Markass Car Hire LTD împotriva Ciprului

Societatea reclamantă este proprietarul și angajează cumpărătorul unei flote de vehicule înmatriculate în Cipru și licențiate ca vehicule “Z”. La 1 iulie 1996, Curtea de district din Nicosia a pronunțat hotărâre într-o acțiune civilă depusă de reclamant împotriva unei alte societăți, Diprose Ltd, de asemenea, în afacerea de închiriere de autovehicule. Curtea de District a susținut, printre altele, că reclamantul care a încheiat legal un acord cu Diprose, permițând utilizarea și exploatarea de către ultima flotă “Z” de mașini, a avut dreptul să ia posesia acestora și să le vândă în satisfacție unei datorii de 667 776 de lire cipriotă datorată de către Diprose, prin închiriere în temeiul respectivului acord, și să plătească suma rămasă în satisfacție de datorii datorate de către reclamant către o serie de bănci care au finanțat achiziționarea flotei de către solicitant.

În plus, Curtea de District a ordonat ca Diprose să livreze mașinile reclamantului. Diprose a obținut o ședere de executare a hotărârii, cu condiția ca aceasta să plătească periodic anumite tranșe reclamantului pentru utilizarea vehiculelor pe care reclamantul le-a dat în trecut pentru închiriere către terți. 10. Diprose nu a menținut tranzacțiile și, ca urmare, la 8 ianuarie 1998, Curtea de District din Nicosia a permis reclamantului să colecteze vehiculele. Între timp, Diprose a fost încheiat și, prin scrisoarea din 11 februarie 1998, lichidatorul a declarat că a fost dispus să returneze vehiculele, care aparent a fost dat în mod incorect unei alte societăți, Kemtours Ltd, aparținând același grup ca Diprose, fără consimțământul reclamantului.

11. Între timp, Kemtours a instituit o procedură (acțiunea 3315/98) care solicită daune din partea reclamantului pentru încălcarea acordului pe care se presupunea că l-a încheiat la 3 februarie 1997. Kemtours a susținut că, în temeiul acordului respectiv, 127 de vehicule au fost închiriate de către solicitant, dar o serie de vehicule erau încă în posesia reclamantului. Kemtours a încercat, în continuare, să obțină o decizie care împiedică societatea reclamantă să intervină asupra activităților Kemtours în temeiul acordului și să-i ordone să le predea lui Kemtours o serie de vehicule care erau încă în posesia reclamantului. 12. În timp ce reclamantul a fost în curs de colectare a vehiculelor, Kemtours a obținut în procedură proaspătă dinaintea Curții de District din Nicosia și, în mod ex parte, o decizie interzisă care a ordonat reclamantului să livreze vehiculele respective către Kemtours.

Această ordonanță a fost eliberată la 31 martie 1998 și a servit la aceeași dată la solicitant. 13. Ordinea a fost executată la 13 aprilie 1998. În această dată, avocatul reclamantului a apărut în fața instanței și a solicitat timp pentru a face apel împotriva ordinului. Curtea a stabilit cazul pentru instrucțiunile din 5 mai 1998 și apoi din nou pe 7, 20 și 25 mai pentru a permite părților să își rezolve litigiul. Curtea a invitat avocatul să depună recursul cel puțin patru zile înainte de 5 mai 1998. 14. Cu toate acestea, reclamantul a depus recursul la 5 mai 1998. Reclamantul a susținut că instanța a fost înșelată de către Kemtours, care nu a dezvăluit faptele reale ale cauzei și hotărârea și hotărârea anterioară a Curții de District.

Reclamantul a invitat Curtea de District să organizeze o audiere cât mai curând posibil, având în vedere faptul că flota de mașini “Z” a valorat peste 500 000 de lire cipriote. În plus, reclamantul a susținut că utilizarea neautorizată a vehiculelor în temeiul deciziei intermediare ar implica o reducere a valorii lor și ar împiedica reclamantul să le prezinte autorităților competente pentru reînnoirea licențelor. În sfârșit, reclamantul a afirmat că nu s-a încheiat niciodată un astfel de acord cu Kemtours. 15. În timp ce părțile nu au ajuns la soluționarea cazului până la 27 mai 1998, Curtea de District a stabilit audierea pentru 8 iulie 1998. În această dată, judecătorul a oprit audierea la miezul nopții, din cauza „latării ora” și a suspendat-o până la 17 iulie 1998, în timpul pauzei de vară.

