2rci-39/26 — Intentarea procesului de insolvabilitate

La 13 februarie 2025, Serviciul Fiscal de Stat s-a adresat instanței de judecată cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Dog Expo”.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Central, din 14 februarie 2025, cererea introductivă a fost admisă spre examinare, iar prin hotărîrea aceleiași instanțe din 7 mai 2025, a fost admisă cererea introductivă depusă de creditor și s- a inițiat procedura simplificată a falimentului cu dizolvarea societății SRL „Dog Expo”, desemnîndu-se în calitate de lichidator, administratorul autorizat Postica Andrei, iar ședința de validare a creanțelor a fost fixată pentru data de 4 septembrie 2025, ora 09:00.

La 25 februarie 2026, avocata Aurelia Grigoriu, în interesele Irinei Harcenco, a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central, din 7 mai 2025, solicitând casarea integrală a hotărârii și remiterea cauzei la rejudecare. Concomitent cu depunerea cererii de apel, Harcenco Irina, a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului.

Prin încheierea din 23 aprilie 2026, Curtea de Apel Centru a respins cererea depusă de avocata Aurelia Grigoriu, în interesele Irinei Harcenco, privind repunerea în termen și a restituit apelul declarat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central, din 7 mai 2025.

La 14 mai 2026, avocata Aurelia Grigoriu, în interesele Irinei Harcencoa declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Centru din 23 aprilie 2026, solicitând admiterea recursului, repunerea în termenul de declarare a recursului, în cazul în care instanța va considera că termenul a fost omis, casarea integrală a încheierii contestate și remiterea cauzei la Curtea de Apel Centru pentru reexaminarea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului și, ulterior, examinarea apelului declarat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 7 mai 2025.

În motivarea recursului, recurenta a invocat că încheierea Curții de Apel Centru din 23 aprilie 2026 este ilegală și excesiv de formalistă, fiind pronunțată cu 1 încălcarea dreptului de acces la justiție garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta a invocat că termenul de declarare a apelului a fost omis din motive temeinice și independente de voința sa, determinate, în esență, de lipsa cunoașterii existenței litigiului și a hotărârii pronunțate. Astfel, recurenta a menționat că, deși actele procesuale au fost expediate la sediul juridic al societății, aceasta nu a avut cunoștință efectivă despre desfășurarea procesului, întrucât, încă din anul 2018, locuiește permanent în Islanda, fapt confirmat prin acte oficiale, ceea ce a făcut imposibilă recepționarea corespondenței judiciare.

Totodată, a indicat că SRL „Dog Expo” și-a încetat activitatea economică de facto încă din anul 2017, iar începând cu anul 2023, apelanta se află în concediu pentru îngrijirea copilului nou-născut, circumstanțe care, coroborate cu aflarea sa în străinătate, au constituit impedimente obiective ce au exclus posibilitatea monitorizării situației juridice a întreprinderii și participării la proces.

Recurenta a susținut că nu a fost informată efectiv despre examinarea cauzei și despre hotărârea instanței de fond, iar corespondența expediată la adresa juridică a SRL „Dog Expo” și restituită cu mențiunea „nereclamat” nu putea fi asimilată, în circumstanțele cauzei, unei comunicări efective. Aceasta a menționat că reprezentarea juridică era acordată persoanei fizice Harcenco Irina, nu persoanei juridice SRL „Dog Expo”, astfel încât reprezentantul nu avea împuterniciri de a recepționa corespondența adresată societății.

De asemenea, recurenta a invocat că instanța de apel a reținut neîntemeiat lipsa sa de diligență, întrucât pe portalul instanțelor cauza figura doar pe denumirea persoanei juridice, fără indicarea numelui Harcenco Irina, iar în lipsa numărului dosarului identificarea cauzei era practic imposibilă.

Recurenta a mai susținut că a aflat efectiv despre existența hotărârii abia la 24 februarie 2026 și a depus apelul fără întârziere nejustificată, iar hotărârea motivată a fost publicată abia la 13 decembrie 2025. Aceste circumstanțe justificau repunerea în termenul de declarare a apelului.

Sub aspectul termenului de recurs, recurenta a invocat faptul că încheierea contestată i-a fost comunicată reprezentantului său la 8 mai 2026, iar recursul a fost depus la 14 mai 2026, în interiorul termenului legal calculat de la comunicarea efectivă. Subsidiar, a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, în cazul în care instanța ar considera că termenul a fost omis.

Articolul 424 alin. (2) din Codul de procedură civilă: ,,(2) Curtea Supremă de Justiție examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel.”

Articolul 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”

Articolul 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.”

Articolul 427 lit. a) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea”.

Articolul 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Articolul 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Articolul 8 alin. (1) din legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012: „(1) Hotărârile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu apel în termen de 15 zile de la data pronunțării dispozitivului, cu excepțiile prevăzute în prezenta lege. Termenul de apel, precum și apelul declarat nu suspendă executarea hotărârilor instanței de insolvabilitate”.

Articolul 116 alin. (1), (3) și (4) din Codul de procedură civilă: „(1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). (4) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură.

Articolul 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: b) apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen”.

Apelul a fost declarat la 25 februarie 2026, după mai mult de nouă luni de la expirarea termenului legal. Prin urmare, examinarea acestuia era posibilă numai în cazul admiterii cererii de repunere în termen, în condițiile cumulative stabilite de art. 116 din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată menționează că, termenele legale nu reprezintă simple formalități, ci mecanisme menite să disciplineze exercitarea drepturilor procesuale, să asigure celeritatea procedurii și să prevină abuzurile procesuale.

Astfel, pe de o parte, respectarea termenelor procedurale reprezintă o garanție a principiului securității raporturilor juridice, iar derogarea de la aceste termene este permisă doar în situații strict justificate (decizia nr. 2rci-19/26, §37). Pe de altă parte, respectarea termenelor procedurale și a dispozițiilor instanței constituie o obligație fundamentală a participanților la proces, iar ignorarea acestora atrage în mod legitim sancțiunile prevăzute de lege (decizia nr. 2rci-17/26, §48).

În jurisprudența sa, Curtea Supremă de Justiție a tranșat că în cazul omiterii termenului de îndeplinire a unui act de procedură, legiuitorul a prevăzut repunerea în termen în condițiile art. 116 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, care prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Repunerea în termen pentru declararea apelului putea fi soluționată de către instanța de apel doar în condițiile în care apelanta ar fi formulat o cerere în acest sens, cu prezentarea probelor pertinente şi admisibile în justificarea acestei omisiuni (decizia nr. 2rc-65/25, §30-31; nr. 2r-501/25, §18).

Din conținutul art. 116 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă rezultă câteva exigențe fundamentale pe care trebuie să le întrunească cererea de repunere în termenul procedural omis, printre care „motivarea în fapt” și „susținerea prin probe” (decizia nr. 2rci-55/25, §33-35). 4

Examinând motivele invocate de apelantă, Curtea de Apel Centru a constatat că aflarea acesteia în Islanda, încetarea de facto a activității economice a SRL „Dog Expo” și concediul pentru îngrijirea copilului nu constituie circumstanțe care, prin natura lor, să demonstreze imposibilitatea obiectivă de declarare a apelului în termenul legal.

Completul de judecată este de acord cu această concluzie. Faptul că Irina Harcenco locuiește peste hotarele Republicii Moldova din anul 2018 nu constituie, prin el însuși, un impediment pentru exercitarea drepturilor procesuale. Apelanta nu a prezentat probe din care să rezulte că aflarea sa în străinătate a exclus orice posibilitate rezonabilă de a asigura recepționarea corespondenței, monitorizarea situației juridice a societății ori reprezentarea intereselor acesteia.

În jurisprudența sa (decizia nr. 2r-464/25, §44-46), Curtea Supremă de Justiție a subliniat deja că invocarea faptului că nu a fost comunicat dispozitivul hotărârii, chiar dacă această circumstanță este veridică, nu poate duce la exercitarea căii de atac – apelul, peste o perioadă nejustificat de lungă. Un participant de bună credință urmează să se intereseze de soarta dosarului despre care cunoaște și în care are calitate de parte.

Irina Harcenco figura în calitate de administrator al SRL „Dog Expo”. Această calitate presupunea obligația de a asigura funcționarea mecanismelor de comunicare ale persoanei juridice, inclusiv recepționarea corespondenței expediate la sediul înregistrat, actualizarea datelor de contact și desemnarea, după caz, a unei persoane împuternicite să reprezinte societatea în perioada absenței administratorului.

Aflarea administratorului peste hotarele țării nu transferă asupra instanței riscurile rezultate din neorganizarea activității interne a persoanei juridice. În lipsa unor probe privind existența unui impediment imprevizibil și imposibil de înlăturat, nerecepționarea corespondenței ca urmare a lipsei unei persoane la sediul juridic ține de sfera de organizare și de diligența persoanei juridice și a administratorului acesteia.

Nu poate fi reținut nici argumentul referitor la încetarea de facto a activității economice a SRL „Dog Expo” în anul 2017. Încetarea activității economice în fapt nu echivalează cu încetarea existenței juridice a societății și nu înlătură obligațiile administratorului privind gestionarea situației patrimoniale, fiscale și juridice a acesteia. Atât timp cât societatea nu era radiată, iar Irina Harcenco figura în continuare în calitate de administrator, aceasta trebuia să manifeste diligență în raport cu obligațiile și procedurile judiciare care puteau viza persoana juridică.

Nici concediul pentru îngrijirea copilului nu demonstrează, prin el însuși, imposibilitatea absolută de a exercita dreptul la apel. Deși această împrejurare poate determina anumite dificultăți personale sau organizatorice, apelanta nu a prezentat 5 probe din care să rezulte că, pe întreaga durată a termenului legal și ulterior, aceasta a fost lipsită de orice posibilitate de comunicare, de împuternicire a unui reprezentant sau de organizare a recepționării corespondenței societății.

Prin urmare, circumstanțele invocate de apelantă descriu dificultăți legate de modul de organizare a activității societății și de situația personală a administratorului, dar nu confirmă existența unor cauze obiective, independente de voința sa, care să fi făcut imposibilă declararea apelului.

Completul de judecată nu poate reține critica recurentei referitoare la aplicarea art. 102 alin. (7) și art. 107 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Din actele cauzei rezultă că actele procesuale au fost expediate la sediul juridic înregistrat al SRL „Dog Expo”, iar corespondența a fost restituită cu mențiunea „nereclamat”. Recurenta nu a demonstrat că instanța ar fi utilizat o adresă diferită de cea oficială sau că, anterior expedierii corespondenței, societatea ar fi comunicat o altă adresă pentru corespondență.

Comunicarea actelor unei persoane juridice se efectuează la sediul său oficial, iar consecințele neasigurării recepționării corespondenței la această adresă nu pot fi transferate asupra instanței sau a celorlalți participanți la proces. O interpretare contrară ar permite persoanei juridice să înlăture efectele comunicărilor procesuale prin simpla neorganizare a recepționării corespondenței la sediul declarat.

Curtea de Apel Centru nu a refuzat examinarea cererii de repunere în termen printr-o aplicare mecanică a legii, dar a analizat motivele invocate de apelantă și a explicat de ce acestea nu demonstrau o imposibilitate obiectivă de exercitare a căii de atac. Faptul că instanța nu a atribuit circumstanțelor invocate semnificația juridică urmărită de recurentă nu echivalează cu formalism excesiv.

În speță, instanța de apel a reținut că actele au fost expediate la sediul juridic oficial al societății, iar recurenta nu a demonstrat că ar fi comunicat o altă adresă, că ar fi instituit un mecanism de recepționare a corespondenței sau că s-ar fi confruntat cu un impediment care să facă imposibilă organizarea reprezentării societății.

Prin urmare, consecința procesuală suportată de recurentă rezultă din neîndeplinirea obligațiilor de diligență aferente administrării persoanei juridice. În aceste condiții, respingerea cererii de repunere în termen nu afectează dreptul apelantei de acces la instanță și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate cu scopul legitim urmărit.

Completul de judecată constată că instanța de apel a stabilit corect circumstanțele relevante, a aplicat corespunzător art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității și art. 116 și art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă și a motivat suficient concluzia privind lipsa unor motive întemeiate pentru repunerea în termen. 6

În consecință, încheierea Curții de Apel Centru din 23 aprilie 2026 este legală și întemeiată, iar recursul declarat de avocata Aurelia Grigoriu, în interesele Irinei Harcenco, urmează a fi respins, cu menținerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă,