CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 70829/01 de către Yusuf GABAY împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 3 septembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Sir Nicolas Bratza Pellonpäää Pastor Ridruejo dna Palm Maruste Pavlovschi Garlicki și de judecători ai secțiunii O’Boyle Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 16 noiembrie 2000, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, M. Yusuf Gabay, este un național turc, născut în 1939 și locuiește la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dna Ertürk, avocat practicant la Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la o dată neespecificată, reclamantul a fost implicat într-un set de proceduri de executare (icra Takibi ) împotriva debitorilor săi pentru a asigura plata a șase obligații emise de debitorii săi între 1980 și 1981. Procedura de executare a durat aproape zece ani. În 1993 reclamantul a obținut o sumă de TRL La 25 ianuarie 1994, reclamantul a depus o plângere la Curtea Comercială din Istanbul (Istanbul Asliye Ticaret Mahkemesi) împotriva debitorilor săi și a solicitat compensații suplimentare (munzam zaar) ) în temeiul articolului 105 din Codul de Obligații, pentru daunele pe care le-a suferit ca urmare a întârzierii plăților. El a susținut că plata a fost efectuată cu zece ani de întârziere și că pierderea sa rezultată din creșterea inflației în această perioadă a depășit dobânzile acordate pentru plată întârziere. La 17 aprilie 1995, un raport de experți a fost prezentat Curții. Raportul de experți a afirmat că reclamantul nu ar trebui să primească compensații suplimentare din cauza faptului că nu a putut verifica daunele pe care le-a suportat împotriva inflației. La 5 octombrie 1995, Curtea comercială din Istanbul a respins cererea reclamantului din motivele menționate în raportul expertului. La 24 decembrie 1996, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de primă instanță din cauza faptului că reclamantul a suferit daune din cauza întârzierii în plată și că ar trebui acordată compensație. Cazul a fost trimis la instanța de primă instanță. La 29 septembrie 1997, instanța de primă instanță a respectat prima decizie. La 3 septembrie 1999, Adunarea Generală a Curții de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. Cererea de rectificare a reclamantului a fost respinsă la 24 aprilie 2000. Această decizie a fost înaintată reclamantului la 24 mai 2000. Legea internă relevantă art. 105 din Codul Obligațiilor. „În cazul în care pierderea susținută de creditor depășește dobânzile pentru plată întârziată și debitorul nu poate arăta că creditorul a fost în vină, este obligat să facă pierderi bune. Dacă pierderea suplimentară poate fi evaluată imediat, instanța poate determina valoarea atunci când își dă decizia privind meritele” COMPLAINTE Reclamantul plânge, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că refuzul instanțelor de a-i acorda compensații suplimentare pentru întârzierea plății a încălcat dreptul la proprietate. 2. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția cu privire la durata procedurii de executare în fața Biroului de Execuție Șișli și a Curții de Execuție. El susține că procedura a durat aproape zece ani și că acestea au fost îndeajuns de prolongate. Reclamantul plânge în continuare, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedura civilă în fața Curții Comerciale din Istanbul a durat șase ani și trei luni și că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat în acest sens într-un timp rezonabil. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că refuzul instanțelor de a-i acorda compensații suplimentare a încălcat dreptul la proprietate. Curtea subliniază că natura plângerii reclamantului a fost acordată compensație suplimentară pentru prejudiciul pe care l-a suferit, care a fost refuzat de către instanțe interne. Curtea reamintește faptul că înființarea faptelor și evaluarea dovezilor sunt în principal probleme pentru instanțele interne, jurisdicția de supraveghere a Curții fiind limitată la asigurarea drepturilor convenției reclamantei nu au fost încălcate. Curtea nu constată nici o dovadă sau o bază pe care să concludă că instanța, în stabilirea faptelor sau în interpretarea legii, a acționat într-o manieră arbitrară sau irezonabilă. În aceste circumstanțe, Curtea nu constată că orice problemă care decurge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de executare instituite în fața Biroului de aplicare și a Curții de aplicare. Curtea observă că procedurile de executare au fost încheiate și că reclamantul a fost plătit suma relevantă în 1993, în timp ce cererea a fost introdusă cu Curtea la 16 noiembrie 2000, la mai mult de șase luni de la efectuarea plății, după care această parte a cererii a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Reclamantul plânge în continuare, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedura civilă instituită în fața Curții Comerciale din Istanbul a durat șase ani și trei luni și că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat în acest sens într-un termen rezonabil. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 48 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata procedurii civile dinaintea Curții Comerciale din Istanbul; declara inadmisibila restul cererii. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza
Application no. 70829/01
by Yusuf GABAY
against Turkey
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 3
September 2002 as a Chamber composed of
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
M.
