SECȚIUNEA A TROVATO C. ITALIA (Cercetarea nr. 54295/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 martie 2002 DEFINIF 28/06/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Trovato c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto L. F everari Bravo Kūris Zupančič Hedigan Traja judecători și ale domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 martie 2002, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și inclusiv un resortisant italian, domnul Augusto Maria Trovato ( La 13 februarie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 12 aprilie 2001. La 1 noiembrie 2001, Curtea și-a recompus secțiunile [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită noii secțiuni. La 14 noiembrie 1989, reclamantul a introdus în fața Curții de Conturi o acțiune de anulare a deciziei ministrului Apărării prin care refuza să îi acorde o pensie pe motiv că infirmitatea sa nu se datora exercitării funcțiilor sale în timpul serviciului său militar. La 29 noiembrie 1993, reclamantul a depus grefei un memoriu. În decembrie 1993 a avut loc o audiere. Prin ordonanța din aceeași zi, Curtea de Conturi a solicitat un aviz de la biroul medico-legal al Ministerului Sănătății. La 8 februarie 1995, acest minister a emis un aviz care exclude legătura cauzală dintre boala reclamantului și serviciul militar. Ca urmare a descentralizării în 1994 a Curții de Conturi, dosarul a fost transmis Camerei Regionale de Molise a Curții de Conturi. După ce a menționat faptul că acesta dorește să continue, la 22 mai 1995 reclamantul a depus grefei o memorie și o expertiză medicală. A doua ședință a avut loc la 22 iunie 1995. Prin ordonanța din aceeași zi, Curtea de Conturi a ordonat grefei să obțină documente administrative și medicale referitoare la solicitant. După obținerea informațiilor, la 21 martie 1996, Curtea de Conturi a solicitat un aviz de la colegiul său medico-legal. La 6 martie 1997, acest colegiu a dat un aviz negativ. 1997, reclamantul a depus o altă memoriul. După ce Curtea a solicitat un aviz suplimentar de la colegiul său medico-legal din 19 februarie 1998 a ajuns din nou la concluzia respingerii cererii. Reclamantul a prezentat din nou o memorie la 10 iunie 1998 și o ultimă ședință a avut loc la 18 iunie 1998. Prin hotărârea din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 14 septembrie 1998, Camera Regională de Molise a Curții de Conturi a respins cererea reclamantului pe motiv că nu a fost demonstrat că a existat o legătură cu serviciul său militar. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 noiembrie 1989 și a fost încheiată la 14 septembrie 1998. 10. Prin urmare, a durat opt ani și zece luni pentru o instanță. 11. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul moral14 Reclamantul solicită 110 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 12 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli de judecată 16. Reclamantul solicită, de asemenea, o sumă nespecificată pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții 17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru procedura în fața Curții și acordă reclamantului. Interese moratorii 18. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alin. (2) din Convenție, 12 000 EUR (doisprezece mii EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci cenți EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 martie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE TROVATO c. ITALIE
(Requête n° 54295/00)
ARRÊT
28 mars 2002
28/06/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Trovato c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
errari Bravo
,
P.
Kūris
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
K.
Traja
,
juges
,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mars 2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Augusto Maria Trovato («
le requérant
»), a saisi la Cour le 13 février 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). La requête a été enregistrée le 25 janvier 2000 sous le numéro de dossier 54295/00. Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
U.
Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour (première section) a déclaré la requête recevable le 12
avril
2001.
3.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a recomposé ses sections (article 25 §
1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la nouvelle troisième section.
4.
Le 14 novembre 1989, le requérant introduisit devant la Cour des comptes un recours visant à obtenir l'annulation de la décision du ministre de la Défense refusant de lui accorder une pension au motif que son infirmité n'était pas due à l'exercice de ses fonctions pendant son service militaire.
5.
Le 29 novembre 1993, le requérant déposa au greffe un mémoire. Le 20
décembre 1993 une audience se tint. Par une ordonnance du même jour, la Cour des comptes demanda un avis au bureau médico-légal du ministère de la santé. Le 8
février 1995, ce ministère rendit un avis excluant le lien de causalité entre la maladie du requérant et le service militaire. Suite à la décentralisation en 1994 de la Cour des comptes, le dossier fut transmis à la chambre régionale de Molise de la Cour des comptes. Après avoir indiqué qu’il souhaitait continuer, le 22 mai 1995 le requérant déposa au greffe un mémoire et une expertise médicale. La seconde audience eut lieu le 22
juin
1995.Par une ordonnance du même jour, la Cour des comptes ordonna au greffe de se procurer des documents administratifs et médicaux concernant le requérant. Après avoir obtenu les renseignements, le 21
mars
1996, la Cour des comptes demanda un avis à son collège médico-légal. Le 6
mars 1997, ce collège rendit un avis négatif. Le 27
septembre
1997, le requérant déposa un autre mémoire. Après l’audience du 9 octobre 1997, la Cour demanda un avis complémentaire à son collège médico-légal. L’avis du collège du 19 février 1998 concluait à nouveau au rejet de la demande. Le requérant déposa à nouveau un mémoire le 10
juin
1998 et une dernière audience se tint le 18 juin 1998.
6.
Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 14
septembre 1998, la chambre régionale de Molise de la Cour des comptes rejeta la demande du requérant au motif qu'il n’était pas démontré qu’il y avait un lien avec son service militaire.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
8.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
9.
La période à considérer a débuté le 14 novembre 1989 et s’est terminée le 14 septembre 1998.
10.
Elle a donc duré huit ans et dix mois pour une instance.
11.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
12.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
13.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage moral
14.
Le requérant réclame 110
000
000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
15.
La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 12
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
16.
Le requérant demande également un montant non précisé pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et pour ceux encourus devant la Cour.
17.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt
Bottazzi
précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale, estime raisonnable la somme de 500 EUR pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
18.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 3 % l
’
an.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 12 000 EUR (douze mille euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 3 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 mars 2002, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président