ÖZKAYA contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4211/98 prezentate de Zübeyir ÖZKAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 3 decembrie 2002 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Pellonpäääs Pastor Ridruejo Palm Türmen Fischbach Casadevall, judecătorii M. Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 15 mai 1998, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE, recurentul este un resortisant turc, născut în 1955 și are reședința la quanakkale. El este reprezentat în fața Curții de către M. Meral Karal La această sărbătoare care a avut loc la 21 martie 1997, reclamantul a ținut un discurs, în care a criticat cu fermitate politica regimului stabilit în discursul său, reclamantul și-a exprimat punctul de vedere în acest sens. Astăzi, aceasta este sărbătoarea noastră. Sărbătoarea noastră pentru libertate, pentru egalitate, pentru pace, democrație și fraternitatea popoarelor. (...) [colonizatorul] uzurpă bogățiile țării pe care a colonizat-o, nu recunoaște voința politică a poporului colonizat, el se revarsă exploatării muncii sale, a creierelor și a capitalurilor sale, încearcă să-și asimileze istoria cu a lui. Acesta își acaparează toate valorile culturale, începând cu limba, folclorul, muzica. Printre aceste elemente, limba este deosebit de importantă, deoarece este vorba despre materia esențială a unei identități și aceasta nu se poate forma în absența libertăților lingvistice. Forțele coloniste care sunt conștiente de acest fapt vizează în primul rând componentele culturale și limba popoarelor pe care doresc să le extermine. Un popor care își pierde valorile naționale este o masă diformă și slabă, care va fi distrusă în procesul respectiv. În măsura în care obțin un astfel de rezultat, coloniștii pot considera că își ating scopul. În lumina acestor cuvinte de ordin general, putem spune cu ușurință că Republica Turcia este una dintre cele mai exterminatoare state pe care istoria le-a cunoscut vreodată. Istoria sa de șaptezeci și trei de ani este o poveste despre tirania și genocidul alb (traducere literală) în care culturile, limbile și sistemele de gândire ale popoarelor sunt modificate. Piatra de temelie a ideologiei oficiale este formată din negarea ființei și a culturii poporului kurd, inclusiv limba sa maternă. Această ideologie este rezultatul unei concepții și al unei politici de națiune unică, teritoriu unic (...). Închiderea regimului este făcută din dezmințire, exterminare, minciună, jaf și sânge. Această politică fundamentală este încă în vigoare. La trei ani ai secolului al douăzeci și unu-lea, o atingere cinică este încă și întotdeauna desfășurată în loc de limba și valorile naționale ale poporului kurd. Guvernul coaliției RP-DYP (parte din prosperitate - partidul căii drepte), care nu este diferit de cele anterioare, aplică aceeași politică... (.) Dar în sfârșit trebuie să înțelegeți o realitate... : limba, cultura și toate valorile naționale ale poporului kurd sunt protejate de străjeri nemuritori. Fiecare martir care a căzut și care va cădea pe pământurile noastre este o santinelă pentru aceste valori (...) Să știți că, atâta timp cât vor exista martirii noștri, care, prin moarte, generează viață, atâta timp cât poporul nostru asuprit va primi cu entuziasm Newrozul , în munți, câmpii și pe piețe, ca un an nou de la cui, și pe care el va atrage focurile Newroz , proiectele trădătoare vor fi distruse. Suntem siguri de asta, și de aceea proclamăm : Printr-un act din 14 aprilie 1997, procurorul districtual a pus la dispoziție un solicitant de instigare a poporului la ură și la dușmănie pe baza unei distincții bazate pe o clasă socială, o rasă și o regiune, în conformitate cu art. 312 alin. (2) din Codul penal. În actul său, procurorul a citat următoarele fraze din discursul în litigiu: Încheierea regimului Republicii Turcia este făcută din negare, exterminare, minciună, jaf și sânge. Această politică fundamentală este încă în vigoare în zilele noastre. Aceasta este o încălcare cinică a limbii și valorilor kurdelor naționale (...) În fața Curții de Siguranță a statului, reclamantul a contestat acuzațiile împotriva lui. ; a precizat că a fost membru al Comitetului Administrativ pentru Asociația Drepturilor de La'anakkale și că discursul său nu conține intenții criminale. El susține că, în discursul său, el a fost limitat la a comunica ceea ce a fost spus de presă, în diverse ziare și reviste Printr-o hotărâre din 17 