Lagrange împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2002)72 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 10 octombrie 2000, finală la 10 ianuarie 2001 în cazul Lagrange împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 iunie 2002 la a 798-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Lagrange pronunțată la 10 octombrie 2000 și transmisă Comitetului de Miniștri odată ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 39485/98) împotriva Franței, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 16 ianuarie 1998 în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dl Guy Lagrange, dl Guillaume Lagrange și dna Pierrette Lagrange, trei resortisanți francezi, și că Curtea, deținută din cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea cu privire la faptul că reclamanții, părinții și fratele unui hemofiliac infectat cu HIV după transfuzii de sânge și care a murit de atunci, nu au putut avea acces la o instanță,

instanța competentă care a declarat cererile lor de compensare în fața instanțelor ordinare inadmisibilă deoarece au acceptat deja o ofertă de compensare de la Fondul de compensare pentru pacienții de transfuzie și Haemofiliaci; întrucât, în hotărârea sa din 10 octombrie 2000, Curtea a hotărât în unanimitate: - că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție; - a considerat că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 1 000 000 de franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale și 10 000 de franci francezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile și că dobânzile simple la o rată anuală de 2,74% vor fi plătite pentru sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - a respins restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări care au fost constatate în acest caz,

în special prin Legea nr. 91-1406 din 31 decembrie 1991 de instituire a diferitelor dispoziții privind asistența socială în vederea instituirii unui sistem special de compensare a hemofilicilor și a pacienților infectați în urma injecțiilor de produse sanguine. Caracteristica distinctivă a sistemului, care se bazează pe solidaritate, este faptul că permite repararea consecințelor infecției cu HIV, independent de ancheta răspunderii (a se vedea, în special, Rezoluțiile DH (99) 348 și DH (99) 349, respectiv, în cazurile Bellet și F.E.).

În plus, Guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții Europene a fost transmisă autorităților în cauză direct; având în vedere că, la 14 februarie 2001, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 10 octombrie 2000, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2002)72 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 10 October 2000, final on 10 January 2001 in the case of Lagrange against France (Adopted by the Committee of Ministers on 24 June 2002 at the 798th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Lagrange case delivered on 10 October 2000 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention; Recalling that the case originated in an application (No. 39485/98) against France, lodged with the European Commission of Human Rights on 16 January 1998 under former Article 25 of the Convention by Mr Guy Lagrange, Mr Guillaume Lagrange and Ms Pierrette Lagrange, three French nationals, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint concerning the fact that the applicants, parents and brother of a haemophiliac infected with HIV following blood transfusions and who has since died, could not have access to a court,

the competent court having declared their requests for compensation before ordinary courts inadmissible since they had already accepted an offer of compensation from the Compensation Fund for Transfusion Patients and Haemophiliacs; Whereas in its judgment of 10 October 2000 the Court unanimously: - held, that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention; - held, that the government of the respondent state was to pay the applicants, within three months from the date at which the judgment became final, 1 000 000 French francs in respect of non-pecuniary damage and 10 000 French francs in respect of costs and expenses and that simple interest at an annual rate of 2,74% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; - dismissed the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 10 October 2000, having regard to France’s obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers,

the government of the respondent state recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as that found in this case, notably through Law No. 91-1406 of 31 December 1991 introducing various social welfare provisions to set up a special scheme for the compensation of haemophiliacs and transfusion patients who had been infected following injections of blood products. The distinctive feature of the system, which is based on solidarity, is that it enables reparation to be made for the consequences of HIV infection independently of the investigation of liability, (see notably Resolutions DH (99) 348 and DH (99) 349 respectively in the cases Bellet and F.E.).

In addition, the government of the respondent State indicated that the European Court’s judgment had been sent out to the authorities directly concerned; Having satisfied itself that on 14 February 2001, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicants the sums provided for in the judgment of 10 October 2000, Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of France, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.