CtEDO 10.10.2002 Auto

PETRINI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
10.10.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
PETRINI v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererilor nr. 66292/01 și 66299/01 de Lucilla PETRINI împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 10 octombrie 2002 în calitate de Camera compusă de președinte C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh Având în vedere cererile depuse la 7 februarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național italian, născut în 1929 și locuiește în Roma. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna L. Grenga, un avocat practicant în Roma. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul două apartamente din Roma, pe care le-a lăsat respectiv A.O. și D.D.S. cererea nr. 66292/01 Într-o scrisoare înregistrată din 15 iulie 1992, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 ianuarie 1993 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 23 iunie 1993, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Roma. Prin decizia din 24 martie 1994, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie vacant până la 31 iulie 1995. La 14 septembrie 1995, reclamantul a notificat chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul. La 3 octombrie 1995, a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 27 octombrie 1995. Între 27 octombrie 1995 și 6 iulie 2001, judecătorul a făcut șaptezeci de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. Reclamantul nu a recuperat încă posesia apartamentului. Cererea nr. 66299/01 Într-un contract servit pe chiriașul la 5 mai 1989, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 30 Noiembrie 1989 și i-a cerut să abandoneze locația până la acea dată. De asemenea, ea a convocat chiriașul să apară în fața Magistratului Roma. Prin decizia din 25 noiembrie 1989, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 30 noiembrie 1990. La 22 noiembrie 1991, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. La 17 decembrie 1991, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 13 februarie 1992. Între 13 februarie 1992 și 31 iulie 2001, judecătorul a făcut treizeci și trei de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. Reclamantul nu a recuperat încă posesia apartamentului. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentelor sale a constituit o încălcare a dreptului de proprietate. Reclamantul se plânge în continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la durata procedurii de evacuare și cu privire la negarea dreptului ei de acces la o instanță. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, în primul rând pentru că nu a reușit să abordeze procedurile în instanța administrativă care a contestat refuzul de a presta asistență de poliție și, în al doilea rând, pentru că nu a contestat niciodată licența amânării ordonate de către judecător prin depunerea unei cereri în temeiul articolului 617 din Codul de procedură civilă („CPC”) care se ocupă de obiecții împotriva actelor executoare. În ceea ce privește prima obiecție de neepuizare, Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. În ceea ce privește a doua opoziție de neepuizare, Curtea remarcă că, deși reclamantul ar fi putut solicita judecătorului responsabil pentru procedurile de executare care ar fi contestat amânarea de către judecător dacă ar fi fost ilegală, în cazul instantaneu, judecătorul nu ar fi acționat ilegal, dar nu ar fi putut executa ordinul de expulzare fără asistență de poliție. În consecință, întrucât nu se poate depune o obiecție împotriva unei hotărâri de a nu furniza asistență de poliție, nu se poate considera că este un remediu eficace. În plus, Guvernul nu a citat nici o decizie a instanțelor italiene care demonstrează altfel. Obiecția guvernului trebuie, prin urmare, respinsă. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererile susțin probleme complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul și că acestea nu pot fi considerate vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererilor inadmisibile. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererile admisibile, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă