Delgado împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2002)148 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 14 noiembrie 2000 (definită la 4 aprilie 2001) în cauza Delgado împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 17 decembrie 2002, cu ocazia celei de-a 819-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 14 noiembrie 2000 în cauza Delgado și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind că hotărârea Curții a devenit definitivă la 4 aprilie 2001 în măsura în care, la acea dată, guvernul statului pârât a fost informat cu privire la respingerea cererii de trimitere în fața Marii Camere; Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 38437/97) formulată împotriva Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 9 septembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către M. Yvonne Delgado, resortisant francez, și Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11,

a declarat admisibilă plângerea privind durata excesivă a două proceduri privind drepturile și obligațiile cu caracter civil în fața instanțelor muncii; având în vedere că, în hotărârea sa din 14 noiembrie 2000, Curtea, în unanimitate; - a spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind procedura care a urmat primei concedieri a reclamantei; - a spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind procedura în urma celei de a treia concedieri a reclamantei; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, suma totală de 250 000 de franci francezi și că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu cu 2,74 % laan începând cu data expirării termenului menționat și până la data de plată; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 14 noiembrie 2000, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze,

guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct în cauză; În cazul în care, la data de 19 septembrie 2001, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante suma prevăzută în hotărârea din 14 noiembrie 2000, iar dobânzile de întârziere datorate, respectiv 4 053,70 franci francezi, au fost plătite la 27 decembrie 2001, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2002)148 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 14 novembre 2000 (définitif le 4 avril 2001) dans l’affaire Delgado contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 17 décembre 2002, lors de la 819e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 14 novembre 2000 dans l’affaire Delgado et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant que l’arrêt de la Cour est devenu définitif au 4 avril 2001 dans la mesure où, à cette date, le gouvernement de l’Etat défendeur a été informé du rejet de la demande de renvoi devant la Grande Chambre ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 38437/97) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 9 septembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M me Yvonne Delgado, ressortissante française, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11,

a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive de deux procédures portant sur les droits et obligations de caractère civil devant les juridictions du travail ; Considérant que dans son arrêt du 14 novembre 2000 la Cour, à l’unanimité ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention concernant la procédure faisant suite au premier licenciement de la requérante ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention concernant la procédure faisant suite au troisième licenciement de la requérante ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, la somme globale de 250 000 francs français et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 2,74 % l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 14 novembre 2000, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 19 septembre 2001, après l’expiration du délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante la somme prévue dans l’arrêt du 14 novembre 2000, et que les intérêts de retard dus, soit 4 053,70 francs français, avaient été versés le 27 décembre 2001, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.