CASE OF AHMED AGAINST AUSTRIA

Rezoluția ResDH(2002)99 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 decembrie 1996 în cazul Ahmed împotriva Austria (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 7 octombrie 2002 la cea de-a 810-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ahmed pronunțată la 17 decembrie 1996 și transmisă în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că cazul a fost originar dintr-o cerere (nr. 25964/94) împotriva Austria, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 13 decembrie 1994 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Sharif Hussein Ahmed, un național somal, și că Comisia a declarat admisibilă plângerea reclamantului că expulzarea sa în Somalia ar expune-l la un risc grav de a fi supus unui tratament în contravenție cu art. 3 din Convenția din cauza lipsei de autorități publice care ar putea să-l protejeze în contextul războiului civil și a luptelor între clanuri diferite pentru controlul țării; Amintind că cauza a fost prezentată de către Comisie la 11 septembrie 1995; întrucât în hotărârea sa din 17 decembrie 1996 Curtea a considerat în unanimitate că nu are competența să ia în considerare plângerile reclamantului în temeiul articolelor 5 și 13 din convenție; - a considerat că, atâta timp cât reclamantul se confruntă cu un risc real de a fi supus în Somalia unui tratament contrar art. 3 din Convenție, va exista o încălcare a dispoziției respective în cazul hotărârii de deportare a acestuia; - a considerat că, în ceea ce privește prejudiciile morale suferite de solicitant, această hotărâre în sine a constituit o satisfacție suficientă în sensul articolului 50 din Convenție; - a susținut că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 150 000 de chiluri austriece în ceea ce privește costurile și cheltuielile și că dobânzile simple la o rată anuală de 4% vor fi plătite de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - au respins restul cererilor reclamantului. având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție, prezentul regulament se aplică prin decizia Comitetului de miniștri la cazurile prevăzute în art. 54 anterior; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 17 decembrie 1996, având în vedere obligația austriei în temeiul articolului 46 alineatul (1) (ex-art. 53 din Convenție de a respecta aceasta; Având în vedere că, la 5 martie 1997, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 17 decembrie 1996, Având în vedere faptul că, în conformitate cu obligația menționată anterior în temeiul articolului 46 alineatul (1), autoritățile Înalte părți contractante sunt, de asemenea, obligate să ia rapid măsurile necesare pentru remedierea consecințelor încălcărilor pentru reclamant și pentru prevenirea noilor încălcări ale convenției similare celor constatate în hotărârile Curții; Amintind, în ceea ce privește situația reclamantului, că guvernul austriac a luat un angajament oficial în fața Comitetului de a nu pune în aplicare decizia de deportare a reclamantului în Somalia atâta timp cât a confruntat cu un risc real de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenție și că acest angajament a fost pus în aplicare la 20 martie 1997, când reclamantul a fost autorizat să rămână în Austria pentru o perioadă inițială până la 1 martie 1998 (a se vedea punctul 1 din apendicele prezentei rezoluții); Cu toate acestea, regretând situația precare continuă a reclamantului pe solul austriac între 17 decembrie 1996 și 15 martie 1998, din cauza anumitor probleme în ceea ce privește furnizarea unui permis de ședere oficială; constatând că guvernul deploră profund sinuciderea reclamantului în Austria la 15 martie 1998 și exprimând regretele profunde ale Comitetului în acest sens; Având în vedere, de asemenea, informațiile furnizate de guvernul austriac cu privire la măsurile generale luate pentru a preveni riscul de noi încălcări similare celor în cauză (a se vedea apendicele prezentei rezoluții), Amintind cu satisfacție că judecătorul austriac a dat un efect direct hotărârii Ahmed în practică (a se vedea hotărârea Curții Constituționale din 27 noiembrie 1997, B266/97; și hotărârea Curții Supreme de Administrație din 8 iunie 2000, 99/20/023-9) pentru a preveni noi încălcări similare ale convenției; salutând, în special, cea mai recentă reformă a articolului 57 din Legea privind extraterestrii (în temeiul articolului 33 din Convenția Națiunii Unite din 1951 privind statutul refugiaților) pentru a remedia diferența dintre această dispoziție și art. 3 din Convenția europeană privind drepturile omului, care acordă persoanelor fizice o protecție mai largă împotriva expulzării în condiții similare cu cele ale prezentului caz; Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de guvernul austriei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) (ex-art. 54) din convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2002)99 Informații furnizate de guvernul austriei în cursul examinării cazului Ahmed de către Comitetul de Miniștri I. Situația reclamantului în Austria după hotărâre Trebuie reamintit faptul că, în urma pronunțarii hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, Guvernul a luat un angajament oficial în fața Comitetului de a nu pune în aplicare decizia de deportare a reclamantului în Somalia atâta timp cât reclamantul a confruntat cu un risc real de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 din convenție și că acest angajament a fost pus în aplicare la 20 martie 1997, când reclamantul a fost autorizat să rămână în Austria pentru o perioadă inițială până la 1 martie 1998. 2. În timp ce s-a examinat problema prelungirii acestei perioade, reclamantul s-a sinucis la 15 martie 1998. Guvernul subliniază că, având în vedere situația care prevalează în Somalia în 1998, s-a prevăzut să prelungească autorizația reclamantului de a rămâne în Austria. Guvernul deploră profund moartea reclamantului. II. Măsuri generale de prevenire a unor noi încălcări similare: Difuzarea hotărârii: Hotărârea Ahmed a fost difuzată publicitate considerabilă în Austria imediat după eliberarea sa. Pentru a se asigura că autoritățile competente au fost informate în mod corespunzător cu privire la obligațiile care le revin în temeiul convenției, Guvernul a asigurat, între februarie și aprilie 1997, o difuzare largă a hotărârii către Ministerul Internului, autoritățile de azil și instanțele interne. Hotărârea a fost, în plus, publicată în ÖJZ 1997, nr. 6 ( Österreichische Juristenzeitung ) și ÖIMR Newsletter 1997, nr. 1 ( Österreichisches Institut für Menschenrechte ), jurnalii juridice folosite larg în cercuri juridice. Efect direct al hotărârii în dreptul intern Instanțele interne și autoritățile au dat efect direct hotărârii. Acestea au acceptat în special evaluarea Curții Europene cu privire la situația din Somalia și au acordat protecția efectivă a persoanelor care prezintă un risc de tratament contrar articolului 3 din această țară și, într-adevăr, și în alte țări cu situații similare (a se vedea hotărârea Curții Constituționale din 27 noiembrie 1997, B266/97 și hotărârea Curții administrative Supreme din 8 iunie 2000, 99/20/023-9). Prin urmare, organele judiciare supreme austriece au jucat un rol crucial în prevenirea noilor încălcări similare cu cea în cauză în cazul Ahmed. Reforma legislativă 5. În vederea reflectării cerințelor Convenției, așa cum a dovedit hotărârea Ahmed, în legislația austriecă, Parlamentul a adoptat, la 9 iulie 2002, o modificare a art. 57 din Legea din 1997 privind extratereștrii austrieci (a se vedea anterior art. 37 din Legea din 1992 privind extratereștrii), care a fost pe baza încălcării în cauză în cazul Ahmed (a se vedea punctul 21 în amendă). Hotărârea). Dispoziția nou introdusă se menționează după cum urmează (art. 57 alineatul (1): "Refuzarea intrării, expulzării sau deportarii unui străin într-un alt stat este ilegală dacă ar conduce la o încălcare a articolelor 2 și 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului sau a Protocolului nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea". Amendamentul a fost publicat în Journalul Oficial la 13 august 2002 (BGBl. I/No.126/2002) și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2003. 6. Această modificare se integrează în mod explicit în legislație, printre altele. , cerințe specifice prevăzute la art. 3 din Convenția Europeană care acordă persoanelor fizice o protecție mai largă decât cea prevăzută la art. 33 din Convenția Națiunilor Unite din 1951 privind statutul refugiaților (a se vedea punctele 40-41 din hotărârea Ahmed). Ca urmare a acestui amendament, activitățile unei persoane în situația reclamantului, indiferent de nedorit sau periculos, nu pot justifica astfel expulzia sa atunci când acest lucru ar duce la un risc de tratament incompatibil cu art. 3 din CEDO, și acest lucru indiferent dacă amenințarea este imputabilă statului sau rezultă din absența autorității de stat. 7. Guvernul concluzionează că măsurile menționate anterior vor preveni noi încălcări ale art. 3 asemănătoare celor în cauză și că Austria a respectat astfel hotărârea Curții în cazul Ahmed, conform prevederilor art. 46§1 din Convenție.

