- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 28 martie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Quacquarelli împotriva Italiei
Traducere în română Auto
În cazul Quacquarelli c. Italia, această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție.
În cazul Quacquarelli c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Resss Președintele Cabral Barreto L. F emerari Bravo Kūris Zupančič Hedigan Traja judecători și al domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 martie 2002, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și printre care un resortisant italian, dl Emanuele Quacquarelli ( La 26 noiembrie 1998, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 12 aprilie 2001. La 1 noiembrie 2001, Curtea și-a recompus secțiunile (art. 1 din regulament).
Această cerere a fost atribuită noii secțiuni. La 31 iulie 1974, reclamantul a introdus în fața Curții de Conturi o acțiune în vederea anulării unei decizii a ministrului Apărării prin care a refuzat să îi acorde o pensie, pe motiv că incapacitatea sa nu se datora exercitării funcțiilor sale în timpul serviciului militar. Ca urmare a descentralizării în 1994 a Curții de Conturi, la o dată nespecificată dosarul a fost transmis Camerei Regionale din Lazio a Curții de Conturi. La 25 martie 1998, a avut loc o audiere. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 22 iunie 1998, Camera Regională a respins cererea reclamantului pe motiv că nu a fost demonstrat că a existat o legătură de cauzalitate între infirmitatea sa și serviciul său militar.
ÎN CEEA CE PRIVEȘTE VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) … Prin urmare, Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul,
acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 80 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea consideră că este necesar să se dea reclamantului suma solicitată, și anume 41 316,55 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului.
Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în L 44 alin. (2) din Convenție, 41 316,55 EUR (cvarantă și o mie trei sute șaisprezece euro cincizeci și cinci de cenți) pentru daune morale și 500 EUR (cinci cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 martie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE QUACQUARELLI c. ITALIE (Requête n° 54314/00) ARRÊT STRASBOURG 28 mars 2002 DÉFINITIF 28/06/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Quacquarelli c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. F errari Bravo , P. Kūris , B. Zupančič , J. Hedigan , K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mars 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Emanuele Quacquarelli (« le requérant »), a saisi la Cour le 26 novembre 1998 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 25 janvier 2000 sous le numéro de dossier 54314/00. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
La Cour (première section) a déclaré la requête recevable le 12 avril 2001.
Le 1 er novembre 2001, la Cour a recomposé ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la nouvelle troisième section. EN FAIT
Le 31 juillet 1974, le requérant introduisit devant la Cour des comptes un recours visant à obtenir l'annulation d’une décision du ministre de la Défense refusant de lui accorder une pension, au motif que son infirmité n'était pas due à l'exercice de ses fonctions pendant le service militaire.
Suite à la décentralisation en 1994 de la Cour des comptes, à une date non précisée le dossier fut transmis à la chambre régionale du Latium de la Cour des comptes. Le 25 mars 1998, une audience eut lieu.
Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 22 juin 1998, la chambre régionale rejeta la demande du requérant au motif qu'il n’était pas démontré qu’il y avait un lien de causalité entre son infirmité et son service militaire. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 31 juillet 1974 et s’est terminée le 22 juin 1998.
Elle a donc duré plus de vingt-trois ans et dix mois pour une instance.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple, Bottazzi c. Italie [GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
13. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 80 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant la somme demandée, à savoir 41 316,55 euros (EUR) au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens
Le requérant s’en remet à la Cour pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 3 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 41 316,55 EUR (quarante et un mille trois cent seize euros cinquante-cinq centimes) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 3 % l ’ an à compter de l ’ expiration de ce délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 mars 2002, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Vincent Berger Georg Ress Greffier Président