septembrie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat în temeiul articolului 312 alineatul (2) din Codul Penal și l-a condamnat la o pedeapsă de 2 216 666 de lire turce. Curtea aplicăqua în favoarea reclamantului la art. 59 din Codul Penal care prevede o reducere a pedepsei în caz de bună conduită în cadrul audierilor. Curtea a decis în cele din urmă să suspende executarea acestei pedepse, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 647 care prevede că judecătorul poate decide pentru o suspendare dacă va considera că acest lucru va avea un efect disuasiv asupra persoanei în cauză. În așteptările sale, Curtea se va rezuma, în stil indirect, la anumite pasaje ale discursului în litigiu, așa cum este înregistrat de polițiști (...) declarând că Republica Turcia ar fi una dintre cele mai exterminatoare state pe care istoria nu le-a cunoscut niciodată, că trecutul său de șaptezeci și trei de ani ar fi un trecut de tiranie și genocid alb (traducere literală), în care culturile, limbile și sistemele de gândire ale popoarelor au fost modificate, că ar fi făcut din decădere, exterminare, minciună, jaf și sânge, că o boală cinică ar fi avut loc în locul limbii și al valorilor naționale ale poporului kurd, că Republica Turcia ar avea un caracter colonizator, că kurzii ar fi veghetori nemuritori pentru limba, cultura și valorile lor naționale, că fiecare martir care va cădea pe pământurile lor ar fi o gardă de neclintită a acestor valori. ; citând în această privință teroriști precum Mazlum Doćan și Zekiye Alkan, morți în timpul luptei dintre forțele ordinii și organizația teroristă PKK, și declarând că, atâta timp cât acești martiri vor trăi și că poporul lor va atrage focurile din Newroz pe câmpii și pe piețe, proiectele trădătoare vor fi distruse (...) În aceeași zi, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva hotărârii menționate anterior. În fața Curții de Casație, el a invocat în esență libertatea de exprimare. Prin Hotărârea din 9 februarie 1998, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea pronunțată de Curtea de Securitate a statului. Dreptul și practica internă relevantă 1. Codul penal art. 311 alineatul (2) Incitarea publică la infracțiune (...) În cazul în care motivația la infracțiune este exercitată prin mijloace de comunicare în masă, indiferent dacă acestea sunt - benzi sonore, discuri, ziare, publicații sau alte instrumente de presă - prin distribuirea de manuscrise imprimate sau prin punerea de panouri sau afișe în locuri publice, părțile de detenție care trebuie aplicate făptașului sunt dublate (...) Art. 312 Instigarea nepublică la infracțiune se pedepsește cu șase luni până la doi ani de închisoare și cu o amendă grea de șase mii până la treizeci de mii de lire turcești, oricine, în mod expres, închiriază sau face laapologie unui act calificat drept infracțiune prin lege, sau încurajează populația să nu respecte legea. Se poate face o distincție bazată pe o clasă socială, o rasă, o religie, o sectă sau o regiune pe baza unei distincții bazate pe o clasă socială, o rasă, o sectă sau o regiune. În cazul în care un astfel de stimulent pune în pericol securitatea publică, pedeapsa se majorează cu o parte care poate merge de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază. Rănile care afectează infracțiunile definite la alineatul anterior sunt dublate atunci când acestea au fost comise prin mijloacele enumerate la alineatul (2) din art. 311 Condamnarea unei persoane în temeiul articolului 312 alineatul (2) are alte consecințe, în special în ceea ce privește exercitarea anumitor activități reglementate de legi speciale. Astfel, de exemplu, persoanele condamnate astfel nu pot fi fondatoare ale asociațiilor (Legea nr. 2908, art. 4 alin. (2) lit. (b) sau ale sindicatelor sau ale birourilor acestora (Legea nr. 2929, art. 5). De asemenea, acestora li se interzice să înființeze partide politice sau să adere (Legea nr. 2820, art. 11 alineatul (5)) sau să fie aleși parlamentari [Legea nr. 2839, art. 11 alineatul (f 3). (2) Legislația care reglementează organizarea judiciară a cursurilor de securitate de la art. 143 alineatul (1) - (5) □ Se instituie cursuri de securitate a statului însărcinat cu cunoașterea infracțiunilor comise împotriva Republicii □ ale căror caracteristici sunt enunțate în Constituție mai sus, împotriva integrității teritoriale a statului sau a unității indivizibile a națiunii și împotriva ordinii libere și democratice, precum și a infracțiunilor care afectează direct securitatea internă sau externă a statului. Cursurile de securitate din statul membru sunt formate dintr-un președinte, doi membri titulari, doi membri supleanți, un procuror și un număr suficient de înlocuitori. Președintele, un membru titular, un membru supleant și procurorul sunt aleși, în conformitate cu procedurile stabilite prin legi speciale, dintre judecătorii și procurorii Republicii de prim rang, un titular și un supleant dintre judecătorii militari de prim rang și înlocuitorii dintre procurorii Republicii și judecătorii militari. Președinții și membrii titulari și supleanți (...) se numesc cursuri de securitate de lapeu pentru o perioadă de patru ani, care poate fi reînnoită. Curtea de Casație cunoaște apeluri formulate împotriva hotărârilor pronunțate de cursurile de securitate de la Pentru restul, dreptul intern privind normele referitoare la componența și funcționarea cursurilor de schimb valutar aplicabile la momentul relevant este prezentat în Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., p. 1557-1562, §§ 26-33.] 4388 din 18 iunie 1999 privind stabilirea cursurilor de securitate a statului a modificat art. 143 din Constituție, care se citește astfel (...) Curțile de securitate ale statului sunt formate dintr-un președinte, doi membri titulari, un membru supleant, un procuror general al Republicii și un număr suficient de procurori ai Republicii. Președintele, doi membri titulari, un membru supleant și procurorul general al Republicii sunt numiți printre judecători și procurori de prim rang, procurorii Republicii printre procurorii din alte domenii, timp de patru ani, de către Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu procedura prevăzută în legea specială. Mandatul acestora poate fi reînnoit (...) Modificările necesare în ceea ce privește numirea judecătorilor și a procurorilor republicii au fost aduse Legii nr. 2845 privind cursul de securitate de la Ö Õ prin Legea nr. 4390 din 22 iunie 1999. În conformitate cu articolul provizoriu 1 din Legea nr. 4390, mandatele judecătorilor militari și ale procurorilor militari funcționați în cadrul Curților de Securitate de Stat trebuiau să înceteze la data publicării acestei legi (22 iunie 1999). În conformitate cu art. 3 din aceeași lege, procedurile pendinte în fața cursurilor de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (1) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și susține în special că instanța de securitate a statului Õ Ankara, care l-a judecat, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții, din moment ce unul dintre cei trei judecători aflați acolo era un ofițer al armatei. (2) În plus, reclamantul afirmă că condamnarea sa ar constitui o încălcare nejustificată a libertății sale de exprimare și invocă art. 9 și 10 din Convenție. (3) În plus, reclamantul afirmă că a fost acuzat pentru discursul său exclusiv din cauza faptului că a fost de origine kurdă și că a tratat problema kurdă. În consecință, acesta a considerat că a fost victima unei discriminări contrare articolului 14 din Convenția combinată cu art. 10. (1) Reclamantul invocă în primul rând art. 6 alin. (1) din Convenție, în măsura în care instanța de securitate a statului membru care l-a judecat nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții, din moment ce unul dintre cei trei judecători care se aflau acolo era un ofițer al armatei. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne în temeiul articolului 35 din convenție. În această privință, acesta susține că reclamantul nu și-a ridicat travaliuul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție, nici în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, nici în fața Curții de Casație, în timp ce în temeiul articolului 90 din Constituție, Convenția ar face parte integrantă din dreptul național. Reclamantul nu se pronunță asupra acestui aspect. Curtea face trimitere la elementele de drept intern amintite mai sus și observă că prezența unui judecător militar în compunerea colegiilor de cursuri de securitate de la Õ ï este prevăzută de lege, prin urmare, în conformitate cu aceasta. Prin urmare, chiar dacă reclamantul și-ar fi ridicat travaliuul întemeiat pe lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului, acesta ar fi fost condamnat la șah. Într-adevăr, o astfel de afirmație în fața organismelor naționale nu ar fi permis în niciun caz reclamantului să soluționeze situația denunțată. Prin urmare, Curtea respinge excepția preliminară a guvernului. Guvernul susține, de asemenea, că art. 59 din Codul penal, precum și art. 6 din Legea nr. 647 au fost aplicate în favoarea reclamantului. În acest sens, el subliniază faptul că: aplicarea dispozițiilor în cauză sunt în cadrul puterii discreționare a judecătorului. Potrivit guvernului, acest lucru ar demonstra că declarația de părtinire a instanței de securitate a statului este nefondată. Pe de altă parte, ca urmare a amendamentului constituțional și legislativ din 22 iunie 1999 de modificare a componenței cursurilor de securitate ale statului, problema independenței și a imparțialității instanței de securitate a statului ar fi soluționată definitiv, iar reclamantul nu ar mai avea un interes juridic în această privință. În observațiile sale, reclamantul subliniază că perioada în care a fost judecat în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, și anume între 1997 și 1998, este anterioară amendamentului în cauză. Curtea ia notă de informațiile transmise de guvern: au fost efectuate amendamente legislative menite să alinieze la Convenție Legea privind constituirea și funcționarea cursurilor de securitate de la . Cu toate acestea, aceasta are ca sarcină de a aprecia circumstanțele specifice în speță (hotărârea Nikolova c. Bulgaria din 25 martie 1999, Rec., 1999-II p. 256, §52) Comisia observă că, de la începutul procesului său, între 1997 și 1998, instanța de securitate din statul membru în cauză a inclus în componența sa un judecător militar și, prin urmare, consideră că partea reclamantă este admisibilă și necesită o examinare pe fond. (2) Reclamantul se plânge în ultimă instanță de a-și încălca dreptul la libertatea de exprimare și că: art. 10 din Convenție. Guvernul susține în primul rând că intervenția pe care reclamantul a făcut-o a fost prevăzută de lege și avea un scop legitim, și anume protecția ordinii publice. În ceea ce privește conținutul discursului în litigiu, guvernul susține că reclamantul a făcut în mod constant referire la membri ai PKK uciși în timpul confruntărilor, numindu-i martiri Potrivit guvernului, discursul reclamantului ar fi reprezentat o provocare și un stimulent constant pentru urâțenie și dușmănie, precum și pentru neascultarea guvernului. Într-adevăr, reclamantul ar fi recomandat publicului să se alăture PKK și ar fi depășit limitele criticii acceptabile și, prin urmare, nu ar fi putut beneficia de protecția articolului 10 din Convenție. Guvernul subliniază, de asemenea, că, în anii anteriori, cu ocazia sărbătorilor de la Newroz, au avut loc conflicte care au fost acoperite de crime de autor necunoscut, iar în aceste sărbători, grupuri ilegale ar fi făcut propagandă prin aplicarea răspunderii pentru aceste crime în guvern. ar fi un pretext pentru aceste grupuri, în special pentru PKK, pentru a manifesta violență și insurecție împotriva guvernului; în acest context, discursul în litigiu, prin intermediul violenței sale, ar fi de natură să sporească tensiunea și să amenințe pacea în țară; guvernul susține că pedeapsa aplicată reclamantului ar răspunde, prin urmare, unei nevoi sociale imperative. Reclamantul reamintește că discursul în litigiu a fost ținut la çanakkale, un oraș situat în nord-estul Turciei. Acesta subliniază că este vorba despre un oraș liniștit, unde nu există acte de terorism. Pe de altă parte, reclamantul subliniază că nici instanțele interne, nici instanțele naionale nu și-ar fi motivat afirmația cu privire la impactul evident sau eventual al discursului în litigiu, ținând cont de circumstanțele reale în care reclamantul și-a ținut discursul. Potrivit reclamantului, în lipsa unei astfel de motivări, hotărârea pronunțată s-ar rezuma la o dorință de a sancționa orice critică exprimată față de guvern. Guvernul susține în ultimă instanță că predarea pedepsei cu închisoarea cu moartea a reclamantului, precum și suspendarea executării acesteia, ar trebui luate în considerare în evaluarea proporționalității sancțiunii cu scopul vizat. În acest sens, reclamantul reamintește că suspendarea executării nu împiedică înscrierea condamnării pe cazierul său judiciar și că, prin urmare, ar fi sub amenințarea unei pedepse mai mari în caz de recidivă. În lumina argumentelor citate, Curtea consideră că această parte a cererii ridică probleme serioase de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Pentru aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Michael O

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

42119/98

présentée par Zübeyir ÖZKAYA

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 3 décembre 2002 en une chambre composée de

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

M.

M.

Pellonpää

,

M.

A.

Pastor Ridruejo

,

M

me

E.

Palm

,

M.

R.

Türmen

,

M.

M.

Fischbach

,

M.

J.

Casadevall,

juges

,

et

de

M. M.

O’Boyle

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 15 mai 1998,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant turc, né en 1955 et résidant à Çanakkale. Il est représenté devant la Cour par M

e

Meral Karalı, avocat au barreau d’İstanbul.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant, ouvrier en construction et membre de l’association des droits de l’Homme, faisait partie des organisateurs de la fête de «

Newroz

» (fête traditionnelle kurde), en plein air au centre ville de Çanakkale, située au nord-ouest de la Turquie. Lors de ladite fête qui eut lieu le 21 mars 1997, le requérant tint un discours, dans lequel il critiqua vivement la politique du «

régime établi

».

Dans son discours, le requérant s’exprima en ces termes

:

«

Aujourd’hui, c’est notre fête. Notre fête pour la liberté, pour l’égalité, pour la paix, la démocratie et la fraternité des peuples.

(...)

[le colonisateur] usurpe les richesses du pays qu’il a colonisé, ne reconnaît pas la volonté politique du peuple colonisé, il s’évertue à l’exploitation de son travail, de ses cerveaux et de ses capitaux, essaie d’assimiler son histoire à la sienne. Il accapare toutes ses valeurs culturelles, à commencer par la langue, le folklore, la musique. Parmi ces éléments, la langue est particulièrement importante, car il s’agit de la matière essentielle d’une identité et celle-ci ne peut se former en l’absence de libertés linguistiques. Les forces colonisatrices qui sont conscientes de ce fait visent en premier lieu les composants culturels et la langue des peuples qu’ils veulent exterminer. Un peuple qui perd ses valeurs nationales est une masse difforme et faible qui sera anéantie dans le processus en question. C’est dans la mesure où ils obtiennent un tel résultat que les colonisateurs peuvent se considérer parvenus à leur but. A la lumière de ces propos d’ordre général, nous pouvons aisément dire que la République de Turquie est l’un des Etats les plus exterminateurs que l’histoire n’ait jamais connu. Son histoire de soixante-treize ans est une histoire de tyrannie et de génocide blanc (traduction littérale) où les cultures, les langues et les systèmes de pensée des peuples sont altérés. La pierre angulaire de l’idéologie officielle est formée du déni de l’être et de la culture du peuple kurde, sa langue maternelle incluse. Cette idéologie est le fruit d’une conception et d’une politique de nation unique, territoire unique (...). Le ferment du régime est fait de déni, d’extermination, de mensonge, de pillage et de sang. Cette politique fondamentale est toujours en vigueur. A trois années du vingt-et-unième siècle, une atteinte cynique est encore et toujours exercée à l’endroit de la langue et des valeurs nationales du peuple kurde . Le gouvernement de la coalition RP-DYP (parti de la prospérité - parti de la juste voie), qui n’est pas différent des précédents, applique cette même politique (...).

(..)

Mais vous devez enfin saisir une réalité

: la langue, la culture et toutes les valeurs nationales du peuple kurde sont protégées par des veilleurs immortels. Chaque martyr qui est tombé et qui tombera sur nos terres est en sentinelle pour ces valeurs (...) Sachez que, tant qu’existeront nos martyrs, qui, à travers la mort, engendrent de la vie, tant que notre peuple opprimé accueillera avec enthousiasme le

Newroz

, dans les montagnes, les plaines et sur les places, comme un nouvel an d’élan, et qu’il attisera les feux du

Newroz

, les projets traîtres seront anéantis. Nous en sommes certains, et c’est pourquoi nous proclamons

: «

biji Newroz

!

» (vive le

Newroz

) ».

Par un acte du 14 avril 1997, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul inculpa le requérant d’incitation du peuple à la haine et à l’hostilité sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une classe sociale, à une race et à une région, infraction prévue à l’article 312 §

2 du code pénal. Dans son acte, le procureur cita les phrases suivantes du discours litigieux

:

«

(...) Le ferment du régime de la République de Turquie est fait de déni, d’extermination, de mensonge, de pillage et de sang. Cette politique fondamentale est certes en vigueur encore de nos jours. Il s’agit là d’une atteinte cynique à la langue et aux valeurs nationales du peuple kurde (...)

»

Devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant contesta les accusations pesant sur lui

; il précisa qu’il était membre du comité administratif de l’association des droits de l’Homme de Çanakkale et que son allocution ne comportait aucune intention criminelle. Il fît valoir que, dans son discours, il s’était borné à «

communiquer ce qui était dit par la presse, dans divers journaux et magazines

».

Par un arrêt du 17 septembre 1997, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable d’infractions à l’article 312 § 2 du code pénal et le condamna à une peine d’amende lourde de 2 216 666 livres turques. La cour appliqua en faveur du requérant l’article 59 du code pénal qui prévoit une réduction de la peine en cas de bonne conduite lors des audiences. La cour décida enfin de surseoir à l’exécution de ladite peine, en vertu de l’article 6 de la loi n

o

647, qui prévoit que le juge peut décider pour un sursis s’il estime que ceci aura un effet dissuasif sur l’intéressé.

Dans ses attendus, la cour se référa, au style indirect, à certains passages du discours litigieux, tel qu’enregistré par des policiers

:

«

(...) en énonçant que la République de Turquie serait l’un des Etats les plus exterminateurs que l’histoire n’ait jamais connu, que son passé de soixante-treize ans serait un passé de tyrannie et de génocide blanc (traduction littérale), où les cultures, les langues et les systèmes de pensée des peuples étaient altérés, que le ferment du régime serait fait de déni, d’extermination, de mensonge, de pillage et de sang, qu’une atteinte cynique serait exercée à l’endroit de la langue et des valeurs nationales du peuple kurde, que la République de Turquie aurait un caractère colonisateur, que les Kurdes seraient des veilleurs immortels pour leur langue, leur culture et leur valeurs nationales, que chaque martyr tombé et qui tombera sur leurs terres serait un garde inébranlable de ces valeurs

; en citant à cet égard des terroristes comme Mazlum Doğan et Zekiye Alkan, morts lors d’affrontements entre les forces de l’ordre et l’organisation terroriste PKK, et en affirmant que tant que ces martyrs vivraient et que leur peuple attiserait les feux du

Newroz

dans les plaines et sur les places, les projets traîtres seraient anéantis (...)

»

Le même jour, le requérant se pourvut en cassation contre ledit arrêt. Devant la Cour de cassation, il invoqua en substance la liberté d’expression.

Par un arrêt du 9 février 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt rendu par la cour de sûreté de l’Etat.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Article 311 § 2

«

Incitation publique au délit

(...)

Si l’incitation au délit est pratiquée par des moyens de communication de masse quels qu’ils soient - bandes sonores, disques, journaux, publications ou autres instruments de presse -, par la distribution de manuscrits imprimés ou par la pose de panneaux ou affiches dans les lieux publics, les peines d’emprisonnement à infliger au coupable sont doublées (...)

»

Article 312

«

Incitation non publique au délit

Est passible de six mois à deux ans d’emprisonnement et d’une amende lourde de six mille à trente mille livres turques quiconque, expressément, loue ou fait l’apologie d’un acte qualifié de délit par la loi, ou incite la population à désobéir la loi.

Est passible d’un à trois ans d’emprisonnement ainsi que d’une amende de neuf mille à trente-six mille livres quiconque, sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une classe sociale, à une race, à une religion, à une secte ou à une région, incite le peuple à la haine et à l’hostilité. Si pareille incitation compromet la sécurité publique, la peine est majorée d’une portion pouvant aller d’un tiers à la moitié de la peine de base.

Les peines qui s’attachent aux infractions définies au paragraphe précédent sont doublées lorsque celles-ci ont été commises par les moyens énumérés au paragraphe 2 de l’article 311

»

La condamnation d’une personne en application de l’article 312 § 2 entraîne d’autres conséquences, notamment quant à l’exercice de certaines activités régies par des lois spéciales. Ainsi, par exemple, les personnes condamnées de la sorte ne peuvent être fondatrices d’associations (loi n

o

2908, article 4 § 2 b) ou de syndicats, ni membres des bureaux de ces derniers (loi n

o

2929, article 5). Il leur est également interdit de fonder des partis politiques ou d’y adhérer (loi n

o

2820, article 11 § 5) ou d’être élus parlementaires (loi n

o

2839, article 11, alinéa f 3).

