DURRAND AGAINST FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the decision.
DURRAND AGAINST FRANCE (CtEDO, 2002)
Rezoluția finală ResDH(2002)62 Aplicarea Drepturilor Omului nr. 36153/97 Durrand împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 iunie 2002 la a 798-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor Omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere Rezoluția provizorie DH (99) 367, adoptată la 9 iunie 1999 în cazul Durrand împotriva Franței, în care Comitetul de miniștri a decis că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lungii excesive a anumitor proceduri penale combinate cu acțiunile civile pentru prejudicii, și să facă public raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 26 mai 1999; întrucât, în cadrul celei de-a 677-a ședințe a Deputaților Miniștrilor, Comitetul de Miniștri, care este de acord cu propunerile Comisiei, deținute prin o decizie adoptată la 15 iulie 1999, în conformitate cu art. 32 alineatul (2) din Convenție, că guvernul statului reclamant trebuie să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 30 000 de franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale, și că dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nejustificată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere întregime, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile ar putea proveni de la expirarea termenului până la plata integrală, la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 9 iunie 1999 și 15 iulie 1999, având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a indicat că raportul Comisiei și deciziile Comitetului de Miniștri au fost trimise autorităților în cauză direct; având în vedere informațiile furnizate de Guvernul Statului pârât în cursul examinării cazului de către comitetul de miniștri (acele informații figurează în apendicele prezentei rezoluții); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 31 august 1999, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 30 000 de franci francezi ca satisfacție, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz. Apendicele la Rezoluția Finală ResDH(2002)62 Informații furnizate de Guvernul Franței în cursul examinării cazului Durrand de către Comitetul de Miniștri Guvernul francez subliniază că, în conformitate cu art. 175-1 din Codul de Procedură Penală: „Celui care a fost acuzat de o infracțiune sau de partea civilă în cadrul procedurii poate, după o perioadă de un an care începe, după caz, de la data în care a fost acuzat sau a aderat la procedură, să ceară judecătorului de investigare fie să se refere la instanța de judecată, fie să declare că nu există niciun caz care să fie auzit. În termen de o lună de la primirea acestei cereri, judecătorul de instrucțiuni emite un ordin care dă motive specifice pentru acordarea cererii sau pentru a indica necesitatea unei anchete suplimentare. În cazul primului, judecătorul procedează în conformitate cu dispozițiile prevăzute în secțiunea 1. În cazurile în care judecătorul de investigare nu decide în termenul stabilit în alineatul anterior, partea în cauză poate să se aplice direct camerei de inculpare, care are douăzeci de zile în care să predea o decizie bazată pe observațiile motivate ale procurorului general în scris.” Guvernul subliniază că, într-o decizie din 15 ianuarie 1997, care citează în special drepturile părților de a se asigura că cazul lor este auzit într-un timp rezonabil, Divizia penală a Curții de casare a afirmat în mod clar că cererea menționată la art. 175-1 din Codul de procedură penală ar putea fi repetată furnizarea unei perioade suplimentare de un an s-a încheiat de la cererea anterioară. În consecință, circularul din 1 martie 1993 privind aplicarea articolului 175-1 menționat la alineatul 34 din raportul Comisiei nu se aplică mai mult. Guvernul francez consideră, prin urmare, că toate consecințele au fost obținute din raportul Comisiei în acest caz.