BATTISTONI v. ITALY

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 66920/01 de Adriana BATTISTONI împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 27 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh grefier având în vedere cererea depusă la 1 martie 2001, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1943 și locuiește în Prato (Florența). Ea este reprezentată în fața Curții de către dna M. Dovetto și dl F. Dovetto, avocați care practică în Napoli. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Ercolano, pe care i-a dat-o lui P.D.R. într-o scrisoare înregistrată din 9 aprilie 1992, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să termine închirierea la expirarea termenului la 31 ianuarie 1993 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 15 mai 1992, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Portici (Naples). Prin decizia din 15 iunie 1992, care a fost făcută executivă la 22 iunie 1992, Magistratul Portici a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 ianuarie 1994. La 11 februarie 1994, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să abandoneze sediul. La 26 februarie 1994, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 14 aprilie 1994. Între 14 aprilie 1994 și 19 iulie 2000, judecătorul a făcut zece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 22 iulie 1999, în conformitate cu art. 6 din legea nr. 431/98, procedurile de executare au fost suspendate până la 4 aprilie 2000. La 6 octombrie 2000, chiriașul a evacuat spontan locația și reclamantul a recuperat posesia apartamentului. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare și despre negarea dreptului de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 66920/01

by Adriana BATTISTONI

against Italy

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 27 June 2002 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 1 March 2001,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1943 and living in Prato (Florence). She is represented before the Court by Mrs M. Dovetto and Mr

F. Dovetto, lawyers practising in Naples.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is the owner of an apartment in Ercolano, which she had let to P.D.R.

In a registered letter of 9 April 1992, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 January 1993 and asked him to vacate the premises by that date.

In a writ served on the tenant on 15 May 1992, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Portici Magistrate (Naples).

By a decision of 15 June 1992, which was made enforceable on 22 June 1992, the Portici Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 January 1994.

On 11 February 1994, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

On 26 February 1994, she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 14 April 1994.

Between 14 April 1994 and 19 July 2000, the bailiff made ten attempts to recover possession.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

On 22 July 1999, pursuant to section 6 of law no.

431/98, the enforcement proceedings were suspended until 4 April 2000.

On 6 October 2000, the tenant spontaneously vacated the premises and the applicant recovered possession of the apartment.

THE LAW

The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that her inability to recover possession of her apartment amounted to a violation of the right to property.

The applicant further complains under Article 6 of the Convention about the duration of the eviction proceedings and about the denial of her right of access to a court.

The Government argue that the applicant has not exhausted domestic remedies on the grounds that she failed to challenge the refusal of police assistance before the administrative courts.

The Court recalls that it has already dismissed this objection in the Immobiliare Saffi case (see the judgment

Immobiliare Saffi

v. Italy

[GC], no. 22774/93, §§ 40-42, ECHR 1999-V). The Court sees no reason to depart from its previous finding. This objection should therefore be rejected.

The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicant’s property rights was not disproportionate; therefore, there is no violation of Article 1 of Protocol No.

1.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government submit that the delay in granting police assistance is justified on grounds of the order of priorities established according to public-safety requirements. In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President