Cu toate acestea, judecătorul a subliniat că va lucra în această perioadă. 16. Audierea a început la 17 iulie 1998. Potrivit reclamantului, audierea ar trebui să fi fost finalizată în aceeași lună sau la începutul lunii august 1998, însă, aceaceasta a fost suspendată în mod repetat datorită bolii fie avocatului reclamantului, fie a judecătorului care se ocupă de acest caz, precum și transferului acestuia la alte proceduri judiciare în așteptare. 18. La sfârșitul audierii din 17 iulie 1998, avocatul reclamantului a indicat cinci date în iulie în care el ar putea pune la dispoziție pentru continuarea audierii, dar avocatul reclamantului a declarat că nu va fi disponibil din cauza altor angajamente ale instanței.

19. În acest sens, la 7 și 9 septembrie 1998 s-au ordonat perturbări (pentru că avocatul reclamantului trebuia să facă o operațiune), 5 noiembrie 1998, 12 noiembrie 1998, 17 decembrie 1998 (datorită lipsei de timp a instanței și a bolii avocatului pentru reclamant), 7 ianuarie 1999, 14 ianuarie 1999, 25 februarie 1999 (pentru care data a fost auzită de un alt judecător pentru că judecătorul care se ocupă de acest caz a fost bolnav), 18 martie 1999, 22 aprilie 1999, 13 mai 1999, 2 iunie 1999, 17 iunie 1999, 1 iulie 1999, 6 iulie 1999, și 9 și 10 septembrie 1999. 20. La 27 aprilie 1999 și ca urmare a repetării amânărilor, reclamantul a depus o cerere de certiorari și interzicerea Curții Supreme.

A solicitat anularea ordinii interioare din cauza întârzierii excesive în cadrul procedurii în fața Curții de District. Reclamantul a susținut, de asemenea, că instanța și-a depășit competența cu privire la o chestiune de construcție care implică art. 9 din Legea de procedură civilă. La 27 mai 1999, Curtea Supremă a refuzat cererea. În aceeași dată, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii și, prin intermediul unei scrisori adresate președintelui Curții Supreme, l-a invitat să accelereze procedura.

21. În urma unei scrisori ale avocatului reclamantului, care s-a plâns de întârzierea procedurii, președintele Curții de District a atribuit cazul unui nou judecător la 10 iunie 1999. 22. Între timp, la 21 aprilie 1999, Kemtours a solicitat o ordonanță de încarcerare a administratorilor reclamantului pentru dispreț de ordinul interimar din 31 martie 1998. Inițial stabilită pentru 2 iunie 1999, a fost suspendată audierea până la 17 iunie și apoi până la 6 iulie 1999, din cauza relevanței directe a acestor proceduri față de cele referitoare la ordinul interimar. Datorită retragerii de vară, ambele seturi de proceduri au fost stabilite pentru audierea la 9 și 10 septembrie 1999. 23. La 9 septembrie 1999, Curtea de District a hotărât că audierea referitoare la ordinul interimar ar trebui să precede audierea de dispreț.

Audierea a început la 10 septembrie și a fost suspendată până la 30 septembrie și apoi până la 8 octombrie, deoarece avocatul reclamantului nu a reușit să cheme un martor pe care dorește să îl cheme pentru a da dovezi. Audierea a continuat la 8 și 20 octombrie, dar la 27 octombrie a fost suspendată până la 9 noiembrie 1999 la cererea avocatului reclamantului. Curtea a respins obiecția avocatului reclamantului din cauza faptului că a fost acordată suspendarea pentru a permite cealaltă parte să pregătească un document care ar accelera procedura. Audierea a continuat la 9, 12 și 18 noiembrie 1999 și Curtea a auzit șase martori. 24. La 3 decembrie 1999, când audierea urma să fie reluată, avocatul reclamantului a cerut o suspendare deoarece starea sa de sănătate rea a cerut o operațiune în străinătate.

Continuarea audierii a fost stabilită pentru 22 decembrie 1999. 25. La 9 decembrie 1999, data în care au avut loc audierea în cadrul procedurii de dispreț, Curtea de District a ordonat din nou o suspendare până la 14 ianuarie 2000 și apoi până la 24 ianuarie, deoarece avocatul reclamantului a fost spitalizat în străinătate. Cu toate acestea, în urma unui protest al avocatului reclamantului, Curtea a afirmat că nu va fi acordată nici o nouă cerere de amânare. 26. La 21 ianuarie 2000, Curtea de District a suspendat din nou audierea până la 28 februarie 2000, pentru a acorda timp avocatului nou desemnat pentru ca reclamantul să se familiarizeze cu cazul. Avocatul reclamantului nu a contestat pentru că a afirmat că avea alte angajamente în instanță.

27. Audierea a reluat la 28 februarie 2000 cu mărturiile de doi martori, aducând astfel la opt martori totali auziți. La 17 martie 2000, părțile au făcut adresele finale. 28. Prin hotărârea din 11 mai 2000, Curtea de District a susținut că ordinul interimar nu mai era în vigoare. Acesta a declarat nul și nul pentru că reclamantul nu și-a demonstrat acuzațiile; de asemenea, la pagina 16 a hotărârii, a declarat că eșuarea Kemtour de a depune declarația de reclamație pe o perioadă de doi ani nu a putut fi atribuită bolii avocatului.

29. Secțiunea 4 din Cap. 6 (Procedură civilă) se citește după cum urmează: „Curtea poate, în orice moment, în timpul unei acțiuni în așteptare, să dispună de o ordonanță de ...preservare, custodie, vânzare, detenție sau inspecție a oricărui bun fiind obiectul acțiunii sau de o ordonanță de prevenire a pierderilor, prejudiciilor sau a prejudiciilor care, în afară de a face ordinea, ar putea fi ocazionate oricărei persoane sau bunuri, în așteptarea unei hotărâri finale cu privire la o anumită chestiune care afectează o astfel de persoană sau proprietate sau în așteptarea executării hotărârii.” 30. Secțiunea 9 din capitolul 6 (Procedură Civil) citește după cum urmează: „(1) Orice ordine pe care instanța are competența de a face poate fi, după dovadă de urgență sau de alte circumstanțe speciale, în aplicarea oricărei părți la acțiune fără notificare către cealaltă parte.

(2) Înainte de a face o astfel de procedură fără notificare, instanța solicită persoanei care solicită o recunoaștere, cu sau fără garanții sau garanții pe care le consideră adecvate, ca garanție pentru a fi răspunzător în daune față de persoana împotriva căreia se solicită ordonanța. (3) Nici o astfel de ordine făcută fără notificare nu rămâne în vigoare pentru o perioadă mai lungă decât cea necesară pentru notificarea acesteia pentru toate persoanele afectate de aceasta și permițându-le să apară în fața instanței și să se opună la aceasta; și fiecare astfel de ordine încetează să fie în vigoare la sfârșitul perioadei respective, cu excepția cazului în care instanța, după auzirea părților sau a oricărui dintre ele, se îndreaptă în alt mod; și fiecare astfel de hotărâre va fi tratată în acțiune, după cum consideră justă instanța.

În unele hotărâri recente, Curtea Supremă a decis că procedura de decizie a unei hotărâri interioare eliberată pe o bază ex-partie este excepțională și, prin urmare, trebuie tratată și tratată ca o chestiune de urgență. În două cazuri, Curtea Supremă a hotărât că o astfel de ordonanță trebuie să fie îndeplinită în termen de două până la patru zile și să fie adusă în fața judecătorului pentru proces în termen de șapte zile (juri din 25 iunie 1999 și 10 septembrie 1999). Curtea Supremă a constatat că perioadele de 17 și 21 de zile pentru a îndeplini ordinul și a oferi cealaltă parte o oportunitate de a se opune, au fost excesive. În cazul SPE Agias Fylas v. Christoforou (alegerea din 4 octombrie 1999), Curtea Supremă a hotărât că, în cazul în care o instanță a emis o decizie ex parte care nu este urgentă, aceasta va fi anulată pentru excesul de competență.

8. The applicant company is the owner and hire purchaser of a fleet of vehicles registered in Cyprus and licensed as “Z” vehicles. 9. On 1st July 1996 the District Court of Nicosia delivered judgment in a civil action lodged by the applicant against another company, Diprose Ltd, also in the car hire business. The District Court held, inter alia, that the applicant having legally terminated an agreement with Diprose, permitting the use and exploitation by the latter of the “Z” fleet of cars, it was entitled to take possession thereof and to sell them in satisfaction of a debt of 667,776 Cypriot pounds owed to it by Diprose, by way of rental under the said agreement, and to pay the remaining amount in satisfaction of debts owed by the applicant to a number of banks which had financed the purchase of the fleet by the applicant.

Furthermore, the District Court ordered Diprose to deliver the cars to the applicant. Diprose obtained a stay of execution of the judgment on condition that it regularly paid certain instalments to the applicant for the use of the vehicles which the applicant had given to it in the past for rental to third parties. 10. Diprose failed to keep up the instalments and, as a result, on 8 January 1998, the District Court of Nicosia allowed the applicant to collect the vehicles. In the meantime, Diprose had been wound up and, by letter of 11 February 1998, the liquidator declared that he was willing to return the vehicles, which apparently had been wrongfully given to another company, Kemtours Ltd, belonging to the same group as Diprose, without the consent of the applicant.

11. In the meantime, Kemtours had instituted proceedings (action 3315/98) seeking damages from the applicant for breach of the agreement which they had allegedly concluded on 3 February 1997. Kemtours contended that, under that agreement, 127 vehicles had been rented to it by the applicant but a number of them was still in the applicant's possession. Kemtours further sought to obtain a decision preventing the applicant company from interfering with Kemtours' activities under the agreement and ordering it to hand over to Kemtours a number of the vehicles which were still in the applicant's possession. 12. Whilst the applicant was in the process of collecting the vehicles, Kemtours obtained in fresh proceedings before the District Court of Nicosia, and on an ex parte basis, an interim decision which ordered the applicant to deliver the said vehicles to Kemtours.

This order was issued on 31 March 1998 and served on the same date on the applicant. 13. The order was to be enforced on 13 April 1998. On that date, the applicant's lawyer appeared before the court and requested time to appeal against the order. The court fixed the case for directions on 5 May 1998 and then again on 7, 20 and 25 May in order to afford time to the parties to settle their dispute. The court invited the lawyer to file an appeal at least four days before 5 May 1998. 14. However, the applicant filed its appeal on 5 May 1998. The applicant maintained that the court had been misled by Kemtours, which had failed to disclose the real facts of the case and the previous judgment and decision of the District Court.

The applicant invited the District Court to hold a hearing as soon as possible in view of the fact that the fleet of “Z” cars was worth more than 500,000 Cypriot pounds. Furthermore, the applicant alleged that the unauthorised use of the vehicles under the interim decision would entail a reduction of their value and would prevent the applicant from presenting them to the competent authorities in order to have their licenses renewed. Finally, the applicant affirmed that it had never entered into such an agreement with Kemtours. 15. As the parties had reached no settlement of the case by 27 May 1998, the District Court fixed the hearing for 8 July 1998. On this date, the judge stopped the hearing at midday, because of the “lateness of the hour”, and adjourned it until 17 July 1998, during the summer recess.

However, the judge pointed out that he would be working during this period. 16. The hearing started on 17 July 1998. Evidence given by Kemtours was completed on the same day. 17. According to the applicant, the hearing should have been completed in the same month or at the beginning of August 1998. However, it was repeatedly adjourned due to the illness of either the advocate for the plaintiff or the judge dealing with the case, as well as to the latter's transfer to other pending court proceedings. 18. At the end of the hearing on 17 July 1998, the applicant's lawyer had indicated five dates in July on which he could make himself available for the continuation of the hearing, but the advocate for the plaintiff declared that he would be unavailable due to other court commitments.

19. Adjournments were thus ordered until 7 and 9 September 1998 (because the advocate for the plaintiff had to undergo an operation), 5 November 1998, 12 November 1998, 17 December 1998 (due to the court's lack of time and the illness of the advocate for the plaintiff), 7 January 1999, 14 January 1999, 25 February 1999 (on which date the case was heard by another judge because the judge dealing with the case was ill), 18 March 1999, 22 April 1999, 13 May 1999, 2 June 1999, 17 June 1999, 1 July 1999, 6 July 1999, and 9 and 10 September 1999. 20. On 27 April 1999 and as a result of the repeated adjournments, the applicant filed an application for certiorari and prohibition with the Supreme Court.

It sought the annulment of the interim order because of the excessive delay in the proceedings before the District Court. The applicant also alleged that the court had exceeded its jurisdiction on a matter of construction involving section 9 of the Civil Procedure Law. On 27 May 1999 the Supreme Court refused the application. On the same date the applicant appealed against that decision and, by way of a letter to the President of the Supreme Court, invited him to expedite the proceedings.

21. Following a letter from the applicant's lawyer, who complained about the delay in the proceedings, the President of the District Court assigned the case to a new judge on 10 June 1999. 22. In the meantime, on 21 April 1999, Kemtours had applied for an order of imprisonment of the applicant's managers for contempt of the interim order of 31 March 1998. Initially fixed for 2 June 1999, the hearing was adjourned until 17 June and then until 6 July 1999, because of the direct relevance of these proceedings to those concerning the interim order. Due to the summer recess both sets of proceedings were fixed for hearing on 9 and 10 September 1999. 23. On 9 September 1999 the District Court decided that the hearing relating to the interim order should precede the contempt hearing.

The hearing commenced on 10 September and was adjourned until 30 September, and then until 8 October because the plaintiff's advocate had failed to summon a witness whom he wished to call to give evidence. The hearing continued on 8 and 20 October, but on 27 October it was adjourned until 9 November 1999 at the request of the plaintiff's advocate. The court rejected the objection by the applicant's lawyer's on the ground that the adjournment was granted in order to permit the other party to prepare a document which would expedite the proceedings. The hearing continued on 9, 12 and 18 November 1999 and the court heard six witnesses. 24. On 3 December 1999, when the hearing was to be resumed, the advocate for the plaintiff requested an adjournment because his bad state of health necessitated an operation abroad.

The continuation of the hearing was fixed for 22 December 1999. 25. On 9 December 1999, the date on which the hearing in the contempt proceedings ought to have taken place, the District Court again ordered an adjournment until 14 January 2000 and then until 24 January because the plaintiff's advocate was hospitalised abroad. However, following a protest by the applicant's lawyer, the court affirmed that no further request for an adjournment would be granted. 26. On 21 January 2000 the District Court again adjourned the hearing until 28 February 2000 in order to give time to the newly appointed lawyer for the plaintiff to familiarise himself with the case. The applicant's lawyer did not object because he stated that he had other court commitments.

27. The hearing resumed on 28 February 2000 with the testimonies of two witnesses, thus bringing to eight the total number of witnesses heard. On 17 March 2000, the parties made their final addresses. 28. By judgment of 11 May 2000, the District Court held that the interim order was no longer in force. It declared it null and void because the plaintiff had failed to prove its allegations; it also held, at page 16 of the judgment, that the failure of Kemtour to file the Statement of Claim over a two-year period could not be attributed to the illness of the lawyer.

29. Section 4 of Cap. 6 (Civil Procedure) reads as follows: “The court may at any time during a pending action make an order for the ...preservation, custody, sale, detention or inspection of any property being the subject of the action, or an order for preventing any loss, damage or prejudice which but for the making of the order might be occasioned to any person or property, pending a final judgment on some question affecting such person or property or pending the execution of the judgment.” 30. Section 9 of Cap. 6 (Civil Procedure) reads as follows: “(1) Any order which the court has power to make may, upon proof of urgency or other special circumstances, be made on the application of any party to the action without notice to the other party.

(2) Before making any such order without notice the court shall require the person applying for it to enter into a recognisance, with or without a surety or sureties as the court thinks fit, as a security for his being answerable in damages to the person against whom the order is sought. (3) No such order made without notice shall remain in force for a longer period than is necessary for service of notice of it on all persons affected by it and enabling them to appear before the court and object to it; and every such order shall at the end of that period cease to be in force, unless the court, upon hearing the parties or any of them, shall otherwise direct; and every such order shall be dealt with in the action as the court thinks just.

(4) Nothing in this section shall be construed to affect or apply to the powers of the court to issue writs of execution.” 31. In some recent judgments the Supreme Court has ruled that the procedure for deciding an interim order which is issued on an ex parte basis is an exceptional one and must therefore be dealt with and treated as a matter of urgency. In two cases, the Supreme Court decided that such an order must be served within two to four days and be brought before the judge for trial within seven days (judgments of 25 June 1999 and 10 September 1999). The Supreme Court found that periods of 17 and 21 days to serve the order, and give the other party an opportunity to oppose it, were excessive.

In the case of SPE Agias Fylas v. Christoforou (judgment of 4 October 1999), the Supreme Court ruled that, if a court issued an ex parte order which is not urgent, it will be set aside for excess of jurisdiction.