DURRAND AGAINST FRANCE

Rezoluția finală ResDH(2002)62 Aplicarea Drepturilor Omului nr. 36153/97 Durrand împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 iunie 2002 la a 798-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor Omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere Rezoluția provizorie DH (99) 367, adoptată la 9 iunie 1999 în cazul Durrand împotriva Franței, în care Comitetul de miniștri a decis că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lungii excesive a anumitor proceduri penale combinate cu acțiunile civile pentru prejudicii, și să facă public raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 26 mai 1999; întrucât, în cadrul celei de-a 677-a ședințe a Deputaților Miniștrilor, Comitetul de Miniștri, care este de acord cu propunerile Comisiei, deținute prin o decizie adoptată la 15 iulie 1999, în conformitate cu art. 32 alineatul (2) din Convenție, că guvernul statului reclamant trebuie să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni,

30 000 de franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale, și că dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nejustificată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere întregime, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile ar putea proveni de la expirarea termenului până la plata integrală, la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 9 iunie 1999 și 15 iulie 1999, având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a indicat că raportul Comisiei și deciziile Comitetului de Miniștri au fost trimise autorităților în cauză direct; având în vedere informațiile furnizate de Guvernul Statului pârât în cursul examinării cazului de către comitetul de miniștri (acele informații figurează în apendicele prezentei rezoluții); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 31 august 1999, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 30 000 de franci francezi ca satisfacție, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz.

Apendicele la Rezoluția Finală ResDH(2002)62 Informații furnizate de Guvernul Franței în cursul examinării cazului Durrand de către Comitetul de Miniștri Guvernul francez subliniază că, în conformitate cu art. 175-1 din Codul de Procedură Penală: „Celui care a fost acuzat de o infracțiune sau de partea civilă în cadrul procedurii poate, după o perioadă de un an care începe, după caz, de la data în care a fost acuzat sau a aderat la procedură, să ceară judecătorului de investigare fie să se refere la instanța de judecată, fie să declare că nu există niciun caz care să fie auzit. În termen de o lună de la primirea acestei cereri, judecătorul de instrucțiuni emite un ordin care dă motive specifice pentru acordarea cererii sau pentru a indica necesitatea unei anchete suplimentare.

În cazul primului, judecătorul procedează în conformitate cu dispozițiile prevăzute în secțiunea 1. În cazurile în care judecătorul de investigare nu decide în termenul stabilit în alineatul anterior, partea în cauză poate să se aplice direct camerei de inculpare, care are douăzeci de zile în care să predea o decizie bazată pe observațiile motivate ale procurorului general în scris.” Guvernul subliniază că, într-o decizie din 15 ianuarie 1997, care citează în special drepturile părților de a se asigura că cazul lor este auzit într-un timp rezonabil, Divizia penală a Curții de casare a afirmat în mod clar că cererea menționată la art. 175-1 din Codul de procedură penală ar putea fi repetată furnizarea unei perioade suplimentare de un an s-a încheiat de la cererea anterioară.

În consecință, circularul din 1 martie 1993 privind aplicarea articolului 175-1 menționat la alineatul 34 din raportul Comisiei nu se aplică mai mult. Guvernul francez consideră, prin urmare, că toate consecințele au fost obținute din raportul Comisiei în acest caz.

Final Resolution ResDH(2002)62 Human Rights Application No. 36153/97 Durrand against France (Adopted by the Committee of Ministers on 24 June 2002 at the 798th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of former Article 32 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to Interim Resolution DH (99) 367, adopted on 9 June 1999 in the case of Durrand against France, in which the Committee of Ministers decided that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention on account of the excessive length of certain criminal proceedings combined with civil action for damage, and to make public the report of the European Commission of Human Rights; Whereas the Committee of Ministers examined the proposals made by the Commission when transmitting its report as regards just satisfaction to be awarded to the applicant, proposals supplemented by a letter of the President of the Commission dated 26 May 1999; Whereas at the 677th meeting of the Ministers’ Deputies, the Committee of Ministers, agreeing with the Commission’s proposals, held by a decision adopted on 15 July 1999, in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention, that the government of the respondent state was to pay the applicant as just satisfaction,

within three months, 30 000 French francs in respect of non-pecuniary damage, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay at the statutory rate applicable on the date of this decision, it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant; Whereas the Committee of Ministers invited the government of the respondent state to inform it of the measures taken following its decisions of 9 June 1999 and 15 July 1999, having regard to France’s obligation under former Article 32, paragraph 4, of the Convention to abide by them; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state indicated that the Commission’s report as well as the Committee of Ministers’ decisions had been sent out to the authorities directly concerned; Having regard to the information given by the government of the respondent state during the examination of the case by the Committee of Ministers (this information appears in the appendix to this resolution); Whereas the Committee of Ministers satisfied itself that on 31 August 1999, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the total sum of 30 000 French francs as just satisfaction, Declares,

after having taken note of the measures taken by the Government of France, that it has exercised its functions under former Article 32 of the Convention in this case. Appendix to Final Resolution ResDH(2002)62 Information provided by the Government of France during the examination of the Durrand case by the Committee of Ministers The French government points out that in accordance with Article 175-1 of the Code of Criminal Procedure: “anyone charged with an offence or the civil party to the proceedings may, after a period of a year commencing, as appropriate, from the date he or she was charged or joined the proceedings, ask the investigating judge either to refer the case to the trial court or declare that there is no case to be heard.

Within a month of receiving this request, the investigating judge shall issue an order giving specific reasons for either granting the request or stating the need for further investigation.

In the event of the former, the judge shall proceed in accordance with the provisions laid down in Section 1. In cases where the investigating judge fails to rule within the deadline stipulated in the previous paragraph, the party concerned may apply directly to the indictments chamber, which has twenty days in which to hand down a decision based on the Attorney-General’s reasoned submissions in writing.” The government points out that in a decision dated 15 January 1997, which cites in particular the rights of parties to make sure their case is heard within a reasonable time, the Criminal Division of the Court of Cassation clearly stated that the request referred to in Article 175-1 of the Code of Criminal Procedure could be repeated providing a further period of a year had elapsed since the previous request.

Consequently, the circular of 1 March 1993 on application of Article 175-1 mentioned in paragraph 34 of the Commission’s report no longer applies. The French government considers, therefore, that all the consequences have been drawn from the Commission’s report in this case.