SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SPORTOLA c. ITALIA (Cercetarea nr. 54319/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 martie 2002 DEFINIF 28/06/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Sportola c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Ress Președintele Cabral Barreto L. F everari Bravo Kūris Zupančič Hedigan Traja judecători și al domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 martie 2002, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și inclusiv un resortisant italian, domnul Mario Sportola ( La 16 februarie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 12 aprilie 2001. La 1 noiembrie 2001, Curtea și-a recompus secțiunile [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită noii secțiuni. La 22 aprilie 1982, reclamantul a introdus în fața Curții de Conturi o acțiune în vederea anulării unei decizii a ministrului Apărării prin care a refuzat să îi acorde o pensie, pe motiv că incapacitatea sa nu se datora exercitării funcțiilor sale în timpul serviciului militar. Ca urmare a descentralizării în 1994 a Curții de Conturi, la o dată nespecificată dosarul a fost transmis Camerei Regionale din Emilia-Romagna a Curții de Conturi. La 5 septembrie 1994, colegiul medico-legal a prezentat grefei un aviz negativ. 1994. Printr-o ordonanță din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 22 septembrie 1995, Camera Regională a suspendat procedura și a solicitat ministrului Apărării anumite documente referitoare la solicitant. La 14 martie 1996, a avut loc o altă audiere. printr-o ordonanță din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 12 iunie 1996, Camera Regională a solicitat un aviz de la biroul medico-legal al Ministerului Sănătății. Următoarea interdicție a avut loc la 23 aprilie 1997. Printr-o ordonanță din aceeași zi, al cărei text a fost depus la gref la 21 iulie 1997, ea a solicitat un aviz la sediul Sanitar Locale (USL) din orașul Bologna. La reședința următoare a avut loc la 28 octombrie 1998. Prin hotărârea din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 19 noiembrie 1998, camera regională a respins cererea reclamantului, pe motiv că nu se demonstra că există o legătură cauzală între infirmitatea sa și serviciul militar. La 30 martie 1999, reclamantul a făcut apel la secțiunea jurisdicțională centrală a Romei a Curții de Conturi. Prima ședință a fost stabilită la 26 aprilie 2000 printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 28 august 2000, secțiunea jurisdicțională centrală a respins cererea reclamantului. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. 13 Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 3484/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1).14, după examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În schimb, Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 28 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Provizioane și cheltuieli de judecată 18. Reclamantul solicită, de asemenea, 20 000 000 de lire italiene (ITL) pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 5 000 000 ITL pentru cele suportate în fața Curții 19. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru procedura în fața Curții și acordă reclamantului. Interese moratorii 20. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alin. (2) din Convenție, 28 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 martie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE SPORTOLA c. ITALIE
(Requête n° 54319/00)
ARRÊT
28 mars 2002
28/06/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Sportola c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
errari Bravo
,
P.
Kūris
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
K.
Traja
,
juges
,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mars 2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Mario Sportola («
le requérant
»), a saisi la Cour le 16 février 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). La requête a été enregistrée le 25
janvier
2000 sous le numéro de dossier 54319/00. Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
U.
Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour (première section) a déclaré la requête recevable le 12
avril
2001.
3.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a recomposé ses sections (article 25 §
1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la nouvelle troisième section.
4.
Le 22 avril 1982, le requérant introduisit devant la Cour des comptes un recours visant à obtenir l'annulation d’une décision du ministre de la Défense refusant de lui accorder une pension, au motif que son infirmité n'était pas due à l'exercice de ses fonctions pendant le service militaire.
5.
Suite à la décentralisation en 1994 de la Cour des comptes, à une date non précisée le dossier fut transmis à la chambre régionale d’Émilie-Romagne de la Cour des comptes. Le 5
septembre
1994, le collège médico-légal déposa au greffe un avis négatif. Une audience eut lieu le 6
décembre
1994.Par une ordonnance du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 22 septembre 1995, la chambre régionale suspendit la procédure et demanda au ministre de la Défense certains documents concernant le requérant. Le 14
mars
1996, une autre audience eut lieu. Par une ordonnance du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 12
juin
1996, la chambre régionale demanda un avis au bureau médico-légal du ministère de la Santé. L’audience suivante se tint le 23
avril 1997. Par une ordonnance du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 21
juillet
1997, elle demanda un avis à l’Unité Sanitaire Locale (USL) de la ville de Bologne. L’audience suivante eut lieu le 28
octobre
1998.
6.
Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 19
novembre
1998, la chambre régionale rejeta la demande du requérant, au motif qu'il n’était pas démontré qu’il y avait un lien de causalité entre son infirmité et son service militaire.
7.
Le 30 mars 1999, le requérant interjeta appel de cette décision devant la section juridictionnelle centrale de Rome de la Cour des comptes. La première audience a été fixée au 26
avril
2000.
8.
Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 28
août
2000, la section juridictionnelle centrale rejeta la demande du requérant.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
9.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
10.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
11.
La période à considérer a débuté le 22 avril 1982 et s’est terminée le 28 août 2000.
12.
Elle a donc duré plus de dix-huit ans et quatre mois pour deux instances.
13.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
14.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
15.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
16.
Le requérant s’en remet à la Cour pour évaluer le montant au titre du préjudice matériel et moral qu’il aurait subi.
17.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 28 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
18.
Le requérant demande également 20 000 000 lires italiennes (ITL) pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et 5
000
000 ITL pour ceux encourus devant la Cour.
19.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt
Bottazzi
précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale, estime raisonnable la somme de 500 EUR pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
20.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 3 % l
’
an.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 28 000 EUR (vingt-huit mille euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 3 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 mars 2002, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président