Pellonpää
,
Mr
A.
Pastor Ridruejo
,
Mrs
E.
Palm
,
Mr
R.
Maruste
,
Mr
S.
Pavlovschi
,
Mr
L.
Garlicki
,
judges
,
and
Mr
M
. O’Boyle
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application introduced on 16
November
2000,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, M Yusuf Gabay, is a Turkish national, who was born in 1939 and lives in Istanbul. He is represented before the Court by Mrs
Ertürk, a lawyer practising in Ankara.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On an unspecified date, the applicant was involved in a set of enforcement proceedings (
icra takibi
) against his debtors in order to enforce the payment of six bonds issued by his debtors between 1980 and 1981. The enforcement proceedings lasted for almost ten years. In 1993 the applicant obtained a sum of TRL
54,000,000, interest included.
On 25 January 1994 the applicant lodged a complaint with the Istanbul Commercial Court
(Istanbul Asliye Ticaret Mahkemesi)
against his debtors and requested additional compensation (
munzam zarar
) under Article 105 of the Code of Obligations, for the damage he sustained as a result of the delay in payment. He alleged that the payment was made with ten years of delay and that his loss resulting from the increase in inflation during this period exceeded the interest awarded to him for late payment.
On 17 April 1995 an expert report was submitted to the court. The expert report stated that the applicant should not be awarded additional compensation on the ground that he was unable to verify the damages he sustained against inflation.
On 5 October 1995 the Istanbul Commercial Court dismissed the applicant’s request for the reasons stated in the expert’s report. The applicant appealed.
On 24 December 1996 the Court of Cassation quashed the first instance court’s decision on the ground that the applicant had sustained damages due to the delay in payment and that he should be awarded compensation. The case was remitted to the first instance court.
On 29 September 1997 the first instance court adhered to its first decision. The applicant appealed.
On 3 September 1999 the General Assembly of the Court of Cassation upheld the first instance court’s decision. The applicant’s request for rectification was dismissed on 24
April
2000.This decision was served on the applicant on 24 May 2000.
B.
Relevant domestic law
Article 105 of the Code of Obligations
“Where the loss sustained by the creditor exceeds the interest for late payment and the debtor is unable to show that the creditor has been at fault, it is for the debtor to make good loss.
If the additional loss can be assessed immediately the court can determine the amount when giving its decision on the merits”
1.
The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the courts’ refusal to grant him additional compensation for the delay in payment violated his right to property.
2.The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention of the length of the enforcement proceedings before the Șișli Enforcement Office and the Enforcement Court. He alleges that the proceedings lasted for almost ten years and that they were unduly protracted.
3.
The applicant further complains under Article 6 § 1 of the Convention that the civil proceedings before the Istanbul Commercial Court lasted for six years and three months and that his right to a fair trial within a reasonable time was violated in this respect.
1.
The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the courts’ refusal to grant him additional compensation violated his right to property.
The Court points out that the nature of the applicant’s complaint was to be granted additional compensation for the prejudice he suffered, which was refused by the domestic courts. The Court recalls that the establishment of the facts and the assessment of the evidence are primarily matters for the domestic courts, the Court’s supervisory jurisdiction being limited to ensuring the applicant’s Convention rights have not been breached.
The Court finds no evidence or basis on which to conclude that the courts, in establishing the facts or interpreting the law, acted in an arbitrary or unreasonable manner.
In these circumstances, the Court does not find that any issue arising under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
It follows that this complaint is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35
§
3.
2.
The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the enforcement proceedings instituted before the Șișli Enforcement Office and the Enforcement Court.
The Court observes that the enforcement proceedings were concluded and the applicant was paid the relevant amount in 1993, whereas the application was introduced with the Court on 16 November 2000, more than six months after the payment was made.
It follows that this part of the application has been introduced out of time and must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
The applicant further complains under Article 6 § 1 of the Convention that the civil proceedings instituted before the Istanbul Commercial Court lasted for six years and three months and that his right to a fair trial within a reasonable time was violated in this respect.
The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 48 of paragraph 2 (b) of the Rules of Procedure, to give notice of them to the respondent government.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant’s complaints concerning the length of the civil proceedings before the Istanbul Commercial Court;
Declares
inadmissible the remainder of the application.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Registrar
President