CtEDO 06.02.2003 Auto

KARABOUYIOUKLOU v. GREECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
06.02.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KARABOUYIOUKLOU v. GREECE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

Dl Retzep Karabouyiouklou este un național grec, născut în 1959 și trăiește în Xanthi. Guvernul este reprezentat de dl V. Kyriazopoulos și dl D. Kalogiros al Consiliului Juridic al statului, Agenți interioare. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, care se consideră membru al minorității musulmane turce din Thrace, este absolvent al Academiei Speciale pentru Professeuri din Thessaloniki. A lucrat ca profesor în școlile minoritare din Thrace. Condițiile sale de ocupare a forței de muncă nu erau diferite de cele ale altor funcționari. La 18 ianuarie 1993, Biroul școlilor minoritare din prefectura Rodopi a chemat pe toți profesorii musulmani din școlile minoritare din Rodopi să participe la o ședință educațională la 1 februarie 1993. Scopul ședinței a fost de a prezenta noi cărți pentru predarea limbii turce, care ar fi fost livrate directorilor școlilor între 2 și 5 februarie 1993. O comandă similară a fost eliberată la 19 ianuarie 1993 de Biroul școlilor minoritare din prefectura Xanthi. La 26 ianuarie 1993, Comitetul de coordonare al Consiliului cel mai înalt al Minorității Turce Musulmane a Tracei de Vest a emis o declarație în sensul că conținutul acestor cărți “a fost în încălcarea autonomiei Minorității Turce Musulmane a Tracei de Vest” și nu a respectat anumite acorduri internaționale. Profesorii musulmani au fost chemați să nu colecteze aceste cărți și elevii musulmani să nu asiste la școală între 1 și 5 februarie 1993, pentru a exprima protestul minorității turce musulmane a Tracei de Vest. La 29 ianuarie 1993, Uniunea Învățătorilor Turci ai Tracei de Vest a emis o declarație în care școlile turce ale Tracei de Vest ar fi închise între 1 și 5 februarie 1993, deoarece profesorii turci ai Tracei de Vest au fost împotriva cărților limbii turce pe care statul grec vroia să le distribuie elevilor școlilor minoritare. De asemenea, declarația a declarat că toți profesorii musulmani turci ai Tracei de Vest vor participa la grevă. Se referă la membrii Uniunii de profesori ai Tracei de Vest care erau absolviți ai Academiei Speciale pentru Profesori ai Saloniki. Declarația a specificat că toți cei care au considerat că sunt turci și care au vrut să învețe sau să învețe limba turcă vor participa la boicot. La o dată neespecificată, un lider religios musulman, mufti din Xanthi, a chemat profesorii musulmani care au considerat că sunt turci, să nu se ducă la prezentarea cărților la 1 februarie 1993. La 1 februarie 1993 unsprezece profesori ai școlilor minoritare din Xanthi, inclusiv reclamantul, au semnat o declarație în sensul că nu vor participa la reuniunea educațională în Biroul școlilor minoritare din prefectura Xanthi, pentru a protesta asupra anumitor decizii nejustificate împotriva acestora în ceea ce privește postarea, transferul și detașarea și excluderea acestora de la seminare de formare la Salonicul și Strasbourg. La 5 februarie 1993, Comitetul Executiv al Consiliului Multimului Consiliu al Minorității Turce Musulmane a Tracei de Vest a emis o declarație de felicitare a elevilor și profesorilor care au participat la mobilizarea care a arătat lungimea la care minoritatea a fost dispusă să meargă pentru a-și vindeca drepturile. La 8 februarie 1993, Biroul școlilor minoritare din prefectura Xanthi a hotărât să instituie proceduri disciplinare în temeiul articolului 206 § 1 din Codul funcționarilor publici împotriva a treisprezece profesori de școală minoritară, inclusiv reclamantul, pentru că nu a participat la ședința educațională din 1 februarie 1993. La 10 februarie 1993, Consiliul Regional de Disciplina de la Xanthi a ordonat o anchetă și a hotărât în mod provizoriu să suspende reclamantul de la sarcinile sale pentru un an în așteptarea rezultatului procedurii disciplinare împotriva acestuia. La 31 martie 1993, Ministerul Educației a confirmat decizia Consiliului Regional de Disciplina din Xanthi privind suspendarea provizorie a reclamantului din sarcinile sale. La 5 aprilie 1994, Consiliul Regional de Disciplina de la Xanthi a emis o decizie în care a luat în considerare următoarele: – În primul rând, superiorii săi au cerut reclamantului să asiste la ședința educațională din 1 februarie 1993, dar nu a reușit să facă acest lucru, argumentând că participarea la ședință ar fi afectat relația sa cu elevii săi și părinții săi și ar fi pus integritatea sa personală în pericol. Cu toate acestea, Consiliul a considerat că această scuză nu era valabil, deoarece întâlnirea ar fi avut loc în orașul Xanthi departe de zona școlară a reclamantului. În plus, reclamantul a participat la grevă între 1 și 5 februarie 1993 conform ordinului și apelului Comitetului de coordonare neregular al Consiliului cel mai înalt al