A l’époque des faits, avant la réforme du 18 juin 1999, l’article 143 de la Constitution était ainsi libellé :

Article 143 §§ 1-5

« Il est institué des cours de sûreté de l’Etat chargées de connaître des infractions commises contre la République – dont les caractéristiques sont énoncées dans la Constitution –, contre l’intégrité territoriale de l’Etat ou l’unité indivisible de la nation et contre l’ordre libre et démocratique, ainsi que des infractions touchant directement à la sécurité intérieure ou extérieure de l’Etat.

Les cours de sûreté de l’Etat se composent d’un président, de deux membres titulaires, de deux membres suppléants, d’un procureur et d’un nombre suffisant de substituts.

Le président, un membre titulaire, un membre suppléant et le procureur sont choisis, selon des procédures définies par des lois spéciales, parmi les juges et les procureurs de la République de premier rang, un titulaire et un suppléant parmi les juges militaires de premier rang, et les substituts parmi les procureurs de la République et les juges militaires.

Les présidents et les membres titulaires et suppléants (...) des cours de sûreté de l’Etat sont nommés pour une durée de quatre ans renouvelable.

La Cour de cassation connaît des appels formés contre les arrêts rendus par les cours de sûreté de l’Etat.

(...) »

Pour le reste, le droit interne relatif aux règles concernant la composition et le fonctionnement des cours de sûretés de l’Etat applicable à l’époque pertinente est exposé dans

Incal c. Turquie,

arrêt

du 9 juin 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998-IV, pp. 1557-1562, §§ 26-33.]

La loi n

o

4388 du 18 juin 1999 relative à l’instauration des cours de sûreté de l’Etat a modifié l’article 143 de la Constitution, qui se lit désormais ainsi

:

«

(...) Les cours de sûreté de l’Etat se composent d’un président, de deux membres titulaires, d’un membre suppléant, d’un procureur général de la République et d’un nombre suffisant de procureurs de la République.

Le président, deux membres titulaires, un membre suppléant et le procureur général de la République sont nommés parmi les juges et les procureurs de premier rang, les procureurs de la République parmi les procureurs d’autres rangs, pour quatre ans, par le Haut Conseil des juges et des procureurs, selon la procédure définie dans la loi spéciale. Leur mandat est renouvelable (...)

»

Les modifications nécessaires quant à la nomination des juges et des procureurs de la République furent apportées à la loi n

o

2845 sur les cours de sûreté de l’Etat par la loi n

o

4390 du 22 juin

1 de la loi n

o

4390, les mandats des juges militaires et des procureurs militaires en fonction au sein des cours de sûreté de l’Etat devaient prendre fin à la date de la publication de cette loi (le 22 juin 1999). Selon l’article 3 provisoire de la même loi, les procédures pendantes devant les cours de sûreté de l’Etat à la date de publication de cette loi devaient se poursuivre dans l’état où elles se trouvaient à cette date.

GRIEFS

EN DROIT

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour non-épuisement des voies de recours internes en vertu de l’article 35 de la Convention. A cet égard, il soutient que le requérant n’a pas soulevé son grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention, ni devant la cour de sûreté de l’Etat, ni devant la Cour de cassation, alors qu’en vertu de l’article 90 de la Constitution, la Convention ferait partie intégrante du droit national.

Le requérant ne se prononce pas sur ce point.

La Cour renvoie aux éléments de droit interne rappelés ci-dessus et observe d’emblée que la présence d’un juge militaire dans la composition des collèges des cours de sûreté de l’Etat est prévue par la loi, donc conforme à celle-ci. Il s’ensuit que, même si le requérant avait soulevé son grief tiré du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat, celui-ci était voué à l’échec. En effet, une telle affirmation devant les instances nationales n’aurait en aucun cas permis au requérant de remédier à la situation dénoncée.

Partant, la Cour rejette l’exception préliminaire du Gouvernement.

Le Gouvernement argue en outre que l’article 59 du code pénal ainsi que l’article 6 de la loi n

o

647 ont été appliqués en faveur du requérant. Il souligne à cet égard que l’application des dispositions en question sont dans le cadre du pouvoir discrétionnaire du juge. Selon le Gouvernement, ce fait démontrerait que l’allégation de la partialité de la cour de sûreté de l’Etat est non fondée. Par ailleurs, suite à l’amendement constitutionnel et législatif du 22 juin 1999 modifiant la composition des cours de sûreté de l’Etat, le problème de l’indépendance et de l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat serait définitivement résolu, et le requérant ne disposerait plus d’un intérêt juridique s’agissant de ce grief.

Dans ses observations, le requérant relève que la période où il a été jugé devant la cour de sûreté de l’Etat, à savoir entre 1997 et 1998, est antérieure à l’amendement en question.

La Cour prend note des informations transmises par le Gouvernement : des amendements législatifs visant à aligner sur la Convention la loi sur la constitution et le fonctionnement des cours de sûreté de l’Etat ont été effectués. Toutefois, elle a pour tâche d’apprécier les circonstances propres à l’espèce (arrêt Nikolova c. Bulgarie du 25 mars 1999,

Recueil

1999-II

,

p. 256, §52)

.

Elle observe que du début à la fin de son procès, entre 1997 et 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul comprenait dans sa composition un juge militaire. Elle considère dès lors que le grief du requérant est recevable et nécessite un examen au fond.

Le Gouvernement soutient en premier lieu que l’ingérence dont le requérant a fait l’objet était prévue par la loi, et avait un but légitime, à savoir la protection de l’ordre public.

Quant au contenu du discours litigieux, le Gouvernement maintient que le requérant a constamment fait référence à des membres du PKK tués lors d’affrontements, en les nommant «

des martyrs

». Selon le Gouvernement, le discours du requérant constituerait une provocation et une incitation constante à la haine et à l’hostilité ainsi qu’à la désobéissance au Gouvernement. En effet, le requérant aurait recommandé au public de rejoindre le PKK et aurait dépassé les limites de la critique acceptable. De ce fait, il ne pourrait bénéficier de la protection de l’article 10 de la Convention.

Le Gouvernement souligne par ailleurs que, les années précédentes, lors des célébrations de la fête du

Newroz

, des conflits qui s’étaient soldé par des meurtres à auteur inconnu avaient eu lieu. Lors de ces fêtes, des groupes illégaux auraient fait de la propagande en imputant la responsabilité de ces meurtres au Gouvernement. Les célébrations du

Newroz

seraient un prétexte pour ces groupes, et notamment pour le PKK, de manifester de la violence et de l’insurrection envers le Gouvernement. Dans ce contexte, le discours litigieux, à travers sa violence, serait de nature à augmenter la tension et menacerait la paix dans le pays. Le Gouvernement maintient que la peine infligée au requérant répondrait dès lors à un besoin social impérieux.

Le requérant rappelle que le discours litigieux a été tenu à Çanakkale, ville située au nord-est de la Turquie. Il souligne qu’il s’agit d’une ville paisible, où des actes de terrorisme sont inexistants.

Le requérant souligne par ailleurs que ni les tribunaux internes, ni le Gouvernement n’auraient motivé leur allégation quant à l’impact manifeste ou éventuel du discours litigieux, en prenant en compte les circonstances réelles dans lesquelles le requérant a prononcé son discours. Selon le requérant, en l’absence d’une telle motivation, la décision rendue se résumerait en une volonté de sanctionner toute critique exprimée envers le Gouvernement.

Le Gouvernement argue en dernier lieu que la remise de la peine d’amende du requérant, ainsi que le sursis à son exécution, seraient à prendre en considération dans l’évaluation de la proportionnalité de la sanction au but visé.

Le requérant rétorque sur ce point que le sursis à l’exécution n’empêche pas l’inscription de la condamnation sur son casier judiciaire, et que de ce fait, il serait sous la menace d’une peine plus lourde en cas de récidive.

A la lumière des arguments cités, la Cour estime que cette partie de la requête pose de sérieuses problèmes de fait et de droit qui nécessitent un examen au fond. Il s’ensuit que celle-ci ne saurait être déclarée manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Déclare

la requête recevable, tous moyens de fond réservés.

Michael

O’Boyle

Nicolas

bratza

Greffier

Président