YALCINKAYA AND OTHERS v. TURKEY

Decizia nr. 49419/99 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Oktay YALÇINKAYA și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care așezează la 28 februarie 2002 în calitate de Camera compusă de Președintele Ress Cabral Barreto, Caflisch Kūris Türmen Hedigan, judecătorii H.S. Greve și dl V. Berger, având în vedere cererea depusă la 29 iunie 1998, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului prezentat de Guvernul și de reclamanții la 15 ianuarie 2002 și, respectiv, 8 noiembrie 2001, după ce au deliberat, decide după cum urmează: FACTE Reclamanții, al căror nume figurează în apendice, sunt resortisanți turci, reprezentați în fața Curții de către dl Selahattin Sarıkaya, avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1990, Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și ale Autostrăzilor (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü ), un organism de stat responsabil, printre altele , pentru construcția autostrăzii, a expropriat o parcelă de teren aparținând reclamanților din Ankara pentru a construi autostrada centrală Ankara. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcela de teren aparținând reclamanților și această sumă a fost plătită acestora atunci când a avut loc expropriarea. În urma cererilor de compensare sporită ale reclamanților, la 20 În septembrie 1994, Curtea Civilă de Jurisdicție Generală din Ankara le-a acordat o compensație suplimentară plus un dobânzi la rata legală de 30 % pe an. Această decizie a fost susținută de Curtea de Casație la 12 februarie 1996 și valoarea corespunzătoare a fost plătită reclamanților la 9 februarie 1998. Toate detaliile referitoare la data deciziei finale de către Curtea de Casație, valoarea compensației suplimentare și data și valoarea plății sunt indicate în tabelul de mai jos. DATA DECIZIE FINALĂ DELIVATĂ DE TRIBUNALUL DE CASAZARE PRIVIND COMPENSIUNEA ADIȚIONALĂ (INTERESTE ȘI COSTURILE LEGALE) (în lira turcă) DATA DE PAIEMENT Amendamentul de plăți (INCLUSIREA INTERESULUI STATUTORY LA TABILA DE 30 % PER ANNUM ȘI COSTURI) (în lira turcă) 12.02.1996 167.215.000 09.02.1998 584.957.000 COMPLAINT Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că în momentul în care rata anuală de inflație a fost foarte ridicată în Turcia, au fost plătite dobânzi insuficiente pentru compensarea suplimentară primită în urma expropiării terenurilor lor și autoritățile au întârziat să le plătească sumele relevante. În urma contactelor informale dintre solicitanți și reprezentanții guvernului, grefierul secțiunii a fost invitat să asiste părțile în soluționarea acestei chestiuni. Prin urmare, grefierul a adresat proiectelor de declarații părților. Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească 2.700 (doi mii șapte sute de dolari americani dlui Oktay Yalçınkaya, dl Okan Yalçınkaya, dna Șükriye Yalçınkaya, dna Canan Kisioğlu și dl Orhan Yalçınkaya, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 49419/99. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la data eliberării deciziei de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă se plătește în dolari americani unui cont bancar numit de către solicitanți, fără taxe și taxe care pot fi aplicabile. Plata va constitui rezoluția finală a cauzei...” Curtea a primit următoarea declarație de la reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească suma de 2.700 (doi mii șapte sute) dolari americani care acoperă daune și costuri pecuniare și morale pentru dl Oktay Yalçınkaya, dl Okan Yalçınkaya, dna Șükriye Yalçınkaya, dna Canan Kisioğlu și dl Orhan Yalçınkaya, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 49419/99 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins...” Curtea ia act de acordul atins între părți în sensul articolului 39 din Convenție și este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale și consideră că nu există niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă din Convenția și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista cazurilor sale. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress Apendice Lista reclamanților 1. Oktay Yalçınkaya, născut în 1953, locuiește în Ankara. 2. Okan Yalçınkaya, născut în 1954, locuiește în Ankara. 3. Șükriye Yalçınkaya, născut în 1950, locuiește în Ankara. 4. Canan Kisioğlu, născut în 1955, locuiește în Ankara. 5. Orhan Yalçınkaya, născut în 1951, locuiește în Ankara.

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 49419/99

by Oktay YALÇINKAYA and Others

against Turkey

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 28

February 2002 as a Chamber composed of

Mr

G.

Ress

,

President

,

Mr

I.

Cabral Barreto,

Mr

L.

Caflisch

,

Mr

P.

Kūris

,

Mr

R.

Türmen

,

Mr

J.

Hedigan

,

Mrs

H.S.

Greve

,

judges

,

and Mr V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 29 June 1998,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case submitted by the Government and the applicants on 15

January

2002 and 8 November 2001 respectively,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, whose names appear in the appendix, are Turkish nationals. They are represented before the Court by Mr Selahattin Sarıkaya, a lawyer practising in Ankara.

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

In 1990, the General Directorate of National Roads and Highways (

Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü

), a state body responsible,

inter alia

, for motorway construction, expropriated a plot of land belonging to the applicants in Ankara in order to build the Ankara Central Motorway. A committee of experts assessed the value of the plot of land belonging to the applicants and this amount was paid to them when the expropriation took place.

Following the applicants’ requests for increased compensation, on 20

September 1994 the Ankara Civil Court of General Jurisdiction awarded them additional compensation plus an interest at the statutory rate of 30 % per annum. This decision was upheld by the Court of Cassation on 12

February 1996 and the due amount was paid to the applicants on 9 February 1998.

All the details as to the date of final decision by the Court of Cassation, the amount of additional compensation and the date and amount of payment are indicated in the table below.

DATE OF FINAL DECISION DELIVERED BY THE COURT OF CASASATION AS REGARDS ADDITIONAL COMPENSATION

AMOUNT OF ADDITIONAL COMPENSATION (INTERESTS AND LEGAL COSTS ARE NOT INCLUDED)

(In Turkish liras)

DATE OF PAYMENT

AMOUNT OF PAYMENT (INCLUDING STATUTORY INTEREST AT THE RATE OF 30 % PER ANNUM AND COSTS)

(in Turkish liras)

12.02.1996

167,215,000

09.02.1998

584,957,000

COMPLAINT

The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that at a time when the annual rate of inflation in Turkey had been very high, they had been paid insufficient interest on additional compensation received following the expropriation of their land and the authorities had delayed in paying them the relevant amounts.

THE LAW

Following informal contacts between the applicants’ and the Government’s representatives, the Section Registrar was asked to assist the parties in reaching a solution to the matter. As a result, the Registrar addressed draft declarations to the parties.

The Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Turkey offer to pay 2,700 (two thousand seven hundred) United States dollars to Mr Oktay Yalçınkaya, Mr Okan Yalçınkaya, Ms

Șükriye Yalçınkaya, Ms Canan Kișioğlu and Mr Orhan Yalçınkaya with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 49419/99. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months from the date of delivery of the decision by the Court pursuant to the Article 39 of the European Convention on Human Rights.

This sum shall be paid in US dollars to a bank account named by the applicants, free of any taxes and charges that may be applicable. The payment will constitute the final resolution of the case...”

The Court received the following declaration from the representative of the applicant:

“I note that the Government of Turkey are prepared to pay the sum of 2,700 (two thousand seven hundred) United States dollars covering pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Oktay Yalçınkaya, Mr Okan Yalçınkaya, Ms Șükriye Yalçınkaya, Ms Canan Kișioğlu and Mr Orhan Yalçınkaya with a view to securing a friendly settlement of application no. 49419/99 pending before the Court.

I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case.

This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicants have reached...”

The Court takes note of the agreement reached between the parties within the meaning of Article 39 of the Convention. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols and considers that there is no reason which would justify the continuation of the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of the Court).

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Registrar

President

APPENDIX

List of the applicants