Minorității Turce musulmane a Tracei de Vest și apelul muftiului autoproclamat ilegal din Xanthi care solicită profesorilor musulmani care au considerat că sunt turci să nu participe la ședința din 1 februarie 1993. El a acuzat statul de a-l persecuta. Actele sale ilegale au contribuit la crearea de tensiune și commoție în comunitatea minoritară. Reclamantul s-a aliat cu anumite elemente subversive în comunitatea minoritară care a susținut în mod fals că nu există egalitate înaintea legii în Tracea de Vest. Astfel, el a devenit un agent al puterilor anti-grece străine. Aceste fapte au constituit următoarele infracțiuni disciplinare: fără credință în țara sa și fără dedicare (art. 206 § 1-1 din Codul funcționarilor publici), refuzând să își îndeplinească sarcinile sau angajarea de tactici obstructive (art. 206 § 1–19 din Codul), participând la o grevă în încălcarea articolului 23 § 2 din Constituție și a legislației relevante (art. 206 § 1–20 din Codul) și implicând intenționat un act sau omisiune care ar putea da atingere sau pune în pericol interesele statului (art. 206 § 1–27 din Codul). – În al doilea rând, reclamantul a criticat public Ministerul Educației din cauza distribuției noilor cărți în încălcarea acordurilor internaționale încheiate de Grecia. Prin urmare, el a comis infracțiunea disciplinară de a critica acțiunile superiorilor săi în public folosind expresiune care a demonstrat lipsa respectului sau folosirea intenționată a argumentelor nefondate (art. 206 § 1 – 6 din Codul menționat anterior). – În al treilea rând, reclamantul a devenit un organ al comitetelor neregulare care acționează împotriva intereselor națiunii. Acțiunile sale au provocat necazuri în comunitatea minoritară și au condus la implicarea ziarelor turce, la tensiune între cele două țări și la instituirea unor proceduri penale împotriva părinților care au perturbat funcționarea școlilor. În consecință, reclamantul a comis infracțiunile disciplinare de nerespectare a unei taxe impuse de dreptul penal (art. 206 § 1–28 din Codul). Consiliul a fost deplin satisfăcut că reclamantul „acționând în conștiință deplină și cu intenție și malătate, se comportă într-un mod incompatibil cu statutul său de funcționar public, acționând împotriva națiunii și ascultând de comenzile structurilor de putere anti-grece, în scopul destabilizării regiunii în care situația era până atunci normală și de a crea tulburări sociale”. Având în vedere toate cele de mai sus, Consiliul a hotărât să respingă reclamantul. La 7 aprilie 1994, Prefectul Xanthi a ordonat concedierea reclamantului în temeiul articolului 12 din decretul prezidențial nr. 1024/1979. În temeiul acestui decret, în ceea ce privește numirea și cariera profesorilor musulmani în școlile minoritare din Trace, Prefectul este autoritatea competentă de a pronunța încetarea serviciului profesorilor musulmani. La 30 mai 1994, reclamantul a contestat decizia Consiliului de disciplinare și decizia Prefectului în fața Consiliului de Stat. El susține că el nu lipsește de credință și de dedicare țara sa, că el nu a acționat împotriva ordinului social, că a avut dreptul de a implica în critici obiective și rezonabile față de acțiunile superiorilor sau guvernului, că el nu a refuzat să își îndeplinească sarcinile, dar a participat în schimb la o grevă legală, că el nu a angajat nici un act care ar fi putut cauza daune statului sau în orice infracțiuni criminale, că el a fost forțat să nu colecteze cărțile în persoană pentru că viața sa a fost amenințată de alți musulmani, că Consiliul a atribuit motive necorespunzătoare acțiunilor sale care nu erau anti-grece și că pedeapsa sa vizată distrugerea sa. El a susținut, de asemenea, că ședința dinaintea consiliului disciplinar nu a fost precedată de o anchetă adecvată, că a fost pedepsit pentru infracțiuni care nu au fost menționate în decizia de instituire a procedurii împotriva acestuia și că Consiliul nu a auzit o serie de martori pe care i-a propus-o. În sfârșit, reclamantul a susținut că decizia Consiliului nu a fost motivată în mod corespunzător, deoarece nu a indicat modul în care acțiunile sale se ridică la infracțiunile disciplinare specifice care ar trebui pedepsite cu o penalitate specială. La 22 iunie 1995, Consiliul de stat a respins apelul reclamantului împotriva deciziei Consiliului disciplinar din 5 aprilie 1994. Consiliul a considerat că ancheta ordonată la 10 februarie 1993 a îndeplinit cerințele legii și că Consiliul nu a reușit să examineze niciun martor propus de solicitant. De asemenea, Consiliul a considerat că reclamantul nu poate fi pedepsit pentru alte fapte decât cele menționate în decizia din 8 februarie 1993 prin care s-a instituit procedura disciplinară. Cu toate acestea, Consiliul de disciplinare și Consiliul de stat au rămas liberi să examineze aceste fapte în temeiul unor dispoziții juridice diferite de cele menționate în decizia de instituire a procedurilor disciplinare. Consiliul a considerat că neapărarea reclamantului la ședința din 1 februarie 1993 pentru a participa la grevă între 1 și 5 februarie 1993 a constituit infracțiunea disciplinară a unei nerespectări grave în temeiul art. 207 § 4–10 din Codul funcționarilor publici. Consiliul a constatat că pedeapsa impusă este adecvată având în vedere circumstanțele în care a avut loc infracțiunea. În acest sens, Consiliul a menționat declarația din 26 ianuarie 1993 a Comitetului de coordonare al celui mai înalt Consiliu al Minorității Turce musulmane a Tracei de Vest, declarația din 29 ianuarie 1993 a Uniunii profesorilor turci ai Tracei de Vest și declarația muftilor de Xanthi, care a solicitat tuturor profesorilor musulmani care s-au considerat turci să nu participe la ședința educațională din 1 februarie 1993. Consiliul a considerat că reclamantul a asociat în mod evident nerespectarea ordinului de a participa la reuniunea educațională cu declarațiile organizațiilor menționate mai sus care presupuneau să reprezinte minoritatea turcă autoproclamată din Tracia de Vest. Având în vedere cele de mai sus, acțiunile reclamantului au avut ca rezultat perturbarea funcționării școlilor minoritare din Tracia de Vest, în care statul este interesat în special. De asemenea, au avut ca rezultat tulburări sociale în rândul minorității musulmane din această regiune sensibilă. Acest lucru, la rândul său, ar fi putut duce la perturbații periculoase, deși nejustificate, a relațiilor prietenoase dintre Grecia și țările vecine și la perturbarea coexistenței armonioase dintre cetățenii greci, musulmani și creștini, care trăiau în Tracea de Vest. În cele din urmă, Consiliul a considerat că decizia Consiliului a fost motivată în mod corespunzător. Toate elementele infracțiunii disciplinare de nerespectare gravă au fost prezentate în decizia care a precizat că reclamantul nu a participat la reuniunea din 1 februarie 1993, deși a fost solicitat să facă acest lucru de către superiorii săi. Decizia indică, de asemenea, că reclamantul a respectat ordinul și apelul Comitetului de coordonare neregular al Consiliului cel mai înalt al Minorității Turce musulmane a Tracei de Vest și apelul mufti-ului autoproclamat ilegal de Xanthi apelând profesorilor musulmani care au considerat că nu sunt turci să participe la ședința din 1 februarie 1993 (decizie nr. 3597/1995). La 4 decembrie 1995, Prefectul Xanthi și-a revocat decizia din 7 aprilie 1994 și, în conformitate cu decizia nr. 3597/1995 a Consiliului de Stat, a ordonat concedierea reclamantului începând cu aceeași dată. La 4 aprilie 1996, Consiliul de stat a încheiat procedurile intenționate împotriva deciziei Prefectului din 7 aprilie 1994, din cauza faptului că decizia reclamată a fost deja revocată de Prefect (decizie nr. 1717/1996). La 4 decembrie 1997, Prefectul a ordonat pentru a treia dată concedierea reclamantului. La 16 martie 1998, reclamantul a apelat împotriva hotărârii Prefectului din 4 decembrie 1997 la Curtea Administrativă de Apel de la Komotini. El a susținut că toate celelalte funcționari au fost respinse prin decizie ministerială și s-a plâns că concedierea sa prin decizie prefecturală este contrară libertății religioase. El a plâns în continuare că nu a fost auzit anterior de către Prefect. Reclamantul a invocat în continuare articolele 6 și 14 din Convenția și 1 din Protocolul nr. 13 iunie 2000, Curtea Administrativă de Apel a respins recursul (decizie nr. 174/2000). Curtea a susținut că, prin definiție, Prefectul avea o mai bună cunoștință a situației locale decât ministrul; prin urmare, nu se poate susține că delegația prefectului de a pronunța încetarea serviciului profesorilor musulmani a încălcat libertatea religioasă. În plus, instanța a susținut că hotărârea Prefectului vizând respectarea deciziilor relevante ale Consiliului de stat; prin urmare, audierea anterioară a reclamantului nu a fost necesară. Reclamantul susține că a instituit o procedură civilă și administrativă pentru a recupera mai multe sume (înregistrări de salarii, compensații pentru concedierea sa, etc.). Reclamantul susține că un set de procedură instituit la 30 iunie 1997 înainte ca Tribunalul de Primă Instanță al Rodopi să fie încă în așteptare. În plus, afirmă că la 12 octombrie 1998, Biroul școlilor minoritare i-a notificat o decizie a Ministrului Educației că cererile sale pecuniare au fost interzise. La 2 septembrie 1997, reclamantul a instituit o procedură, de asemenea, în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță de la Komotini. La 28 decembrie 2001, Curtea a remarcat că reclamantul își percepe salariile pentru o anumită perioadă după concedierea, declarand că recursul său este inadmisibil din cauza faptului că reclamantul nu este reprezentat corespunzător de un avocat (decizie nr. 280/2001). Reclamantul nu face apel împotriva acestei decizii în termenul de șase zile prevăzut de Codul de Procedințe Administrative.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă