RISPOLI v. ITALY

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 55388/00 de Vincenzo RISPOLI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 14 martie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis, dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh Având în vedere cererea depusă la 17 februarie 2000, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național italian, născut în 1940 și locuiește în Salerno. El este reprezentat în fața Curții de către MM. M., D. și C. Mancuso, avocați care practică în Salerno. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Salerno, pe care l-a lăsat să-l lase pe R.C. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 3 mai 1990, reclamantul a informat chiriașul cu privire la intenția sa de a pune capăt contractului de închiriere la expirarea termenului la 30 noiembrie 1990 și a chemat-o să apară înaintea magistratului Salerno. Prin decizia din 15 mai 1990, care a fost făcută executivă la 1 iunie 1990, Magistratul Salerno a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1991. La 28 ianuarie 1992, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. La 6 aprilie 1992, el a notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 21 aprilie 1992. La 21 aprilie 1992, judecătorul a făcut o încercare de recuperare a posesiunii care s-a dovedit a fi eșuat, deoarece, în temeiul dispozițiilor legale care prevăd suspendarea, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 27 ianuarie 1997, reclamantul a făcut o declarație legală că a solicitat urgent locurile ca cazare pentru el însuși. În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431/98, Magistratul Salerno a suspendat procedura de evacuare până la 19 noiembrie 1999. La 20 octombrie 1999, el a furnizat un al doilea anunț cu privire la locatar informand-o că ordinul de posesie ar fi aplicat de un judecător la 19 noiembrie 1999. Noiembrie 1999. La 19 noiembrie 1999, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. DREPTUL Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la durata procedurii de evacuare și la negarea dreptului său de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din motivul că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cauza Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 55388/00

by Vincenzo RISPOLI

against Italy

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 14

March 2002 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 17 February 2000,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1940 and living in Salerno. He is represented before the Court by MM. M., D., and C. Mancuso, lawyers practising in Salerno.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is the owner of an apartment in Salerno, which he had let to R.C.

In a writ served on the tenant on 3 May 1990, the applicant informed the tenant of his intention to terminate the lease on expiry of the term on 30

November 1990 and summoned her to appear before the Salerno Magistrate.

By a decision of 15 May 1990, which was made enforceable on 1 June 1990, the Salerno Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1991.

On 28 January 1992, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.

On 6 April 1992, he served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 21 April 1992.

On 21 April 1992 the bailiff made one attempt to recover possession that proved unsuccessful as, under the statutory provisions providing for the suspension, the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

On 27 January 1997, the applicant made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for himself.

Pursuant to article 6 of Law no. 431/98, the Salerno Magistrate suspended the eviction proceedings until 19 November 1999.

On 20 October 1999, he served a second notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 19

November 1999.

On 19 November 1999, the applicant recovered possession of the apartment.

THE LAW

The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that his inability to recover possession of his apartment amounted to a violation of the right to property.

The applicant further complains under Article 6 of the Convention about the duration of the eviction proceedings and about the denial of his right of access to a court.

The Government argue that the applicant has not exhausted domestic remedies on the grounds that he failed to challenge the refusal of police assistance before the administrative courts.

The Court recalls that it has already dismissed this objection in the Immobiliare Saffi case (see the judgment

Immobiliare Saffi

v. Italy

[GC], no. 22774/93, §§ 40-42, ECHR 1999-V). The Court sees no reason to depart from its previous finding. This objection should therefore be rejected.

The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicant’s property rights was not disproportionate; therefore, there is no violation of Article 1 of Protocol No. 1.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government submit that the delay in granting police assistance is justified on grounds of the order of priorities established according to public-safety requirements. In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President