 2000. Potrivit informațiilor furnizate de recurente, textul unei hotărâri din 12 decembrie 2000 a fost depus la grefă la 12 ianuarie 2001. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. 13. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare convenției care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1).14, după examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil Pe lângă aceasta, există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 115, reclamanții se plâng și de faptul că durata procedurii în litigiu a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Având în vedere constatarea cu privire la art. 6 alineatul (1) (punctul 14 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se stabilească dacă, în speță, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții (a se vedea Hotărârea Zanghio c. Italia din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47 alineatul (23). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE17, în temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită, în general, 159 517 140 de lire italiene (ITL) pentru prejudicii materiale și 300 000 000 ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 19. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 12 000 EUR (EUR) pentru prejudicii morale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 20. Reclamantul solicită 59 039 300 ITL și reclamanta 33 567 080 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă fiecărui reclamant 250 EUR.interese moratorii 22. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % l an. DE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 12 000 EUR (doisprezece mii EUR) pentru daune morale și 250 EUR (două sute cincizeci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 3 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la expirarea termenului respectiv și la plata respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în franceză, apoi comunicat în scris la 12 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Michael O