CtEDO 27.06.2002 Auto

ROBBA v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ROBBA v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 50293/99 de Fabrizio ROBBA împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 27 iunie 2002 în calitate de Camera compusă de Președintele C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebsky judecători și dl E. Fribergh grefier având în vedere cererea depusă la 23 aprilie 1999, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1957 și trăiește în Turin. Faptele cazului, astfel cum sunt prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Turin, pe care l-a lăsat A.G. într-o scrisoare înregistrată din 27 noiembrie 1991, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 octombrie 1992 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 17 martie 1993, reclamantul a reiterat intenția sa de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Turin. Prin decizia din 27 aprilie 1992, care a fost făcută executivă în aceeași zi, judecatorul Turin a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 martie 1993. La 5 noiembrie 1993, reclamantul a notificat chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul. La 18 ianuarie 1994, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 28 ianuarie 1994. La 19 ianuarie 1994, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru el însuși. Între 28 ianuarie 1994 și 23 septembrie 1998, judecătorul a făcut 14 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinii de posesie. La 12 iulie 1999, în conformitate cu Legea nr. 431/98, procedurile de aplicare a aplicării au fost suspendate timp de opt luni. La 18 noiembrie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Reclamantul se referă, de asemenea, la articolele 13 și 17 din Convenție. Curtea consideră că ultima plângere va fi examinată în conformitate cu articolele 6 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat măsurile interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cauza Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamantul susține că refuzul administrației de a executa ordinul emis de magistrat a interferat cu puterea justiției. Curtea consideră că aceste plângeri susțin probleme complexe și serioase în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și 6 § 1 din Convenție, care necesită o hotărâre în privința fondului, care rezultă că aceasta nu poate fi considerată în mod manifest nepotrivit, în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea plângerilor inadmisibile. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a aduce atingere meritelor cauzei. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă