CASE OF KALANTARI AGAINST GERMANY

Rezoluția ResDH(2002)154 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 octombrie 2001 (finală la 11 ianuarie 2002) în cazul Kalantari împotriva Germaniei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 17 decembrie 2002 la a 819-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Kalantari pronunțată la 11 octombrie 2001 și transmisă Comitetului de Miniștri după ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; Amintind că cazul a fost originar dintr-o cerere (nr. 51342/99) împotriva Germaniei, depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 2 august 1999 în temeiul articolului 34 din Convenție de către dl Ali Reza Kalantari, un național iranian, și că Curtea a declarat admisibilă plângerea că expulzarea reclamantului în Iran ar putea duce la reclamantul subjecție la tratamente inumane și degradante; reamintind totuși că, la 18 iunie 2001, guvernul Germaniei a informat Curtea că, prin decizia din 15 iunie 2001, Oficiul Federal al Refugiaților și-a anulat decizia din 31 august 1998 și că, prin urmare, reclamantul nu ar fi fost expulsat în Iran; întrucât, în hotărârea sa din 11 octombrie 2001, Curtea, ținând seama de decizia menționată mai sus din 15 iunie 2001 și de faptul că nici o altă examinare, pe baza respectului drepturilor omului garantate în Convenție sau în Protocolurile sale, nu a solicitat ca aceasta să continue examinarea cererii: - a hotărât, în unanimitate, să scoată cazul din listă; - deținută în unanimitate; că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în aplicarea articolului 44 alineatul (4) din Regulamentul său, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 16 000 de mărci germane în ceea ce privește costurile și cheltuielile mai puțin de 355 euro și că dobânzile simple la o rată anuală de 8,62% ar fi plătite la această sumă de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 11 octombrie 2001, având în vedere obligația Germaniei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta aceasta; Având în vedere că, la 28 martie 2002, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 11 octombrie 2001, Declarații, după ce au luat act de informațiile furnizate de guvernul Germaniei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2002)154

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 11 October 2001 (final on 11 January 2002)

in the case of Kalantari against Germany

(Adopted by the Committee of Ministers on 17 December 2002

at the 819th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Kalantari case delivered on 11 October 2001 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 51342/99) against Germany, lodged with the European Court of Human Rights on 2 August 1999 under Article 34 of the Convention by Mr Ali Reza Kalantari, an Iran national, and that the Court declared admissible the complaint that the expulsion of the applicant to Iran could result in the applicant’s

subjection to inhuman and degrading treatment;

Recalling however that

on 18 June 2001, the Government of Germany informed the Court that, by decision of 15 June 2001, the Federal Refugees’ Office had annulled its decision of 31 August 1998 and that, consequently, the applicant would not be expelled to Iran;

Whereas in its judgment of 11 October 2001 the Court, taking account of the above-mentioned decision of 15 June 2001 and that no other consideration, based upon respect of the human rights guaranteed in the Convention or its Protocols, required it to pursue the examination of the application:

- decided, unanimously, to strike the case out of the list;

- held, unanimously

,

that the government of the respondent state was to pay the applicant, in application of Article 44, paragraph 4, of its Rules, within three months from the date at which the judgment became final, 16 000 German marks in respect of costs and expenses less 355 euros and that simple interest at an annual rate of 8,62% would be payable on this sum from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 11 October 2001, having regard to Germany’s obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Having satisfied itself that on 28 March 2002, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sum provided for in the judgment of 11 October 2001,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Germany, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.