AFFAIRE MANERA c. ITALIE

SECȚIUNEA A Treia CAUZA MANERA c. ITALIA (solicitarea nr. 54296/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 martie 2002 DEFINIF 28/06/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Manera c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Res președinte Cabral Barreto L. F everari Bravo Kūris Zupančič Hedigan Traja judecători și ale domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 martie 2002, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și inclusiv un resortisant italian, domnul Giancarlo Manera ( La 26 februarie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 12 aprilie 2001. La 1 noiembrie 2001, Curtea și-a recompus secțiunile (art. 1 din regulament). Această cerere a fost atribuită noii secțiuni. 1985, reclamantul a introdus în fața Curții de Conturi o acțiune în vederea anulării deciziei ministrului Apărării prin care refuza să îi acorde o pensie pe motiv că infirmitatea sa nu se datora exercitării funcțiilor sale în timpul serviciului său militar. Ca urmare a descentralizării în 1994 a Curții de Conturi, dosarul a fost transmis Camerei Regionale din Campania a Curții de Conturi. La 30 martie 1995 și 27 februarie 1996, reclamantul a indicat că intenționa să continue procedura; a depus o memorie și o expertiză la 9 mai 1997. 1997 a avut loc ședința. Printr-o ordonanță din aceeași zi, Curtea a solicitat un aviz de la colegiul medico-legal al Ministerului Apărării, care a emis un aviz favorabil la 22 decembrie 1997. O nouă ședință a avut loc la 7 iulie 1998. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 12 octombrie 1998, Camera Regională din Campania a Curții de Conturi a primit cererea reclamantului. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 5 septembrie 1985 și s-a încheiat la 12 octombrie 1998 10. Prin urmare, Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. DE CES, CURȚA, SPUNE: în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 22 000 EUR (82 000 EUR) pentru daune morale că această sumă va crește cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plata respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în franceză, apoi comunicat în scris la 28 martie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE MANERA c. ITALIE

(Requête n° 54296/00)

ARRÊT

STRASBOURG

28 mars 2002

DÉFINITIF

28/06/2002

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Manera c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L. F

errari Bravo

,

P.

Kūris

,

B.

Zupančič

,

J.

Hedigan

,

K.

Traja

,

juges

,

et de M. V.

Berger

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mars 2002,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Giancarlo Manera («

le requérant

»), a saisi la Cour le 26 février 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»). La requête a été enregistrée le 25

janvier

2000 sous le numéro de dossier 54296/00. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M.

U.

Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour (première section) a déclaré la requête recevable le 12

avril

2001.

3.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a recomposé ses sections (article

25

§

1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la nouvelle troisième section.

EN FAIT

4.

Le 5

septembre

1985, le requérant introduisit devant la Cour des comptes un recours visant à obtenir l'annulation de la décision du ministre de la Défense refusant de lui accorder une pension au motif que son infirmité n'était pas due à l'exercice de ses fonctions pendant son service militaire.

5.

Suite à la décentralisation en 1994 de la Cour des comptes, le dossier fut transmis à la chambre régionale de Campanie de la Cour des comptes. Les 30

mars

1995 et 27

février

1996, le requérant indiqua qu’il souhaitait continuer la procédure

; il déposa un mémoire et une expertise le 9

mai

mai

1997, l'audience se tint. Par une ordonnance du même jour, la Cour demanda un avis au collège médico-légal du ministère de la Défense, qui rendit un avis favorable le 22

décembre

juillet

1998.

6.

Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 12

octobre

1998, la chambre régionale de Campanie de la Cour des comptes fit droit à la demande du requérant.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

8.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

9.

La période à considérer a débuté le 5 septembre 1985 et s’est terminée le 12 octobre 1998.

10.

Elle a donc duré plus de treize ans et un mois pour une instance.

11.

La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

12.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

13.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage moral

14.

Le requérant réclame plus de 75

000

000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.

15.

La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 22

000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.

B.

Intérêts moratoires

16.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 3 % l

’

an.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 22 000 EUR (vingt-deux mille euros) pour dommage moral

;

b)

que ce montant sera à majorer d

’

un intérêt simple de 3 % l

’

an à compter de l

’

expiration de ce délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 mars 2002, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président