CtEDO 27.06.2002 Auto

BATTISTONI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BATTISTONI v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 66920/01 de Adriana BATTISTONI împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 27 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh grefier având în vedere cererea depusă la 1 martie 2001, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1943 și locuiește în Prato (Florența). Ea este reprezentată în fața Curții de către dna M. Dovetto și dl F. Dovetto, avocați care practică în Napoli. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Ercolano, pe care i-a dat-o lui P.D.R. într-o scrisoare înregistrată din 9 aprilie 1992, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să termine închirierea la expirarea termenului la 31 ianuarie 1993 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 15 mai 1992, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Portici (Naples). Prin decizia din 15 iunie 1992, care a fost făcută executivă la 22 iunie 1992, Magistratul Portici a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 ianuarie 1994. La 11 februarie 1994, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să abandoneze sediul. La 26 februarie 1994, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 14 aprilie 1994. Între 14 aprilie 1994 și 19 iulie 2000, judecătorul a făcut zece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 22 iulie 1999, în conformitate cu art. 6 din legea nr. 431/98, procedurile de executare au fost suspendate până la 4 aprilie 2000. La 6 octombrie 2000, chiriașul a evacuat spontan locația și reclamantul a recuperat posesia apartamentului. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare și despre negarea dreptului de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă