AFFAIRE INCE c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.10.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE INCE c. TURQUIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia, C. TURCIA (solicitarea nr. 20143/92) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 octombrie 2002 DEFINITIVF 10/01/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul în care este vorba despre Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Kūris Zupančič Hedigan Tsatsa- Nikolovska dnii Traja judecători F. Gölcüklü judecător ad hoc, și al dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 martie 2000 și 19 septembrie 2002, Rend la hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 20143/92) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Fehmiye Recurenta este reprezentată în fața Curții de către domnul Kazćm Berzeg, avocat în Baroul din Ankara. Guvernul turc este reprezentat de agentul său, domnul Tugay Uluçevik. Cererea are ca obiect să obțină o decizie cu privire la faptul dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a statului care a făcut obiectul cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 alin. (1) din Convenție. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În urma deportării dlui R (art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). Prin decizia din 28 martie 2000, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). Reprezentantul recurentei a solicitat Curții să unească diferitele cereri depuse de aceeași reclamantă. Curtea, având în vedere că fiecare cerere ridică probleme juridice de natură diferită, a respins această cerere. În noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni reformulate [art. 52 alineatul (1) ]. În mai 1987, statul membru al apelor (Devlet Su 12. Indemnizațiile de expropriere stabilite de o comisie de experți din cadrul SDS a fost vărsată reclamantei la data de expropriere. 13. Recurenta, în dezacord cu sumele plătite de DS , a introdus, încă în mai 1987, acțiuni în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Vezirköprü. 14. Instanța a dispus două expertize la fața locului pentru a aprecia exactitatea sumelor stabilite de către instanța expropriantă. 15. Instanța a acordat reclamantei indemnizații suplimentare de expropriere care erau însoțite de dobânzi simple la rata legală de 30 % laan, calculată începând cu data cedării terenurilor către DS La data de 1 ianuarie a fiecărui an, Curtea de Casație a confirmat hotărârile pronunțate de Curtea de Casație în iunie 1990, septembrie și decembrie 1991. DIS a plătit recurentei indemnizațiile suplimentare de expropriere plus 30 % de dobânzi restante simple calculate până la momentul plății sumelor respective, în timp ce inflația în Turcia la acea dată atingea 67 % laan. 19. Detaliile sunt prezentate în tabelul de mai jos sume plătite reclamantului de către l Data sesizării instanțelor interne Sumele indemnizațiilor suplimentare acordate de instanțele interne (în LT) Date de plată a indemnizațiilor suplimentare Sumele indemnizațiilor suplimentare plătite reclamantului de către persoana care solicită ajutorul Valoarea reală a indemnizațiilor suplimentare la momentul plății majorate în funcție de rata inflației cu 67% (în LT) rata de compensare în raport cu valoarea reală a terenurilor expropriate 2 839 333 897 600 512 27/05/1987 27/05/1987 27/05/1987 3 121 979 1 160 544 128 492 15/12/1992 15/04/1992 27/06/1993 8 014 479 2 116 794 337 492 53 376 095 14 945 907 2 804 832 59 % 63% 19% II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ CONTINENTE Constituția 20. În partea sa relevantă, art. 46 din Constituție, referitor la exproprieri, prevede: [...] În cazul în care legea permite plăți la termen (...), fracțiunea care nu a fost plătită la vedere va fi însoțită de dobânzi la rata maximă prevăzută pentru datoriile de la statul (...) Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 21. 3095, rata dobânzii moratorii datorate pentru întârzierea în decontarea datoriilor de la ë ë ă era de 30 % la an la momentul faptelor. 22. În aceeași perioadă, rata dobânzii moratorii aplicabile creanțelor de la ë ë ă era de 7 % pe lună, adică 84% pe an (art. 51 din Legea nr. 6183 privind recuperarea creanțelor de la Õ Ö Õ Ö Õ Õ ï și arestată n 89/14915 a Consiliului de Miniștri). Codul obligațiunilor 23.L.105 din Codul obligațiunilor prevede: mai exact, atunci când prejudiciile suferite de creditor depășesc dobânzile moratorii ale zilelor de întârziere, iar debitorul nu poate demonstra că creditorul a comis o greșeală, despăgubirea prejudiciului este suportată de debitor. În cazul în care prejudiciul suplimentar poate fi estimat în mod imediat, judecătorul poate stabili suma acestuia în momentul luării deciziei sale pe fond. □ Ceea ce compensează întârzierea soluționării creanțelor este dobânda moratorie. Având în vedere că calea de executare forțată permite creditorului să solicite ce i se datorează, plus dobânda, acesta din urmă nu are dreptul de a solicita o altă compensație cu titlu de despăgubire; prin urmare, decizia care face obiectul cererii creditorului, pe motiv că rata inflației era ridicată, se .. (*************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************** La 23 februarie 1994 (hotărârea E: 1993/5-600, K: 1994/80), Adunarea Plenară a Curții de Casație a pronunțat astfel: Legea nr. 3095 a fost aprobată și a intrat în vigoare în timp ce inflația în țară era puternică, cu o rată care depășea cu mult 30%. Cu toate acestea, legiuitorul a dorit ca rata dobânzii moratorii să fie de 30%. Pentru acest motiv, în cauza în discuție, nu este conform cu dreptul, invocând interesele legate de depozitele bancare, de a depăși dobânda compusă din 30% pe o cale deviată. 26. La 19 iunie□ Adunarea Plenară a Curții de Casație, ascutând problema aplicabilității articolului 105 din Codul obligațiunilor, este pronunțată în acești termeni [...] rata dobânzii prevăzută de Legea nr. 3095 (...) este o indemnizație forfetară care acoperă daunele fără a fi necesară demonstrarea acestora (...). În cazul în care rata dobânzii moratorii (prejudiciul cauzat de întârzierea efectuării plății) este stabilită prin lege, ținând cont de problemele economice (inflație, scădere a valorii monetare (...)) în care se află țara, este imposibil să se facă cunoscute aceleași elemente (inflație, scădere a valorii monetare (...)) ca dovezi evidente ale prejudiciului suplimentar menționat la art. 105 din Codul obligațiunilor sau dacă dezavantajele care rezultă din aceasta constituie prejudiciul real suferit. În caz contrar, constatarea legiuitorului că contrapartida la aceste dezavantaje ar fi de 30%, nu ar mai avea sens. În cazul în care legiuitorul, luând în considerare toate problemele economice, a stabilit, în temeiul puterii legislative pe care i-o conferă Constituția, rata de compensare a prejudiciului cauzat de aceste probleme, nu se poate accepta că prejudiciul care trebuie remediat nu se ridică la 30%, ci la 60 sau 70%, pe motiv implicit că această apreciere [a legiuitorului] ar fi nefondată. Este evident că inflația care se face simțită în mod considerabil în actuala situație economică a țării noastre, depășește [rata] de] 30% prevăzută de (...) legea nr. 3095 și că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a unei soluționări întârziate rămâne neacoperit. Cu toate acestea, acest prejudiciu depășește rata de 30 % stabilit de legiuitorul nu este cel despre care se vorbește la art. 105 din Codul obligațiunilor (...). Când legiuitorul, în conformitate cu puterea sa legislativă, a considerat că prejudiciul respectiv ar ridica la 30%, creșterea acestuia la rate mai ridicate printr-o hotărâre judecătorească, pe motiv că inflația depășește 30%, ar reprezenta o depășire a competenței (...) Date economice 27. În aprilie, decembrie 1992 și iunie 1993, cursul mediu al dolarului american (USD) a fost, conform cursurilor de schimb aplicate de Banca Centrală a Turciei, de 6 416 LT., 8 343 LT. și, respectiv, 10 539 LT. 28. Efectele inflației în Turcia sunt indicate pe indicii prețurilor cu amănuntul publicate de Institutul de Statistică al statului. Potrivit listei relevante, luând în considerare cifra de 100 ca indice de bază pentru luna mai 1987 (perioada în care titlul de proprietate asupra terenului expropriat a fost transferat administrației publice, punctul 19 de mai sus), indicele de inflație în luna iulie 1992 ajunge la cifra 1196, în decembrie 1992 cel de 1588 și în iunie 1993 cel de 2027 (perioada luată în considerare pentru plata despăgubirilor suplimentare În conformitate cu art. 1 din PROTOCOLUL nr. 29, recurenta se plânge de o pierdere de valoare a suplimentelor de prelucrare obținute după trei și patru ani de proceduri judiciare și cu o întârziere de plată datorată lacuiului, în special din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Ea susține că a suferit o pierdere datorată deprecierii monetare puternice în aceste perioade. În cele din urmă, își reproșează absența în dreptul turc a dispozițiilor care permit executarea forțată a datoriilor de la statul la particulari. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 30. Guvernul își exprimă dezacordul. Acesta reamintește că statul membru și-a plătit reclamantei indemnizațiile înainte de a lua în posesie terenul, precum și indemnizațiile suplimentare plus 30 % de dobînzi, după deciziile Curții de Casație (punctul 19 de mai sus). Presupunând chiar că aceste sume nu țin seama de inflație, ele se bazează pe jurisprudența Curții: în cazul în care indemnizațiile sunt în mod rezonabil proporționale cu valoarea proprietăților confiscate, condițiile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 sunt îndeplinite. Aceasta este în special în cazul în care este vorba despre proiecte de mare anvergură care aduc beneficii pentru mii de persoane; recunoașterea unei obligații de despăgubire integrală l-ar împiedica pe acesta din urmă în realizarea unor astfel de proiecte. În plus, reclamanta nu poate pretinde, în speță, că a suportat o sarcină specială și exorbitantă În cele din urmă, guvernul are o mare marjă de apreciere în stabilirea și aplicarea ratelor dobânzilor care ar face parte integrantă din politica sa în materie de creare și de bună gestionare a serviciilor publice. Cu toate acestea, rata ridicată a dobânzii percepută pentru creanțele landurilor vizează asigurarea faptului că funcționarea serviciilor publice nu este întreruptă și constituie, de asemenea, un fel de impozitare indirectă, stabilită în mod deliberat de legiuitor în exercitarea competențelor sale. 32. Recurenta susține că nu contestă actul de expropriere, în sine, ci că se referă la modalitățile de plată a despăgubirilor de expropriere. Comisia subliniază că obiecțiile sale se referă nu numai la întârzierea plății indemnizațiilor suplimentare stabilite de instanța de judecată de mare instanță, ci și, în principal, la prejudiciile suferite în perioada cuprinsă între sesizările instanței menționate și primirea sumelor în cauză. Reamintind că plățile au avut loc la cinci și șase ani de la data la care au fost expropriate terenurile, recurenta susține că consecințele acestor întârzieri, combinate cu puternica depreciere monetară din țară, au generat un dezechilibru nejustificat între interesele sale personale și interesul public care a motivat măsurile de expropriere în cauză. 33. Curtea observă că recurenta, expropriată de terenul său, este recunoscută ca fiind indemnizația care i-a fost plătită la data de la a exproprierii (punctul 19 de mai sus), și că instana de mari instane i-a acordat apoi indemnizaii suplimentare cu valoare de 30 % laan începând cu această dată (punctul 17 de mai sus). Cu toate acestea, SDS a plătit suma suplimentară care a fost plătită în aprilie 1992, decembrie 1992 și, respectiv, iunie 1993, la aproximativ cinci și șase ani după sesizările instanțelor judecătorești și la aproximativ cincisprezece și douăzeci și două de luni după deciziile Curții de Casație. 34. având în vedere cauza în ansamblu, Curtea ia notă mai întâi de faptul că litigiul se referă la rata de despăgubire care nu era suficientă din cauza insuficienței dobânzilor moratorii aplicate despăgubirilor suplimentare pe parcursul unor perioade de aproximativ cinci și șase ani, care variază de la sesizarea Tribunalului de Mare Instanță la plata efectivă a sumelor stabilite de acesta (a se vedea, pentru rata de despăgubire) punctul 19 de mai sus). 35. În această privință, Curtea a statuat deja că caracterul adecvat al unei despăgubiri ar scădea dacă plata acestuia ar fi făcut În decembrie 1994, seria A n 301-B, p. 90, § 82). O întârziere neobișnuit de lungă în plata unei despăgubiri în domeniul de proprietate are drept consecință agravarea pierderii financiare a persoanei expropriate și plasarea acesteia într-o situație de incertitudine, mai ales dacă se ține seama de deprecierea monetară a anumitor state (hotărârea Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, reculegere 1309-1310, p. 29. 36. Curtea constată că situația de care se plânge recurenta este de competența sa să respecte bunurile 2680 și s.), aceasta trebuie să analizeze dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general și imperativele drepturilor fundamentale ale persoanelor. În acest sens, trebuie luate în considerare modalitățile de soluționare prevăzute de legislația națională și modul în care acestea au fost aplicate în cazul reclamantului (hotărârea Litgow și alte c. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A n 102, p. 50, § 120). 37. În speță, Curtea constată că sumele despăgubirilor suplimentare cu un interes simplu moratoriu de 30 % laan au fost plătite în aprilie 1992, decembrie 1992 și iunie 1993, adică la cinci și șase ani de la sesizarea instanțelor și la cincisprezece și douăzeci și două de luni de la deciziile Curții de Casație, în timp ce inflația din Turcia la acea dată atingea în medie 67% la an. 38. Este de necontestat că întârzierea legată de plata indemnizațiilor suplimentare acordate de instanțele interne este cauzată numai de neîndeplinirea obligațiilor de către administrația expropriantă, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct în plus față de exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurilor în cauză, determină Curtea să considere că reclamanta a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a rupt echilibrul corect care trebuie să conducă, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 39. În concluzie, a avut loc o încălcare a articolului 1 Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 40. Reclamanta se plânge, de asemenea, că durata procedurilor în fața instanței menționate a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție. 41. Având în vedere concluzia formulată la punctul 34-36 de mai sus, Curtea nu consideră necesar să examineze problema separat din perspectiva acestei dispoziții. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 43. Recurenta susține că trebuie să fie despăgubită, atât pentru pierderea pecuniară suferită ca urmare a plății întârziate a despăgubirilor suplimentare de expropriere, cât și pentru prejudiciile rezultate din întârzierea stabilirii acestora în fața instanțelor naționale. De asemenea, aceasta solicită repararea prejudiciului moral suferit. 44. Guvernul nu se pronunță. 45. Conform metodei adoptate deja în Hotărârea Aka (hotărârea Aka menționată anterior, p. 2683§ 55-56), Curtea consideră că, pentru a aprecia prejudiciile materiale suferite de reclamantă, trebuie să se ia în considerare diferența dintre sumele efectiv plătite recurentei în 1992 și 1993, și cele pe care le-ar fi primit dacă despăgubirile suplimentare ar fi fost ajustate pentru a ține seama de eroziunea monetară de la data sesizării instanței de mari instanțe (punctul 34-36 de mai sus). 46. Întrucât a efectuat propriile calcule în lumina datelor economice relevante de care dispune (punctul 27 de mai sus), Curtea decide să acorde recurentei o despăgubire de 7 800 EUR (EUR), care să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului. 47. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea arată că recurenta a fost deja despăgubită pentru prejudiciile morale cauzate de exproprierile d Recurenta cere 8 000 de dolari americani pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată legate de procedurile naționale și de cele ale Convenției și nu oferă dovezi. 49. Guvernul nu se pronunță. 50. Având în vedere faptul că toate cererile referitoare la exproprieri d Curtea consideră că rata anuală a dobânzilor moratorii trebuie calculată pe baza celei a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESUL DE JUSTIȚIE, CURȚIA, LA Într-un an, A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului: i. 7 800 EUR (șapte mii opt sute de euro) pentru prejudicii materiale; ii. 300 EUR (trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată anuală echivalentă ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale, resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 10 octombrie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Module Președinte