Satonnet împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2002) 8 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 2 august 2000 în cauza Satonet împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 martie 2002, în cadrul celei de-a 783-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 2 august 2000 în cauza Satonet și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 30412/96) formulată împotriva Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 7 ianuarie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către domnul.

Michel Satonet, resortisant francez, și că Comisia a declarat admisibil faptul că durata unei proceduri referitoare la concedierea unui agent contractual din statul membru a fost excesivă; reamintind faptul că a fost introdusă în fața Curții de către Comisie la 3 ianuarie 1999; având în vedere că, în hotărârea sa din 2 august 2000, Curtea, în unanimitate; - a spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 70 000 de franci francezi pentru prejudicii morale și 10 600 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu de 2,74% la an de la expirarea termenului menționat și până la plata plății; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 2 august 2000, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct în cauză;

având în vedere faptul că, la 15 decembrie 2000, după expirarea termenului acordat, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 2 august 2000, iar dobânda de întârziere datorată, adică 177,90 franci francezi, fusese plătită în aceeași zi, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2002)8 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 2 août 2000 dans l’affaire Satonnet contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 6 mars 2002, lors de la 783e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 2 août 2000 dans l’affaire Satonnet et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 30412/96) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7 janvier 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Michel Satonnet, ressortissant français, et que la Commission a déclaré recevable le grief selon lequel la durée d’une procédure relative au licenciement d’un agent contractuel de l’Etat était excessive ; Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 3 janvier 1999 ; Considérant que dans son arrêt du 2 août 2000 la Cour, à l’unanimité ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois, 70 000 francs français pour préjudice moral et 10 600 francs français au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 2,74% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions du requérant en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 2 août 2000, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 15 décembre 2000, après l’expiration du délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant les sommes prévues dans l’arrêt du 2 août 2000, et que les intérêts de retard dus, soit 177,90 francs français, avaient été versés le même jour, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46,

paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.