Resolution ResDH(2002)99

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 17 December 1996

in the case of Ahmed against Austria

(Adopted by the Committee of Ministers on 7 October 2002

at the 810th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of former Article 54 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Ahmed case delivered on 17 December 1996 and transmitted the same day to the Committee of Ministers;

Recalling that the case originated in an application (No. 25964/94) against Austria, lodged with the European Commission of Human Rights on 13 December 1994 under former Article 25 of the Convention by Mr Sharif Hussein Ahmed, a Somali national, and that the Commission declared admissible the applicant's complaint that his expulsion to Somalia would expose him to a serious risk of being subjected to treatment contrary to Article 3 of the Convention due to the lack of any public authority which would be able to protect him in the context of civil war and fighting between different clans for control of the country;

Recalling that the case was brought before the Court by the Commission on 11 September 1995;

Whereas in its judgment of 17 December 1996 the Court unanimously:

- held that it did not have jurisdiction to consider the applicant's complaints under Articles 5 and 13 of the Convention;

- held that for as long as the applicant faces a real risk of being subjected in Somalia to treatment contrary to Article 3 of the Convention there would be a breach of that provision in the event of the decision to deport him there being implemented;

- held that, as regards the non-pecuniary damage suffered by the applicant, this judgment in itself constituted sufficient just satisfaction for the purposes of former Article 50 of the Convention;

- held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months, 150 000 Austrian schillings in respect of costs and expenses and that simple interest at an annual rate of 4% would be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

- dismissed the remainder of the applicant's claims.

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention these Rules are applicable by decision of the Committee of Ministers to cases under former Article 54;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 17 December 1996, having regard to Austria’s obligation under Article 46, paragraph 1 (former Article 53) of the Convention to abide by it;

Having satisfied itself that, on 5 March 1997, within the time-limit set, the government of the respondent state paid the applicant the sum provided for in the judgment of 17 December 1996,

Considering that, in accordance with the above-mentioned obligation under Article 46, paragraph 1, the authorities of the High Contracting Parties are furthermore required rapidly to take the necessary measures to remedy the consequences of the violations for the applicant and to prevent new violations of the Convention similar to those found in the Court's judgments;

Recalling, as regards the applicant's situation, that the Austrian Government made a formal commitment before the Committee not to implement the decision to deport the applicant to Somalia as long as he faced a real risk of being subjected to treatment contrary to Article 3 of the Convention and that this commitment was implemented on 20 March 1997 when the applicant was authorised to stay in Austria for an initial period up to 1 March 1998 (see paragraph 1 of the appendix to this resolution);

Regretting however the continued precarious situation of the applicant on the Austrian soil between 17 December 1996 and 15 March 1998, due notably to certain problems in providing him with a formal residence permit;

Noting that the Government deeply deplores the applicant's suicide in Austria on 15 March 1998 and expressing the Committee's profound regrets in this respect;

Having also considered the information provided by the Austrian Government concerning the general measures taken to prevent the risk of new violations similar to that at issue in the present case (see the appendix to this resolution),

Recalling with satisfaction that the Austrian judiciary speedily gave direct effect to the Ahmed judgment in their practice (see the Constitutional Court's judgment of 27 November 1997, B266/97; and the Supreme Administrative Court's judgment of 8 June 2000, 99/20/023-9) so as to prevent new similar violations of the Convention;

Welcoming in particular the most recent reform of Article 57 of the Aliens Act (based on Article 33 of the United Nation 1951 Convention relating to the Status of Refugees) in order to remedy the discrepancy between this provision and Article 3 of the European Convention on Human Rights, which grants individuals wider protection against expulsion in the circumstances similar to those of the present case;

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Austria, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2 (former Article 54) of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2002)99

Information provided by the Government of Austria

during the examination of the Ahmed case

by the Committee of Ministers

I. The applicant's situation in Austria after the judgment

II. General measures to prevent new similar violations:

Dissemination of the judgment:

Österreichische Juristenzeitung

) and

ÖIMR Newsletter

1997, No. 1 (

Österreichisches Institut für Menschenrechte

), legal journals widely used in legal circles.

Direct effect of the judgment in the domestic law

Legislative reform

in fine

of the judgment). The newly introduced provision reads as follows (Article 57, paragraph 1):

"Refusal of entry, expulsion or deportation of an alien to another state are unlawful if they would lead to a violation of Articles 2 and 3 of the European Convention on Human Rights or of its Protocol No.6 on the abolition of death penalty".

The amendment was published in the Official Gazette on 13 August 2002 (BGBl. I/No.126/2002) and will enter into force on 1 January 2003.

inter alia

, the specific requirements of Article 3 of the European Convention which grants individuals a protection wider than that provided by Article 33 of the United Nation 1951 Convention, relating to the Status of Refugees (see paragraphs 40-41 of the Ahmed judgment). As a result of this amendment, the activities of an individual in the applicant's situation, however undesirable or dangerous, can thus not justify his or her expulsion when this would lead to a risk of treatment incompatible with Article 3 of the ECHR, and this irrespective of whether the threat is imputable to the state or results from the absence of state authority.