Cererii nr. 6422/02
depusă de SEGI și alții
împotriva Germaniei, Austriei, Belgiei, Danemarcei, Spaniei, Finlandei, Franței, Greciei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Țărilor de Jos, Portugaliei, Regatului Unit și Suediei
și
Cererii nr. 9916/02
depusă de GESTORAS PRO-AMNISTIA și alții
împotriva Germaniei, Austriei, Belgiei, Danemarcei, Spaniei, Finlandei, Franței, Greciei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Țărilor de Jos, Portugaliei, Regatului Unit și Suediei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Treia), sesizată pe 16 și 23 mai 2002, în calitate de Cameră compusă din:
Lucius Caflisch,
președinte,
judecători,
și V. Berger,
grefier de secțiune,
Având în vedere cerințele sus-menționate depuse pe 1 februarie și 2 martie 2002, respectiv,
După deliberări, rinde următoarea decizie:
Reclamanții sunt:
– În ceea ce privește cererea 6422/02:
Segi, o asociație cu sediile la Bayonne (Franța) și San Sebastián (Spania), și cei doi purtători de cuvânt ai asociației, doamna Araitz Zubimendi Izaga, cetățeană spaniolă, membru al Parlamentului autonom basc, rezidând la Hernani (provincia Guipuzcoa), și domnul Aritza Galarraga, cetățean francez locuind la Senpere (departamentul Pirinei-Atlantici);
– În ceea ce privește cererea 9916/02:
Gestoras Pro-Amnistía, o asociație cu sediul la Hernani (provincia Guipuzcoa), și cei doi purtători de cuvânt ai asociației, domnul Juan Mari Olano Olano, cetățean spaniol, actualmente deținut la centrul de detenție din Gradignan (departamentul Gironda), și domnul Julen Zelarain Errasti, cetățean spaniol, actualmente deținut la penitenciarul Soto del Real (provincia Madrid).
Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de avocat Didier Rouget, la Bayonne.
A.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamanti, se pot rezuma după cum urmează.
a)
Segi ("continua") a fost creată pe 16 iunie 2001. La adunarea sa generală constitutivă din 16 iunie 2001, ea a desemnat ca purtători de cuvânt pe doamna Araitz Zubimendi Izaga și pe domnul Aritza Galarraga. Aceștia sunt autorizați să acționeze în numele asociației și să o reprezinte.
Segi se vrea mișcarea tineretului basc. Ea este prezentă prin membrii săi pe întregul teritoriu al provinciilor Țării Bascilor în Franța și Spania. Scopul ei este de a apăra revendicările tinerilor, identitatea, cultura și limba bască. Ea spune că se luptă pe căi democratice pentru respectarea drepturilor fundamentale, colective și individuale. Ea acționează pentru dreptul la autodeterminare și militează pentru o soluție politică negociată a conflictului basc. Lupta pentru o societate mai dreaptă și mai solidară prin combaterea inegalităților și discriminărilor, rasismului, sexismului și homofobiei. Combate opresiunea tineretului, traficul de droguri, precaritatea și sărăcia, precum și violența de care sunt victimă tinerii. Promovează exprimarea socială, culturală și politică a tineretului prin organizarea de manifestații, adunări, sărbători și concerte.
Prin decizie din 5 februarie 2002, judecătorul central al investigațiilor nr. 5 din Audiencia Nacional din Madrid a ordonat, cu titlu preventiv, suspendarea activităților asociației ca "parte integrantă a organizației teroriste bascule ETA-EKIN". În plus, prin decizie din 11 martie 2002, el a ordonat plasarea în detenție preventivă a unsprezece conducători ai acestei asociații, inclusiv reclamantul Aritza Galarraga, sub acuzația de activități legate de terorism și pedepsite de codul penal spaniol; el s-a referit la poziția comună 2001/931/PESC a Consilului Uniunii Europene.
b) Privitor la
Gestoras Pro-Amnistía, ea este o organizație non-guvernamentală de apărare a drepturilor omului în Țara Bascilor, în special a deținuților și exilați politici.
Domnii Juan Mari Olano Olano și Julen Zelarain Errasti au fost desemnați ca purtători de cuvânt ai asociației.
Prin decizie din 19 decembrie 2001, judecătorul central al investigațiilor nr. 5 din Audiencia Nacional din Madrid suspendasuspendat cu titlu preventiv activitățile acestei asociații sub acuzația de a fi "parte integrantă a organizației independentiste bascule ETA". Asociația a recurge în apel împotriva acestei decizii.
Poziții comune 2001/930/PESC și 2001/931/PESC din 27 decembrie 2001
Pe 27 decembrie 2001, reprezentanții celor cincisprezece state reuniți în cadrul Consilului Uniunii Europene au adoptat, în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comună (numită PESC), două poziții comune:
– poziția comună 2001/930/PESC "relativ la lupta împotriva terorismului". Ea conține măsuri de principiu care trebuie să fie luate de Uniunea Europeană și de statele membre pentru a lupta împotriva terorismului. Articolul 14 al acestei poziții comune recomandă statelor membre să devină cât mai curând posibil state parte la convențiile și protocoalele internaționale privind terorismul enumerate într-o anexă. Printre acestea se află Convenția europeană pentru represiunea terorismului a Consilului Europei din 27 ianuarie 1977, intrat în vigoare pe 4 august 1978;
– poziția comună 2001/931/PESC "relativ la aplicarea măsurilor specifice în vederea luptei împotriva terorismului".
Aceste două poziții comune intră în vigoare în ziua adoptării lor. Ele au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) pe 28 decembrie 2001.
Poziția comună 2001/931/PESC se adresează atât Comunității Europene (articolele 2 și 3, pentru înghețarea fondurilor, care se referă la libera circulație a capitalului, materie comunitară) cât și statelor membre (articolul 4, pentru cooperarea polițienească și judiciară în domeniu penal, materie necomunitară). Conform articolului 1, poziția comună se aplică "persoanelor, grupurilor și entităților implicate în acte de terorism" și lista cărora se găsește în anexa poziției comune. În lista anexată figurează ambele asociații reclamante. Cu toate acestea, conform acestei liste, asociațiile reclamante sunt supuse doar articolului 4 al poziției.
Articolul 4 al poziției comune 2001/931/PESC din 27 decembrie 2001 prevede:
"Statele membre se acordă mutual, prin cooperarea polițienească și judiciară în materie penală în cadrul titlului VI al Tratatului privind Uniunea Europeană, cea mai largă asistență posibilă pentru a preveni și combate actele de terorism. În această scop, pentru investigațiile și urmăririle efectuate de autoritățile lor privind una din persoane, unu din grupuri sau una din entități lista cărora se găsește în anexă, ele exploatează pe deplin, la cerere, puterile pe care le dețin în conformitate cu actele Uniunii Europene și cu alte acorduri, aranjamente și convenții internaționale care leagă statele membre."
Regulamentul Consilului 2580/2001 din 27 decembrie 2001 "privind adoptarea măsurilor restricţive specifice împotriva anumitor persoane și entități în context al luptei împotriva terorismului" a pus în aplicare articolele 2 și 3 ale poziției comune privind înghețarea fondurilor.
B.
Elemente de drept comunitar și drept al Uniunii Europene
1.
Politica Externă și de Securitate Comună (PESC)
Dispozițiile privind o Politică Externă și de Securitate Comună (PESC), desemnată ca al doilea pilier al Uniunii Europene, au fost introduse de Tratatul Uniunii Europene din 7 februarie 1992, zis Tratatul de la Maastricht ("Tratatul UE"). Statele membre au modificat aceste dispoziții prin adoptarea pe 2 octombrie 1997 a Tratatului de la Amsterdam, intrat în vigoare pe 1 mai 1999. PESC este deci actualmente prevăzută de titlul V al Tratatului UE.
În cadrul PESC, Consiliul, care este format dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru la nivel ministerial, este autorizat să angajeze guvernul acestui stat membru (articolul 203 paragraful 1 din Tratatul CE), adoptă diferite tipuri de decizii, în particular acțiuni comune (articolul 14 din Tratatul UE) sau poziții comune (articolul 15 din Tratatul UE). Aceste poziții comune definesc poziția Uniunii pe o anumită chestiune de natură geografică sau tematică. Statele membre vegheaza la conformitatea politicilor lor naționale cu pozițiile comune.
Conform articolului 23 din Tratatul UE, deciziile în domeniul PESC sunt adoptate de reprezentanții statelor membre, fie conform paragraful 1, cu unanimitate, fie conform paragraful 2, cu majoritate calificată. În cadrul deciziilor luate cu majoritate calificată, dacă un stat membru declară că din motive importante de politică națională și pe care le expune, intenționează să se opună adoptării unei decizii care trebuie luată cu majoritate calificată, nu se procedează la vot. Consiliul, decidând cu majoritate calificată, poate cere că chestiunea să fie sezisă Consiliul European pentru o decizie cu unanimitate.
În ambele cazuri, unanimitate sau majoritate calificată, opoziția unui stat împiedică luarea unei decizii în domeniul PESC.
Deciziile în domeniu PESC au deci un caracter interguvernamental. Prin participarea la elaborarea și adopția lor, fiecare stat îsi angajează răspunderea. Această responsabilitate este exercitată în comun de state atunci când adoptă o decizie PESC.
2.
Cooperarea în domeniile justiției și afacerilor interne
Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală (zisă Politica Justiție și Afaceri Interne, "JAI" sau al treilea pilier) este acum prevăzută de titlul VI al Tratatul UE, după cum a fost modificat de Tratatul de la Amsterdam. În cadrul acestei cooperări, Consiliul poate adopta poziții comune și promova, sub forma și conform procedurilor corespunzătoare, orice cooperare utilă urmării obiectivelor Uniunii.
3.
Natura juridică și controlul jurisdicțional al pozițiilor comune
Acțiunile Uniunii în domenii PESC și JAI prezintă un caracter intergovernemental pronunțat. Instrumentele PESC sunt acțiunile comune și pozițiile comune.
Pozițiile comune vizează să întărească și să coordoneze mai bine cooperarea între statele membre, care sunt presupuse să urmeze și să apere aceste poziții comune. Adoptate de Consilul Uniunii, ele sunt acte comunitare care necesită ca statele membre să urmeze politici naționale în acord cu poziția definită de Uniune în domeniu particular. Din acest motiv, ele nu sunt, ca atare, direct aplicabile în statele membre și implementarea lor necesită adoptarea de fiecare stat membru a unor dispoziții interne concrete sub forma juridică corespunzătoare.
Deciziile luate de reprezentanții statelor în domeniu PESC nu sunt supuse, în cadrul Uniunii Europene, unui control jurisdicțional. Într-adevăr, în aplicarea articolului 46 din Tratatul UE, CJCE este incompetentă pentru a controla legalitatea actelor luate în domeniu PESC.
Privitor la JAI, CJCE poate fi sesizată doar prin calea prejudiciară sub condițiile prevăzute de articolul 35 din Tratatul UE.
Referndu-se la pozițiile comune 2001/930/PESC și 2001/931/PESC adoptate pe 27 decembrie 2001 de Consilul Uniunii Europene, reclamanții se plâng că nu au posibilitatea, în calitate de reclamanti individuali, de a contesta, în fața CJCE, deciziile și măsurile luate în comun de cele cincisprezece state membre în cadrul acestor poziții comune.
Segi estimează în particular că aceste poziții comune încalcă direct și personal drepturile care îi sunt recunoscute de Convenție. Ea este în fapt acuzată de statele membre de a fi o organizație teroristă. Dreptul ei la prezumția de nevinovăție a fost încălcat. Bunurile ei și folosința lor sunt amenințate. Dreptul ei la libertatea de exprimare este încălcat. Libertatea sa de acțiune ca asociație este direct pusă în cauză. Dreptul ei ca cauza sa să fie examinată de un tribunal și dreptul ei la un proces echitabil sunt negate. Dreptul ei la un recurs efectiv este inexistent. În fine, nu poate obține reparație pentru prejudiciul foarte grav care îi a fost cauzat de pozițiile comune luate pe 27 decembrie 2001 de state.
Segi cere Curții să constate încălcarea de către cele cincisprezece state a articolelor 6, 6 § 2, 10, 11 și 13 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1.
Ceilalți doi reclamanti, purtători de cuvânt ai acestei asociații, cer, în schimb, Curții să constate încălcarea de către cele cincisprezece state a articolelor 6, 8, 10, 11 și 13 din Convenție.
Privitor la
Gestoras Pro-Amnistía, ea se plânge în esență de aceleași încălcări și invocă articolele 6, 6 § 2, 6 § 1 combinat cu articolul 3, 10, 11, 13 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1.
Ceilalți doi reclamanti, purtători de cuvânt ai acestei asociații, invocă, pe rândul lor, articolele 6, 8, 10, 11 și 13 din Convenție.
Segi se plânge de a fi calificată de către cele cincisprezece state membre ale Uniuni Europene ca organizație teroristă. Dreptul ei la prezumția de nevinovăție a fost încălcat. Bunurile ei și folosința lor sunt amenințate. Dreptul ei la libertatea de exprimare este încălcat. Libertatea sa de acțiune ca asociație este direct pusă în cauză. Dreptul ei ca cauza sa să fie examinată de un tribunal și dreptul ei la un proces echitabil sunt negate. Dreptul ei la un recurs efectiv este inexistent. În fine, nu poate obține reparație pentru prejudiciul foarte grav care îi a fost cauzat de pozițiile comune luate pe 27 decembrie 2001 de state.
Segi cere Curții să constate încălcarea de către cele cincisprezece state a articolelor 6, 6 § 2, 10, 11 și 13 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1.
Ceilalți doi reclamanti, purtători de cuvânt ai acestei asociații, cer, în schimb, Curții să constate încălcarea de către cele cincisprezece state a articolelor 6, 8, 10, 11 și 13 din Convenție.
Privitor la
Gestoras Pro-Amnistía, ea alege în esență aceleași încălcări și invocă articolele 6 § 2, 6 § 1 combinat cu articolul 3, 10, 11, 13 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1.
Ceilalți doi reclamanti, purtători de cuvânt ai acestei asociații, invocă, pe rândul lor, articolele 6, 8, 10, 11 și 13 din Convenție.
Curtea observă că prezentele cerințe privesc incidențele presupus contrare unor drepturi garantate de Convenție decurgând pentru reclamanti din pozițiile comune 2001/930/PESC relativ la lupta împotriva terorismului, și 2001/931/PESC relativ la aplicarea măsurilor specifice în vederea luptei împotriva terorismului, adoptate de Consilul Uniuni Europene, amândouă pe 27 decembrie 2001. Reclamanții se pretind victime atât directe cât și potențiale ale acestor texte.
Curtea nu estimă necesar să se pronunțe asupra chestiunii de a ști dacă reclamanții au epuizat căile de atac pe care le-ar putea oferi Uniunea Europeană, cum ar fi recursul în reparație sau chiar recursul în anulare, sub lumina hotărârii Tribunalului de primă instanță al Comunităților Europene din 3 mai 2002 pronunțată în cauza Jégo-Quéré și Cie S.A. împotriva Comisiei Comunităților Europene (cauza T-177/01).
În fapt, cererile sunt în orice caz inadmisibile din motivele care urmează.
Curtea reamintește că articolul 34 din Convenție "necesită ca o persoană reclamantă să se pretindă efectiv lezată de încălcarea pe care o alege. [Acest articol] nu instituie în favoarea particulari o specie de actio popularis pentru interpretarea Convenției; nu le autorizează să se plângă in abstracto de o lege doar pentru că li se pare că încalcă Convenția. În principiu, nu este suficient pentru o persoană reclamantă să susțină că o lege încalcă prin simplul ei fapt drepturile de care se bucură în temeiul Convenției; ea trebuie să fi fost aplicată în dezavantajul ei" (hotărâre Klass și alții c. Germaniei din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, § 33).
În plus, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a considerat că "Din termenii "victimă" și "încălcare", la fel și din filosofia care stă la baza obligației de epuizare prealabilă a căilor de atac interne prevăzute în fostul articol 26, rezultă constatarea că, în sistemul de protecție a drepturilor omului imaginat de autorii Convenției, exercitarea dreptului de recurs individual nu poate avea pentru obiect prevenirea unei încălcări a Convenției: în principiu, organele încărcate, în temeiul articolului 19, să asigure respectarea obligațiilor decurgând pentru state din Convenție, nu pot examina și, după caz, constata o încălcare decât a posteriori, când aceasta a avut deja loc. (...) Doar în circumstanțe cu totul excepționale riscul unei viitoare încălcări poate totuși conferi unui reclamant calitatea de victimă a unei încălcări a Convenției" (Noël Narvii Tauira și 18 alții c. Franței, cererea nr. 28204/95, decizie a Comisiei din 4 decembrie 1995, Decizii și rapoarte (DR) 83-A, p. 130).
Curtea admis deci noțiunea de victimă potențială în cazurile următoare: când reclamantul nu era în măsură să demonstreze că legislația pe care o incrimina i se aplicase efectiv, din cauza caracterului secret al măsurilor pe care o autorizau (hotărâre Klass și alții sus-citat); când o lege pedepsind actele homosexuale era susceptibilă a se aplica unei anumite categorii a populației, incluzând reclamantul (hotărâre Dudgeon c. Regatului Unit, din 22 octombrie 1981, seria A nr. 45); în fine, în cazul măsurilor de expulzare forțată a străinilor deja hotărâte dar nu încă executate, și când execuția lor ar expune interesații să sufere, în țara destinației, tratamente contrare articolului 3 (hotărâre Soering c. Regatului Unit din 7 iulie 1989, seria A nr. 161) sau ar încălca dreptul la respectul vieții de familie (hotărâre Beldjoudi c. Franței din 26 martie 1992, seria A nr. 234).
Pentru ca în asemenea situație un reclamant să poată pretinde calitatea de victimă, trebuie totuși ca el să aducă indici rezonabili și convinși ai probabilității realizării unei încălcări privitor la el personal; simple suspiciuni sau conjecturi sunt insuficiente în această privință (decizie Noël Narvii Tauira și 18 alții sus-citat, p. 131).
Este adevărat că aceste principii jurisprudențiale dezvoltate de organele Convenției privesc legislațiile interne ale statelor părți la Convenție. Cu toate acestea, Curtea nu zărescă obstacole majore opunându-se aplicării lor actelor emanând de la un ordin juridic internațional cum este cazul dat.
În cazul de faț, Curtea reamintește că reclamanții se plâng în esență că cele două poziții comune în cauză încalcă drepturi și libertăți care le sunt recunoscute de Convenție.
Ea observă că aceste două poziții comune au pentru scop lupta împotriva terorismului prin intermediul diferitelor măsuri vizând în particular să contracareze finanțarea rețelelor teroriste și ascunderea teroristilor. Aceste poziții comune se inserează în cadrul unei acțiuni internaționale mai largi angajate de Consilul de Securitate al Națiunilor Unite în rezoluția sa 1373 (2001) stabilind strategii pentru a lupta prin toți mijloacele împotriva terorismului și în particular împotriva finanțării acestuia. În această privință, Curtea reafirmă importanța luptei împotriva terorismului și dreptul legitim al societăților democratice de a se proteja împotriva agismentelor organizațiilor teroriste (hotărâre Zana c. Turciei din 25 noiembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VII, p. 2548, § 55; Mattei c. Franței (dec.), nr. 40307/98, 15 mai 2001, nepublicată).
Curtea observă că pozițiile comune în cauză au fost luate în cadrul implementării PESC de statele membre ale Uniuni Europene și cad, în consecință, în domeniu cooperării intergovernamnetale.
Privitor mai întâi la poziția comună 2001/930/PESC, Curtea observă că ea conține măsuri de principiu să fi luate de Uniunea Europeană și de statele membre pentru a lupta împotriva terorismului. În acest scop, articolul 14 al ei recomandă statelor membre să devină cât mai curând deschise state parte la convențiile și protocoalele internaționale privind terorismul enumerate în anexă. Curtea constată că această poziție comună nu este direct aplicabilă în statele membre și nu poate servi drept fundament direct oricărei acțiuni penale sau administrative dirijate împotriva particulari, cu atât mai mult cu cât nu menționa nici o organizație nici nici o persoană. Deci, ca atare, nu dă naștere unor obligații juridic obligatorii pentru reclamanti.
Privitor la poziția comună 2001/931/PESC, Curtea observă că ea se adresează atât Comunității Europene (articolele 2 și 3, pentru înghețarea fondurilor, care se referă la libera circulație a capitalului, materie comunitară) cât și statelor membre (articolul 4, care privește cooperarea polițienească și judiciară în domeniu penal, materie necomunitară). Regulamentul Consilului 2580/2001 din 27 decembrie 2001 a pus în aplicare articolele 2 și 3 privind înghețarea fondurilor. Reclamanții nu sunt totuși afectați de acest regulament în măsura în care, conform listei figurând în anexa la poziția comună (2001/931), sunt supuși doar articolului 4. Și, în ipoteza în care ar fi oricum, ei ar putea în continuare să sesizeze Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Articolul 4 tinde precis la întărirea cooperării judiciare și polițienești a statelor membre ale Uniuni Europene în materie de luptă împotriva terorismului. În acest scop, el îndeamnă statele membre să se acorde mutual, prin cooperarea polițienească și judiciară în materie penală în cadrul titlului VI din Tratatul UE, cea mai largă asistență posibilă pentru a preveni și combate actele de terorism. În această scop, statele membre pot exploata pe deplin, la cerere, puterile pe care le dețin în conformitate cu actele Unioni Europene și cu alte acorduri, aranjamente și convenții internaționale care le leagă. Curtea observă că cooperarea internațională preconizată acolo este foarte asemănătoare cu cea prevăzută în multe alte instrumente internaționale, în special ale Consilului Europei, adoptate în domeniu cooperării judiciare. Ea recunoaște că articolul 4 ar putea servi drept bază juridică măsurilor concrete putând afecta reclamanții, în special în cadrul cooperării polițienești a statelor efectuată în cadrul organelor comunitare cum ar fi Europol. Cu toate acestea, articolul 4 nu adaugă puteri noi putând fi exercitate împotriva reclamanți. El conține doar pentru statele membre o obligație de cooperare judiciară și polițienească, cooperare care, ca atare, nu se adresează particulari și nu îi afectează direct pe aceștia.
De altfel, măsuri concrete cum ar fi acelea care au fost adoptate sau care ar veni a fi adoptate ar fi supuse controlului jurisdicțional stabilit în fiecare ordin juridic în cauză, fie el internațional sau național. Aceasta este mai specific adevărat pentru măsuri putând da naștere contestațiilor sub aspectul articolelor 10 și 11 din Convenție. Același lucru este valabil pentru acte comunitare cum ar fi, de exemplu, regulamentul Consilului 2580/2001 citat mai sus (sub controlul Curții de Justiție a Comunităților Europene) sau alte instrumente internaționale legând statele membre sau chiar eventuále decizii luate de jurisdicțiile interne referindu-se la pozițiile comune. La aceasta se adaugă faptul că reclamanții nu aduc nici un element permițând concluzionarea că au fost obiectul unor măsuri particulare împotriva lor în aplicarea acestei dispoziții. Doar faptul că doi din reclamanti (Segi și Gestoras Pro-Amnistia) figurează în lista la care se face referință în această dispoziție ca "grupuri sau entități implicate în acte de terorism" poate fi neplăcut, dar constituie o legătură mult prea tenuă pentru a justifica aplicarea Convenției. Într-adevăr, referința în cauză, limitată la articolul 4 al poziției comune, nu echivalează cu acuzarea "grupurilor sau entităților" vizate și cu atât mai puțin cu stabilirea culpabilității lor. În definitivă, asociațiile reclamante sunt afectate doar de cooperarea întărită a statelor membre pe baza puterilor deja existente și, din acest motiv, trebuie să fie deosebite de persoane presupuse a fi cu adevărat implicate în terorism și vizate de articolele 2 și 3 ale poziției comune.
Privitor mai particular la articolul 8 din Convenție, invocat de reclamanți persoane fizice, Curtea observă că aceștia din urmă nu figurează în lista anexată la poziția comună 2001/931/PESC.
În consecință, Curtea consideră că situația denunțată nu conferă asociațiilor reclamante și a fortiori purtătorilor de cuvânt ai acestora calitatea de victime a unei încălcări a Convenției în sensul articolului 34 din Convenție.
Rezultă că cererile trebuie să fie declarate inadmisibile, în aplicarea articolelor 34 și 35 §§ 1, 3 și 4 din Convenție.
Din aceste motive, Curtea, unan,
Decide
să unească cererile;
Declară cererile inadmisibile.
Vincent Berger
Lucius Caflisch
Grefier
Președinte
de la requête n° 6422/02
présentée par SEGI et autres
contre l’Allemagne, l’Autriche, la Belgique, le Danemark, l’Espagne, la Finlande, la France, la Grèce, l’Irlande, l’Italie, le Luxembourg, les Pays-Bas, le Portugal, le Royaume-Uni et la Suède
et
de la requête n° 9916/02
présentée par GESTORAS PRO-AMNISTIA et autres
contre l’Allemagne, l’Autriche, la Belgique, le Danemark, l’Espagne, la Finlande, la France, la Grèce, l’Irlande, l’Italie, le Luxembourg, les Pays-Bas, le Portugal, le Royaume-Uni et la Suède
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant les 16 et 23 mai 2002 en une chambre composée de
MM.
L.
Caflisch
,
président
,
G.
Ress,
I.
Cabral Barreto
,
P.
Kūris
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
K.
Traja
,
juges
,
et
de
Berger
,
greffier de section
,
Vu les requêtes susmentionnées introduites les 1
er
février et 2 mars 2002 respectivement,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants sont
:
–
en ce qui concerne la requête 6422/02
:
Segi
, une association ayant ses sièges à Bayonne (France) et Saint-Sébastien (Espagne), et les deux porte-parole de l’association, M
lle
Araitz Zubimendi Izaga, ressortissante espagnole, membre au Parlement autonome basque, résidant à Hernani (province de Guipuzcoa), et M. Aritza Galarraga, ressortissant français demeurant à Senpere (département des Pyrénées-Atlantiques)
;
–
en ce qui concerne la requête 9916/02
:
Gestoras Pro-Aminstía
, une association dont le siège se trouve à Hernani (province de Guipuzcoa), et les deux porte-parole de l’association, M. Juan Mari Olano Olano, ressortissant espagnol, actuellement détenu à la maison d’arrêt de Gradignan (département de la Gironde), et M. Julen Zelarain Errasti, ressortissant espagnol, actuellement détenu à la prison de Soto del Real (province de Madrid).
Les requérants sont représentés devant la Cour par M
e
Didier Rouget, avocat à Bayonne.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
a)
Segi
(«
continuer
») a été créée le 16 juin 2001. Lors de son assemblée générale constitutive du 16 juin 2001, elle a désigné comme porte-parole M
lle
Araitz Zubimendi Izaga et M. Aritza Galarraga. Ceux-ci sont habilités à agir au nom de l’association et à la représenter.
Segi
se veut le mouvement de la jeunesse basque. Elle est présente par ses adhérents sur l’ensemble des provinces du Pays Basque en France et en Espagne. Son but est de défendre les revendications des jeunes, l’identité, la culture et la langue basques. Elle dit lutter par les voies démocratiques pour le respect des droits fondamentaux, collectifs et individuels. Elle agit pour le droit à l’autodétermination et milite pour une solution politique négociée au conflit basque. Elle lutte pour une société plus juste et plus solidaire en combattant les inégalités et les discriminations, racisme, le sexisme et l’homophobie. Elle combat l’oppression de la jeunesse, les trafics de stupéfiants, la précarité et la pauvreté, ainsi que les violences dont les jeunes sont victimes. Elle favorise l’expression sociale, culturelle et politique de la jeunesse en organisant des manifestations, des rassemblements, des fêtes et des concerts.
Par une décision du 5 février 2002, le juge central d’instruction n° 5 de l’
Audiencia Nacional
à Madrid ordonna à titre préventif la suspension des activités de l’association en tant que «
partie intégrante de l’organisation terroriste basque ETA-EKIN
». Par ailleurs, par une décision du 11 mars 2002, il ordonna le placement en détention provisoire de onze dirigeants de cette association, dont le requérant Aritza Galarraga, sous l’accusation d’activités liées au terrorisme et punies par le code pénal espagnol
; il se référa à la position commune 2001/931/PESC du Conseil de l’Union européenne.
b) Quant à
Gestoras Pro-Amnistía
, elle est une organisation non gouvernementale de défense des droits de l’homme au Pays Basque, et notamment des prisonniers et exilés politiques.
MM. Juan Mari Olano Olano et Julen Zelarain Errasti ont été désignés comme porte-parole de l’association.
Par une décision du 19 décembre 2001, le juge central d’instruction n° 5 de l’
Audiencia Nacional
à Madrid suspendit à titre préventif les activités de cette association sous l’accusation d’être «
partie intégrante de l’organisation indépendantiste basque ETA
». L’association a fait appel de cette décision.
Positions communes 2001/930/PESC et 2001/931PESC du 27 décembre 2001
Le 27 décembre 2001, les représentants des quinze Etats réunis au sein du Conseil de l’Union européenne adoptèrent, dans le cadre de la Politique Etrangère et de Sécurité Commune (dite PESC), deux positions communes
:
–
la position commune 2001/930/PESC «
relative à la lutte contre le terrorisme
». Elle contient des mesures de principe devant être prises par l’Union européenne et par les Etats membres afin de lutter contre le terrorisme. L’article 14 de cette position commune recommande aux Etats membres de devenir dès que possible parties aux conventions et protocoles internationaux relatifs au terrorisme énumérés dans une annexe. Parmi ceux-ci figure la Convention européenne pour la répression du terrorisme du Conseil de l’Europe du 27 janvier 1977, entrée en vigueur le 4 août 1978
;
–
la position commune 2001/931//PESC «
relative à l’application de mesures spécifiques en vue de lutter contre le terrorisme
».
Ces deux positions communes prirent effet le jour de leur adoption. Elles ont été publiées au Journal officiel des Communautés européennes (JOCE) le 28 décembre 2001.
La position commune 2001/931/PESC s’adresse à la fois à la Communauté européenne (articles 2 et 3, pour le gel des fonds, qui touche à la libre circulation des capitaux, matière communautaire) et aux Etats membres (article 4, pour la coopération policière et judiciaire dans le domaine pénal, matière non communautaire). En vertu de son article 1, la position commune s’applique aux «
personnes, groupes et entités impliqués dans des actes de terrorisme
» et dont la liste figure à l’annexe de la position commune. Dans la liste annexée figurent les deux associations requérantes. Toutefois, d’après cette liste, les associations requérantes sont soumises uniquement à l’article 4 de la position.
L’article 4 de la position commune 2001/931/PESC du 27 décembre 2001 dispose
:
«
Les Etats membres s’accordent mutuellement, par le biais de la coopération policière et judiciaire en matière pénale dans le cadre du titre VI du Traité sur l’Union européenne, l’assistance la plus large possible pour prévenir et combattre les actes de terrorisme. A cette fin, pour les enquêtes et les poursuites effectuées par leurs autorités concernant une des personnes, un des groupes ou une des entités dont la liste figure à l’annexe, ils exploitent pleinement, sur demande, les pouvoirs qu’ils détiennent conformément aux actes de l’Union européenne et à d’autres accords, arrangements et conventions internationaux liant les Etats membres.
»
Le règlement du Conseil 2580/2001 du 27 décembre 2001 «
concernant l’adoption de mesures restrictives spécifiques à l’encontre de certaines personnes et entités dans le cadre de la lutte contre le terrorisme
», a mis en œuvre les articles 2 et 3 de la position commune en ce qui concerne le gel des fonds.
B.
Eléments de droit communautaire et de droit de l’Union européenne
1.
La Politique Etrangère et de Sécurité Commune (PESC)
Les dispositions concernant une Politique Etrangère et de Sécurité Commune (PESC), désignée comme le deuxième pilier de l’Union européenne, ont été introduites par le Traité de l’Union européenne du 7
février 1992, dit Traité de Maastricht («
Traité UE
»). Les Etats membres ont modifié ces dispositions en adoptant le 2 octobre 1997 le Traité d’Amsterdam entré en vigueur le 1
er
mai 1999. La PESC est donc actuellement prévue par le titre V du Traité UE.
Dans le cadre de la PESC, le Conseil, qui est formé par un représentant de chaque Etat membre au niveau ministériel, est habilité à engager le gouvernement de cet Etat membre (article 203 alinéa 1 du Traité CE), arrête différents types de décisions, notamment des actions communes (article 14 du Traité UE) ou de positions communes (article 15 du Traité UE). Ces positions communes définissent la position de l’Union sur une question particulière de nature géographique ou thématique. Les Etats membres veillent à la conformité de leurs politiques nationales avec les positions communes.
Selon l’article 23 du Traité UE, les décisions relevant de la PESC sont adoptées par les représentants des Etats membres, soit selon l’alinéa 1, à l’unanimité, soit selon l’alinéa 2, à la majorité qualifiée. Dans le cadre des décisions prises à la majorité qualifiée, si un Etat membre déclare que pour des raisons de politique nationale importantes et qu’il expose, il a l’intention de s’opposer à l’adoption d’une décision devant être prise à la majorité qualifiée, il n’est pas procédé au vote. Le Conseil, statuant à la majorité qualifiée, peut demander que le Conseil européen soit saisi de la question en vue d’une décision à l’unanimité.
Dans les deux cas, unanimité ou majorité qualifiée, l’opposition d’un Etat fait échec à la prise d’une décision relevant de la PESC.
Les décisions relevant de la PESC ont donc un caractère intergouvernemental. Par sa participation à son élaboration et son adoption, chaque Etat engage sa responsabilité. Cette responsabilité est exercée conjointement par les Etats lorsqu’ils adoptent une décision PESC.
2.
La coopération dans les domaines de la justice et des affaires intérieures
La coopération policière et judiciaire en matière pénale (dite Politique Justice et Affaires Intérieures, «
JAI
» ou troisième pilier) est aujourd’hui prévue par le titre VI du Traité UE, tel que modifié par le Traité d’Amsterdam. Dans le cadre de cette coopération, le Conseil peut arrêter des positions communes et promouvoir, sous la forme et selon les procédures appropriées, toute coopération utile à la poursuite des objectifs de l’Union.
3.
Nature juridique et contrôle juridictionnel des positions communes
Les actions de l’Union dans le domaine de la PESC et de la JAI
présentent un caractère intergouvernemental marqué. Les instruments de la PESC sont les actions communes et les positions communes.
Les positions communes visent à renforcer et mieux coordonner la coopération entre les Etats membres, lesquels sont censés suivre et défendre ces positions communes. Arrêtées par le Conseil de l’Union, elles sont des actes communautaires qui exigent que les Etats membres mènent des politiques nationales en accord avec la position définie par l’Union dans un domaine particulier. De ce fait, elles ne sont pas, en tant que telles, directement applicables dans les États membres, et leur mise en œuvre requiert l’adoption par chaque Etat membre de dispositions internes concrètes sous la forme juridique appropriée.
Les décisions prises par les représentants des Etats dans le domaine de la PESC ne sont pas susceptibles, au sein de l’Union européenne, d’un contrôle juridictionnel. En effet, en application de l’article 46 du Traité UE, la CJCE est incompétente pour contrôler la légalité des actes pris dans le domaine de la PESC.
Quant à la JAI, la CJCE ne peut être saisie que par le biais du recours préjudiciel dans les conditions prévues par l’article 35 du Traité UE.
Se référant aux positions communes 2001/930/PESC et 2001/931/PESC adoptées le 27 décembre 2001 par le Conseil de l’Union européenne, les requérantes se plaignent de ne pas avoir la possibilité, en tant que requérants individuels, de contester, devant la CJCE, les décisions et mesures prises conjointement par les quinze Etats membres dans le cadre de ces positions communes.
Segi
estime en particulier que ces positions communes violent directement et personnellement les droits qui lui sont reconnus par la Convention. Elle est en effet accusée par les Etats membres d’être une organisation terroriste. Son droit à la présomption d’innocence a été bafoué. Ses biens et leur usage sont menacés. Son droit à la liberté d’expression est violé. Sa liberté d’action comme association est directement remise en cause. Son droit à ce que sa cause soit examinée par un tribunal et son droit à un procès équitable sont niés. Son droit à un recours effectif est inexistant. Enfin, elle ne peut pas obtenir réparation du préjudice très grave qui lui a été causé par les positions communes prises le 27 décembre 2001 par les Etats.
Segi
demande à la Cour de constater la violation par les quinze
Etats des articles 6, 6 § 2, 10, 11 et 13 de la Convention et 1 du Protocole n°
1.
Les deux autres requérants, porte-parole de cette association, demandent, quant à eux, de constater la violation par les quinze Etats des articles 6, 8, 10, 11 et 13 de la Convention.
Quant à
Gestoras Pro-Amnistía
, elle se plaint en substance des mêmes violations, et invoque les articles 6, 6 § 2, 6 § 1 combiné avec l’article 3, 10, 11, 13 de la Convention et 1 du Protocole n° 1.
Les deux autres requérants, porte-parole de cette association, invoquent, quant à eux, les articles 6, 8, 10, 11 et 13 de la Convention.
Segi
se plaint d’être qualifiée par les quinze Etats membres de l’Union européenne d’organisation terroriste. Son droit à la présomption d’innocence a été bafoué. Ses biens et leur usage sont menacés. Son droit à la liberté d’expression est violé. Sa liberté d’action comme association est directement remise en cause. Son droit à ce que sa cause soit examinée par un tribunal et son droit à un procès équitable sont niés. Son droit à un recours effectif est inexistant. Enfin, elle ne peut pas obtenir réparation du préjudice très grave qui lui a été causé par les positions communes prises le 27
décembre 2001 par les Etats.
Segi
demande à la Cour de constater la violation par les quinze Etats des articles 6, 6 § 2, 10, 11 et 13 de la Convention et 1 du Protocole n° 1.
Les deux autres requérants, porte-parole de cette association, demandent, quant à eux, de constater la violation par les quinze Etats des articles 6, 8, 10, 11 et 13 de la Convention.
Quant à
Gestoras Pro-Amnistía
, elle allègue en substance les mêmes violations et invoque les articles 6 § 2, 6 § 1 combiné avec l’article 3, 10, 11, 13 de la Convention et 1 du Protocole n° 1.
Les deux autres requérants, porte-parole de cette association, invoquent, quant à eux, les articles 6, 8, 10, 11 et 13 de la Convention.
La Cour note que les présentes requêtes concernent les incidences prétendument contraires à certains droits garantis par la Convention découlant pour les requérants des
positions communes 2001/930/PESC relative à la lutte contre le terrorisme, et 2001/931/PESC relative à l’application de mesures spécifiques en vue de lutter contre le terrorisme, adoptées par la Conseil de l’Union européenne, toutes deux le 27 décembre 2001. Les requérants se prétendent victimes tant directes que potentielles de ces textes.
La Cour n’estime pas devoir se prononcer sur la question de savoir si les requérants ont épuisé les voies de recours que pourraient leur offrir l’Union européenne, tel le recours en réparation ou même le recours en annulation, à la lumière de l’arrêt du Tribunal de première instance des Communautés européennes du 3 mai 2002 rendu dans l’affaire Jégo-Quéré et Cie S.A. contre Commission des Communautés européennes (affaire T-177/01).
En effet, les requêtes sont de toute manière irrecevables pour les motifs qui suivent.
La Cour rappelle que l’article 34 de la Convention «
exige qu’un individu requérant se prétende effectivement lésé par la violation qu’il allègue. [Cet article] n’institue pas au profit des particuliers une sorte
d’actio popularis
pour l’interprétation de la Convention ; il ne les autorise pas à se plaindre
in abstracto
d’une loi par cela seul qu’elle leur semble enfreindre la Convention. En principe, il ne suffit pas à un individu requérant de soutenir qu’une loi viole par sa simple existence les droits dont il jouit aux termes de la Convention ; elle doit avoir été appliquée à son détriment
» (arrêt Klass et autres c. Allemagne du 6 septembre 1978, série A n° 28, § 33).
De plus, la Commission européenne des Droits de l’Homme a considéré que « Des termes « victime » et « violation », de même que de la philosophie sous-jacente à l’obligation de l’épuisement préalable des voies de recours internes prévue à l’ex article 26, découl[e] la constatation que, dans le système de protection des droits de l’homme imaginé par les auteurs de la Convention, l’exercice du droit de recours individuel ne saurait avoir pour objet de prévenir une violation de la Convention : en principe, les organes chargés, aux termes de l’article 19, d’assurer le respect des engagements résultant pour les Etats de la Convention, ne peuvent examiner et, le cas échéant, constater une violation qu’
a posteriori
, lorsque celle-ci a déjà eu lieu. (...) Ce n’est que dans des circonstances tout à fait exceptionnelles que le risque d’une violation future peut néanmoins conférer à un requérant la qualité de victime d’une violation de la Convention » (Noël Narvii Tauira et 18 autres c. France, requête n°
28204/95, décision de la Commission du 4 décembre 1995, Décisions et rapports (DR) 83-A, p. 130).
C’est ainsi que la Cour a admis la notion de victime potentielle dans les cas suivants : lorsque le requérant n’était pas en mesure de démontrer que la législation qu’il incriminait lui avait été effectivement appliquée, du fait du caractère secret de mesures qu’elle autorisait (arrêt Klass et autres précité) ; lorsqu’une loi réprimant les actes homosexuels était susceptible de s’appliquer à une certaine catégorie de la population, dont le requérant (arrêt Dudgeon c. Royaume-Uni, du 22 octobre 1981, série A n° 45) ; enfin, en cas de mesures d’éloignement forcé d’étrangers déjà décidées mais non encore exécutées, et lorsque leur exécution exposerait les intéressés à subir, dans le pays de destination, des traitements contraires à l’article 3 (arrêt Soering c.
Royaume-Uni du 7 juillet 1989, série A n° 161) ou violerait le droit au respect de la vie familiale (arrêt Beldjoudi c. France du 26 mars 1992, série
A n° 234).
Pour que dans une telle situation, un requérant puisse se prétendre victime, il faut toutefois qu’il produise des indices raisonnables et convaincants de la probabilité de réalisation d’une violation en ce qui le concerne personnellement ; de simples suspicions ou conjectures sont insuffisantes à cet égard (décision Noël Narvii Tauira et 18 autres précitée, p. 131).
Il est vrai que ces principes jurisprudentiels développés par les organes de la Convention concernent les législations internes des Etats parties à la Convention. Toutefois, la Cour n’aperçoit pas d’obstacles majeurs s’opposant à leur application à des actes émanant d’un ordre juridique international comme celui de l’espèce.
Dans le cas présent, la Cour rappelle que les requérants se plaignent en substance de ce que les deux positions communes en question violent des droits et libertés qui leur sont reconnus par la Convention.
Elle relève que ces deux positions communes ont pour but la lutte contre le terrorisme par le bais de diverses mesures visant notamment à contrer le financement des réseaux terroristes et le recel de terroristes. Ces positions communes s’insèrent dans le cadre d’une action internationale plus large engagée par le Conseil de sécurité des Nations Unies dans sa résolution 1373 (2001) arrêtant des stratégies pour lutter par tous les moyens contre le terrorisme et, en particulier, contre son financement. A cet égard, la Cour réaffirme l’importance de la lutte contre le terrorisme et le droit légitime des sociétés démocratiques de se protéger contre les agissements d’organisations terroristes (arrêt Zana c. Turquie du 25
novembre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-VII, p. 2548, § 55
;
Mattei c. France
(déc.), n° 40307/98, 15 mai 2001, non publiée).
La Cour note que les positions communes dont il s’agit ont été prises dans le cadre de la mise en œuvre de la PESC par les Etats membres de l’Union européenne et relèvent, en conséquence, du domaine de la coopération intergouvernementale.
S’agissant tout d’abord de la position commune 2001/930/PESC, la Cour observe qu’elle contient des mesures de principe à prendre par l’Union européenne et par les Etats membres afin de lutter contre le terrorisme. A cette fin, son article 14 recommande aux Etats membres de devenir dès que possible parties aux conventions et protocoles internationaux relatifs au terrorisme énumérés dans une annexe. La Cour constate que cette position commune n’est pas directement applicable dans les Etats membres et ne peut servir de fondement direct à aucune action pénale ou administrative dirigée à l’encontre de particuliers, d’autant plus qu’elle ne mentionne aucune organisation ni aucune personne. Ainsi, en tant que telle, elle ne donne pas naissance à des obligations juridiquement contraignantes pour les requérants.
Quant à la position commune 2001/931/PESC, la Cour relève qu’elle s’adresse à la fois à la Communauté européenne (articles 2 et 3, pour le gel des fonds, qui touche à la libre circulation des capitaux, matière communautaire) et aux Etats membres (article 4, qui concerne la coopération policière et judiciaire dans le domaine pénal, matière non communautaire). Le règlement du Conseil 2580/2001 du 27 décembre 2001 a mis en œuvre les articles 2 et 3 en ce qui concerne le gel des fonds. Les requérants ne sont toutefois pas concernés par ce règlement dans la mesure où, d’après la liste figurant dans l’annexe à la position commune (2001/931), ils sont soumis uniquement à l’article 4. Et, dans l’hypothèse ou ils le seraient quand même, ils pourraient toujours saisir la Cour de justice des Communautés européennes.
L’article 4 tend précisément à renforcer la coopération judiciaire et policière des Etats membres de l’Union européenne en matière de lutte contre le terrorisme. Dans ce but, il appelle les Etats membres à s’accorder mutuellement, par le biais de la coopération policière et judiciaire en matière pénale dans le cadre du titre VI du Traité UE, l’assistance la plus large possible pour prévenir et combattre les actes de terrorisme. A cette fin, les Etats membres peuvent exploiter pleinement, sur demande, les pouvoirs qu’ils détiennent conformément aux actes de l’Union européenne et à d’autres accords, arrangements et conventions internationaux qui les lient. La Cour note que la coopération internationale qui y est prônée est très semblable à celle prévue dans de nombreux autres instruments internationaux, notamment du Conseil de l’Europe, adoptés dans le domaine de la coopération judiciaire. Elle reconnaît que l’article 4 pourrait servir de base juridique à des mesures concrètes pouvant affecter les requérants, notamment dans le cadre de la coopération policière des Etats menée au sein d’organes communautaires tel Europol. Toutefois, l’article 4 n’ajoute pas de nouveaux pouvoirs pouvant être exercés à l’encontre des requérants. Il contient uniquement pour les Etats membres une obligation de coopération judiciaire et policière, coopération qui, en tant que telle, ne s’adresse pas aux individus ni n’affecte directement ces derniers.
Au demeurant, des mesures concrètes comme celles qui ont été adoptées ou qui viendraient à l’être seraient assujetties au contrôle juridictionnel établi dans chaque ordre juridique concerné, qu’il soit international ou national. Ceci est vrai plus spécifiquement pour les mesures pouvant donner lieu à des contestations au regard des articles 10 et 11 de la Convention. Il en va également de la sorte pour des actes communautaires comme, par exemple, le règlement du Conseil 2580/2001 cité ci-dessus (relevant du contrôle de la Cour de justice des Communautés européennes) ou d’autres instruments internationaux liant les Etats membres ou même d’éventuelles décisions prises par les juridictions internes faisant référence aux positions communes. A cela s’ajoute le fait que les requérants n’apportent aucun élément permettant de conclure qu’ils ont fait l’objet de mesures particulières à leur encontre en application de cette disposition. Le seul fait que deux des requérants (
Segi
et
Gestoras Pro-Amnistia
) figurent dans la liste à laquelle il est fait référence dans cette disposition en tant que «
groupes ou entités impliqués dans des actes de terrorisme
» peut être gênant, mais constitue un lien beaucoup trop ténu pour justifier l’application de la Convention. En effet, la référence en question, limitée à l’article 4 de la position commune
,
n’équivaut pas à la mise en accusation des «
groupes ou entités
» visés et encore moins à l’établissement de leur culpabilité. En définitive, les associations requérantes ne sont concernées que par la coopération renforcée des Etats membres sur la base des pouvoirs déjà existants et, de ce fait, doivent être
distinguées des personnes présumées être réellement impliquées dans le terrorisme et visées aux articles 2 et 3 de la position commune.
S’agissant plus particulièrement de l’article 8 de la Convention, invoqué par les requérants personnes physiques, la Cour note que ces derniers
ne figurent pas dans la liste annexée à la position commune 2001/931/PESC.
En conséquence, la Cour considère que la situation dénoncée ne confère pas aux associations requérantes et
a fortiori
à leurs porte-parole la qualité de victimes d’une violation de la Convention au sens de l’article 34 de la Convention.
Il s’ensuit que les requêtes doivent être déclarées irrecevables, en application des articles 34 et 35 §§ 1, 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Déclare
les requêtes irrecevables.
Vincent
Berger
Lucius
Caflisch
Greffier
Président